No video

3 ani de Photografy Diniaș Studio, și două trenuri filmate în Gara Timișoara Nord -29 aprilie 2021

  Рет қаралды 63

Photografy Diniaș Studio

Photografy Diniaș Studio

Күн бұрын

Dragii mei prieteni, simpatizanți ai transportului feroviar și nu numai.
„Cu ocazia aniversării jobului meu, denumită ca și companie productivă de videoclipuri și fotografii, Photografy Diniaș Studio, sa înplinit 3 ani, de la primele videoclipuri feroviare și cele rutiere”.
Toată povestea mea, a început la Diniaș, pe când în acea dată prin 2018, am început și eu pentru prima dată să fac filmări și imagini de aceste genuri.
Însă cea ce ne bucură pe noi toți, este să fi-mi cu ochii pe trenurile din jurul nostru, și faptul că cei de la Bruxeles a declarat la nivelul UE anul căii ferate, eu zic părerea mea datorită companiilor feroviare, precum CFR Călători și nu numai, să aducem în atenția noastră, a publicului călător și nu numai susținerea transportului feroviar cu trenu.
În descrierile de mai jos vă prezint cea ce urmează.
Până atunci, vă doresc tuturor vouă feroviarilor, vizionare frumoasă, alături de cei dragi.
1. Traversarea trecerii de pietoni din fața gării Timișoara Nord și primul reportaj în deschidere.
2. În holul gării Timișoara Nord, și ajungem la peroane.
3. O locomotivă a unui operator privat izolat pe Linia10.
3. Sosește IR1833 Iași Timișoara Nord cu GM92.53-64.357.4 a dep. Arad la linia 5.
4. Manevra locomotivei LDH.
5. Pleacă IR79-IR1985 Budapest-Keleti Timișoara Nord București Nord Mangalia cu Traxz Bombardier 0.05.
6. Final de reportaj, și sfârșitul admirării feroviare.
29 aprilie 2021.
©Photografy Diniaș Studio.

Пікірлер
Trenuri in gara Timișoara Nord
1:01:49
Trainspotting Timisoara
Рет қаралды 7 М.
Primele Imagini din Modernizarea Caii Ferate Timisoara - Arad 2024!
27:15
Фейковый воришка 😂
00:51
КАРЕНА МАКАРЕНА
Рет қаралды 5 МЛН
WILL IT BURST?
00:31
Natan por Aí
Рет қаралды 40 МЛН
طردت النملة من المنزل😡 ماذا فعل؟🥲
00:25
Cool Tool SHORTS Arabic
Рет қаралды 32 МЛН
CFR RECORD LA INTARZIERI LA PLECARE DIN GARA BRASOV -  VIDEO EXCLUSIV TRAINS ROMANIA 4K  23 AUGUST
6:29
Câteva trenuri și reportaj feroviar, partea2 -07 octombrie 2023
25:50
Photografy Diniaș Studio
Рет қаралды 315
[Doku] Die bekannteste U-Bahn der Welt? New York City Subway
24:23
Training of activity Days Diniasuluispring edition -19 mai 2019
17:47
Photografy Diniaș Studio
Рет қаралды 143
Trenuri & Activitate Feroviară/Trains & Rail Activity in Gara Timișoara Nord Station 03 August 2021
1:04:15
Фейковый воришка 😂
00:51
КАРЕНА МАКАРЕНА
Рет қаралды 5 МЛН