artemis, leonard ancuta (parazitii style)

artemis
o arzi pe iarbă și asta e adevărată dar o arzi și pe tupeu și
pe flegmă și asta se întîmplă mereu, inima ta bate cum nu mă fute
la creier pe minut, pentru că ești egoistă, narcisistă
ai fost zeița mea, ți-am luat chipul în palme cum aș fi luat focul
artemis, mi-ai ucis căpriorul, e mult plictis la tine-n batistă
artemis, ești frumoasă, faci omul să se certe cu zeii
am două goluri în suflet ca golul din ochii tăi, ești frumoasă
atît de frumoasă că mona lisa vrea să își facă tatuaj cu tine
și luvrul sare în are cînd n-ai o țigară, te doresc, te doresc
sîngele îmi dă pe afară
dau cu pumnii în pereți ca un pictor care te face cu zîmbet pe față
lumina mă ia la ia în brațe atît de transparent sunt
sunt un chip al chipului meu ca o mască după ce a cunoscut iubirea
m-ai rănit și mă tîrăsc să-mi cunosc nemurirea, o arzi pe iarbă
dar o arzi și pe stele, că stele în iarbă e dragoste cu belele
artemis, o ard și eu din vis în vis, poate cîndva voi găsi la non-stop deschis
în tine intră grifoni și meduze, eu mă gîndesc doar cum ții țigara-ntre buze
e greu, e greu, cade ca o molimă peste lume și lumea sunt eu
mă rupe, mă doare, mă spintecă, te am în privire mereu
cum înfigi să întorci inima ca un ceas, ce a fost între noi, ce a rămas
artemis, nu știu de ce s-a inventat gravitația
cerbul rănit își pleacă sîngele, își renegă nația
mă scurg în pămînt cu tot, cu tot cu tot cu amintiri
nu mai pot, nu mai pot să trăiesc din priviri
artemis, nu mai știu de ce au inventat moartea
cînd au inventat iubirea, nu mai știu de ce-au inventat nemurirea
cînd au inventat iubirea, îți mai faci o linie și îmi tragi fericirea pe nas
tragi viața din mine, mă fumezi și mă sufli și zbor
sunt scrumul, sunt scrumul care îți cade cînd zîmbești
pe covor, pe covor, e bine că mor, mă scurg mă cuprind
în decor.