Îmi amintesc cu drag ziua în care l-am întâlnit pe viitorul meu soț, pe vremea când eram doar niște adolescenți în clasa a noua. A fost prima zi de școală la liceu și îmi amintesc cum ochii noștri s-au întâlnit pentru prima dată în sala de clasă. Nu știam atunci că această întâlnire întâmplătoare avea să schimbe cursul vieților noastre pentru totdeauna. Deși în acea perioadă am devenit prieteni buni, relația noastră a rămas pur colegială și platonică. Ne-am susținut reciproc în momentele dificile, am râs împreună și am împărtășit multe amintiri frumoase. Însă, flacăra iubirii noastre s-a aprins abia în clasa a douăsprezecea, când am realizat că sentimentele noastre erau mult mai profunde decât am crezut inițial. Pe măsură ce anii au trecut, am mers împreună la facultate, susținându-ne în fiecare provocare academică și personală. Am trăit bucuriile și greutățile vieții de student, am crescut și ne-am maturizat împreună. După absolvire, am trecut prin schimbări profesionale semnificative, fiecare dintre noi căutându-și drumul și realizându-și visele. Împreună, am înfruntat toate provocările pe care viața ni le-a pus în cale, devenind mai puternici și mai uniți. Fiecare obstacol ne-a făcut să ne apreciem și mai mult unul pe celălalt și să ne dăm seama că suntem destinați să fim împreună. Acum, ne pregătim să facem un nou pas important în viața noastră - să ne unim destinele și să sărbătorim dragostea noastră în fața familiei și prietenilor noștri pe 6 octombrie 2024, undeva lângă București, în Cosoba. Sperăm ca această zi specială să fie încununată de prezența artistului nostru preferat, care să ne cânte și să ne facă nunta de neuitat. Povestea noastră este una de prietenie, iubire și loialitate, și suntem recunoscători pentru fiecare moment petrecut împreună. Abia așteptăm să trăim restul vieții noastre ca soț și soție, continuând să ne susținem și să ne iubim necondiționat, așa cum am făcut dintotdeauna.
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
Felicitari ❤️ Nunta ta a fost aleasa dintre toate cele inscrise in concurs. Vin cu trupa mea sa va cant si abia astept sa va cunosc! Pentru confirmare, vă rugăm să luați legătura cu Elena Neagu: +40.722.179.782 | elena@mattman.ro.
@yenyenna43445 ай бұрын
@@AndreiBanuta.Felicitări pentru gestul vostru! Sunteți o echipa Profi, empatici și simpatici, cu un suflet imens si frumos ❤ Andrei, sunt mândră de tine!!! ❤❤❤
@dandavid99835 ай бұрын
Alta uratanie nu a găsit prostul ala de sot
@narcirobe91795 ай бұрын
Locul sau jocul tău nu înțeleg scuze @@AndreiBanuta.
@roxanaciobanu21345 ай бұрын
Offff. Grea și dureroasă este viața. Putere. Mare este Dumnezeu 😢❤
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
S-a lansat!!! 😍 Am cantat piesa asta pe tiktok pentru sufletul meu la inceput, ca-mi placea mie si ma bucur ca atata lumea a simtit ca mine! Inima mea e locul vostru, si nu pot decat sa ma bucur ca mi-ati facut si voi loc in ale voastre. Eu pentru mine si pentru lume cant, sa ne bucuram toti 😘 Doamne ajuta! 🙏🏻❤️🔥
@costantinannamaria5 ай бұрын
❤❤❤❤ mea
@VictoriaElena235 ай бұрын
Am așteptat piesa asta cu sufletul la gură . ❤️❤️❤️ Este minunată , la fel ca tine !
@alexandrastrungaru1375 ай бұрын
Multumim❤❤Se va auzi maxim pe 17/08/24 la valsul nostru🎉🎉🙏🙏
@GicutaZaharia-ly4bo5 ай бұрын
❤Superbă! Felicitări și mult SUCCES.
@AyshaRidds5 ай бұрын
Cred ca ma Îndrăgostesc de tine 😍😍😍😍😍😍😍 🤣ai o voce ,ușoară ,dulce,caldă …😌🥰 ești un băiat frumos foc și prea simpatic.orice fată s-ar îndrăgostii cu ușurință de tine.mult succes în continuare 😘
@IzabelaMafta5 ай бұрын
Soțul meu a murit anul acesta, lăsându-ma văduva la 24 ani. Trebuia să avem și noi nunta curând, in schimb ascult această piesa gândindu-ma la el și momentele noastre frumoase.
@LazarVirgil-o3d5 ай бұрын
Wow 😢
@mariorotunjoru5 ай бұрын
😢😢😢
@poraicodina91945 ай бұрын
💔
@victoriadandara10845 ай бұрын
Condoleanțe 😢😢
@IzabelaMafta5 ай бұрын
@@victoriadandara1084 Mulțumesc!
@byaporf84003 ай бұрын
Ascult melodia asta privindu-mi copilul nou născut și efectiv n-ai cum să nu plângi 🥹efectiv nu-ți mai pasă de nimic când ai totul și piese e pe sufletul tuturor.🥰💙
@ClaudiaAdochitei-hh5mjАй бұрын
Cel mai frumos sentiment ❤
@Sabina-AndreeaCostache5 ай бұрын
Avem nunta pe 06.09.2025 în orașul Ploiești. Eu și viitorul meu soț (sufletul meu pereche) ne știm de la 14 ani, locuind foarte aproape unul de celălalt. Am schimbat atunci câteva vorbe de adolescenți însă s-au încheiat rapid. Ne-am întâlnit, 4 ani mai târziu și a fost dragoste la prima vedere, am simțit ca suntem făcuți unul pentru celălalt. A fost o întâlnire în parc, a apărut fix când voiam să plec spre casă, dar am avut un feeling să mai stau câteva minute, ca și când îl așteptam. Este parte din mine, mă înțelege din priviri și mă susține în orice situație. Este liniștea mea în lumea aceasta agitată și plină de haos 🥺❤️
@mihaiadriana2850Ай бұрын
Pâna peste un an cine știe ce se mai întâmplă
@lauraandrei80245 ай бұрын
Doamneeeee ce minunata este...asa este" ce ar fi lumea asta fara iubire"...am ascultat-o de vreo cateva ori si de fiecare dată cu pilea de găină s, cu inima 🔥🧡🔥si cu lacrimi siroaie pe obraz...💘💘💘😭😭😭si asta se intampla cand scrii din suflet, nu comercial.... ajunge la suflete.... BRAVOOOOO Andrei, esti special, Dumnezeu să te însoţească mereu !🙏🙏🙏♥️🤍♥️🤍♥️
@briana71115 ай бұрын
...pur și simplu superb!! Felicitări și succes cu ea!! Cea mai bună voce masculina din România la momentul actual, pupici 🤍
@veronika1715 ай бұрын
❤❤
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
Multumesc ❤️🔥
@alleolteanu71302 ай бұрын
Woow...ma lasi fara cuvinte cu vocea si melodiile tale...O voce masculină superba,care transmite sentimente.Te ador ,esti preferatul meu❤
@ioanananu21253 ай бұрын
Doamne ce piesă extraordinară . Este ca și povestea mea de dragoste , care a reînviat după 34 de ani . Am fost prieteni doi ani . Între 1987-1989 . Cu părere de rău , o spun acum , ne-am despărțit la influența mamei mele . Dar se pare că povestea noastră de dragoste nu s-a încheiat la acel moment . Anii au trecut peste noi . Fiecare la rândul nostru ne-am căsătorit , iar după 34 de ani ne-am întâlnit întâmplător. Întâlnire la care țin să spun , că el m-a recunoscut . Eu nu . După această întâlnire a urmat o alta , în care am povestit foarte mult și am hotărât să fim prieteni . Dar ce am aflat la prima întâlnire m-a făcut să mă gândesc foarte mult la el , și să mă întreb ... Cum ar fi fost dacă rămâneam împreună atunci ... ??? În toți acești ani el nu m-a uitat și m-a iubit neîncetat în tăcere , ținând dragostea pentru mine ascunsă undeva în sufletul lui , cu speranța că într-o zi o să ne revedem și o să mai vorbim . Dumnezeu i-a ascultat dorința și i-a îndeplinit-o . Nu avea cum să fie altfel . Au fost totuși 34 de ani . Dar ... Surpriză... Acum eu m-am îndrăgostit foarte tare de el , simțind ce nu am simțit niciodată pentru nimeni . Ne-am dat seama amândoi ce mare greșeală am făcut acum 34 de ani . Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că a făcut posibilă reîntâlnirea noastră , chiar și acum la 50 de ani +... Dragostea nu are vârstă . Sânt sigură că nimic nu este întâmplător în această viață și vom fii împreună în anii ce vor urma . Iar această melodie descrie foarte bine ceea ce simt eu acum pentru el , și i-am trimis să asculte piesa . Mulțumesc frumos Andrei pentru piesă si te felicit . Ai reușit să ne atingi inimile și sufletele cu așa cuvinte . Succes în continuare . ❤❤❤
@cristinaciurumel10333 ай бұрын
Ce frumos 🥺!!! Să vă dea Dumnezeu toată fericirea din lume! Puterea dragostei este nemărginită.
@delutaionesi70942 ай бұрын
Suntem lumânări aprinse cu dorințe și cu vise ...! 💞
@analixandru54335 ай бұрын
Spui in cuvinte ce simt dar nu pentru cine a-i crede, ci pentru copila mea. Versurile acestea către ea se duc, când nu sunt lângă ea sunt cu gândul numai la ea, iar melodia aceasta si delicatețea cu care cânți ajung in inima mea si a copilei mele.❤
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
Multumeesc! 🙏🏻❤️🔥
@mariangheorghe47555 ай бұрын
CEL MAI MARE VIS al viitoarei mele sotii s-ar putea indeplini!🥰 Minunatul nostru eveniment va avea loc pe data de 15.09.2024😍, in orasul Slobozia. Eu si iubita mea ne-am cunoscut pe cand eram niste copii, cu mult timp inainte sa intelgem ce este iubirea. Cu timpul am creat o poveste frumoasa si incantatoare de dragoste.❤️ Prezenta ta la evenimentul nostru ar fi cel mai frumos cadou pe care il pot oferi iubitei mele. Te aprecieaza foarte mult ca artist dar si prin prizma faptului ca ati fost colegi de facultate. 📚
@mariac.c5 ай бұрын
Remarcabilă interpretarea; de-a dreptul coplesitor! 18.07.2024, judetul Suceava. Ne-am cunoscut "din intamplare" prin intermediul retelelor de socializare; și totuși nimic nu e intamplator. 💕 Felicitari pentru initiativa! Oricine si-ar dori live, la eveniment, un artist cu un potential ca al tau. 👍
@maiajasmin3626Күн бұрын
Ascult cu plăcere...vocea profundă... ❤
@marynaneacsa25415 ай бұрын
Cea mai caldă și frumoasă voce masculină 🧡🧡🧡🧡 Din România ! Top 🔝
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
Multumesc tare ❤️🔥
@Madalina_Mocanu5 ай бұрын
Eu si cu viitorul meu sot ne-am cunoscut la momentul potrivit, amandoi iesisem dintr-o relatie si nu mai voiam sa auzim cel putin pentru un moment pentru ca au fost niste relatii neplacute pentru amandoi. Totul a inceput dintr-o gluma, eu eram cu un prieten comun de al nostru cu mai multe fete intr-o parcare si ne plangeam de relatii, de probleme si i-am spus acelui baiat doar ca sa rad si sa vad ce spune daca are un prieten bun pentru mine. El cand a auzit, mi-a aratat direct facebook-ul viitorului meu sot, nici nu ma asteptam sa aiba un prieten ok pentru mine. Cand i-am vazut pozele, am simtit ceva, era atat de frumos, asistent la terapie intensiva, cu 5 ani mai mare decat mine am zis ca e perfect din toate punctele de vedere, desi in sinea mea credeam ca nu o sa am sanse cu el, ca nu o sa se uite la mine. Prietenul comun mi-a mai aratat si alti baieti, dar gandul meu ramasese la primul si i-am zis sa mi-l mai arate inca o data, mi-a dat detalii despre el si credeam ca e prea frumos sa fie adevarat. Tot vorbind noi asa in gluma, prietenul asta zice hai sa mergi sa il vezi ca e de garda, mergem la spital. Eu m-am rusinat toata, am zis ca nu mergem, ca nici macar nu sunt aranjata. Nu a ascultat de rugamintea mea si am mers, viitorul meu sot a coborat in curtea spitalului si ne-am vazut pentru prima data, dar fiind mai multe fete, el si-a dat seama ca una a venit special pentru el, dar nu stia care dintre noi. Ironia face ca nici macar nu am facut cunostinta, nu am vorbit absolut deloc, au vorbit ei in treaba lor ca baietii, iar fetele faceau glume pe seama mea. Eram atat de rusinata, cum nu am fost in viata mea, nu aveam curaj nici sa il privesc si era un lucru nou pentru mine ca eu in general sunt foarte dezinvolta. Asta a fost tot in seara respectiva, iar gandul meu era doar la el. A doua zi ma suna prietenul comun, eu fiind deja pregatita, aranjata ca sa ies in oras, sa ma intrebe daca vreau sa vina si viitorul meu sot, eu nu mai puteam de incantare si i-am spus sa vina mai ales ca acum sunt si frumusica, cu ruj rosu, camasa alba. Am mers in aceeasi parcare de cu o seara inainte, eram mai multi si fete si baieti printre care si el. Povestea se repeta, nu facem cunostinta, nu vorbim, doar foarte putin fugitiv pe subiecte puse la discutie de catre ceilalti. Dupa putin timp ce s-au gandit restu, sa ne lase singuri, au plecat toti cu pretextul sa ia o prietena de la gara. Ramasi singuri, el imi spune “hai pustoaico, la mine la masina sa stam”, eu cand am auzit deja m-am aprins, “Pustoaica? Am 21 de ani!”, iar el “Eu am 26 deci esti pustoaica pe langa mine”. Am stat langa masina lui, am vorbit despre meseria lui de asistent, despre facultatea mea, am vorbit diverse. Dupa s-au intors si ceilalti si detaliile nu mai conteaza. Urmatoarea zi ma suna iar prietenul comun sa imi spuna ca mergem mai multi la viitorul meu sot acasa sa bem ceva, eu l-am intrebat daca sigur e ok sa vin, sa nu vin neinvitata. Am mers la el, am stat, cat am stat si lumea a inceput sa plece acasa unul cate unul, fiind inca devreme, asta nu stiu daca tot intentionat a fost facuta. In final ramasesem eu cu el si un baiat. L-am intrebat daca il deranjeaza daca mai raman fiind si devreme inca si mi-a raspuns evident ca nu. Dupa putin timp am ramas doar noi 2, timp in care ne-am cunoscut mai bine, am vorbit pana dimineata de parca ne stiam de o viata, iar rusinea mea trecuse, ma simteam foarte in largul meu cu el. Am tot vorbit pana cand a venit momentul sa ma duca acasa si dupa, el sa mearga direct la munca, eu, nestiind ca el intra la munca de dimineata si nu a dormit toata noaptea. Urmatoarea zi ne-am vazut iar cu totii si incet, incet ne-am apropiat mai mult, iar pe finalul serii cand am ramas doar noi 2 am ajuns sa formam un cuplu. Noi deja ne gandeam ca ii dam pe restu pe spate cand o sa le dam vestea, dar cand le-am spus erau la modul “voi nu erati deja împreuna?! Era evident ca aici se ajunge”. A fost dragoste la prima vedere pentru amandoi, desi eu eram sceptica si nu credeam ca exista asa ceva, spuneam ca doar in filme se intampla, el nu a vrut sa recunoasca ca si pentru el a fost dragoste la prima vedere, mi-a spus abia dupa cateva saptamani. El era indragostit de mine, dar ii era frica sa mai aiba o alta relatie mai ales ca in trecut a avut una de 5 ani, aproape de casatorie care nu s-a terminat prea frumos, dar desi el incerca sa pastreze distanta a zis ca nu a reusit si ca nu stie ce i-am facut, ca l-am vrajit. Iar de la cele intamplate deja facem 2 ani de relatie pe 1 iulie, un an de cand locuim impreuna in apartamentul lui, iar peste inca alti 2 ani va avea loc nunta. Pe data de 18, (18 fiind ziua mea de nastere doar ca in aprilie), in luna iulie (luna in care am devenit un cuplu)si anul 2026, (26 fiind ziua lui de nastere tot in aprilie). Am zis ca asta este semn divin ca e data potrivita nuntii noaste, pe 18 iulie 2026 la noi in orasul natal Braila, restaurant Butterfly, o noua locatie superba cu gradina si un local de sticla ca o sera. Ne-am bucura mult daca am castiga, oricum noi vrem sa avem dansul mirilor pe o melodie de a ta si chiar eu personal visam sa te chemam sa ne canti in principiu pentru vals, dar din pacate ni se depaseste cu mult bugetul alocat nuntii.
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
❤
@MihaiCatalin26965 ай бұрын
Te iubesc bebe ❤❤❤
@Madalina_Mocanu5 ай бұрын
@@MihaiCatalin2696 si eu te iubesc cel mai mult, iubitule ❤️
@miridragneel12185 ай бұрын
❤❤❤❤❤❤❤❤
@alexiageorgia20755 ай бұрын
Ce frumos😍😍
@mozzyalina21545 ай бұрын
Cea mai frumoasă ,și caldă voce masculină din România ❤adorrr❤
@Милена-э8з2ч5 ай бұрын
Впервые услышала Андрея в дуэте с Кармен,совсем недавно,и была восхищена исполнением,приятным тембром голоса и нежной мелизматикой…во мне течёт румынская кровь и мне очень близок и приятен Андрей,как музыкант и то,как он доносит до слушателей музыку! Благодарю за Ваш талант!❤️❤️❤️ Желаю Вам успехов в творчестве,вдохновения и любви! 🙏🏻
@feliciastatache62735 ай бұрын
Superbă melodia!!! Ascultând-o, te cuprinde emoția și gândul te duce doar la persoana iubită . Chiar și după 22 ani de căsnicie dragostea pentru soțul meu este la fel ca în tinerețe, când aveam fluturi în stomac. Și îmi doresc din suflet să dansăm pe această melodie la nunta nepoatei noastre , în data de 18 iulie 2026 .
@alexandramaria95035 ай бұрын
Așa un vibe de Anii 90 ..vocea ta și melodia asta mă duce cu gândul la un șlagăr ❤ Ador ! Felicitări Andrei .🎉 Mulțumim 😘
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
Multumeeesc 🙏🏻❤️🔥
@anatoma72415 ай бұрын
❤
@anatoma72415 ай бұрын
❤
@_._akemi__9285 ай бұрын
Efectiv ador tot. Melodia asta este bombă rachetă tsunami către cel mai frumos loc de pe pământ🤌🤌🤌 Ești bestial omule doamne ajută să audă toată lumea de arta ta🫶❤️🫶
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
Multumesc! Doamne ajuta!
@alemon22Ай бұрын
Da, merita sa fie auzit!
@andradasimina94915 ай бұрын
Cea mai frumoasă piesă! ❤️ Evenimentul nostru va avea loc pe 20 iulie, la Roco, Izvin. Noi ne-am cunoscut de foarte mulți ani prin intermediul dansurilor populare. Pe vremea aceea eram mici amândoi și nu ne gândeam ca vom ajunge să fim suflete pereche. În urmă cu 3 ani, inevitabilul s-a produs. 🥰🙈Ne-am regăsit pe rețelele de socializare, ne-am revăzut, ne-am plăcut și uite ca în acest an ne vom unii destinele în fața lui Dumnezeu! ♥️
@gabrielarusu12953 ай бұрын
Am puțin timp de când ți-am descoperit melodiile și de fiecare data când am un moment liber îți ascult melodiile, vocea ta aduce liniște, felicitări! ❤️🥰
@CristinaVeronica852 ай бұрын
Foarte frumoși sunteți amândoi! Orice puștoaică îndrăgostită cânta refrenul ăsta(2001-2002,nu știu sigur,dar eram la liceu)... Bravo Andreea și Andrei! ❤️💙
@OanaButnaru-ib3je5 ай бұрын
Pe 30.06.2024 avem nunta la Vaslui😍😍😍 Eu cu prietenul meu ne stim de o viata ,din copilarie Eu aveam 15 ani, el 18 ani …anul acesta facem 8 ani de relatie 😍😍😍 am crescut impreuna… el a fost si este singura si prima mea iubire Toate melodiile tale au descris perfect relatia noastra…. Visez la dansul mirilor pe melodia asta sau pe oricare melodia de a ta Andrei!🙏😍 Ador tot ce faci si ce cânți!😍
@AlexandraDitu5 ай бұрын
Ar fi cea mai frumoasa surpriza pentru dansul vostru sa va cânte live o asa voce ❤❤❤❤
@marialaviniapredut57755 ай бұрын
Pe 7 iulie avem nunta in Craiova. Ieri am inceput sa repet cu sotul dansul mirilor pe melodia ta. Noi ne-am cunoscut acum 4 ani. Este primul si ultimul meu iubit si omul care ma completeaza.Consider ca nimic nu e intamplator. Dumnezeu le randuieste pe toate si fiecare om are omul lui… mai ramane doar sa avem sansa sa l intalnim in viata asta si sa l pretuim, sa multumim pentru aceasta minunata sansa, caci unii cauta o viata si nu au acest noroc de a isi gasi jumatatea, in timp ce altii au intalnit o si dau cu piciorul. Asa ca, oameni dragi, pretuiti va, iubiti va si nu uitati sa multumiti pentru absoult TOT! Andrei, ar fi un vis implinit sa ne canti la nunta!🥺❤️
@denisa-elenatomescu42234 ай бұрын
Ce frumoasa e piesa asta! Ca un vals pentru dansul mirilor 🤍
@MarinaAntonescu4 ай бұрын
"cel mai bogat om de pe pământ.." 31.08.2014 ziua când ne-am cunoscut, 31.08.2024 nunta noastră. 10 ani de bucurii, tristeți, realizări, dintre care cea mai mare, copilul nostru.
@magdalenaacsenia84333 ай бұрын
Ador...melodie pentru suflet!❤❤❤❤❤
@andradaprodea43045 ай бұрын
Avem 21 de ani am fost la acelasi liceu unde 4 ani de zile nu ne-am vazut nici macar odata , iar dupa 2 ani de la terminarea liceului ne-am cunoscut locul de munca unde am aflat ca am fost la aceleași liceu . A fost dragoste la prima vedere si ne-am dat seama ca asa a vrut Dumnezeu sa ne intalanim , dupa cateva luni a aprut si minunea noastra pe nume Vlad , ne descurcăm singuri si ne crestem copilul singuri fara vre un ajutor . In 14.09.2024 avem nunta si botezul micutului , ne-am dori din toata inima sa te auzim pe tine cantandu ne dansul mirilor pe care il vom avea alaturi de Vlad . ❤️
@CroitoruTatiana-pw2eo5 ай бұрын
🖤
@Dinca.Elena275 ай бұрын
Doamne ajută să o auzim la toate nunțile de anul ăsta! Toată dragostea❤️🔥
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
🙏🏻❤️🔥
@anatoma72415 ай бұрын
❤
@MelaniaCristea5 ай бұрын
Ma topesc...asa melodie..asa voce...minunat!❤️❤️❤️❤️🔥🔥🔥🔝🔝🔝🫦🫦🫦
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
🙏🏻😘
@CosminaSpirache5 ай бұрын
Pur și simplu superb! Bravo Andrei ai o voce atât de caldă și minunată ❤ Noi avem nunta pe 12/10/24 în orașul Brăila, cat despre cum ne-am cunoscut.. ne-am știut de când eram copii și Dumnezeu a vrut ca el să fie toată lumea mea alături de cei doi copii minunați pe care îi avem!❤ Îți urez mult succes în tot ce îți dorești să faci și ascult în fiecare zi melodiile tale cu drag! Te pupăm🥰🥰😘😘
@victorkent53073 ай бұрын
Doamne... ce voce superba❤❤
@Mada-bv9hz5 ай бұрын
O melodie de dragoste Su-per-ba! Felicitări, Andrei! 👏 Inimile noastre sunt locul tău…❤️
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
🥹😘
@cristinna19195 ай бұрын
Ai o voce deosebita Andrei si esti extrem de talentat, iar piesa aceasta e deliciu pentru urechile mele🥰 Nunta noastra va avea loc in data de 27 iulie 2024 la sala de evenimente Luxury Events Ballroom Cunta, jud Alba si am fi onorati sa va avem alaturi♥️ Povestea noastra de dragoste a inceput acum 5 ani, era sfarsit de mai si inceput de noi cand m-a invitat la o plimbare, amicala credeam eu, dar din acel moment, l-am privit fara cuvant si m-am simtit cel mai bogat om de pe pamant. Plimbarea aceea s-a dovedit a fi inceputul celei mai frumoase povesti de dragoste, ochii mei spuneau tot ce eu nu puteam, el a facut primul pas si intr-o clipita nu mai aveam aer pentru ca ne sarutam. Ce avem noi n-are nevoie de cuvinte si daca as fi avut de ales, l-as fi ales tot pe el sa il iubesc. Parcurgand toti acesti ani, uite-ne aici la mai putin de 2 luni de la marele eveniment, ii jur iubire pe veci si ceva, mut si muntii din loc daca asta vrea♥️
@anda27875 ай бұрын
Si a mea e tot in 27 iulie 😊
@maringrecu6975 ай бұрын
Pe data de 18 august 2024 avem nunta in Tecuci jud Galați. Ne-am cunoscut la scoala printr-un prieten de-al meu si de atunci e sprijinul si stalpul meu in fiecare zi ! Ii mulțumesc lui Dumnezeu ptr ca mi-a adus o in fata ochilor.o zi frumoasa!
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
❤
@mioaraotaleanu45255 ай бұрын
Pe 26 octombrie avem nunta de argint la padova Italia..Ne am cunoscut când aveam 14 ani ,su trecut 33 de a-mi de atunci, avem un băiet de 13 ani ..Andrei ai o voce ce ne unge sufletul..Te iubim ,mult succes in tot ceia ce faci !!!❤
@warrioroflight45775 ай бұрын
Nu pot descrie in cuvinte cum e sa asculti aceasta melodie in timp ce esti îndrăgostit... doamne ce sentimente trezeste in mine piesa asta. sper sa pot dezvolta puterea sa-i spun ceea simt.
@valeriacristescu2900Ай бұрын
Ești uimitor, felicitari!!
@georgianadolhescu89725 ай бұрын
Eu și viitorul meu soț ne vom uni destinele pe data de 6 iulie 2024, nunta având loc în Târgu Neamț. Suntem împreună de mai bine de 3 ani și totul a început când niciun dintre noi nu se aștepta. Am trecut și prin bune și prin rele, dar lucrurile acestea nu au făcut decât să ne solidifice relația și să hotărâm că suntem făcuți unul pentru celălalt. Așteptăm cu sufletul la gură momentul cel mare ce urmează a fi deschis în pași de dans pe superba melodie " Jur te voi iubi". ❤
Ce ar fi lumea fără iubire... Asa sunt eu fără tine Ochi vorbesc nu am nevoie sa iti spun cât de mult te iubesc... ♥️♥️♥️
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
❤️🔥❤️🔥❤️🔥
@liviaboboc4939Ай бұрын
O voce atât de calda si plină de emotii ai măi copile!!!In sfârșit aud si eu ceva de calitate!!!
@eftimierazvan60775 ай бұрын
Târgoviște 30 august. Eu și viitoarea mea soție ne-am cunoscut pe neașteptate în Bahamas când eram izolați în Pandemie,departe de casă și fără posibilitatea de a ne întoarce.Am traversat cu un vapor până înapoi în Europa și primul lucru pe care l-am făcut a fost sa i-o prezint mamei mele. 4 ani mai târziu organizam nunta prima și ultima nunta.✅🔝
@LuminitaBautu2 ай бұрын
Andrei e superbă melodia felicitări pentru melodie ❤❤ te-am ascultat pe tik took te ascult și pe KZbin felicitări pentru melodiile frumoase ❤❤❤❤❤❤❤
@panaitcarmena88314 ай бұрын
Ce frumos cred ca daca se ducea la Eurovizion si canta aceasta melodie Andrei castiga sigur bravooo o voce foarte frumoasa la fel si melodia felicitari
@neagumariana66533 ай бұрын
Nu se vrea sa castigam eurovizionul. La cate melodii frumoase avem si artisti cu melodii deosebite ,il câștigam an de an. Nu vor
@alemon22Ай бұрын
Ba nu castigam cu siguranta, chiar daca merita!
@manuelacolcear77165 ай бұрын
20.07.2024 e data noastră în care ne vom jura iubire pe veci în fața lui Dumnezeu, și ar fi foarte frumos să ne faci surpriză în care ne vei cânta la nunta ! Ar fi o minune !❤
@andreeabaetoiu9831Ай бұрын
Eu o ascult cu gândul la el tot timpul pentru că nu este acasă e plecat dar nu este zi de la Dumnezeu să nu mă gândesc la el.felicitari pentru piese ai multe frumoase ❤❤
@mirella31474 ай бұрын
M-am îndrăgostit de vocea asta superbă ❤
@MariaStoia-yh7rv5 ай бұрын
O voce de inger,felicitări...sincer nici cuvinte nu exista ce emoție imi provoacă vocea si melodiile tale...Felicitări inger pe pământ
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
🙏🏻❤️🔥
@corneliamihai34645 ай бұрын
SUPER tare,o melodie de suflet, Mult SUCCES și MULTĂ BAFTĂ 👋👍🙏
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
🙏🏻❤️🔥
@CrinaJitari4 ай бұрын
Așa glas na mai văzut bravo sa continui tot așa ❤❤❤❤🎉🎉🎉 Andrei Banuta
@AnaMariaGabriela-fy5en5 ай бұрын
Bună ziua! Cea mai superba melodie pentru dansul mirilor. ❤️ 21.09.2024 Restaurantul Popasul Oghiza din Ploiești. Ne-am cunoscut la o petrecere și în acel moment privirile noastre s-au intersectat din acel moment el a făcut rost de Facebook-ul meu și de acum 6 ani suntem pe același drum. Un vis deja o sa ni se îndeplinească și as fii foarte fericita ca cel de al doilea vis sa fie acesta de a dansa pe melodia aceasta alături de toată trupa. Mulțumim! 🎉
@alexiamaria672.5 ай бұрын
Ador piesa asta din tot sufletul meu! Tare bucurosi am fi dacă ai canta la nunta noastră 24 august 2024 tg Jiu. În urmă cu 10 ani am apărut întâmplător intr o poză amândoi, iar acum 3 ani, Dumnezeu a decis să ne cunoaștem mai bine, tot întâmplător. Am simțit din prima clipă ca el o sa fie bărbatul lângă care o să am cea mai frumoasă viața. Culmea este că stăteam si în același cartier și nu ne cunoșteam. A fost mâna Domnului 🙏❤️
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
❤
@tatianamocioi17605 ай бұрын
Foarte frumoasă melodia ta! Felicitări! Bravo! 👍👏🙏
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
🙏🏻❤️🔥
@tatianamocioi17605 ай бұрын
@@AndreiBanuta. ❤💖
@tomas.youtube185 ай бұрын
Felicitări, Andrei cea mai faina piesa !!!
@adelinadavid75 ай бұрын
Tocmai se aude piesa pentru valsul mirilor din data de 26.10.2024! Am asteptat sa gasim piesa perfecta pentru dans, desi mai sunt doar cateva luni. Acum ca am gasit o , ne putem pregati pentru momentul nostru special ! Va fi magic🤍 Multumim pentru idealul nostru in materie de muzica! 🫀🫶🏼
@alexandraionelapasca9385 ай бұрын
Și noi tot de la Andrei Banuta am avut la dansul mirilor anul trecut piesa o fost Jur Te Voi Iubi , când o apărut pe youtube am simți emoții mari și am zis ca asta o să fie ❤❤
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
🙏🏻❤️🔥
@mihaeladerejan26265 ай бұрын
Ce coincidenta!! Si noi tot atunci vom avea nunta si infarsit am gasit melodia perfecta pentru momentul nostru special!!🤗🤗 Ador vocea ta , Andrei. Esti minunat!!
@CatalinaMohr-qd4ot5 ай бұрын
❤❤❤❤❤❤
@anatoma72415 ай бұрын
❤
@AlinaGan-lr1eq5 ай бұрын
12.10.2024 in judetul Bacau, eu cu sufletul meu pereche ne am cunoscut in urma cu 5 ani, in prima mea zi de voluntariat la acutualul nostru loc de munca si de atunci suntem nedespărțiți. ❤ Felicitari pentru oportunitatea pe care vrei sa o oferi la un eveniment atat de important in viata fiecărui cuplu!
@fanpageNocivanumeufrumos2 ай бұрын
Inima mea este locul tău Andrei! Cel mai tare cântăreț! Te iubesc Andrei! Cea mai frumoasă melodie! Felicitări!
@dianavaleria24915 ай бұрын
Restaurantul Voilà din Craiova pe data de 28.09.2024. Ne’am cunoscut pe Facebook, am vorbit, am facut schimb de numere de telefon si am inceput sa vorbim ore in sir la telefon pana cand adormeam cu telefonul in mana. Dupa prima intalnire am simtit ceva ce nu mai simtisem pana atunci, la a doua intalnire deja inima imi batea atat de tare cand erea in preajma mea. Dupa cateva luni am ramas insarcinata, iar dupa ce s-a nascut minunea vietii mele am stiut ca el este alesul si anul acesta dupa aproape 10 ani de relatie am hotarat sa facem pasul cel mare si in fata lu Dumnezeu❤️‼️ Ne’am bucura din tot sufletul nostru daca noi am fii cei alesi🥰🥰🥰‼️
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
❤
@MadiMagda5 ай бұрын
🎉
@aziza22995 ай бұрын
Pe 15 iunie 2024 anul acesta avem nunta, la Londra ❤️ dupa aproape 4 ani de relatie cu bune si rele am hotarat sa ne unim pana la adanci batraneti. Desi nu am inceput povestea noastra ca in basme, am fost pansament unul pentru celalalt, am luptat mult si chiar daca au fost "ploi si furtuni" ele ne-au unit si mai mult❤️ Si cand iubirea nu mai incape in doua inimi apare a treia, si la noi a aparut o minune de fetita🤗 Am ales aceasta piesa pentru cel mai important eveniment al nostru pentru ca piesa ta ne da vibe-ul unei iubiri cum au avut Nihan si Kemal ❤️
@lilianapostolache35155 ай бұрын
Ar fii super să va cânte la nunta ❤meritați sunteți un cuplu perfect se mulează melodia perfect ❤un interpret de nota 10 te iubim Andrei succes pe viitor❤🎉
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
❤
@dianaserbanoaia19045 ай бұрын
06.07.2024, Domnesti-Ilfov eu și cu tatăl fetitei Sărbătorim cununia religioasa și botezul micuței ❤️ ne-am cunoscut în urma cu 6 ani și 8 luni întâmplător. El trecea prin fata blocului meu, iar o prietena comuna l-a văzut și ne-a făcut cunostinta, iar de atunci am decis ca împreună vom fi de nedespărțit și asa a fost, drept dovada că suntem cei mai fericiți si ne iubim pana in prezent si viitor ❤
@StrecheAdina5 ай бұрын
Bună, băieți!! Eu și viitorul meu soțior o să avem nunta pe data de 5 octombrie 2024 aproape de Ploiești, iar primul nostru dans împreună fiind soț și soție v-a fi pe melodia voastră chit că o să fiți prezenți sau nu la evenimentul nostru 🥰🥺(dar ne-am dori) Pe scurt, povestea noastră a început acum 7 ani și 6 luni, pe când eu aveam 16 ani și el 19. Lucrurile nu sunt atât de roz la început...mai ales pentru niste adolescenți, relația noastră începând cu faptul că am aflat că foștii noștri aveau o relație de când erau împreună cu noi🤦🏻♀️🤣o harababură. Deși putea să mă impresioneze cu orice, fiind o puștoaică de 16 ani, el a ales că prima noastră întâlnire sa fie intr-un parc de lângă o biserică pe 3°...🤣 Ati fi zis că nu o să iasă nimic bun din treaba asta, dar Dumnezeu le așează pe toate și după atâția ani am ajuns niște adulți care își doresc doar să fie la casa lor: împreună, fericiți și sănătoși. Avem o casă în construcții și nunta care vine și parcă ușor, ușor se așează lucrurile și abia așteptăm. Nu știu dacă e cea mai bună exprimare, cea mai bună sau frumoasă poveste, dar aceasta este povestea noastră și noi suntem mândrii de noi, de realizările noastre și iubirea noastră și așteptăm cu drag să vedem ce ne rezervă viitorul ca soț și soție ❤ P.S. Biserica la care ne vom cununa este cea de lângă parcul in care am avut prima întâlnire. 😍
@MLidia7_WORLDАй бұрын
Superbă voce, superbe versuri /melodie. Andrei ai o voce atât de frumoasă, mă unge pe suflet. Bravo! ❤
@prodanionelaoana075 ай бұрын
Felicitări! Sunteți de vis! Melodiile tale te ung pe suflet! ❤ 21.09.2024 Ne-am cunoscut cand eu cel puțin nu mai aveam încredere în nimeni și nimic! La început eu fugeam de el prin mall iar după totul a fost cum nu ne-am fi așteptat și a continuat și mai frumos!
@sildan19885 ай бұрын
Piele de găină de la prima notă. Și falsetul....fara cuvinte.❤
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
🙏🏻😍❤️🔥🫵
@crinafrecautan76205 ай бұрын
Ce ar fi lumea Fara iubire Asa sunt eu fara tine Nici toata marea Nu ne desparte Nici macar stelele toate Soarele meu Cand ma iubesti Cel mai frumos stralucesti Ce ar fi lumea Fara iubire Asa sunt eu fara tine Ca… Inima mea e locul tau N-am cum sa schimb asta eu Ploi si furtuni de vor urma Nu-mi ating inima Te privesc fara cuvant Cel mai bogat om pe pamant Ploi si furtuni vor fi mereu Dar sunt eu Clipa mea buna Despre iubire E cand esti tu langa mine Buzele tale Cu foc sarutare Ma-ndragostesc si mai tare Ochii-mi vorbesc Nu vad nevoie Sa spun ce mult te iubesc Doar ce ar fi lumea Fara iubire Asa sunt eu fara tine Ca… Inima mea e locul tau N-am cum sa schimb asta eu Ploi si furtuni de vor urma Nu-mi ating inima Te privesc fara cuvant Cel mai bogat om pe pamant Ploi si furtuni vor fi mereu Dar sunt eu Ploi si furtuni vor fi mereu Dar sunt eu PRINT
@Andreeabolmandir98885 ай бұрын
Bombă 🤍🤍🤍🤍
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
🙏🏻❤️🔥
@emiliadanaila8773Ай бұрын
O melodie foarte frumoasa.Bravo,Andrei!
@dae.dariana5 ай бұрын
Știu că ai făcut o treabă bună când ascult melodia asta și nu mă gândesc la nimeni, dar o simt la maxim! ✨🙏🏻
@clauuemma36585 ай бұрын
Pe data de 26.10.2024 în Prahova mă voi căsători cu omul pe care Dumnezeu mi l-a trimis fix în cele mai grele momente din viața mea. A fost dragoste la prima vedere.
@DENISNEIKA5 ай бұрын
Casa de piatra
@Soundsandmore055 ай бұрын
Eu pe 27.10.2024 la Constanța pe aceeași melodie 😍
@simonionut90735 ай бұрын
Casa de piatră! Tot pe 26.10.2024 avem și noi nunta! ❤️❤️ Să fie într-un ceas bun
@iulian-doringrigoras57804 ай бұрын
Doamne ajuta ❤ ..
@danielarecean77654 ай бұрын
Doamne ajuta .. Multe felicitari si iuubire ...
@Ralisa875 ай бұрын
Ador sa citesc mesajele de aici !! ❤️❤️❤️🫂 va ador
@NaomiBolmandir5 ай бұрын
Super ❤
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
🙏🏻❤️🔥
@cretuelenao5 ай бұрын
13.09.2025, Câmpulung Moldovenesc Eu și viitorul meu soț, ne-am cunoscut în Statele Unite. De atunci suntem de nedespărțit, chiar de uneori a fost destul dificil sa ne vedem, am reusit sa trecem peste si ne iubim tot mai mult.❤️🥹 Te ascult din pandemie, prima piesa ascultata a fost "Nu ma lasi" și de atunci te tot ascult. Ai o voce foarte frumoasa și transmiți foarte mult prin felul în care canti. Am fi foarte norocosi sa te auzim cântând live la nunta noastra. Mult succes pe mai departe, Andrei! 🤩🔝
@mirunaconstantinoiu25665 ай бұрын
28.09.2024.Bucov,Ploiesti. Povestea noastra a inceput cu multi ani in urma ,cand la gradinita apar primele "iubiri" ,apoi a continuat pana in scoala generala cand a aparut primul pupic si tot asa pana la liceu cand fiecare dintre noi si-a facut pe altcineva ca mai apoi destinul sa ne aduca tot impreuna dupa incercari nereusite .Soarta a lucrat in favoarea noastra , noi ne-am reunit si iata-ne in prag de nunta mai fericiti ca oricand! PS: De la gradinita pentru totdeauna! Te aprieciez foarte tare,muzica ta este pansament pentru suflet!❤
@DenisaSicoe5 ай бұрын
Statisticile arată că doar 10% dintre poveștile de iubire care încep în liceu ajung la finalul fericit al căsătoriei... A fost odată ca niciodată o fata de 15 ani și un băiat de 17, care s-au privit în ochi și au simțit o scânteie, care s-au lăsat mistuiți de focul iubirii și care și-au promis că dragostea lor nu se va stinge niciodată, atunci când nimeni nu le acorda nicio șansă. Sunt acum, o femeie de 25 ani și un bărbat de 27, care au dovedit că iubirea lor a reușit să învingă cele 90% dintre momentele în care puteau greși, și care, deși au crescut și separat, au devenit mai puternici împreună. A fost nevoie de curaj să-i scriu eu prima, iar el a avut nevoie de și mai mult curaj să mă întrebe "vrei să fii soția mea?" și mai presus de toate, a fost nevoie de iubirea pe care noi o simțim în fiecare zi, acea iubire care face să pară că gravitația ne împinge unul spre altul, că întreg universul a complotat ca nimeni altcineva să nu fie la fel de bun pentru noi, cum suntem noi unul pentru altul. Prima dragoste nu se uita niciodată, mai ales atunci când prima mea dragoste se uită acum la mine cu aceeași privire de care m-am îndrăgostit, care se va uita în ochii mei atunci când, în fața altarului, ne vom sincroniza inimile în cel mai frumos "da". Poate nu voi găsi niciodată cuvintele perfecte pentru a descrie ce însemnă soțul meu pentru mine, dar îmi voi petrece tot restul vieții mele în căutarea lor, pentru ca atunci când vom avea nepoți, să le spunem și lor povestea noastră de iubire, care începe cu a fost odată și nu se termină niciodată. 28 septembrie 2024❤️ 📌Hunedoara
@andreeapetrean35975 ай бұрын
❤
@Cristina-AlinaStehan5 ай бұрын
🥰🥰🥰
@alinacodrin23265 ай бұрын
🥹❤️
@alinacodrin23265 ай бұрын
@AndreiBanuta.
@alinacodrin23265 ай бұрын
@AndreiBanuta.
@LauraRusu-ww3vt5 ай бұрын
27.09.2025 ,locația Bârlad -Ballroom Kristal ❤️! Povestea noastră a început în urmă cu 7 ani ❤️când eu , fiind colegă cu sora lui, m-au invitat la ei acasă de sărbătoarea localității ,unde , acolo l-am întâlnit pe EL❤️! A fost atracție de la prima vedere , dragoste la prima vedere ❤️.De atunci și până în prezent suntem împreună , prin greutăți,prin ploi și furtuni am trecut mereu dar niciodată nu ne-am dat drumul la mâna unul altuia !❤️Oricat de multe obstacole ni s-au pus în cale , am reușit mereu să le depășim ÎMPREUNĂ,căci , Inima mea e locul lui !
@mariapascu13375 ай бұрын
Eu și soțul meu ne-am cunoscut la locul de muncă. Pot spune ca Dumnezeu ne-a pus pe amândoi în același loc pentru a fii împreună. ❤️
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
❤
@furcaloredanaiuliana33835 ай бұрын
15. 06 Domeniile Streiului Simeria , Hunedoara. Ne cunoaștem de câțiva ani dar am decis sa incercam sa avem o relație fix atunci când trebuia . Avem botezul minunăției noastre Alisha ! Și totodată ne unim și în fața lui Dumnezeu!❤
@AlexandraBot-p1p5 ай бұрын
31.05.2025. Restaurant Black Tulip Dej, jud. Cluj. Ne-am cunoscut când aveam doar 14 ani la un majorat, el fiind primul si ultimul meu iubit! A fost o dragoste copilărească până in momentul in care am realizat că ne iubim cu adevărat! Anul trecut a îngenunchiat pe "Jur, te voi iubii" cerându-mă în căsătorie la majoratul meu, a fost totul desprins dintr-o poveste! ❤ Iar anul acesta am decis sa ne căsătorim! Ne-ar face o deosebită plăcere să ne cânți live dansul mirilor, același piesă pe care ma si cerut in căsătorie! Esti un om special din toate punctele de vedere si pentru asta esti foarte iubit de noi! 🤗
@RahelaBolmandir5 ай бұрын
❤️🔥🔥❤️
@NaomiBolmandir5 ай бұрын
☀️ soarele meu
@alexandruzvr46985 ай бұрын
Cine vine depe tik tok 👇 aici
@andreioficiall124 ай бұрын
Hi
@karakuzalexandru773 ай бұрын
Euuu
@Orez_culaptisor3 ай бұрын
Eu
@anaandrone-yx1ko3 ай бұрын
Euuu
@maricelazagan7575Ай бұрын
Eu
@AlexandraAncaRusu5 ай бұрын
Povestea noastră a început acum 3 ani, când eram amândoi într-o etapă a vieții complicată. Ne-am îndrăgostit de la prima vedere, și încă o facem zilnic când ne vedem. Ne aducem aminte cu emoții prima interacțiune, fluturii ăia din stomac pe care nu i-am mai simțit așa intens vreodată ,prima bătaie a inimii diferită cat și faptul ca amândoi am uitat pentru câteva secunde și cum ne cheamă.😂 Vecini la bloc de mici, nu ne-am știut până în momentul când Dumnezeu a decis asta. Am evoluat frumos impreună și am luptat mult să ne avem, in ciuda tuturor persoanelor din jur care nu ne voiau împreună. Am știut de la început că vom ajunge să ne unim destinele, așa ca o vom face pe 04 octombrie 2025, în Ramnicul-Sărat, județul Buzău. ( poate chiar vom avea șansa să dansăm la primul nostru dans oficial de soț și soție alături de tine și trupa). Pupici 😘
@cristinagolis99685 ай бұрын
Știți ce văd eu aici, ca muzica e pe maini bune in România și ma bucur enorm! Copii buni, talentati, cu simt și măsura ! Bravooo, Felicitari parintilor❤️!
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
Multumesc din suflet ❤
@dianavalentina86945 ай бұрын
Bunaaaa!😍 Dragostea noastră este o poveste pe care o voi purta în suflet mereu. Acum 5 ani, destinele noastre s-au intersectat într-un moment de vulnerabilitate și schimbare. Amândoi ieșisem din relații dificile și am suferit o pierdere tragica, dar din acele dureri s-a născut o iubire autentică și profundă. În acele clipe grele, el a fost acolo pentru mine, m-a susținut și m-a iubit necondiționat. Prin toate provocările, am învățat cât de puternică este legătura noastră și cât de mult însemnăm unul pentru celălalt. Pe 23 august, la anul, în Cobadin, județul Constanța, vom celebra nu doar o nuntă, ci și o poveste de iubire care a rezistat timpului și încercărilor. Sunt recunoscătoare pentru fiecare moment petrecut împreună și abia aștept să continuăm să ne construim viitorul împreună, ca soț și soție. 🥹🥰
@danielaiacob885427 күн бұрын
Buna. Mai copilule, esti o minune. Melodiile tale sunt un balsam pentru inimi, dar asta....sa ai carira cat mai lunga, sa ai noroc si sanatate..❤
@danielaiacob885427 күн бұрын
Si sa ramai mereu la fel
@dianapapara69165 ай бұрын
Pe data de 1 aprilie 2021 l-am cunoscut pe viitorul meu sot, si fiind ziua pacalelilor, pentru mine a fost o gluma intalnirea cu el. Dupa ce ne-am cunoscut mai bine, am ajuns sa cred ca doi oameni chiar se pot iubi ca in povestile pe care tot le auzeam la altii si nu le credeam, dupa ce am incheiat o relatie de 6 ani in care doar m-am chinuit sa iubesc. Avem nunta vineri, 16 august 2024, (chiar daca vinerea e considerata zi de post, ne dorim foarte mult acest eveniment si nu am vrut sa mai asteptam inca un an pana sa prindem o zi de sambata libera) si ar fi un vis sa avem parte de un vals cantat de tine. ❤❤ Sucevenii ar fii fericiti sa te asculte.
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
❤
@AndreeaIstrate-ui6wf5 ай бұрын
Superbă melodia!❤ Eu și soțul meu ne-am cunoscut în urmă cu 9 ani la o petrecere , de atunci Iubirea noastră este infinită . Avem nunta în Slatina pe data de 12.10.2024 .
@buzasmadalina33045 ай бұрын
Eu și viitorul meu soț ne-am cunoscut acuma 9 ani, era primul meu an de liceu, ne-am văzut pe holul unde el avea clasa, de atunci ne iubim enorm de mult și ne-am gândit sa ne unim destinele. Nunta am stabilit ca va fi în data de 16.05.2026,in județul Hunedoara, localitate Hațeg l. Am avut multe suișuri și coborâșuri, cu iubire la distanta și toate cele, dar nu am renunțat unul la altul. Simt ca lângă el pot avea familia pe care mi-o doresc, fericirea pe care toate femeile/fetele o merita, și sprijinul necondiționat. Legat de melodie, O ADOR,deja mi-am ales melodia pentru nunta și o ascult pe repeat. Mult succes în continuare și ești un cântăreț deosebit ❤️❤️❤️🥰
@Marianna-t1c10 күн бұрын
Stima și respect!! ❤️ Iubesc tot ce postezi, copil frumos, talent, talent, talent!!!! ❤️ ❤️ ❤️
@GabrielaComiza5 ай бұрын
Pe data de 26 iulie 2025 . Ne-am cunoscut în Germania , eram amândoi la muncă , dacă nu mergeam acolo nu cred ca ne cunoșteam vreodată . Acum avem un copil minunat și suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru absolut toate . Ai o voce minunată . Sper să te auzim la nunta noastră
@biancamaria80995 ай бұрын
Plâng de emoție de fiecare dată când iți ascult piesele! Aceleași lacrimi de emoție vreau sa mi curgă și la dansul mirilor 7.09.2024 ( Le mer, Afumati, Ilfov). Ne-am cunoscut acum 5 ani, prin intermediul nașilor noștri, 2 copii plini de vise! Acum 2 părinți plini de iubire si de fericire. De atunci suntem de nedespărțit, nu a fost zi sa nu o fi petrecut împreună, chiar daca au mai existat mici certuri, dragostea noastră a înflorit si mai tare! În primul rând, vreau sa i mulțumesc lui Dumnezeu pentru minunile din viața noastră, David ( copil născut prematur) si Evelin, El a avut grija ca micuți noștri să fie bine! Orice ar fi, dansul mirilor tot pe una din piesele tale va fi! ♥️ Îți mulțumim, ANDREI BĂNUȚĂ, pentru ca de fiecare dată ne bucuri sufletul! Te iubim! Dumnezeu să-ți călăuzească fiecare pas al vieții! ♥️
@epurestefania5 ай бұрын
O piesa superbă! Pe data de 21.09.2024 in Constanța v-a avea loc cel mai important eveniment din viața verisoarei mele. Știu că nu eu trebuia sa trimit acest comentariu, dar aș vrea sa le fac o mega surpriza, având in vedere ca ei deja au ales sa danseze dansul mirilor pe melodia ta. Toată familia iți suntem fani înfocați, îți stim toate melodiile. Te apreciem enorm!✨️
@cristinailie19295 ай бұрын
28.07.2024 ❤ Tecuci, Galați Suntem împreună din 2019, ne am cunoscut la muncă, el muncea la restaurant, iar eu la o cafenea . Culmea eu comandam mâncare la el și el venea la mine să și schimbe banii (rămânea cam des fără mărunt) . În ciuda a toate piedicilor pe care le am avut am rămas împreună. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ca mi l a trimis , îmi e mai mult decât viitor sot! Aștept cu nerăbdare ziua în care ne vom spune “da” în fața lui Dumnezeu si vom dansa pe melodia ta! ❤
@ralucadraica97005 ай бұрын
Ești un om minunat, Andrei! Noi o să avem nunta în 24 august anul acesta, în Arad și ne-am bucura foarte tare să te avem alături de noi în ziua noastră cea mare. ❤ Eu și viitorul meu soț ne cunoaștem de când eram copii, chiar astăzi s-au împlinit 11 ani de când ne-am văzut pentru prima dată, iar luna viitoare pe 1, sunt 11 ani de când suntem alături unul de celălalt pe drumul acesta numit viață. Am trecut prin multe lucruri împreună, atât bune, cat și rele, în anii aceștia și îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că mi-a dat șansa să îmi întâlnesc atât de devreme jumătatea inimii mele și să ne putem bucura de viața asta frumoasă împreună. ❤️
@nicoletacristina12554 ай бұрын
Chiar daca nu voi mai iubi vreodată în viața asta ....ador melodia asta pe vecie 😢😢 fiindcă pe mine nimeni niciodată nu mă iubit cu adevărat 🖤🖤
@adelinapisica33694 ай бұрын
Nu desnadajdui ,d zeu are grija de toate la timpul potrivit
@elenavasile6841Ай бұрын
Super. Doua voci și melodii extraordinare! ❤❤❤
@dianahalet3485 ай бұрын
24.08.2024 este ziua magica în care ne legam destinele în fața lui Dumnezeu, la Vaslui, la restaurant Classic! 😊 Povestea începe încă de pe băncile școlii, prima întâlnire la iarba verde și tot atunci și primul "te iubesc"! A început ca o iubire între doi copiii, dar a ajuns sa fie "totul nostru"! Sper sa fim aleși, dar dacă nu va fi asa, cred ca ceea ce oferi e minunat! 😊
@AndreiBanuta.5 ай бұрын
❤
@andreiconstantin32395 ай бұрын
Pe data de 24 august 2024, eu și iubirea vieții mele ne vom uni destinele. După 4 ani și jumatate, care au trecut atât de rapid încât nu ne vine să credem, la nunta noastră va fi prezent și Vladimir, minunea noastra, copilul nostru curcubeu care a venit după multe rugăciuni, și care cu o zi înainte de nuntă, pe 23, va împlini 1 an. Anul trecut când încă era în burtica, ascultam împreună piesa “jur, te voi iubi” pe care i-am dedicat-o chiar și lui, minunii mele. Nunta va avea loc în Jud Ilfov 🤗
@mihaelaralucaflorea85505 ай бұрын
Ce melodie frumoasa!! Eu și logodnicul meu ne-am cunoscut modern, pe Tinder, acum 3 ani, iar de atunci pana acum, nu am stat deloc despărțiți, pot numără pe la degetele de la o mâna zilele când am stat departe unul de altul. Nunta noastră - pe 20 Iulie 2024, la Monato, Bolintin Vale
@adymihai19015 ай бұрын
Te salut cu respect și admirație, Andrei! Sunt mândru în primul rând , ca român, ca om, de vârsta ta, ca am un artist atât de talentat în jurul meu, căruia îi trăiesc fiecare vers pe care îl cântă din toată inima. M-am cunoscut cu viitoarea mea soție, eveniment ce va avea loc în București, pe data de 06.07.2024, la “Conacul din livada”, la o petrecere de Crăciun din 2019. Eu i-am dat unui prieten geaca mea pentru ca îi era frig, să poată să ajungă acasă în acea noapte, pe jos. Ea a observat gestul meu și a rămas până la sfârșitul petrecerii și la sfârșit, mi-a propus să mă ducă ea acasă, având mașină și permis. Ne-ar plăcea extrem de mult dacă ne-ai putea onora cu prezența la cel mai frumos eveniment din viața noastră. Mulțumim și spor în toate! 🙏🏼