Рет қаралды 4,107
"Pentru fiecare om, locul de unde se trage ii rămâne-n suflet sfânt"- ne mărturisește în cântecul său, Maria Garaș. Recunosc, am fost tentată să transcriu întreg textul cântecului și asta pentru că mi s-a părut cea mai frumoasă introducere cu putință deoarece exprimă in cel mai frumos fel tot ceea ce simte Maria față de acele locuri în care s-a pomenit pe lume. De fapt, dacă vrei să o cunoști cu adevărat pe Maria Garaș sau să-i povestești cuiva despre ea, trebuie doar să-i asculți cu atenție, cântecele. Te conectezi instant la momentul creației acelor texte, ba mai mult, îți pare că acea emoție s-a amplificat parcă de-a lungul vremii pentru că trăirii inițiale a autoarei, trăire rămasă impregnată în acele versuri i s-au adaugat și alte lacrimi ale dorului de casa părintească, ale fiecărui suflet care a tresărit, ascultându-le.
Maria, ca și statură e ,,o muiere mică, felul de-a fi, o ridică"- ne spune despre sine. Cunoscând-o, m-am întrebat de unde vine acea forță interioară pe care o degajă din spatele unei modestii, nedisimulate? Poate că din lumea satului copilăriei așezat pe malul Dunării, lume înrădăcinată adânc până în miezul inimii ei pe care bătrânul fluviu i-a cuprins-o într-o dragoste nemărginită, alături de moștenirea bunilor ei mutați într-o stea. Ca între malurile unei vieți în care Maria e fericită pentru tot ceea ce nu o face nefericită. Pentru că Dunărea din sufletul ei este însăși curgerea vieții și destinului unui OM pentru care frumusețea este idealul spre care aspiră atunci când scrie, atunci când cântă. Cum ar putea Maria Garaș să scrie atât de frumos, dacă această frumusețe nu și-ar fi făcut cuib în interiorul ființei sale? Cum să poți cânta despre dor fără să fi cunoscut dorul? Dorul de rânduiala satului în care "s-a născut veșnicia." Cum să le poți povesti nepoților despre paradisul unei copilării în care întrebai buburuza - încotro te vei mărita și cucul - câți ani vei trăi, dacă nu ai fi învățat să te bucuri de natură și să o iubești în toată plenitudinea ei?
Zgomotul lumii de-acum nu va reuși să-i acopere vocea, Mariei. Și n-o va lăsa să se piardă printre vocile atâtor "apariții meteoritice." Pentru că există oameni pentru care cea mai importantă podoabă, e simplitatea. Dar nu tot ce este simplu, este obișnuit. Și așa după cum spunea un înțelept al acestei lumi: "toată lumea are glas, dar cum faci ca vocea ta să se facă auzită?"
"Bufăniță-s din Clisură, de la Coronini
Îmi ard obrajii ca focu' în fața ta când vin
Lume vreau să-ți spun prin cântec cât te prețuiesc,
Gândul meu cu gândul tău vreau să-l împletesc.
Lumea mea frumoasa cu sclipiri în ochi
Să rămâi așa cum ești, să nu te deochi!"
Să nu te deochi, Maria Garaș! Să rămâi așa cum ești, pentru că ești un OM frumos!
Manuela Tăbăcar