Blocare numere private sau ascunse pe orice Samsung

  Рет қаралды 84,406

Adrian Gudus

Adrian Gudus

Күн бұрын

În clipul de astăzi vreau să vă prezint funcția de blocare a apelurilor pentu cei care ne sună cu număr ascuns sau privat.
Acum câteva zile am tot cautat o aplicație pentu OnePlus 6 care să îmi permită să fac acest lucru și din păcate nu am gasit nicio aplicație care să mă mulțumească deși am încercat toate aplicațiile din Magazin Play care promiteau acest lucru.
Chiar dacă setam ca aplicația să blocheze numerele private, la primirea unui apel cu număr privat, ecranul se aprindea, telefonul suna o singură dată și abia apoi aplicația respingea numărul. După ce apelul era respins, aplicația îmi tot trimitea notificări că a blocat un număr ascuns.
Ei bine, pentu telefoanele Samsung nu avem nevoie să instalăm aplicații terțe pentu a putea bloca un număr privat. Avem acestă funcție construită direct în sistemul de operare și își face treaba foarte bine. Numarul este blocat, ecranul nu se aprinde și telefonul nu te notifică precum că a blocat un număr privat.
Dacă este să mă întrebați pe mine, acest lucru este unul din motivele pentu care apreciez compania Samsung, chiar dacă pentu unii, această funcție nu are o însemnătate mare. Funcția de blocare numere private de pe Samsung, își face treaba foarte bine când ai nevoie de ea.
Daca ati gasit acest tutorial video folositor si doriti sa faceti o donatie, o puteti face accesand:
Revolut: pay.revolut.co...
PayPal: paypal.me/adri...
Va multunesc anticipat!
Mă găsiți și pe rețelele sociale
TikTok: vm.tiktok.com/...
Instagram: / adygudus
Grup Facebook dacă ai probleme cu smartphone-ul tău: www.facebook.c...
Facebook personal: / adriangudus
Pagină de Facebook: / adrian-gudus-151232278...
Twitter: / adygudus
#NrAscuns #NrPrivat #Samsung #Android #BlocareNumar #BlocareApel

Пікірлер: 306
5 coduri secrete pentru telefoanele Samsung
6:15
Cristian Florea
Рет қаралды 86 М.
Nastya and balloon challenge
00:23
Nastya
Рет қаралды 69 МЛН
Пришёл к другу на ночёвку 😂
01:00
Cadrol&Fatich
Рет қаралды 11 МЛН
Minecraft Creeper Family is back! #minecraft #funny #memes
00:26
Новый уровень твоей сосиски
00:33
Кушать Хочу
Рет қаралды 5 МЛН
Cum și-a bătut joc de mine o fată perversă
20:55
Manu Alexito
Рет қаралды 34 М.
Cum aflam cine ne suna cu numar necunoscut sau ascuns
11:10
Tutoriale Video
Рет қаралды 70 М.
Cum poți scăpa de reclame pe telefon
1:18
ThinkRoot99
Рет қаралды 62 М.
7 trucuri utile pentru telefoanele Samsung
10:04
Cristian Florea
Рет қаралды 13 М.
Blocare apeluri de la numere private "necunoscute"
4:08
Videotutorial.ro
Рет қаралды 280 М.
Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
35:16
Roagă-te și crede
Рет қаралды 6 М.
Blocare apel cu număr ascuns pe iPhone
4:37
Adrian Gudus
Рет қаралды 94 М.
10 Trucuri psihologice pentru a da o lecție persoanelor toxice.
16:22
Laboratorul de motivatie
Рет қаралды 48 М.
3x 2x 1x 0.5x 0.3x... #iphone
0:10
Aksel Alze
Рет қаралды 2,7 МЛН