Рет қаралды 9,465
Cristian Tudor și-a pus bazele întregului său parcurs, de la facultate la business-ul început, pe o serie de întâmplări și provocări. Foarte fericite, am îndrăzni să spunem. Pentru că acum tânărul în vârstă de 32 de ani a construit o afacere mergând pe două nișe favorabile în modul în care se conturează viitorul alimentar al planetei. Cristian face bani din cultivarea microplantelor și creionează echipamentele pe care le putem folosi și noi pentru a cultiva acest gen de alimente nutritive.
Cristian povestește despre el că este antreprenor în agricultură, inginer horticol și viitor doctor în legumicultură. S-a apucat de agricultură, clasică, așa cum o definește el, însă pe produs de nișă, în 2015 - Microgreens. Doi ani mai târziu a devenit agricultor în agritech și asta pentru că acela a fost momentul în care a început alături de echipa sa să producă propria tehnologie de creștere hidroponică, pe verticală, la interior - Microsera.
Ideea afacerii cu microplante Microgreens a apărut în 2014, după ce în documentarea pentru un proiect la jobul pe care-l avea la acel moment, a dat peste un articol publicat pe portalul științific al unei universități din America: The Mighty Microgreens, New Food Generation.
”N-am stat foarte mult pe gânduri, în acea zi am sădit prima tăviță de microplante pe balcon, în Drumul Taberei”.
Astfel, un efort mult mai mare este pus acum pe segmentul de agritech, în ceea ce el definește a fi farm as a service.
Urmărește interviul cu el pentru a afla mai multe detalii despre microplante și business-ul cu microsere.
Interviul scris cu Cristian Tudor poate fi citit aici: bit.ly/3do3Srd
Mai multe materiale video și scrise din proiectul Agricultura de mâine, susținut de CEC Bank, găsești aici: bit.ly/3bfDnTS