asa este

@@mihaelamarin5453 Doamne ajută

@@cristiancaraza104 exact

Doamne ajută

Doamne ajută

aveti in descriere

Unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus”. I Tim 2:5 În textul de mai sus, se vorbeşte despre jertfa obiectivă sau generală a lui Hristos pentru toţi oamenii: ”Şi pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferită spre răscumpărarea greşalelor de sub întâiul testament, cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii veşnice.” (Evrei 9:15). Intr-adevar, nimeni in afara de Iisus Hristos nu este mijlocitor inaintea Tatalui, pentru ca nimeni in afara de El nu s-au adus pe sine jertfa pentru mantuirea lumii. Deci, in afara de Hristos, nimeni nu poate mantui de pacate. Cinstind pe sfinti, insa, nu ii punem in locul lui Hristos, nici macar alaturi de El. Cand sfintii se roaga pentru noi, ei tocmai cer lui Hristos ca El sa mijloceasca mantuirea noastra. Ei cer de la Hristos mantuirea noastra. Si, in acest inteles, spunem ca mijlocesc pentru noi. Singurul care mantuieste este Hristos, iar sfintii, prin rugaciunile lor, cer mantuirea noastra, dar nu o dau ei insisi. Asadar, mijlocirea lui Hristos pentru mântuirea noastră este alta decât cea a sfintilor. Vedem, de exemplu, ca insusi Sfantul Apostol Pavel se numeste „mijlocitor” : “În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi”. (II Cor 5:20). De asemenea, ingerii sunt numiti „mijlocitori”: „Dacă atunci se află un înger lângă el, un mijlocitor între vii, care să-i arate omului calea datoriei” (Iov 33:23). Mai mult decat atat, apostolii sunt numiti si mantuitori: „Pe altii, smulgandu-i din foc, mantuiti-i” (Iuda 1,23); „Doar voi izbuti să aţâţ râvna celor din neamul meu şi să mântuiesc pe unii dintre ei” (Romani 11,14); „Ia aminte la tine însuţi şi la învăţătură; stăruie în acestea, căci, făcând aceasta, şi pe tine te vei mântui şi pe cei care te ascultă”.(I Tim 4,16) Din aceste versete, analizate in context, rezulta ca mijlocirea Mantuitorului nu exclude mijlocirea sfintilor. Iisus Hristos este Mijlocitor ca Mantuitor, in timp ce sfintii sunt mijlocitori ca slujitori ai Domnului, care se roaga Lui pentru credinciosi. In fapt, sfintii mijlocesc in doua feluri. In primul rand, prin contributiile aduse in lucrarea de mantuire adusa de Hristos; stim ca Dumnezeu lucreaza prin oameni (Iacov 5,19-20; Matei 18,15); astfel, Evanghelia a ajuns pana la noi, prin intermediul sfintilor apostoli, care au propovaduit-o (Fapte 15,7); Dumnezeu a luat trup din Preasfinta Fecioara Maria (Luca 1,42); prin apostoli, Dumnezeu vindeca bolnavi (Fapte 28,9), etc.. In al doilea rand, sfintii mijlocesc prin rugaciunile pe care le aduc lui Dumnezeu, pentru noi. Cum primul tip de mijlocire nu este negat de neoprotestanti, vom detalia cel de-al doilea aspect al mijlocirii sfintilor, anume rugaciunile pentru noi. Putem spune ca nu sfintii mijlocesc intre noi si Dumnezeu, ci Dumnezeu mijloceste intre noi si sfinti. Sfantul Apostol Pavel spune ca Biserica este Trupul lui Hristos, toti membrii ei fiind madulare ale sale (I Cor. 12, 4-27 si urm.), astfel ca „Nu poate ochiul sa zica mâinii: N-am trebuinta de tine; sau, iarasi, capul sa zica picioarelor: N-am trebuinta de voi. Ci cu mult mai mult madularele trupului, care par a fi mai slabe, sunt mai trebuincioase” (I Cor. 12, 21-22). Daca cei din Imparatia lui Dumnezeu Il au Cap pe Hristos, iar eu nu sunt un trup cu ei, asta inseamna ca nu avem acelasi Cap, ceea ce ma exclude din Trupul lui Hristos. In continuare, acelasi sfant apostol ne spune ca „Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună” (I Cor 12,26) si „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng!” (Romani 12,15). Iar cei care sunt in Imparatia lui Dumnezeu fac parte din aceste madulare, cu care trebuie sa ne bucuram, pentru ca toti care s-au imbracat in Hristos sunt o familie, intre care Hristos mijloceste. Pentru a contraargumenta opiniile protestante, vom demonstra ca (1) rugaciunile catre oamenii sfinti erau nu numai practicate de primii crestini, ci si recomandate de Insusi Dumnezeu si ca (2) nu exista deosebire intre mijlocirile oamenilor sfinti inainte de moarte si mijlocirile lor din Imparatia lui Dumnezeu.

Sa vedem cateva exemple biblice, in care credinciosii cereau rugaciunile altor credinciosi: „Si raspunzând, Simon a zis: Rugati-va voi la Domnul, pentru mine, ca sa nu vina asupra mea nimic din cele ce ati zis”. Fapte 8,24 „Rugaţi-vă şi pentru mine, ca să mi se dea mie cuvânt, când voi deschide gura mea, să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei”. Efeseni 6,19 „Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind ca întru toate cu cinste să trăim”. Evrei 13,18 „În sfârşit, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi, ca cuvântul Domnului să se răspândească şi să se preamărească, ca şi la voi”. II Tes 3,1 „Ajutându-ne şi voi cu rugăciunea pentru noi, aşa încât darul acesta făcut nouă, prin rugăciunea multora, să ne fie prilej de mulţumire adusă de către mulţi, pentru noi”. II Cor 1,11 „Dar a treia căpetenie, venind şi căzând în genunchi înaintea lui Ilie, l-a rugat, zicând: „Omul lui Dumnezeu, să nu fie trecut cu vederea de ochii tăi sufletul meu şi sufletul acestor cincizeci de robi ai tăi!„. IV Regi, 1, 13 „Şi a zis tot poporul către Samuel: „Roagă-te pentru robii tăi înaintea Domnului Dumnezeului tău, ca să nu murim”. I Regi 12,19 „Zis-a Faraon: „Eu vă voi lăsa să aduceţi jertfă Domnului Dumnezeului vostru, în pustie, dar să nu vă duceţi departe. Rugaţi-vă dar Domnului pentru mine!„Facerea 8,28 „Regele Sedechia a trimis pe Iucal, fiul lui Şelemia, şi pe Sofonie preotul, fiul lui Maaseia, la Ieremia proorocul, ca să-i zică: „Roagă-te pentru noi Domnului Dumnezeului nostru!„ Ieremia 37,3 Vedem, de asemenea, ca aceste cereri de a se ruga pentru credinciosi au fost ascultate de cei sfinti: Atunci toate căpeteniile oştirii şi Iohanan, fiul lui Carea, şi Azaria, fiul lui Hoşaia, şi tot poporul, de la mic până la mare, au venit şi au zis către Ieremia proorocul: „Roagă-te ca Domnul Dumnezeul tău să ne arate calea pe care să mergem şi ce să facem”. Zis-a către ei Ieremia proorocul: „Ascult şi iată mă voi ruga Domnului Dumnezeului vostru, după cuvântul vostru, şi tot ce vă va răspunde Domnul vă voi spune şi nu voi ascunde de voi nici un cuvânt”. Ieremia 42:1-3 A venit deci poporul la Moise şi a zis: „Am greşit, grăind împotriva Domnului şi împotriva ta; roagă-te Domnului, ca să depărteze şerpii de la noi”. Şi s-a rugat Moise Domnului pentru popor. Numerii 21,7 Iar Pavel a zis: Ori cu puţin, ori cu mult, eu m-aş ruga lui Dumnezeu ca nu numai tu, ci şi toţi care mă ascultă astăzi să fie aşa cum sunt şi eu, afară de aceste lanţuri. Fapte 26,29 Şi s-a întors Moise la Domnul şi a zis: „O, Doamne, poporul acesta a săvârşit păcat mare, făcându-şi dumnezeu de aur. Rogu-mă acum, de vrei să le ierţi păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!” Ieş. 32, 31-32 „Mulţumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi toţi şi vă pomenim în rugăciunile noastre„. I Tes., 1, 2-3 „Nu încetez a mulţumi pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele„. Efes., 1, 16-17 "Aceasta şi cerem în rugăciunea noastră: desăvârşirea voastră„. II Cor., 13, 9 „Te pomenesc neîncetat, zi şi noapte, în rugăciunile mele”. II Tim., 1, 3 Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră. Matei 15,22-23 „Căci totdeauna, în toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toţi, cu bucurie”. Filipeni 1:4 „Deci Petru era păzit în temniţă şi se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el, de către Biserică”. Fapte 12:5 „De aceea şi noi, din ziua în care am auzit aceasta, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoaşterea voii Lui, întru toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească”. Coloseni 1:9

Dar, si mai important, vedem ca Insusi Dumnezeu ne sfatuieste sa cerem rugaciunile celor mai sfinti decat noi si ca le asculta acestora rugaciunile: „Acum deci luaţi şapte viţei şi şapte berbeci şi duceţi-vă la robul Meu Iov şi aduceţi-le, pentru voi, ardere de tot; iar robul Meu Iov să se roage pentru voi; din dragoste pentru el, voi fi îngăduitor, ca să nu Mă port cu voi după nebunia voastră, întrucât n-aţi vorbit despre Mine aşa de drept cum a vorbit robul Meu Iov”. Iov, 42,8-10 „Pentru că slujirea acestui dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte prin multe mulţumiri în faţa lui Dumnezeu; Slăvind ei pe Dumnezeu, prin adeverirea acestei ajutorări, pentru supunerea mărturisirii voastre Evangheliei lui Hristos şi pentru dărnicia împărtăşirii către ei şi către toţi, Se roagă pentru voi, şi vă iubesc pentru harul lui Dumnezeu cel ce prisoseşte la voi”. II Cor 9:12-14 „Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc„. Matei 5,44 Atunci a zis regele Ieroboam către omul lui Dumnezeu: „Îmblânzeşte faţa Domnului Dumnezeului tău şi roagă-te pentru mine, ca să mi se poată întoarce mâna mea la mine”. Şi a îmblânzit omul lui Dumnezeu fata Domnului şi mâna regelui s-a întors la el şi s-a făcut ca şi înainte. III Regi 13,6 „Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind - păcat nu de moarte - să se roage, şi Dumnezeu va da viaţă acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte”. I Ioan 5,16 „Şi a mai zis Avraam: „Dar de se vor găsi acolo numai zece drepţi?” Iar Domnul i-a zis: „Pentru cei zece nu o voi pierde(cetatea)” Facerea 18,32 „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. „. Iacov, 5, 14 Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului. Iacov 5,16 “Va îndemn deci, înainte de toate, sa faceti cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri, pentru toti oamenii” (I Timotei 2, 1). „Acum însă dă înapoi femeia omului aceluia, că e prooroc, şi se va ruga pentru tine şi vei fi viu; iar de nu o vei da înapoi, să ştii bine că ai să mori şi tu şi toţi ai tăi!” Fac., 20, 7 Iar de nu, încă fiind el departe, îi trimite solie şi se roagă de pace. Luca 14,32 Dar Iezechia s-a rugat pentru ei, zicând: „Domnul cel bun să ierte pe tot cel ce şi-a îndreptat inima să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor săi, deşi ei n-au curăţirea cerută pentru cele sfinte!” Şi a ascultat Domnul pe Iezechia şi a iertat poporul. II Cr 30,19-20 Atunci Se mâniase Domnul foarte tare şi pe Aaron, vrând să-l piardă şi pe el; dar m-am rugat eu în vremea aceea şi pentru Aaron. Det 9,20 Şi se va ruga preotul pentru sufletul care a făcut păcat din neştiinţă înaintea Domnului şi va afla milă şi i se va ierta. Numerii 8,28 Şi s-a rugat Elisei şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii ca să vadă!” Şi a deschis Domnul ochii slujitorului şi acesta a văzut că tot muntele era plin de cai şi care de foc împrejurul lui Elisei. IV Regi, 6,17 Atunci Ilie Tesviteanul, prooroc din Tesba Galaadului, a zis către Ahab: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc au; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu!” III Regi 17,1 Iar după ce au trecut, a zis Ilie către Elisei: „Cere ce să-ţi fac, înainte de a fi luat de la tine”. Iar Elisei a zis: „Duhul care este în tine să fie îndoit în mine!” (IV Regi 2,9) Iar fiii proorocilor cei din Ierihon, văzându-l de departe, au zis: „Duhul lui Ilie s-a odihnit peste Elisei!”(IV Regi 2,15)

Al doilea argument adus de protestanti impotriva rugaciunii catre sfinti este acela ca sfintii se pot ruga pentru noi doar daca sunt in viata, dupa moarte fiind inconstienti. Lasand la o parte folosirea, de catre neoprotestanti, a cuvantului „mort” ca desemnand trecerea la Domnul, contrara cuvintelor Mantuitorului („Nu a murit, ci doarme” - Luca 8,52), stim ca „Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor, caci toti traiesc in El” (Luca 20:38). Iar acest lucru este marturisit si de evrei, dar si de cele mai multe culte neoprotestante. Astfel, doar adventistii si martorii lui Iehova ar putea aduce ca argument inconstienta sufletului dupa moarte. Insa, desi marturisesc la fel ca noi, majoritatea cultelor isi schimba, brusc, invatatura de credinta atunci cand vine vorba de mijlocirea sfintilor. Contrar invataturii Mantuitorului, care spune despre fiica lui Iair „Nu a murit, ci doarme” (Luca 8,52), ei ii numesc „morti”. După ce însăşi viaţa şi cauza vieţii a fost socotită între morţi, nu mai numim morţi pe cei care au adormit întru nădejdea învierii şi cu credinţă în El. Sa vedem cateva exemple ale rugaciunii catre sfintii din Ceruri: „Veseleşte-te de ea, cerule, şi voi, sfinţi şi apostoli şi profeţi; că judecata voastră asupră-i a judecat-o Dumnezeu!” (Apoc 18:20) Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind ziceau: Pe Ilie îl strigă Acesta. (Matei 27:47) Daca evreii credeau ca Mantuitorul il striga pe Sfantul Prooroc Ilie, inseamna ca aceasta practica nu era neobisnuita. Ar fi interesant de ce protestantii nu se roaga Sfantului Ilie, din moment ce acesta este viu si cu duhul, si cu trupul, fiind rapit la cer. „Strigă acum, dacă o fi cineva care să-ţi răspundă. Către care din sfinţii îngeri te vei îndrepta?” Iov 5,1 Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea,pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. […] Iar el a zis:Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. (Luca 16, 19-30). Din aceasta parabola, putem trage unele concluzii: 1. Bogatul, desi mort, era constient (suferea, stia ca are 5 frati si isi amintea de faptele lui rele); 2. Bogatul s-a rugat unui sfant care era, si el, mort trupeste, dar care stia faptele bogatului (deci vedea ce se intampla pe pamant). 3. Bogatul s-a rugat pentru familia lui ramasa pe pamant, desi nici macar nu era sfant. Deci, in viata de apoi, oamenii se pot ruga pentru cei ramasi pe pamant, mai ales daca au ajuns aproape de Dumnezeu. Si cum sa nu se roage pentru ceilalti, daca in timpul vietii au facut-o? Unii cred ca aceasta parabola contine simple simboluri. Dar oare ar fi folosit Domnul Iisus niste simboluri idolatre, care sa ii sminteasca pe crestini ? Dumnezeu este Adevarul (Ioan 14:6), iar adevarul nu se alatura minciunii. Doamne atotţiitorule, Dumnezeul lui Israel, auzi rugăciunea celor ce au murit ai lui Israel, şi a fiilor celor care au păcătuit înaintea Ta, care n-au ascultat glasul Tău, Dumnezeul lor, şi s-au lipit de noi relele. (Baruh 3:4) Cea mai evidenta dovada a constientei sufletului, dupa moarte, este constienta lui Hristos intre moarte si Inviere. Sa vedem si alte dovezi biblice ale constientei sufletelor, dupa moarte: Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Matei 17:3 “Pentru aceasta s-a binevestit si mortilor, ca sa fie judecati ca oameni, dupa trup, dar ca sa vieze, dupa Dumnezeu, cu duhul” (I Petru 4, 6). „Omorat fiind cu trupul, dar viu facut cu duhul, cu care S-a coborat si a propovaduit si duhurilor tinute in inchisoare” (I Petru 3, 18-19). La savarsirea invierilor, Hristos i-a strigat pe cei care murisera ca si cum acestia il auzeau:“Lazare, vino afara!“, „Tinere, tie iti zic, scoala-te! Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte. Luca 15:10 Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai. Luca 23:43 Dupa cum putem deduce, talharul nu avea sa doarma pana la cea de-a doua Venire, ci sa fie cu Hristos, in Imparatia Sa, inca de atunci. De asemenea,vedem ca cei 24 de batrani sunt constienti. (Apoc 5:8-9 ; Apoc 4:10-11; ) Şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o. Şi strigau cu glas mare şi ziceau: Până când, Stăpâne sfinte şi adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei ce locuiesc pe pământ? (Apoc 6:9-11).

Din aceste versete, rezulta ca: 1. Sfintii sunt constienti de felul in care au murit. 2. Sfintii sunt indignati de felul in care au murit (deci au, in continuare, sentimente). 3. Sfintii cer pedepsirea ucigasilor (deci stiu ca inca nu au fost pedepsiti). Deci, de ce nu s-ar ruga, cu atat mai mult, pentru binele crestinilor? Iar vederea visului astfel era: că Onia, care fusese arhiereu, om bun, blând, cucernic la chip şi cu obiceiuri bune şi la vorbă cuvios, care din pruncie s-a nevoit întru toate lucrurile faptei bune, cu mâinile întinse se ruga pentru toată adunarea Evreilor. II Mac 15:12-14 Cum am putea crede despre sfinti ca odata intrati în împaratia cerurilor si vietuind alaturi de Hristos, nu le mai pasa de nimeni si de nimic din lumea aceasta? In ciuda atator dovezi, protestantii aduc cateva versete din Eclesiast, cum ar fi: „Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi parte de răsplată nu mai au, căci numele lor a fost uitat. Şi dragostea lor, ura lor şi pizma lor a pierit de mult şi nu se vor mai bucura niciodată de ceea ce se face sub soare”. Ecl 9.5-6 Aici, autorul se refera la faptul ca mortii nu vor mai beneficia de lucrurile lumesti. Aceasta reiese clar din faptul ca „parte de rasplata nu mai au” (noi stim ca fiecare ne vom lua rasplata, in ziua Judecatii). Insa cel mai important lucru este ca aceasta scriere este din Vechiul Testament, cand nimeni nu se mantuia, ci toti mergeau in iad. Era normal ca starea credinciosilor, dupa moarte, sa fie diferita de starea lor dupa venirea lui Hristos. In Noul Testament, ni se spune clar ca „s-a binevestit si mortilor” (I Petru 4, 6).Parabola despre iconomul necredincios. Ev. Luca 16,1-9. Si zicea si catre ucenicii Sai: Era un om bogat care avea un iconom si acesta a fost parat lui ca-i risipeste avutiile. Si chemandu-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Da-mi socoteala de iconomia ta, caci nu mai poti sa fii iconom. Iar iconomul a zis in sine: Ce voi face ca stapanul meu ia iconomia de la mine? Sa sap, nu pot; sa cersesc, mi-e rusine. Stiu ce voi face, ca sa ma primeasca in casele lor, cand voi fi scos din iconomie. Si chemand la sine, unul cate unul, pe datornicii stapanului sau, a zis celui dintai: Cat esti dator stapanului meu? Iar el a zis: O suta de masuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ti zapisul si, sezand, scrie degraba cincizeci. Dupa aceea a zis altuia: Dar tu, cat esti dator? El i-a spus: O suta de masuri de grau. Zis-a iconomul: Ia-ti zapisul si scrie optzeci. Si a laudat stapanul pe iconomul cel nedrept, caci a lucrat intelepteste. Caci fiii veacului acestuia sunt mai intelepti in neamul lor decat fiii luminii. Si Eu zic voua: Faceti-va prieteni cu bogatia nedreapta, ca atunci, cand veti parasi viata, sa va primeasca ei in corturile cele vesnice. Asadar, cand Stapanul nu ne va primi in Imparatie, fiii lui (sfintii) ne vor primi.

multumesc. pai merita.

Argumente pentru CINSTIREA SFINŢILOR 1. Şi în Vechiul Testament trupurilor celor drepţi şi sfinţi li se dădea deosebită cinste (Vezi: Fac. 50, 1-14; leş. 13, 19, IV Regi 23, 18; Sir. 49, 11 s.a.). 2. Trupurile sfinţilor sunt biserici şi lăcaşuri ale Duhului Sfânt (I Cor. 3, 16-17). 3. Dumnezeu se proslăveşte şi în trupul şi în sufletul celor sfinţi, care sunt ale lui Dumnezeu (I Cor. 6, 19-20). 4. Trupurile celor sfinţi sunt vase de cinste ale lui Dumnezeu, sfinţite, potrivite pentru tot lucrul bun (II Tim 2, 21). 5. Trupurile unor sfinţi, după moarte, sunt înzestrate de Dumnezeu cu puteri minunate, precum: fac minuni, vindecă boli, nu putrezesc, răspândesc bună mireasmă ş.a. (Matei 27, 52-53) 6. Trupurile sfinţilor, uneori, încă fiind ei în viaţă, făceau minuni (Fapte 19, 11-12; 5, 15). 7. Trupul Sfântului Prooroc Elisei, la un an de zile după moartea sa, a înviat un mort (IV Regi 13, 20-21; Sir. 48, 14-15). 8. În Testamentul Nou, trupurile creştinilor morti nu mai sunt spurcate, căci ele sunt biserici şi lăcaşuri ale Duhului (I Cor. 6, 19-20; 3, 16-17 ş.a.). 9. În multe biserici creştine şi azi se găsesc sfinte moaşte ale sfinţilor, care se păstrează neputrezite de sute sau chiar mii de ani şi prin care Dumnezeu lucrează nenumărate minuni cu cei credincioşi. 10. Practica Bisericii - de la început şi până azi - a păstrat această tradiţie sfântă de a ne închina la sfintele moaşte ale sfinţilor. 11. Şi îngerii cinstesc trupurile oamenilor sfinţi (Iuda 1, 5-9). 12. Chiar şi hainele oamenilor sfinţi - care au acoperit trupurile lor - au făcut minuni, cum au fost, de pildă, cojocul lui Ilie Proorocul (IV Regi 2, 14) sau mahramele Apostolului Pavel (Fapte 19, 11-13). „Mântuirea noastră s-a săvârşit în trup” Pentru a înţelege menirea eshatologică a sfinţeniei, prin care se argumentează realitatea sfintelor moaşte, învăţătura de credinţă a Bisericii noastre ne îndreaptă spre teologia lucrătoare a harului dumnezeiesc. Aşa se face că „înlăturarea păcatului” aduce cu sine implicita „restabilire a firii omeneşti în conformitatea ei naturală cu Dumnezeu. Venind cu libertatea dumnezeirii în firea noastră robită de păcat, i-a dăruit acesteia libertatea de păcat şi prin aceasta i-a insuflat puterea de a se lupta contra pornirilor ce o opreau de la iubirea liberă a lui Dumnezeu. Prin har şi prin forţa divină cu care a pus în comunicare firea noastră i-a dat puterea de a nu păcătui şi a redobândi mântuirea. De aici decurg valoarea şi importanţa trupului în planul Providenţei dumnezeieşti. Lucrare sinergică, susţinută şi întărită de harul dumnezeiesc, „mântuirea noastră s-a săvârşit în trup”. În acest sens, Sfântul Ioan Evanghelistul spune că „Dumnezeu-Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi adevăr” (In. 1, 14). Noi suntem răscumpăraţi „prin trup” şi „cu Însuşi sângele” Mântuitorului Hristos (cf. Evr. 9, 12). În Fiul lui Dumnezeu înomenit sălăşluieşte „trupeşte toată plinătatea dumnezeirii” (Col. 2, 9). Nu în ultimul rând, văzând în chip duhovnicesc toate aceste bunătăţi ale Întrupării, Sfântul Apostol Pavel se minunează, zicând: „Cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit întru nea­muri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Tim. 3, 16). În această convingere, Biserica a adunat în vistieria ei numeroase argumente privind valoarea de sfinţenie a sfintelor moaşte, ca purtătoare şi vehicule ale harului dumnezeiesc în existenţa omenească. Sfânta Scriptură abundă de texte relevante prin care se susţin cultul şi cinstirea sfintelor moaşte. Există mărturii clare atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament despre faptul că „prezenţa moaştelor este binefăcătoare, făcându-şi evidente darurile şi virtuţile lor duhovniceşti” Cinstirea trupurilor sfinte în Vechiul Testament În Vechiul Testament, prorocul Elisei poate fi socotit un exemplu grăitor al cinstirii pe care poporul ales o aducea trupurilor sfinte. Despre el, aflăm din cea de-a IV-a Carte a Regilor că, după ce a murit, „l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară cete de moabiţi. Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele lui” (IV Reg. 13, 20-22). Tot despre el vorbeşte şi Cartea Înţelepciunii lui Isus Sirah: „Fericiţi cei care au văzut şi cei care întru dragoste au adormit, dar şi noi vom fi vii. Când Ilie a fost răpit la cer, în vijelie, Elisei s-a umplut de duhul lui. În zilele sale nu s-a temut de biruitori şi nimeni nu l-a supus. Tot cuvântul n-a fost ascuns înaintea lui şi întru adormire a prorocit trupul lui. Şi în viaţa sa a făcut semne şi la moarte minunate au fost lucrurile lui” (Înţelepciunea 48, 11-15). Tot în Vechiul Testament se descoperă cuvenita cinstire în care „toate trupurile celor drepţi” erau aşezate. Amintim aici de rămăşiţele pământeşti ale patriarhilor, ale prorocilor, precum şi ale tuturor bărbaţilor care fuseseră cu dreptate înaintea lui Dumnezeu. Aşa se face că trupul lui Iacov este purtat de Iosif şi de fraţii săi în Egipt (Cf. Fc. 50, 1-14), iar la rândul său Moise „a luat cu sine oasele lui Iosif” (Cf. Ieşire 13, 19). Regele Iosia aduce cinstire osemintelor „prorocului care venise din Samaria” (IV Reg. 23, 16-18). Din toate aceste exemple reies prezenţa şi lucrarea Sfântului Duh în trupurile omeneşti, chiar şi după moarte. Despre aceştia, psalmistul spune că „Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi” (Ps 33, 19). Prin urmare, aceste „fericite excepţii” ale Vechiului Testament, aşa cum le numeşte pr. prof. Constantin Galeriu, „erau semn că pomul vieţii, adâncul dumnezeiesc din noi este păzit de heruvim prin sabia de foc a duhului. Dumnezeu nu a îngăduit lui Satan să se atingă de viaţa lui Iov (II, 6). Dar toate aceste realităţi sacre erau în acelaşi timp şi anticipări profetice, umbră a bunurilor viitoare. În acest sens rostea Sirah despre Elisei: «Întru adormire a prorocit trupul lui». Şi se înţelege că Mântuitorul ne revelează principiul şi condiţia făptuirii noastre, în constituţia ei deplină de suflet şi trup şi pentru totdeauna. În Întruparea şi Învierea Sa se înrădăcinează puterea sfinţilor şi a sfintelor lor oseminte, pârgă a răscumpărării” (pr. prof. Constantin Galeriu, „Cinstirea sfintelor moaşte”, p. 645). „... Vom veni la el şi vom face locaş la el” În Noul Testament, valoarea teologică a sfintelor moaşte se susţine prin actul „sălăşluirii lui Hristos, sau a Duhului Său, respectiv a puterii şi lucrării dumnezeieşti necreate în cei ce se alipesc cu credinţă de Hristos”. Mai lămurit, vorbind despre valoarea lor existenţială, aducem ca justificare realitatea şi necesitatea „sfinţeniei în Ortodoxie”. În acest sens, există numeroase argumente scripturistice, desprinse din învăţătura Mântuitorului sau din experienţa Sfinţilor Apostoli. După cum am arătat mai sus, ascendenţa omului spre desăvârşire se leagă neapărat de „sălăş­luirea” în Hristos. Sfintele Evanghelii arată lămurit chemarea omului spre o renaştere duhovnicească, în Persoana Logosului înomenit. „Dacă Mă iubeşte cineva, spune Domnul, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (In. 14, 21). Tot El arată că această sălăşluire duhovnicească va continua neîntreruptă şi după Înălţarea Sa la ceruri: „Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi” (In. 14, 19-20). Omul sfinţit de harul Duhului Sfânt poate asigura pe mai departe cultivarea acestei împărtăşiti dumnezeieşi numai prin participarea personală şi permanentă la actul de iubire. „Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui” (In. 15, 9-10). Asumându-Şi firea noastră, Mântuitorul Hristos „a restaurat chipul lui Dumnezeu în om”. În felul acesta, cei care cred într-însul „pot deveni prin har ceea ce Dumnezeu este prin natură, adică copiii lui Dumnezeu” Iată, prin urmare, că „celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (In. 1, 12). Pe de altă parte, atunci când îl ridică din mormânt pe Lazăr, „cel mort de patru zile”, Domnul îi vorbeşte Martei despre părtăşia trupească a Învierii Sale. „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (In. 11, 25-26).

Scriptura poruncea evreilor sa se închine înaintea chivotului, care avea pe el imaginea a doi heruvimi. În Psalmul 99:5, se porunceste “Înaltati pe Domnul, Dumnezeul nostru, si închinati-va înaintea asternutului picioarelor Lui, caci este Sfânt!”. Sa observam ca aici cuvântul “închinare” este acelasi cu cel folosit în Exodul 20:5, unde ni se porunceste sa nu ne închinam la idoli. Ce este “asternutul picioarelor Lui”? În 1 Cronici 28:8, David foloseste aceasta expresie referindu-se la Chivotul Legamântului. Psalmul 99 (98 în Septuaginta) începe cu imaginea Domnului care “sade pe heruvimi” (99:1) si sfârseste cu îndemnul de a ne închina pe muntele Lui cel Sfânt - ceea ce întareste faptul ca în acest context se refera la Chivotul Legamântului. Aceasta fraza reapare în Psalmul 132:7, unde este precedata de expresia “haide la locuinta Lui” si este urmata de chemarea “Scoala-Te, Doamne, vino la locul tau de odihna, Tu si Chivotul maretiei Tale!” Este interesant ca aceasta expresie este folosita în slujba din biserica referitor la Cruce, si legatura nu este întâmplatoare - pentru ca pe Chivot, între heruvimi se afla capacul ispasirii, peste care era stropit sângele jertfelor pentru pacatele poporului (Exod 25:22, Levitic 16:15). Vedem din locurile amintite ca heruvimii de pe Chivot si Chivotul ereau icoana Tronului lui Dumnezeu,Cel ce da legile lumii(simbolizate prin tablele Legii) si da viata si putere (simbolizata prin toiagul lui Aaron) si sta pe heruvimi.Aceasta icoana a Tronului Ceresc erea tamaiata de Marele Preot si acolo se arata Dumnezeu vorbind cu alesii Sai,dupa cum El Insusi hotarase (Exod 25:22). Dar aceasta cinstire adusa icoanei Tronului Ceresc nu insemna nici idolatrie , nici confundarea icoanei cu originalul .Prin intermediul ei cinstirea erea inaltata catre Dumnezeu,si El erea Cel care primea de fapt si tamaierea si rugaciunile.Adesea se face apel la Deuteronom 4,14-19 când se atacă problema icoanelor. " Ţineţi dar bine minte că în ziua aceea, când Domnul v-a grăit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-aţi văzut nici un chip. Să nu greşiţi dar şi să nu vă faceţi chipuri cioplite, sau închipuiri ale vreunui idol, care să înfăţişeze bărbat sau femeie, sau închipuirea vreunui dobitoc de pe pământ, sau închipuirea vreunei păsări ce zboară sub cer, sau închipuirea vreunei jivine, ce se târăşte pe pământ, sau închipuirea vreunui peşte din apă, de sub pământ." Dar cum interpretăm imaginile care îl reprezintă pe Dumnezeu? Mulţi protestanţi ar spune că nu e bine, deoarece în Deuteronom 4 se spune că israeliţii nu l-au văzut pe Dumnezeu în nici o formă atunci când a făcut Legământul cu ei, ca urmare nu ar trebui să se facă nici reprezentări simbolice ale lui Dumnezeu. Întrebarea este: Deuternomul 4 interzice acest fel de reprezentări? În istoria sa veche, poporului lui Israel îi era interzis să facă orice reprezentare a lui Dumnezeu deoarece nu s-a revelat în nici o forma vizibilă. Dat fiind că erau înconjuraţi de culturi păgâne, israeliţii s-au simţit tentaţi să îl venereze pe Dumnezeu în forma unui animal, sau a unui obiect din natură (ca de exemplu boul sau soarele). Însa mai târziu, Dumnezeu însuşi s-a arătat în forme vizibile, aşa cum se spune în Daniel 7,9: "Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc arzător." Protestanţii fac reprezentări ale Tatălui Ceresc în această formă când ilustrează profeţiile Vechiului Testament. Sfântul Spirit însuşi s-a revelat sub cel puţin în două forme vizibile - aceea a unui porumbel, la botezul lui Isus (Matei 3,16; Marcu 1,10; Luca 3,22; Ioan 1,32), şi ca limbi de foc, în ziua de Rusalii (Fapte 2,1-4). Protestanţii folosesc aceste imagini când desenează sau pictează aceste episoade biblice, şi când îşi pun simboluri ale Spiritului Sfânt la rever, sau embleme ale porumbelului pe maşini. Acest pasaj îi învata pe evrei sa nu-si faca o înfatisare falsa a lui Dumezeu, pentru ca nu L-au vazut. Dar dupa Intrupare lucrurile se schimba! De ce? Deoarece Cuvantul S-a facut trup (Ioan 1:14),Cuvantul care este Dumnezeu (Ioan 1:1).’Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata;Fiul Cel Unul-Nascut,Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut(Ioan 1:18),El Care este Chipul lui Dumnezeu(Filipeni 2:6) .Prin urmare odata cu Intruparea ,se deschide si posibilitatea realizarii icoanei Fiului lui Dumnezeu ,Care Insusi este Dumnezeu. Prin întruparea lui Cristos, Fiul său, Dumnezeu a arătat omenirii o icoană a Lui însuşi. Sfântul Pavel spunea: "El este imaginea (in greacă: eikon) Dumnezeului invizibil, primul născut al oricărei creaţii." Cristos este tangibil, este imaginea divină a nevăzutului şi infinitului Dumnezeu. Citim că Magii, "intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă." (Matei 2,11). Chiar dacă Dumnezeu nu şi-a arătat faţa pe muntele Horeb, El şi-a arătat-o în casa din Betleem. Concluzia ar fi că, atunci când Dumnezeu a făcut Noul Legământ cu noi, el însuşi s-a arătat într-o formă vizibilă prin Isus Cristos. Din acest motiv putem face reprezentari ale lui Dumnezeu în persoana lui Cristos. Chiar şi protestanţii folosesc tot felul de imagini religioase: reprezentări ale lui Isus şi ale altor personaje biblice apar într-o mulţime de biblii, cărţi cu poze, tricouri, bijuterii, abţibilduri pe maşini, felicitări, cd-uri, scene ale nativităţii. Cristos este simbolic reprezentat până şi prin emblema peştelui (Icthus). Bunul simţ ne spune că, de vreme ce Dumnezeu însuşi ni s-a revelat în diverse imagini, în mod special prin întruparea lui Isus Cristos, nu greşim folosind reprezentări ale acestor imagini în scopul aprofundării cunoaşterii şi iubirii noastre faţă de Dumnezeu. Iată de ce Dumnezeu însuşi s-a revelat în aceste forme vizibile, şi iată de ce statuile şi icoanele îl reprezintă. De fapt le gasim în Scriptura - si înca în multe locuri! Observati cât de frecvente erau ele în Cort si apoi în Templu. Existau imagini de heruvimi: ·Pe chivot - Ex. 25:18 ·Pe perdelele din Cort - Ex. 26:1 ·Pe perdeaua din Sfânta Sfintelor - Ex. 26:31 ·Doi heruvimi în Locul Sfânt - 1 Imparati 6:23 ·Pe pereti - 1 Imparati 6:29 ·Pe usi - 1 Imparati 6:32 ·Pe alte lucraturi din Templu - 1 Imparati 7:29,36 Existau deci icoane încotro îti întorceai ochii. Nu ! Un asemenea loc nu exista!Exista insa porunca de a se face icoane cu ingeri.Exista de asemenea,explicatia oprelistii de a face icoana lui Dumnezeu : n-ati vazut Chipul Lui (Deuteronom 4:15).De asemenea exista si vestea cea noua ,a Intruparii lui Dumnezeu Fiul,Chip al Tatalui(Ioan 14:9;Filipeni 2:6;etc.) care deschide posibilitatea de a face icoana lui Dumnezeu ,dupa Chipul pe care El si l-a ales.Icoane pot fi gasite nu numai în catacombele crestine, ci si în cele evreiesti din aceleasi perioade. Putem vedea, de exemplu, icoanele evreiesti bine pastrate de la Dura-Europos, un oras distrus de persieni în mijlocul secolului al treilea (ceea ce ne da o idee cât de recente ar fi putut fi). Uneori, în mod gresit, conceptiile lui Iosephus cu privire la icoane sunt considerate ca fiind cele prevalente la evrei în acea perioada. Unul din textele mult citate este acela care se refera la rascoala care a avut loc atunci când romanii au pus un vultur imperial pe poarta Templului. Acest episod nu este atât de simplu cum ar crede unii. Acei evrei erau zeloti. Iosephus, care povesteste aceste evenimente, a fost el însusi unul dintre ei, dar a trecut mai târziu de partea romanilor. El ne spune cum romanii au plasat acest vultur la intrarea în templu, iar poporul l- a dat jos, privindu-l ca pe un sacrilegiu. Întrebarea este însa ce i-a înfuriat pe evrei, imaginea în sine, ori faptul ca romanii o plasasera pe poarta Templului. Conceptile lui Iosephus erau atât de extreme încât el considera ca pâna si înfatisarile de animale de pe Marea de Arama din Templul lui Solomon ar fi fost pacatoase. (Antichitati VIII,7,5). Atitudinea generala a iudeilor fata de arta religioasa nu era de fapt atât de iconoclasta. În Talmudul palestinian gasim scris (în Abodah Zarah 48d) "În zilele lui Rabbi Jochanan oamenii au început sa picteze imagini pe ziduri, iar el nu i-a oprit" si "În zilele lui Rabbi Abbun oamenii au început sa creeze imagini în mozaicuri, iar el nu i-a oprit". Targumul Pseudo-Ionatan repeta porunca împotriva idolilor, dar adauga, "o coloana cioplita cu imagini si înfatisari poti sa-ti faci, dar sa nu te închini la ele".

Această „dogmă” - „numai Scriptura” - a fost un produs al opoziţiei Reformei protestante faţă de abuzurile comise de Biserica Apuseană a Romei sub Papa Leon al X-lea, la începutul secolului al XVI-lea. Fiindcă criticile lui Martin Luther nu au dus la măsuri de îndreptare a neorânduielilor din Biserica Romei, reformatorii protestanţi nu au avut altă soluţie decât să renunţe la religia organizată şi la autoritatea Bisericii. Acesta a fost un itinerariu care i-a despărţit pe protestanţi de orice altă sprijinire a lor pe învăţătura apostolică, pe Biserică şi pe Sfinţii Părinţi. A existat o altă alternativă la despărţirea de Roma. Reformatorii protestanţi ar fi putut să se întoarcă la Biserica întemeiată de Domnul Iisus Hristos în secolul întâi. Din nefericire, această cale nu a fost urmată şi, fără nici o altă legătură cu Biserica Noului Testament, Protestantismul s-a găsit aruncat în voia valurilor şi în dilema falsei soluţii „fiecare doar pentru sine”. Biserica este călăuzită de Duhul Sfânt la tot adevărul (Ioan 14, 26; Ioan 16, 13), este locul în care sălăşluieşte Domnul în Duhul (Efeseni 2, 22) şi este stâlpul şi temelia adevărului (I Timotei 3, 15). Prin urmare, Biserica slujeşte ca păzitoare şi depozitar al învăţăturii apostolice (care, parţial, implică Scriptura scrisă). Astfel, a ne îndepărta de Biserică determină, de asemenea, depărtarea de ceea ce Trupul lui Hristos a crezut dintotdeauna, o înlocuire a acelei credinţe comune cu opinia personală. Iar în schimb aceasta subminează autoritatea Bibliei din cauza faptului că, dacă omul nu se încrede în tradiţia care a produs-o, cu greu poate exista credinţă în Biblie. Adunarea scrierilor Noului Testament într-o singură carte a fost răspunsul Bisericii şi al Părinţilor Bisericii din secolul al IV-lea la apariţia învăţăturilor false care pretindeau autoritate apostolică. Vom arunca acum o privire asupra a o parte din problemele ridicate de principiul Sola Scriptura care au avut cele mai mari consecinţe. Problema protestantă La Matei 7, 15-20 suntem astfel învăţaţi: „Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte”. Cercetând roadele care apar din principiul Sola Scriptura, eroarea acestuia, sau mai bine zis minciuna sa, devine foarte evidentă: Teoria protestantă a siguranţei veşnice, „odată mântuit, totdeauna mântuit” (care va fi discutată într-un capitol ulterior), susţine că, după momentul iniţial al credinţei în Hristos, mântuirea nu poate fi pierdută. Oricum, Sinoadele Bisericii, ca răspuns la schismatici precum montaniştii (care întrebuinţau versete scripturistice precum Evrei 6, 4-6 ca să susţină că nu există întoarcere [pocăinţă] de la apostazie), a stabilit că cei care apostaziază se pot pocăi. Ideea este că Scriptura (Evrei 6, 4-6) şi Biserica (Sinodul din 314 de la Ancira) recunosc ambele posibilitatea apostazierii după ce iniţial s-a crezut în Mântuitorul.

Bună ziua! Puteți să-mi dați și mie emailul și numărul de telefon pentru rezervare viză? Este nevoie de chemare și dacă da, cum o pot obține? Merg prima dată și nu cunosc pe nimeni.Mulțumesc pentru ajutor!O zi minunată!🙏

🙏🙏🙏

Cu cine vă certați aici ?

Mulțumesc.

🙏🙏

Mulțumesc frumos

Luați legătura cu agenția de pelerinaj. Dar ca idee e în jur de 500 e parcă

Hmmm. Unde erai ?

@@AndreiBordianu Sus ascuns de ploaie 🌧️

@@elenabacau5404 hehehe

Cu siguranța o să mai merg. Mulțumesc

Acolo se merge cu credinta si evlavie. Nu se merge pentru a deranja parintii calugari, nu se merge la plimbare ca la bar

@@elemel7524 Ti.a cerut cineva parerea?Am fost acolo pentru a ne inchina si intr.un cadru foarte bine organizat.Sfintii parinti erau informati de venirea noastra pentru binecuvantare ,fara sa.i deranjam si chiar am fost foarte bine primiti.

Da. Păcat ca acum nu se mai poate merge pentru o vreme

Mulțumim

Nu era normal fumatul mai demult,acum sunt alte vremuri...acum pot ajunge acolo si femei care se cred barbati si dobandesc acte pe nume masculin...Domnul le stie pe toate...

După cum vezi, se poate fuma. Doar în anumite zone.

Nu e normal, dar daca fumeaz.mai.putin decât în lume tot cred că e o jertfă.

@@danenache8331 corect

Daca va rugati cu credinta pentru sanatate Dumnezeu si Maicuta Domnului 🙏☦️va ajuta sa va lasati de pacatul fumatului.

Căutați pe net că sigur găsiți : părintele Nicolae care construiește în Athos. Căutați până gasiti, are Cristi Bumbenici o filmare la acest părinte unde da și modalitățile de a dona. Este spectaculos cat de Mult a construit in ultimul an! Fabulos cum lucrează Maica Domnului!

Am zis de contribuții la Chilia Părintelui Nicolae.

​@@AndreiBordianuPai acolo, bagă un cont sau un link!

N-au banca.

da-mi un mesaj pe pagina de facebook si acolo iti pot oferii mai multe detalii

Luați legătura cu acesta agenție

Daa, dar destinația e divină. Așa-i?

Mulțumesc tare frumos. Panagia tour. Sunt din Bacău. Este pus la descriere despre ei

Mulțumim

Daaa

Absolut. Toată încrederea.

Va ajuta Dumnezeu si Maicuta Domnului daca voi santeti crestini si credeti din toata inima 🙏☦️🇷🇴

Acolo este loc de inchinare 🙏☦️. Nu este loc de distractii fotografii sau filme. 🎬🎥🎦

Să îți fie cu folos

🙏🙏

Doamne ajută

🙏🙏

Doamne ajută

Mulțumesc. Așa este. Absolut superb.

Doamne ajută