Avangarda, cu Ionuț Vulpescu - invitat, Traian Ungureanu (sezonul 3, episodul 40)

  Рет қаралды 977

Avangarda, cu Ionuț Vulpescu

Avangarda, cu Ionuț Vulpescu

Күн бұрын

Sunt 20 de ani de când a publicat “Manifestul fotbalist”, dar încă mai crede că „cei care iau fotbalul peste picior nu știu să-și folosească piciorul. Și nu știu să-și folosească piciorul pentru că n-au joc de cap.” Se uită la fotbal ca la un joc al gândirii, nu doar ca la o fenomenologie a corpului, iar pentru EURO 2024 a știut că Spania va fi o finalistă legitimă prin tărie și talent. „TRU” e „true” la microfonul Avangardei: Traian Ungureanu, fanul lui Liverpool, al lui Dobrin și al Craiovei Maxima, cel care știe că în fotbal eroi și legende sunt de multe ori cei care pierd, vine la o discuție incendiară despre putere, fotbal, istorie și politică. De ce „Nu mai e nimeni în Piața Universității”, apropo de titlul recentei sale cărți, publicată la editura Muzeului Literaturii Române, ce mai înseamnă elitele în fotbal și în politică, de ce reevaluarea democrației presupune, în cazul lui, a nu mai fi „anti-iliescian”, dar și detalii picante din timpul unui miting din Piața Victoriei la care a stat, în preajma lui Ion Iliescu, pe tanchete, aflăm direct de la sursă. Discutăm, totodată, despre prestația României de la EURO și despre motivele pentru care Traian Ungureanu e convins că mottoul „generației de suflet” nu e cel mai inspirat. Un interlocutor cu o excepțională cultură umanistă și fotbalistă, Traian Ungureanu, unul dintre cei mai talentați cronicari sportivi pe care îi cunosc, îmi face bucuria unui dialog plin de surprize, difuzat în duminica finalei campionatului European de fotbal. Un episod intens, cât un meci cu prelungiri și penaltiuri.
ionutvulpescu.ro
www.ionutvulpescu.ro

Пікірлер: 10
@ionragalie9294
@ionragalie9294 2 ай бұрын
Interesant...
@constantinvrabie3812
@constantinvrabie3812 2 ай бұрын
Apreciez că Traian Ungureanu este capabil/disponibil pentru reevaluări!!
@constantinvrabie3812
@constantinvrabie3812 2 ай бұрын
Oamenii vin la fotbal pentru că acest sport a fost primul, sau singurul, practicat de ei în copilărie!! Este cel mai simplu joc, se poate juca oriunde și are nevoie de doar 5 obiecte: 4 ghiozdane sau pietroaie plus o minge (chiar de cârpă!😊)!!
@constantinvrabie3812
@constantinvrabie3812 2 ай бұрын
In 1966, Pele NU s-a accidentat, a fost lovit de călăul numit Stiles. Bumbescu a fost un băiat rafinat pe lângă Stiles😅😅. Ulterior, englezul a declarat: ".. eu mereu mă îngrijesc de sănătatea adversarilor"😮😮😊😊😊 Cinism sau prostie?!?!
@constantinvrabie3812
@constantinvrabie3812 2 ай бұрын
Garincha a decăzut din "cauza" singurei sale calități: avea un dribling înșelător (datorită unui picior mai scurt) care, în timp, nu a mai putut păcăli fundașii stânga!!!
@constantinvrabie3812
@constantinvrabie3812 2 ай бұрын
Problema celor care au eșuat în viața vine din lipsa de autocontrol și din existența unui anturaj păgubos.😢😢😢
@constantinvrabie3812
@constantinvrabie3812 2 ай бұрын
Piața Universității a dispărut pentru că: 1. Opoziția a ajuns la putere 2. A dispărut sursa de finanțare. Aceeași situație și pentru Piața Victoriei
@constantinvrabie3812
@constantinvrabie3812 2 ай бұрын
Nu toată lumea ținea cu Craiova, doar oltenii...😢😢😅😅
@constantinvrabie3812
@constantinvrabie3812 2 ай бұрын
Pentru cei cu Dobrin: amintiti-va uriașa ratare(singur cu portarul) din meciul cu Irlanda de Nord!!! In plus, în afara unor driblinguri printre picioarele adversarilor, ce mari realizări a avut?!?!
@constantinvrabie3812
@constantinvrabie3812 2 ай бұрын
De ce "așa -zisul cuplaj" ?!
Avangarda, cu Ionuț Vulpescu - invitată, Acad. Georgeta Filitti (sezonul 3, episodul 35)
50:17
Avangarda, cu Ionuț Vulpescu - invitat, Paul Cernat (sezonul 3, episodul 33)
1:12:46
Avangarda, cu Ionuț Vulpescu
Рет қаралды 948
How To Get Married:   #short
00:22
Jin and Hattie
Рет қаралды 15 МЛН
iPhone or Chocolate??
00:16
Hungry FAM
Рет қаралды 32 МЛН
SCHOOLBOY. Мама флексит 🫣👩🏻
00:41
⚡️КАН АНДРЕЙ⚡️
Рет қаралды 7 МЛН
The joker favorite#joker  #shorts
00:15
Untitled Joker
Рет қаралды 20 МЛН
Profesioniştii cu Dorin Tudoran (@TVR1)
59:32
TVR
Рет қаралды 50 М.
Avangarda, cu Ionuț Vulpescu - invitat, acad. Daniel Dăianu (sezonul 3, episodul 31)
1:15:32
Avangarda, cu Ionuț Vulpescu
Рет қаралды 1,2 М.
Damian si Oprisan show! Români pe nedrept uitați!
2:47:13
Constantinescu Sorin
Рет қаралды 148 М.
Acad. Eugen Mihăescu, de la Ceaușescu la Iliescu
2:10:24
HAI România!
Рет қаралды 36 М.
EXCLUSIV | FLORIN CĂLINESCU: L-AȘ PUNE PE GIGI BECALI ÎN LOCUL LUI ISǍRESCU !
3:08:41
TARE DE TOT CU VIOREL GRIGOROIU
Рет қаралды 132 М.
Cu Damian Anfile si Stefan Jicol,discutam ce s-a intamplat la revoluție!
3:40:22
Constantinescu Sorin
Рет қаралды 136 М.
Iulian Fota. Doi ani de război. Cel mai rău scenariu pentru România
2:12:43
Avangarda, cu Ionuț Vulpescu - invitat, Mircea Miclea (sezonul 4, episodul 3)
1:01:24
Avangarda, cu Ionuț Vulpescu
Рет қаралды 3,8 М.
How To Get Married:   #short
00:22
Jin and Hattie
Рет қаралды 15 МЛН