Banda lui Iancu Jianu la Izvoru 2018

  Рет қаралды 5,796

Casa Ciurea

6 жыл бұрын

Pădurile romanațene au ascuns, printre altele și ceata de haiduci a lui Iancu Jianu. La Izvoru, un sat aparținător comunei Găneasa din județul Olt un obicei despre care oamenii spun că are peste o sută de ani are loc în prima zi a anului. „Banda lui Iancu Jianu“ pornește un spectacol de teatru popular născut din legenda lui Iancu Jianu. Revitalizat după mai mulți ani în care nu s-a mai desfășurat, acest obicei a început după slujba religioasă de Sfântul Vasile la parohia Izvoru. Actorii au primit binecuvântarea preotului Constantin Neacșa, cel care, alături de profesoara Claudya Maria Neacșa au convins pe cei treisprezece tineri să reia acest obicei care a fost cât pe ce să se piardă datorită, în special, plecării tinerilor din sat în străinătate. Se prea poate ca și această plecare, oarecum forțată să îi fi făcut să dorească reluarea obiceiului. Sau, poate unele dintre versurile acestui text: „Hai să ne unim cu toţi, să scăpăm ţara de hoţi!“ Actorii au mers din casă-n casă, iar oamenii au fost foarte bucuroși să fie astfel „colindați“. Personajele acestui teatru popular au fost interpretate de următorii: Stăiculescu Marin Cătălin - Iancu Jianu; Roșu Adrian Petrișor - Haiducul Dumbravă; Radu Cătălin Georgian - Haiducul Viteazu'; Vătafu Adrian - Haiducul Mereuț; Ciocan George Valentin - Mireasa; Stoian Constantin - Ciobanul; Voicu Ionuț Marius - Împăratul; Ciobanu Dănuț - Anul vechi; Croitoru Ionuț - Anul nou; Țeghe Florin - Harapul; Neague Mihai - Căpitanul; Stăiculescu Mihăițăm Daniel - Sergentul; Pătru Cristian Marius - Vânătorul.

Пікірлер: 2
@marinnedelcu9867
@marinnedelcu9867 5 жыл бұрын
Asa frateeee........ !
@elenabran4417
@elenabran4417 2 жыл бұрын
Cine canta prima melodie??
小蚂蚁会选到什么呢!#火影忍者 #佐助 #家庭
00:47
火影忍者一家
Рет қаралды 103 МЛН
Бенчик, пора купаться! 🛁 #бенчик #арти #симбочка
00:34
Симбочка Пимпочка
Рет қаралды 3 МЛН
She's very CREATIVE💡💦 #camping #survival #bushcraft #outdoors #lifehack
00:26
哈哈大家为了进去也是想尽办法!#火影忍者 #佐助 #家庭
00:33
火影忍者一家
Рет қаралды 125 МЛН
ЛАМПОЧКА ВО РТУ #shorts
0:20
Паша Осадчий
Рет қаралды 1,4 МЛН
Зу-зу Күлпаш 2. Интернет мошенник
40:13
ASTANATV Movie
Рет қаралды 601 М.
Курьер привёз необычный заказ #shorts
0:20