Sunt preot (ortodox), dar mă bucur nespus de mult că ți am găsit postările. Am două fetițe, de 10 și respectiv 8 ani. Le învăț zilnic câte un lucru pe care ele au datoria să l scrie într o agendă și apoi să l știe ca pe Tatăl nostru cât 'or trăi (de la paradoxul mincinosului la zilele de naștere ale apropiaților și de la numele celor 12 apostoli la adevărul că Biblia conține 366 de îndemnuri la curaj, câte unul pentru fiecare zi a anului - deci inclusiv pentru ziua în plus a anului bisect, care și ea era avută în vedere, la momentul scrierii Bibliei, de Părintele nostru Ceresc). Mulțumită ție știu bine ce le voi "preda" azi fiicelor mele: cele zece întrebări ale tale! ☺️ Sigur că încă nu le vor înțelege, nici reține, dar le vor scrie cu mânuțele lor, pentru că sunt convins că își vor mai aminti de ele cândva și că le vor prinde tare bine atunci... Așa să fie! Te admir și felicit din suflet pentru ceea ce faci! ♥️ Domnul să ți dea putere și să te binecuvânteze mereu!
@DincoloDeMine4 жыл бұрын
Cât de binecuvantate sunt fetitele voastre, să aibă un tătic care înțelege într-un mod profund importanta vieții eterne. Fie ca Dumnezeu să crească după voia Lui sămânța pe care voi o plantați încă de la varsta asta fragedă și mai târziu să vedeti roade. Să le simțiți ca o cunună pe capul vostru. Să vă aducă bucurie eternă. Multe binecuvântări! Mulțumesc pentru cuvintele încurajatoare.
@elisavoicu38425 жыл бұрын
Rezumat :) 1. Poți să îmi explici Evanghelia? 2. Cum decurge timpul tău de părtașie? Când? 3. Cum ți-ai conduce practic familia din punct de vedere spiritual? 4. De ce vrei să fi într-o relație cu mine? 5. Care e planul tău ca să păstrezi puritatea în relația noastră? 6. Care e cartea ta preferată din Biblie și de ce? 7. Care e convingerea ta despre filme, muzică și cărți? Care e limita? 8. Ce te face să te simți motivat si plin se viață? 9. Ce ai vrea să se spună despre tine la înmormântarea ta? 10. Împărtășește o experiență personală cu Hristos.
@DincoloDeMine5 жыл бұрын
Mulțumim!
@dianam7672 жыл бұрын
Mulțumesc
@karlaa995 жыл бұрын
Mă bucur că am găsit acest canal, nu sunt multe persoane care fac asta ci, din contră, majoritatea încurajează păcatul. Îți mulțumesc că ești aici, pe yt și te încurajez să faci asta in continuare! Fii binecuvântată, ești specială!❤️
@radupop82454 жыл бұрын
Sfaturile tale sunt foarte bune și pentru noi băieții pentru simplu fapt că ne putem analiza viata în raport cu Dumnezeu. Mulțumim
@phoebemuller84785 жыл бұрын
Wow! Din nou un videoclip super util și foarte interesant! Multumesc! Domnul sa te binecuvânteze!!
@alexandraalexi49135 жыл бұрын
Esti minunată! Dumnezeu să te binecuvântateze cu binecuvântări cerești!!!♡
@DincoloDeMine5 жыл бұрын
Mulțumesc mult! Amin ❤️
@vetzzrahela33665 жыл бұрын
Ești o lumină binecuvântată de Dumnezeu!!!
@DincoloDeMine5 жыл бұрын
Slava Lui! Mulțumesc 💗🤗
@seraimet5 жыл бұрын
Întru totul de acord, Daniela!😊🌿🌹 Clipurile tale sunt urmărite și de băieți 😅😅😅
@DincoloDeMine5 жыл бұрын
Haha.. Știu știu, însă eu fac abstracție de asta 😁 Mulțumesc de incurajare Aron
@seraimet5 жыл бұрын
@@DincoloDeMine Cu plăcere!👍🏽🌿😊🌿
@lidiaursu41455 жыл бұрын
😄😄😄 wow se uita si băieți
@ancutaulmeanu10724 жыл бұрын
Foarte bine
@larisa-emanuelailisoi8175 жыл бұрын
Dumnezeu să te binecuvinteze Daniela şi să te ajute în continuare.
@DincoloDeMine5 жыл бұрын
Amin.. Mutlumesc mult! Dumnezeu sa te umple de bucuria mântuirii ❤️
@danielcostea31965 жыл бұрын
Whaaat ?!? :)) sincer sa fiu... am fost curios ce intrabari ar urma ... nu ma așteptam la astea !! RESPECT ... (ps. Soția mea te urmărește, mulțumesc de ajutor ! )
@DincoloDeMine5 жыл бұрын
Hehe. Ma bucur ca nu a fost dezamăgitor. Salutari soției tale 😊
@mirabela.radana Жыл бұрын
Mi-a fost foarte de folos! Mă inspira mult ceea ce faci! Duhul Sfânt va face o lucrare mare prin tine!!🙏🥰
@silaghicristina47645 жыл бұрын
Foarte faina abordare!!! Fii binecuvantata!
@DincoloDeMine5 жыл бұрын
Cristina🤗 Mulțumesc foarte mult. Ești o scumpă
@anastasiastrimbu81525 жыл бұрын
Ma bucur ca am descoperit canalul tau de youtube! Esti o fata deosebita si ma uit cu placere la video-urile tale!😍
@DincoloDeMine5 жыл бұрын
Ma bucur mult sa știu asta. Fie ca aceste videouri sa îți îndrepte ochii înspre Cristos 💗
@biancasuian99005 жыл бұрын
Ești deosebită!
@DincoloDeMine5 жыл бұрын
❤️🤗
@naomimartinuc7444 жыл бұрын
Sunt fascinata Daniela de tine!De maturitatea ta!Ma bucur ca am de invatat de la tine atat de mult!Be bless!
@DincoloDeMine4 жыл бұрын
E fascinant Dumnezeu in noi❤️
@liviachiras67444 жыл бұрын
Ce drăguța ești, fii binecuvântata!😊❤️🙏
@bucurmiriam87325 жыл бұрын
Foarte on point video-ul! Ma simt mai pregatita pentru acel moment! 🙏👌🥰 voi nota intrebarile 🤣
@DincoloDeMine5 жыл бұрын
Haha ce tare ești ! Dacă vine de la tine Miriam, it means alot. Miss u❤️
@bucurmiriam87325 жыл бұрын
@@DincoloDeMinemiss you too! Keep up the good work! 🥰
@nelyberea90055 жыл бұрын
Beautiful, God bless you. Keep this up.
@DincoloDeMine5 жыл бұрын
Thank you! God bless you too.
@rebeccamarya21625 жыл бұрын
Chiar aveam nevoie de acest video! Mulţumesc !🙈❤
@DincoloDeMine5 жыл бұрын
❤️🤗 Cu mare drag
@liviapop2238 Жыл бұрын
Fii binecuvintata draga sora.
@Sara-uv6gg5 жыл бұрын
God bless you!❤️
@DincoloDeMine5 жыл бұрын
God bless you too ❤️
@evelina84845 жыл бұрын
Mulțumesc foarte mult Surioara draga pentru întrebări! Mă ajuta foarte mult! Fii binecuvântată 💙😇😇
@DincoloDeMine5 жыл бұрын
Cu mare drag
@marianadanila74905 жыл бұрын
Pace! Pentru prima oara voi fi in Cluj,dupa ce Domnul mi-a facut parte de videoclipurile tale,preaiubita Daniela.Dorinta mea arzatoare e sa te vad ...reala.Fie la acea intalnire lunara,fie la Biserica pe care o frecventezi...Te rog fierbinte,...o adresa !!! Fii binecuvantata !!!
@nicoletaachitei85554 жыл бұрын
Foarte ziditor mesajul și înțelept, ești o fata minunata😘
@oncicaana99774 жыл бұрын
Faci un lucru minunat prin Vlogurile acestea... Îmi place gândirea ta. Ești o fata deosebita. Am și eu o întrebare care pare puțin haioasa... Dar totuși: e rău să te săruți cu un băiat de care te îndrăgostești? Fără sa fii încă sigura ca el este alesul... :)
@paulaabrudean5 жыл бұрын
Minunate intrebari! Eu nu am pus asemenea intrebari inainte de casatorie dar cred ca nici acum nu e tarziu sa jucam jocul asta :) 💜
@DincoloDeMine5 жыл бұрын
După căsnicie jocurile de genul acesta pot sa te ajute enorm în relație și în relația spirituală. Întrebările sunt formulate puțin diferit.. Poate am sa fac un video cu întrebări după căsnicie.. Am sa ma gândesc
@thedoretheo81425 жыл бұрын
Faza cu imormantarea e geniala nu mia trecut prin cap..😂
@DincoloDeMine5 жыл бұрын
Hehe 🤗
@rebecaholbura12885 жыл бұрын
Bunăăă, deja te ador. Care sunt cărțile tale preferate? ❤️
@DincoloDeMine5 жыл бұрын
Ce scumpă esti ❤️ Am făcut un vlog pt muzica și cărțile care le recomand. Verifica acolo.. Acolo chiar sunt toate cele Preferate mie kzbin.info/www/bejne/m5q4cqBpZZWaeNE
@rebecaholbura12885 жыл бұрын
@@DincoloDeMine acum în vizionez, faci o treaba super bună! 😇
@beatricebora41845 жыл бұрын
Ce asteptati ai de la sotia ta?? Fizic? Psihic? Spiritual ?
@bebelushayt50413 жыл бұрын
De i as fi pus aceste intrebari fostului sot ,inainte sa l iau,as fi vazut adevarata lui fata,si nu as mai fi suferit toata viata pentru tradare..regrete tarzii
@ankyttaruby22215 жыл бұрын
Draga mea, fii binecuvantata! Ai putea sa faci o recomandare de carti si filme bune? Multumesc
@gabrielaela96842 жыл бұрын
Daniela, te rog fa un video despre motivele pentru care o fata nu trebuie sa caute ea băieți, sa curteze, sa facă primul pas ci sa aștepte în curăție. Stiu ca e la moda în biserici sa umble tinerii la întâlniri, dar nu cred ca e biblic, în plus devii confuz, riști sa te îndrăgostești și sa nu mai discerni bine voia Lui. Dar putini înțeleg ce înseamnă să aștepți și te judeca dacă nu faci și tu ceva. Multumesc.
@DincoloDeMine2 жыл бұрын
In videoul cu feminismul am vorbit despre subiectul acesta. Pe la minutul 30.
@lidiarusti29025 жыл бұрын
Foarte frumos mai continuă
@lidiacaprar26765 жыл бұрын
Heii! Te apreciez mult pentru ceea ce faci aici!🤗 Ai putea să îmi recomanzi câteva filme?
@DincoloDeMine5 жыл бұрын
Salut Lidia. ❤️ Doua filme care îmi plac f mult sunt ' the war room' și ' the case for Christ'
@ramonaramo26474 жыл бұрын
Buna! Cum as putea sa am o relatie frumoasa? Cum as putea întâlni baiatul care e facut pt mine? Sunt putina dezamăgită de faptul ca sunt singura si de mult timp sa spun asa..."îl astept"...De ce Dumnezeu lasa sa se întâmple asta? Cu ce greșesc sau cu ce am greșit? Ce trebuie sa fac? Doamne miluiește-mă pe mine păcătosul
@dianadia84823 жыл бұрын
Salut! Daca nu ai aflat până acum de Andrei și Cristina Croitoru ,niste oameni foarte înțelepți...caută aici pe KZbin: Adam și Eva din altă epocă -Apologia Reformata și ai acolo un playlist cu vlog-uri ce te pot ajuta foarte mult.
@alexandrufiu5 жыл бұрын
ce fain video. mersi. GBY
@chris.73ed434 жыл бұрын
Intrebarile sunt grele. Doar ca ramane sa iti raspunda la ele il poate recomanda pt relatie. 😅 Glumesc, sunt f bune, pot indica bine daca persoana e autentic duhovniceasca sau nu.
@elenabeza44324 жыл бұрын
Apreciez.f mult.
@IsusHristosDomnuLMeu Жыл бұрын
Faci un video si cu "10 intrebari pentru ea ?" te rog frumos
@abelbodnariu9755 жыл бұрын
un canal de baieti asemanator. stiti sa imi spuneti ?
@mandrywang80005 жыл бұрын
Esti intr adevar minunata❤
@templierknight3 жыл бұрын
Ai zis băieți de 18 ani?? Cred ca glumești! ( cu mici excepții) la 18 ani băieții sunt pufuleti. Vorbim de băieți de la 25 de ani în sus pt asa întrebări. În rest felicitări pentru idei.
@danidaniel7252 жыл бұрын
Dar cum explici ca la 18 ani cunosc mai toate filmele, toate vedetele, cunosc fotbaliștii si multe ce țin de social media, unii sunt si îndrăgostiți de la 16 ani, de ce ar fi prea devreme sa stie si aceste informații ce au de-a face cu toată viața noastră
@iuliaradu3264 жыл бұрын
Nu înțeleg. Parcă voi în religie nu purtați cercei, nu vă machiați sau nu vă dați cu ojă.
@rodicaraveca18585 жыл бұрын
Daca nu stie evamghelia...alt semnal de alarma, nu cred ca e nascut din nou...
@tunayylmaz71404 жыл бұрын
Am câteva întrebări pentru tine
@taniabodea70894 жыл бұрын
Cați ani ai ??
@DincoloDeMine4 жыл бұрын
26 :)
@realname83715 жыл бұрын
Explica Evanghelia?
@dstefan06034 жыл бұрын
si eu astept raspuns
@bogdan64574 жыл бұрын
Sună mai degrabă ca 10 metode de a scăpa de un băiat care nu-ți place :))).Părerea mea.