Am dus-o pe bunica la o tură - MIRCEA BRAVO

  Рет қаралды 1,895,335

MIRCEA BRAVO

MIRCEA BRAVO

4 жыл бұрын

Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Пікірлер: 1 000
@musicbyseku
@musicbyseku 4 жыл бұрын
9:25 Foarte frumos gest. Asa da caracter. Unii dupa ce se vad cu sacii in caruta, nu ii mai intereseaza de cei care i-au ajutat. Sa ramai tot asa Mircea!
@reinarcisa8790
@reinarcisa8790 4 жыл бұрын
Ce imi place la bunica Lenuta ca la dumneaei trebuie întai să mănânci si apoi pornești la drum.Tare imi e draga vorba ei frumoasa din popor.
@dan_6915
@dan_6915 4 жыл бұрын
Asta a fost ca o insultă, așa.. 😂
@florinsincu4707
@florinsincu4707 4 жыл бұрын
Ca ald
@robertpinta966
@robertpinta966 3 жыл бұрын
@@florinsincu4707 ko8h
@dandiaconescu2441
@dandiaconescu2441 3 жыл бұрын
L m m M. . L
@anamariamerla7981
@anamariamerla7981 3 жыл бұрын
Mi
@yospectre3970
@yospectre3970 4 жыл бұрын
Bunica sefu' satului......si pe preoteasa o comanda🤣🤣🤣💪💪💪😎😎😎
@olgarusu3160
@olgarusu3160 4 жыл бұрын
Bunica e ca militarul 😆😆😆👍
@morosanvalentin2524
@morosanvalentin2524 4 жыл бұрын
cu dejetele o mai comanda? sau cu limba? or cu facaletzu :))
@larisadumitrache3985
@larisadumitrache3985 3 жыл бұрын
Ko
@cristinam5422
@cristinam5422 4 жыл бұрын
Tare ,tare simpatica tanti Lenuta,mai mare dragul !
@gigisleatherwood824
@gigisleatherwood824 4 жыл бұрын
...”pâi măăă, ca rochia aie a me, ai de capu mieu ca rochia ai me îi mă”...o iubesc pe bunicaaa...Bravo, Mircea Bravo...
@lilianalidiagoia5574
@lilianalidiagoia5574 4 жыл бұрын
Un salut din toata inima, cu sufletul inflorind va vad si va aud, cu dor , sunt de 21 de ani in strainatate, sunteti un izvor de renastere si zambete,cu mult dor va salut!Dor de Clujul drag si frumos!! Am fost in noiembrie, anul trecut, mi-am incarcat bateriile!! Numai ganduri de bine!! Pe curand! Asa sa fiti mereu, nu va schimbati, mult noroc!!!
@mirceajifcu
@mirceajifcu 4 жыл бұрын
Geniala bunica si graiul in care vorbeste, sa o tina Dumnezeu 1000 de ani sanatoasa! Si voi sunteti super! Salutare de pe meleaguri straine.
@ristacamelia3169
@ristacamelia3169 4 жыл бұрын
Tulai Domneee drag mni de voi. Bată-vă norucu să vă bată 👍😂😂Respectele mele sincere și la cât mai multe realizări Mircea✌️🤗
@tamasanandreea3841
@tamasanandreea3841 4 жыл бұрын
Imi plac foarte mult videoclipurile tale . Chiar acum am venit de la altele .♡
@racaradu
@racaradu 4 жыл бұрын
Uitandu mă la voi îmi aduc aminte de vizitele mele la bunica mea de la tara, sentimente unice.
@iuliavoia695
@iuliavoia695 3 жыл бұрын
Fain!
@feliciaacosta365
@feliciaacosta365 4 жыл бұрын
Doamne ce simpatică e bunica...!! Dumnezeu să aibă milă de toți oamenii...!
@figuwolf7227
@figuwolf7227 4 жыл бұрын
Bravo Mirciulicā, sā te bucuri de ea, tare fainā e!!! 👏🏾👏🏾👏🏾👌
@Lapport
@Lapport 4 жыл бұрын
O treime sau mai mult dintre abonatii tai sunt meritul bunicii (sa o tina Dumnezeu sanatoasa
@mirceabravo
@mirceabravo 4 жыл бұрын
Și dintre fanii bunicii câți sunt meritul meu?
@andreeacretu8832
@andreeacretu8832 2 жыл бұрын
Ce frumos e să te duci la bunici și să stai cu lume draga la masă îmi umple sufletul de bucurie cănd mergeam la bunici și măncam ăs vrea să fie cum a fost o dată ♥️♥️
@emiliaelenanedelea4320
@emiliaelenanedelea4320 4 жыл бұрын
Sa fie cu voi Doamne, Doamne si sa protejeaza si multa sanatate 😘🙏👍👏👍
@davidbordea8286
@davidbordea8286 4 жыл бұрын
Te apreciez pentru originalitate, Mircea ! Bravo 👏
@ionutilies4852
@ionutilies4852 4 жыл бұрын
Bunica se adaptează în orice situație ținând cont de vârstă... Bravo!!! La mai multe VIDEOCLIPURI!
@mariamafteiu2145
@mariamafteiu2145 2 жыл бұрын
Mirceabravo
@voichitaanabruchental1370
@voichitaanabruchental1370 4 жыл бұрын
Sinteti fenomenali , va iubesc pe amindoi , Salutari din Italia , va urmărim tot timpul 💋💋💋👏👏👏👏👏👏👏👏👍🏻
@doricarosu8763
@doricarosu8763 4 жыл бұрын
E o placere sa va urmărim și bunica este o actrița grozava! Sunteți simpatici și originali.
@ioanamorosanu3709
@ioanamorosanu3709 3 жыл бұрын
Faceți o echipă UNICĂ și de neînlocuit. Sunteți fermecați toți 3. Bravoooooo❤🤗🖐
@unchiulpecos8106
@unchiulpecos8106 4 жыл бұрын
ma uimește cât de frumos vorbeste cu bunica lui,mai rar!
@marilenasilviabobocea2564
@marilenasilviabobocea2564 4 жыл бұрын
Am ras Mircea! Ce copil mare ești tu! Sa culegi cireșe și sa le oferi bunicii! Ce frumos! Mircea ești un personaj unic ca și mașinuța ta! E superba! Te rog sa o duci la o mănăstire și sa o citească preotul pentru a te feri de orice accident! Sa spui numele celor care călătoresc cu mașina ta. Va fi binecuvântată, nu va avea accidente, furturi iar tu vei fi sănătos, ferit de primejdii. Ce casco? Dumnezeu e mare și va fi cu tine pretutindeni! Asa am făcut eu cu mașina mea când am cumpărat o, primul drum a fost la mănăstirea Ghighiu unde a fost sfințită de un mare preot. Nu am avut niciodată accident, vreun necaz! În fiecare an repetam sfințirea și a fost totul ok! Mi a plăcut ca ai iriball în mașină, ai un suflet de copil. Sa iti cumperi o iconita în masina. Tot succesul tău îl datorezi lui! Bunica știe ea ce știe! Îți doresc sănătate și cit mai multe clipuri cu bunica. Iar dansa sa fie sănătoasă alături de familie! Știi cum se urează acum:o vara plina de sănătate! Succes!
@doraderoer7219
@doraderoer7219 4 жыл бұрын
Sa traiasca bunica,doamne ce caracter are ❤️❤️
@ciprianion4142
@ciprianion4142 4 жыл бұрын
Ești clar cel mai bun vlogger din România, ai content original și asta e rar întâlnit pe KZbin-ul Românesc. Bravo, Mircea!!!! Ai grija de tanti Lenuța că îmi puneți mereu un zâmbet pe buze.
@officebuburuza748
@officebuburuza748 4 жыл бұрын
Bravo Mircea felicitări...ce mult ma bucur ca ai facut vlog cu bunica.va urmăresc cu drag😘😘😘😘
@man5442
@man5442 4 жыл бұрын
Bravo Mircea!! Respecte maxime din Uk
@elenanicolae4505
@elenanicolae4505 11 ай бұрын
Sunt adorabili!
@doinapopa8424
@doinapopa8424 4 жыл бұрын
Doi oameni faini! Să ne trăiți si sa ne inveseliti!😍😘
@Andreea_Z
@Andreea_Z 4 жыл бұрын
Ce imi place de tanti Lenuta, e extraordinara
@alinasmith1981
@alinasmith1981 4 жыл бұрын
Cu tot Respectul ! Numai de bine !!!
@bucurparaschiva7684
@bucurparaschiva7684 3 жыл бұрын
Sunteți super tare! Dumnezeu sa va dea sănătate! Vă ador,tanti Lenuţa cu nepot cu tot. Doamne ajuta!
@bogdanadrianalexe
@bogdanadrianalexe 4 жыл бұрын
Talent de băiat Mircea Bravo, jos pălăria !
@morosanvalentin2524
@morosanvalentin2524 4 жыл бұрын
Talent Katalin si MB ar face echipa buna..au IQ identic :)))) joke :P :)
@mihaelaborcea3800
@mihaelaborcea3800 4 жыл бұрын
Banuiau bunicii bunicei ce se va intampla in viitor!
@anisiaiacob3920
@anisiaiacob3920 3 жыл бұрын
Bravo!Sunteți simpatici și originali!Bunicuțo să trăiești ani multi și sănătoși!
@ioanaauricaandrei1070
@ioanaauricaandrei1070 4 жыл бұрын
Bravo🥰😗😎
@nadiabuza6614
@nadiabuza6614 4 жыл бұрын
Cît îi de haioasă tanti Lenuța.Imi place nespus de mult!!!
@ramona-gabriela5648
@ramona-gabriela5648 4 жыл бұрын
Ma distreaza rasul lui Cristi asa ma distreaza🤣🤣foarte tare 😘😘❤♥️♥️🥰😍😍
@luchianviseuxdiana1020
@luchianviseuxdiana1020 4 жыл бұрын
Ce tare ! Bravo
@sarapop6431
@sarapop6431 4 жыл бұрын
Felicitări, sunteți superbi Vă urmaresc cu drag din Germania 😘💕
@rebecaalexiu3600
@rebecaalexiu3600 3 жыл бұрын
Doamne ajuta sa vina toate fetele cu 'pregatire' la masinuca lu' Mircica! :) Sa fie-ntr-un ceas bun!
@curierii
@curierii 3 жыл бұрын
Mircea, ai cea mai frumoasă bunica! Te rog sa o prețuiești in continuare la maxim!
@tabitagrecu9936
@tabitagrecu9936 3 жыл бұрын
DA. Va iubesc. Mult. Drag🥰😂
@alinasmith1981
@alinasmith1981 4 жыл бұрын
Si Bunicul ,Respect ! Multa sanatate !
@cristinelpricop7882
@cristinelpricop7882 4 жыл бұрын
Aprecez f m filme tale cu buni si va' apreciez pentru simplitatea vostra felicitàri Mircea viva Cluj Ceao
@diandra4311
@diandra4311 4 жыл бұрын
Ce tari sunteți! 😂😂 Bravo! 👏🏻👏🏻
@titianaciul2857
@titianaciul2857 3 жыл бұрын
Ce masina!!!! Superba! Sa o stapinesti sanatos!
@angelaistrate8912
@angelaistrate8912 4 жыл бұрын
Sunteti tare de tot si va multumesc din suflet ca existati, ne faceti zilele mult mai frumoase Sa aveti sanatate si sa o tineti tot asa ca tare dragi imi sunteti Va pup
@martaboros524
@martaboros524 4 жыл бұрын
Cel mai mult îmi place la bunica, că e credincioasă!!! 😍🤗🙏
@doridoris374
@doridoris374 4 жыл бұрын
We love you Tanti Lenuta!❤️
@sorcagabi
@sorcagabi 4 жыл бұрын
Va ador!! Cel mai mult impreuna..dar si unul cate unul/una!
@florinbala6652
@florinbala6652 4 жыл бұрын
Bravo Mircea santeti super tari!!!
@gamingstudio4169
@gamingstudio4169 4 жыл бұрын
Îmi place ceea ce faci și sper sa ajungi cât mai sus 🍺
@mirelastirbu2336
@mirelastirbu2336 4 жыл бұрын
Am aşteptat momentul ăsta ❤❤ Bunicuță te iubesc...... toată țara te iubeşte❤❤❤❤❤ am vrea sa te avem zilnic în casele noastre❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤ Si nea Sandu merită o tură cu masina Edite: pe cand un clip cu Bunica în vizită la noul sediu?
@marinelioan1450
@marinelioan1450 3 жыл бұрын
Un
@ancaceraceanu5011
@ancaceraceanu5011 2 жыл бұрын
Da, chiar mă gândeam că trebuia și pe dânsul să.l plimbe 😞
@ioncorina4462
@ioncorina4462 4 жыл бұрын
SUPER!!
@alisa-andreeaoltean7073
@alisa-andreeaoltean7073 4 жыл бұрын
Domne’ faini sunteti ! Va imbratisez cu drag ! Pupici 🤗❤️😍☺️
@adiblondu5549
@adiblondu5549 4 жыл бұрын
Pedeapsă: să mănînci ca să te îngrași🤣🤣 Belea tanti Lenuța🤗❤ Superb video👍
@armandharaidun7637
@armandharaidun7637 4 жыл бұрын
Parca esti in Papamobil Mircea.... 😁😁😁❤👍
@nutzu4u84
@nutzu4u84 4 жыл бұрын
Doamne da-i sanatate la bunica, ca asa fain vorobeste. Bafta in continuare
@ciureansebastian283
@ciureansebastian283 4 жыл бұрын
Foarte frumos
@constantincarp6550
@constantincarp6550 4 жыл бұрын
8:53 S-a si imoiat Mircea cand o strigat la el🤣😂🤣
@lilianaroth1865
@lilianaroth1865 4 жыл бұрын
😂😂😂😂 No tulai doamne, tre neaparat sa va fac o vizita😂😂 de cate ori ma uit la voi rad de numa. Salutari din Barcelona!!
@ioanad2766
@ioanad2766 4 жыл бұрын
Grozav, amindoi sinteti o minune !!!
@mirelapiciorus7216
@mirelapiciorus7216 4 жыл бұрын
Sănătate Mircea, îți mulțumesc că mă bucuri cu firea ta joviala. Sa fiți sănătoasă tanti Lenuța!continua tot asa Mircea.
@beniaminmuresan384
@beniaminmuresan384 4 жыл бұрын
Așa trebuie Mircea! Sa nu mergi cu mana goala!Ai un Like
@basicgamer699
@basicgamer699 4 жыл бұрын
E vorba de respect nu e vorba de ce zice lumea...e vorba de respect bravo Mirciulica da inima daca vrei sa comentam #Mirciuluca#TantiLenuta#Bmw
@Ivan-bx9vh
@Ivan-bx9vh 4 жыл бұрын
Chiar as vrea sa vad pe masina scriind "tanti Lenuța":)))
@ancamihaelabichis5799
@ancamihaelabichis5799 4 жыл бұрын
Bunici scumpi şi dragi!!!Bravo Mircea multă sanatate şi fericire vă doresc!!! Superb vlog!!!🙏😘😘😘
@cecilialazaroae5956
@cecilialazaroae5956 4 жыл бұрын
Super. La mai multe. Felicitări!
@misterkwq4606
@misterkwq4606 4 жыл бұрын
Ce frumoasa e zona unde locuieste doamna Lenuța.E bine ca in tara asta, seceta nu a distrus totul. Cei din Baragan, sunt "arsi"de la canicula.
@Darius_1016
@Darius_1016 4 жыл бұрын
Si bunici mei stau in zona te asigur e foarte frumos
@misterkwq4606
@misterkwq4606 4 жыл бұрын
@@Darius_1016 Eu nu am rude in zona ta doar Baragan.Iar in concedii nu am fost din 1994. In rest munca si muncă. Acum sunt la pensie.Imi faceam planuri cu soția ca plecam asa ca doi drumeti montani cu cortul, unde sa mai pleci,cine are curaj, pe pojarnita asta!
@user-ke3wn3er8r
@user-ke3wn3er8r 4 жыл бұрын
Super👍🏻❤️ Bate pumnu’: 🤜🏻🤛🏻
@fabianpavel7482
@fabianpavel7482 4 жыл бұрын
🤜🤛
@Shey108
@Shey108 4 жыл бұрын
Nu ca iau corona
@calinguta3393
@calinguta3393 4 жыл бұрын
Retete de la sebi
@vasileflorinelgolea1901
@vasileflorinelgolea1901 4 жыл бұрын
Fain, fain.
@peepsytv698
@peepsytv698 4 жыл бұрын
Să-ți trăiască bunica 10000 de ani,O ADOR!!!
@neuro6245
@neuro6245 4 жыл бұрын
Respect
@doinacaprar6850
@doinacaprar6850 3 жыл бұрын
Super sunteți. Mai ales bunica. Multa sănătate!!!
@michaelknoedler3964
@michaelknoedler3964 4 жыл бұрын
❤️
@anisoaraerdei6760
@anisoaraerdei6760 4 жыл бұрын
Fain Bmveu! Drumuri bune, Mircea si cu Bunica!
@ioandumitrunucu
@ioandumitrunucu 3 жыл бұрын
Amin ha ha ! Simpatici tare!
@alexandrupop8701
@alexandrupop8701 4 жыл бұрын
Multă sănătate la bunica și toată familia ei
@simiondanielneculai4256
@simiondanielneculai4256 4 жыл бұрын
Mircea pe post de scufita rosie :D
@userzerozerounuuserzerozer1093
@userzerozerounuuserzerozer1093 4 жыл бұрын
Sunteti foarte talentati.Succes in tot ce faceti.Va iubesc si bunica e foarte tare.❤️❤️💋💋👏👏
@sorinraz3155
@sorinraz3155 4 жыл бұрын
Felicitari,Mircea! Ce bine va intelegeti parca iti e bunica!
@AnnyAndreea
@AnnyAndreea 4 жыл бұрын
M: Ala-i un om, pita lui Dumnezeu! B: Pai am auzit ca-i ungur! 🤨 🤣🤣🤣 Toate ca toate, dar video-urile n-ar avea haz fara rasul lui Cristi pe alocuri! Felicitari voua👏🏼
@AnAMaria-ns1yz
@AnAMaria-ns1yz 4 жыл бұрын
Bunica Este The Best !!! ♥️♥️♥️
@dinakelemen7663
@dinakelemen7663 4 жыл бұрын
Felicitări!! Sunteți minunați!!!
@ioscagidea553
@ioscagidea553 4 жыл бұрын
Respect BRAVOO Mircea👍👍👍
@ovirao
@ovirao 4 жыл бұрын
Frumoasa reacție a lui bunica merită toți banii ❤️😘❤️.
@andreicogean4750
@andreicogean4750 4 жыл бұрын
Trimite niste apa sfintita si in Luxembourg ca ma costa 2400 de euro casco 😅
@biancavrancuta3447
@biancavrancuta3447 4 жыл бұрын
:))))
@mirceabravo
@mirceabravo 4 жыл бұрын
te rezolv cu 1000 de euro
@haribo245
@haribo245 4 жыл бұрын
@@mirceabravo Am de 2 ani de zile apa de la Izbuc intr-o sticla de plastic ce sta la mine pe birou,apa nu se strica ,nu miroase,exact ca agheasma ,bunica stie ce stie,noi suntem insa ignoranti,cu toate ca spre deosebire de alte neamuri ne-am nascut in dreapta credinta apostolica.
@lorrysangina3118
@lorrysangina3118 4 жыл бұрын
@@mirceabravo😂😂👏👏👏😉😘😇bravo Mircea! Totul în viata se plătește nu? Succes mult! Știi ce rugăminte as avea? Nu mai zi:" tanti Lenuța" ai unele clipuri in care nu zici asta și inițial chiar credeam ca e bunica ta, o bunica absolut la care nu poți sa găsești cuvinte pentru a o descrie. E suficient sa zici bunica, e absolut superb! O iubesc pe bunica și pe tine, succes mult în toate!respect pentru ce faceți! 💐😇😘😉👏💞🌹🤗❤️
@lorrysangina3118
@lorrysangina3118 4 жыл бұрын
@@8ballpool586 ma de ce vrei sa ți faci reclama cu iepurii tăi aici pe canalul lui "Mircea"? Pe canalul altuia? Nu ești în stare sa muncești? Cerșești abonați, etc??👎👎👎👎😈👿🙈
@alinapopa1496
@alinapopa1496 4 жыл бұрын
Dumnezeu să-i dea sanatate, fericire si multe bucurii! Va pup si va îmbrățișez cu drag tanti Lenuţa! Imi sunteți dragă, imi aduceți aminte de bunica mea...tot ardeleancă 🤗🥰🥰🥰💞 Mircea, multumesc frumos pt ca ne aduci bucuria in suflete alături de "bunica!🤗🥰🥰💞💞💞
@feliciaaftene1385
@feliciaaftene1385 4 жыл бұрын
LA MULTI ANI FERICITI,VA IUBESC MULT,TANTI LENUTA SI MIRCEA....
@vladbancioiu4976
@vladbancioiu4976 4 жыл бұрын
14:30 baa ai spart paharu😂😂
@adireyf8824
@adireyf8824 4 жыл бұрын
😂😂😂 Faza cu coșulețul înainte să te sui în cireș 😂😂 " Tanti Lenuța, v-am adus cireșe".......cum te fîțîi ca o domnișoară,😂😂 Sunt faze scurte dar astea fac umorul instant..... Eu râd, îmi place...,😂👍 E umorul ăla la care zici, vai că nu țî bun capu 😂😂 De aceea râdem 😂 Salutări din Germania 💖🙋
@8ballpool586
@8ballpool586 4 жыл бұрын
Adi Reyf Te abonezi la mn ca si Eu m am abonat
@morosanvalentin2524
@morosanvalentin2524 4 жыл бұрын
@@8ballpool586 copkil .. esti enervant deja :) sa se aboneze jandarmeria si UPU la canalul tau :P
@sebisebi6036
@sebisebi6036 4 жыл бұрын
WtweetwrTur
@loredansilviu4098
@loredansilviu4098 4 жыл бұрын
Cel mai tare!❤
@arseniiraisa4304
@arseniiraisa4304 4 жыл бұрын
Frumos, ca intotdeauna, bravo voua, bunica de nota zece!!
@NokiaNokia-dh3oz
@NokiaNokia-dh3oz 4 жыл бұрын
“Poziție de Dacie papuc” 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
@andreiburmeleac5395
@andreiburmeleac5395 4 жыл бұрын
Foarte misto! Tot clipu am fost cu zambetu pe fata! :)) mi se pare foarte misto si cand il auzi pe Cristi cum se amuza in background!:))) Bv
@nicolaeonet4099
@nicolaeonet4099 4 жыл бұрын
Tot respectul pentru tanti Lenuta 👏👏👏 Îți mulțumim Mircea pentru tot ceea ce faci pentru public,sunteți cei mai autentici actori români, ne bucuram la fiecare apariție a voastră 🍻 Nu degeaba te cheamă BRAVO 🙋🙋🙋🍻🍻🍻🍻BRAVO, MIRCEA 🍻🍷🍷🍷🍷
@adyadriana7345
@adyadriana7345 4 жыл бұрын
Doamne ce oameni faini sunteti
@robertlazar456
@robertlazar456 4 жыл бұрын
Respect!!!😘💪
@nicoletaprunareasa9344
@nicoletaprunareasa9344 4 жыл бұрын
Mai Mircio, de cand vi la BUNICA te ai ingrasat😂😂😂😂💖
@elenapetran4942
@elenapetran4942 4 жыл бұрын
Bravo Mircea și bunica! Sunteți super!
@feliciaaftene1385
@feliciaaftene1385 4 жыл бұрын
SA TRAITI MULTI ANI,SUNTETI SUPERBI,SI MIRCEA,VA IUBESC MULT TANTI LENUTA...
Bunica mă învață să gătesc
14:34
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 768 М.
Haurentiu cu soacra-n vacanță
5:18
Haurentiu
Рет қаралды 1 МЛН
Summer shower by Secret Vlog
00:17
Secret Vlog
Рет қаралды 12 МЛН
What it feels like cleaning up after a toddler.
00:40
Daniel LaBelle
Рет қаралды 82 МЛН
Finger Heart - Fancy Refill (Inside Out Animation)
00:30
FASH
Рет қаралды 25 МЛН
Best Toilet Gadgets and #Hacks you must try!!💩💩
00:49
Poly Holy Yow
Рет қаралды 19 МЛН
ÎN VIZITĂ LA MAMA/ AM FOST CERUȚI DE NAȘI?!?!! 😱🤍
20:53
Ileana Sterp
Рет қаралды 584 М.
Când mă pune bunica la treabă
4:46
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 1,1 МЛН
DE CE S-A DESPĂRȚIT ION SMECHERUL DE SIMONA?!/😃
11:40
Geta Sterp
Рет қаралды 1,4 МЛН
Cu ce ne-a servit bunica de ziua ei - MIRCEA BRAVO
16:05
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 607 М.
Bunica din Chinteni o întâlnește pe bunica mea adevărată
12:03
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 587 М.
Italia, Patria Nostra! (Sezonul 2 | Episodul 1)
23:46
Italia, Patria Nostra!
Рет қаралды 458 М.
DE LA RULOTĂ LA CASĂ / ION SE POATE MUTA ÎN CURÂND
20:11
Iancu Sterp
Рет қаралды 733 М.
Bunica m-a pus la treabă prin curte
11:42
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 587 М.
A MURIT SOCRELA! | Las Fierbinți | Sezonul 24
17:21
Las Fierbinti
Рет қаралды 266 М.
Задержи дыхание дольше всех!
0:42
Аришнев
Рет қаралды 3,6 МЛН
لقد سرقت حلوى القطن بشكل خفي لأصنع مصاصة🤫😎
0:33