Am dat o tură prin Chinteni, satul Bunicii - MIRCEA BRAVO

  Рет қаралды 383,636

MIRCEA BRAVO

MIRCEA BRAVO

4 жыл бұрын

Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Пікірлер: 283
@suedezu5491
@suedezu5491 3 жыл бұрын
Doamne ! CÂT ÎI DE DRAGUTA aceasta femeie ! î-mi aduce aminte de Mama...era TOT o femeie SIMPLA dar INTELIGENTA (ca si "bunica")
@evailisie404
@evailisie404 Жыл бұрын
Bunul Dumnezeu.sa.va.dea.multa.sanatate.si.numai.bine.doamne.ajuta.
@bothcarmen9917
@bothcarmen9917 4 жыл бұрын
Seară frumoasă și binecuvântată alături de cei dragi, tuturor! 👍❤️🌹🌹🌹🌛
@nataliapopa2299
@nataliapopa2299 4 жыл бұрын
Sanatate si numa bine sa aveti!Hai ca mi dor da voi si astept noul videoclip!
@misterkwq4606
@misterkwq4606 4 жыл бұрын
Multumim Mircea. Cu mult bun simt,ai prezentat totul. Bravoooooo!
@andreig8895
@andreig8895 4 жыл бұрын
2:00
@nycunycu1980
@nycunycu1980 4 жыл бұрын
Fratiuc te urmaresc din Belgia...credema ca de abia astept sa postezi un clip sa-l vad ... ase dragii mi sunteti de mama focului...Te Salut Mircea cu Respect esti un om Jos Palaria ....SARUT MANA La Tanti Lenuta Sanatate la toata lumea
@mariabalau4518
@mariabalau4518
❤Felicitari!!
@gisela3256
@gisela3256 4 жыл бұрын
Ce scumpete de bunica! O draguta, ce mai!
@cristi2k1337
@cristi2k1337 4 жыл бұрын
0:52
@marilenasilviabobocea2564
@marilenasilviabobocea2564 4 жыл бұрын
Bravo Mircea ca ai fost pe la bunica! Așteptăm un nou clip cu 'buni', ne este draga! Are un stil de a vorbi, a se purta fain! Ii dorim sănătate și multe clipuri înainte împreună cu domnul Sandu și cu Mircea! Te pupam și îți mulțumim!
@etaB281
@etaB281 4 жыл бұрын
Ma ung pe suflet clipurile cu si despre bunica🤗🥰
@iordanramona8832
@iordanramona8832 4 жыл бұрын
Super fain,imi place naturaletea ,esti foarte misto
@alinprop4775
@alinprop4775 4 жыл бұрын
Faine trotuare in Chintău. N-am mai vazut modelul ala demult.
@PaulBandi
@PaulBandi 4 жыл бұрын
"Bun. Avem o vizualizare de la nepotu lu domnu in pielea goala." =)))))))))
@Mill....1965
@Mill....1965 4 жыл бұрын
Tantiiii Lenuuțaaa!Cea mai puternică tanti din toată Transilvania și...Româniaaa!!!
@gianiplesa7535
@gianiplesa7535 3 жыл бұрын
Ești tare boss
@giorgiananedelcu2915
@giorgiananedelcu2915 4 жыл бұрын
Felicitari pt EMISIUNE 👏👏👏👍👍👍
@pdana8299
@pdana8299 4 жыл бұрын
Sat de gospodari! Si, DA, va rog sa o menajati pe Bunica!
@mihamiha3145
@mihamiha3145 4 жыл бұрын
Super fain Ma bucur pt tine
Alex hid in the closet #shorts
00:14
Mihdens
Рет қаралды 18 МЛН
Best Toilet Gadgets and #Hacks you must try!!💩💩
00:49
Poly Holy Yow
Рет қаралды 22 МЛН
Как бесплатно замутить iphone 15 pro max
00:59
ЖЕЛЕЗНЫЙ КОРОЛЬ
Рет қаралды 8 МЛН
Идеально повторил? Хотите вторую часть?
00:13
⚡️КАН АНДРЕЙ⚡️
Рет қаралды 9 МЛН
Alex hid in the closet #shorts
00:14
Mihdens
Рет қаралды 18 МЛН