Am 35 de ani și mă cheamă Andrei. Locuiesc în Suceava împreună cu soția mea.

"Am 35 de ani și mă cheamă Andrei. Locuiesc în Suceava împreună cu soția mea. Zilele trecute am avut parte de o scenă amuzantă, deși la început m-a cam speriat. Totul a început pentru că fiica noastră, Livia, a plecat să studieze la universitate în alt județ. Venea acasă doar o dată la două-trei luni. Ne era tare dor de ea, căci fără Livia prin casă parcă era gol.
Într-o seară, m-am întors acasă cu o surpriză - un cățeluș de rasă pomeranian (Spitz). L-am numit Ștefan. Soția mea întâi a rămas uimită, dar a înțeles repede că ne va fi de folos un suflețel de care să avem grijă cât timp Livia e departe. Ne jucam cu Ștefan, alergam cu el peste tot - ajunsese ca un copil în casa noastră.
Au trecut vreo patru luni, Ștefan a crescut, a învățat câte ceva, dar recent a început să se poarte ciudat. Mai ales a refuzat să mai mănânce din bol, deși înainte era foarte pofticios. În plus, parcă din încăpățânare, își făcea nevoile prin cele mai nepotrivite locuri. Mă deranja teribil, fiindcă voiam să-l “disciplinez”.
În blocul nostru, se pare că pereții sunt extrem de subțiri. Se aude tot la vecini. Iar vecina noastră, baba Ileana, e o femeie în vârstă, abia dacă iese din apartament și, probabil, își petrece timpul ascultând tot ce se întâmplă prin pereți. Într-o zi, m-am supărat pe Ștefan că nu vrea să mănânce și, pe deasupra, a mai făcut o băltoacă pe podeaua din bucătărie. I-am strigat: „Nu mai primești de mâncare și o să dormi afară!“ și ceva de genul „Pentru c-ai murdărit podeaua, te pedepsesc - toată ziua stai în baie!“. Nu m-am gândit că baba Ileana ar auzi și ar crede că vorbesc despre un copil mic!
A doua zi, ni s-au prezentat doi polițiști, chemați de către baba Ileana. Ea, săraca, fusese convinsă că ne purtăm cu cruzime față de propriul copil. Chiar în momentul acela, Ștefan a lăsat iarăși o dâră în hol, iar eu i-am strigat să se oprească, altfel o să fie pedepsit. Fix atunci a sunat soneria. Deschid ușa - acolo stă baba Ileana cu doi polițiști, amândoi cam derutați.
Bineînțeles, le-au trebuit câteva minute să înțeleagă că nu chinuim vreun copil, ci doar certăm un pomeranian încăpățânat, care refuză să-și facă nevoile unde trebuie. Ștefan, parcă din răutate, a țâșnit în hol și, dând din codiță, a mai lăsat o baltă, exact pe papucul babei Ileana! Era de văzut fața ei: de uimire și supărare, s-a blocat de-a binelea.
Eu și soția abia ne-am abținut să nu izbucnim în râs, iar polițiștii păreau că nu știu unde să se uite. Baba Ileana a mormăit ceva de genul: „Aici nu se mai poate trăi, plec la țară la băiatul meu“ și s-a întors la ea în apartament. Polițiștii, înțelegând că e o neînțelegere, și-au cerut scuze și au urmat-o, explicându-i că fusese un apel fals.
M-am așezat apoi și am reflectat cum să evit pe viitor asemenea penibil din cauza pereților subțiri și a obrăzniciei lui Ștefan. Bine măcar că nimeni n-a avut de suferit, în afară de papucul babei Ileana, pe care cățelul l-a „marcat“ cu năzdrăvăniile lui."