Ana Croitoru

  Рет қаралды 9,791

Arhiva de Arta

Arhiva de Arta

Жыл бұрын

Croitoru Ana
Studii de specialitate: Școala de Artă București 1982-1985
Am reînceput să pictez din anul 2019, după o perioadă de 34 ani!
”Natura rămâne cel mai apropiat reper pentru pictura Anei Croitoru. Dar și compoziția de interior, natura statică, portretul și citadinul devin amprentele preocupărilor sale, care denotă o aplecare pentru temele clasice ale picturii, și implicit pentru figurativ.
Peisajul montan și marin evocă acea sensibilitate a artistei, în care descoperim conexiunea cu lumina, cu contrastele cromatice și cu poezia anotimpurilor, frumusețea mării și a momentelor hibernale, vorbindu-ne despre o pictoriță ancorată direct în labirintul efectelor de atmosferă, așa cum o descoperim în lucrările având ca subiect furtuna.
Tonalitățile de impact, implicarea perspectivei în crearea de adâncime și de mister ale momentelor evocate, fac vizibile preocupările pentru plasticitatea imaginii, pentru echilibru și armonie.
Structura compozițională mai complexă din punct de vedere al implicării mai pretențioase a desenului în imagine o descoperim în peisajele citadine, în care vechi arhitecturi pictogene prin însăși structura lor monumetală și prin plastica fațadelor, sunt elaborate cu responsabilitatea formulării datelor specific, dar și prin intermediul fanteziei creatoare, la care contribuie și eclerajele. Aici apare același timp de rigurozitate cerut de normele desenului, prezent și în scena de interior, pe care Ana Croitoru o reașează în matca unui demers de factură modernă, atragându-ne atenția ideea de multiplicare a spațiului.
În ceea ce privește natura statică, aceeași aplecare pentru forma clară, concisă, definește spațiul, punctând un studiu de drapaj sau o oglindă ori pur și simplu vase cu flori, relevând ritmul unei evocări dominată de frumusețe. Fiecare lucrare de acest gen aduce în discuție pitorescul unui element devenit dominant, cum ar fi un ulcior vechi sau un scaun de lemn, peste care se așează glorioase florile, ritmate de corole și de tonalități expresive, de impact.
Portretele de tinere fete dezvăluie interiorul blând al modelelor și liniștea sufletească, Ana Croitoru urmărind asemănarea și detectarea particularităților faciale ale figurilor reprezentate.
Căutând mereu ineditul, prin intermediul căruia insistă din punct de vedere plastic pe puterea culorii de a induce stări și de a-l face pe privitor să pătrundă dincolo de aparența lucrării, pictorița este o iubitoare a lumii imediate, pe care o transformă conform sensibilității sale.”
Ana Amelia Mădălina Dincă, critic de artă

Пікірлер: 3
@Mylady1
@Mylady1 Жыл бұрын
Felicitari !! Excepționale lucrări!!
@MihaelaRizon
@MihaelaRizon Жыл бұрын
Foarte frumos!❤
@marietamarutoiu8808
@marietamarutoiu8808 Жыл бұрын
Minunată prezentare! Superbe pânze! Felicitări!
Elian Bacila   Cand culorile au tacut
3:59
Arhiva de Arta
Рет қаралды 7 М.
1 or 2?🐄
00:12
Kan Andrey
Рет қаралды 30 МЛН
ОСКАР ИСПОРТИЛ ДЖОНИ ЖИЗНЬ 😢 @lenta_com
01:01
Khó thế mà cũng làm được || How did the police do that? #shorts
01:00
Mozart Piano Concerto No. 21 in C major by Jan Lisiecki
39:14
Хищники Которые Явно Ошиблись с Жертвой
41:33
ЭКОСИСТЕМА
Рет қаралды 3,4 МЛН
Flowers   Mihaela Craciun
1:46
Arhiva de Arta
Рет қаралды 1,9 М.
Știrile Euronews România de la ora 15:00 - 02 iulie 2024
27:22
Euronews Romania
Рет қаралды 10 М.
КАК ЧИТАТЬ МЫСЛИ ЛЮДЕЙ | Стоическая История
14:18
путь стоицизма
Рет қаралды 1,7 МЛН
Maurice Ravel - Bolero | Alondra de la Parra | WDR Symphony Orchestra
14:54
1 or 2?🐄
00:12
Kan Andrey
Рет қаралды 30 МЛН