Рет қаралды 1,268
Dintotdeauna mi-a plăcut să descopăr locuri noi, să ascult povești spuse de bătrâni și să îmi imaginez cum era viața în urmă cu sute de ani... De ceva vreme am descoperit că așa cum muzica "ne vorbește" uneori, imaginile pot spune o poveste, chiar și fără cuvinte. Cele două zile petrecute de curând la Cincu întăresc ceea ce am spus mai sus. Îmi doresc ca imaginile acestui film să vă vorbească, să vă ducă cu gândul la viața bunicilor și a strămoșilor noștri, să aprindă o flacără în fiecare dintre noi. Îmi doresc ca flacăra aceasta să țină vie amintirea celor trecuți în veșnicii, a celor ce au luptat să păstreze aceste locuri minunate, a tuturor celor ce s-au implicat în restaurarea acestor monumente. Mai mult, îmi doresc să conștientizam că este datoria noastră, a fiecăruia, să păstrăm aceste locuri așa cum sunt pentru generațiile ce au să vină după noi.
Doresc să îi mulțumesc lui Brighitte Boghian și familiei ei, care de zeci de ani au în grija lor această biserică. Mulțumesc pentru primirea călduroasă de care am avut parte. Acest film este, sper eu, doar începutul unei serii de scurte documentare pe care îmi doresc să le realizez la Cincu.
Music:
Enya - Sumiregusa
Serenity Beauty - Relaxation
#FortifiedChurch #Cincu #Transylvania #Romania