Aici am ars şi-am sângerat cu anii - ANDREI CIURUNGA

#andreiciurunga #ciurunga #ciurungaandrei #viralvideo
Restaurare Fotografie Andrei Ciurunga - XSTORIA/CAMARAZIPATRIOTI
Aranjament Melodie pe Versuri: XSTORIA ȘI CAMARAZIPATRIOTI
/ xstoria
/ camarazipatrioti
/ camarazipatrioti
[e-mail]
ISTORIA NOASTRĂ MUTILATĂ!! ISTORIA CARE NU SE ÎNVAȚĂ ÎN ȘCOLI! Retușare color / ANDREI CIURUNGA
Aici am ars şi-am sângerat cu anii,
Aici am rupt cu dinţii din ţărână,
Și aici ne-am cununat, cu bolovanii,
Câte-un picior uitat sau câte-o mână.
Pe-aceste văi şi dealuri dobrogene
Am dat cu veacuri înapoi lumina.
amare bezne-am aşternut pe gene
Și le-am gustat în inimi rădăcina.
Aprinşi sub biciul vântului fierbinte,
bolnavi şi goi pe ger şi pe ninsoare,
am presărat cu mii de oseminte
meleagul dintre Dunăre şi Mare.
Trudind, flămânzi de cântec şi de pâine,
înjurături şi pumni ne-au fost răsplata.
Să facem drum vapoarelor de mâine,
am spintecat Dobrogea cu lopata.
Istoria, ce curge-acum întoarsă,
va tine minte şi-ntre foi va strânge
acest cumplit Danubiu care varsă
pe trei guri apă şi pe-a patra sânge.
Iar cântecele smulse din robie
vor ctitori, cu anii care vin,
în cărţile pe care le vom scrie,
o noua Tristie la Pontul Euxin.
Canalul - Andrei Ciurunga
În mijlocul iadului comunist poezia lui Ciurunga a fost ca un balsam pentru sufletele zdrobite ale românilor... Toată durerea unui neam forţat la robie transpare din versurile poeziei Canalul, care i-au adus lui Ciurunga supranumele de „Poet al Canalului”. După cum mărturisea însăşi poetul, anume aici a scris renumitele sale decastihuri ce erau imprimate iniţial pe hârtia sacilor de ciment sau pe plăci de săpun sau circulau prin viu grai. Condiţiile inumane de trai şi munca istovitoare la care erau supuşi deţinuţii sunt dezvăluite de poet nu doar în versurile sale, dar şi în unele interviuri de mai târziu. „La canal se lucra aproape continuu, treziţi din noapte deţinuţii luau în fugă „ceaiul” - apă colorată cu puţin zahăr - şi o bucată de pîine de 100-200 grame, apoi erau transportaţi aproape pe întuneric în şiruri fantomatice dincolo de gardul de sârmă ghimpată. Acolo, în ger cumplit sau călduri toride, mii de schelete vii săpau, cărau piatră şi pământ până seara când erau aduse înapoi la barăci, unde primeau o zeamă fără calorii şi unde începea reeducarea prin bătaie şi durere.