Când muncești mult dar nu faci bani - MIRCEA BRAVO

  Рет қаралды 834,190

MIRCEA BRAVO

MIRCEA BRAVO

3 жыл бұрын

Actori: Dan Chiorean, Stanca Țop și Mircea Popa
Regie: Cristi Ilișuan
Imagine: Tudor Păsat
Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Пікірлер: 419
@grinpisu
@grinpisu 3 жыл бұрын
O reclama inteligenta si cu trimiteri serioase pentru tinerii de azi; felicitari intregii echipe!
@mirceabravo
@mirceabravo 3 жыл бұрын
Mulțumim mult
@Nucatica
@Nucatica 3 жыл бұрын
Profi
@jwoejesplasj7729
@jwoejesplasj7729 3 жыл бұрын
@@romanianhustler3309 Se refera ca majoritatea tinerilor in ziua de azi vor numai munca de birou si cand termina facultatile nu castiga salariile mari la care se asteptau, plus ca multi dintre ei nici n-ajung sa se angajeze in domeniile pe care le-au studiat. Se mai refera si la faptul ca nimeni nu vrea sa mai invete o meserie precum instalator, sudor etc, meserii necesare si cerute in Romania din care se castiga bani multi dar care necesita munca fizica si pustanului roman din secolul 21 nu-i place munca fizica.
@will-wowdk1930
@will-wowdk1930 3 жыл бұрын
@@jwoejesplasj7729 nu cred ca se angajeaza asa de tare sudori cum zici tu, dar na, e adevarat ca meseriile astea o sa valoreze o avere in viitor.
@will-wowdk1930
@will-wowdk1930 3 жыл бұрын
@@jwoejesplasj7729 crezi ca nu sar duce tinerii la munca? Sau nu le place? Nu prea sunt bani in domeniile astea de aia.
@ovirao
@ovirao 3 жыл бұрын
Fain ca de fiecare dată domnule "sărac în costum" 😂😂 Bravo vouă
@mirceabravo
@mirceabravo 3 жыл бұрын
mulțumim mult
@alinc3899
@alinc3899 3 жыл бұрын
Vorba lui Vadim(Bendeac) :"Ești atât de sărac că mergi cu pași lungi ca să faci economie la pantofi." 😂😂😂
@mihainica1951
@mihainica1951 3 жыл бұрын
Cum este să mori de foame la costum??🤣😅😂 Maxim!!!!
@mirceabravo
@mirceabravo 3 жыл бұрын
A fost cam răutăcios
@mracrimox
@mracrimox 3 жыл бұрын
@@mirceabravo ba chiar deloc
@andreitarca4891
@andreitarca4891 3 жыл бұрын
Replica asta m-a dat gata...🤣🤣🤣
@deniskornja762
@deniskornja762 3 жыл бұрын
Îmi pare rău pentru cei care nu pot sa muncească.
@Alex-zm3ol
@Alex-zm3ol 3 жыл бұрын
Stiu eu cum e sa mori de foame la costum. Nu va angajati in banci (ma refer la sucursale si agentii) 😅
@Mirceabalea
@Mirceabalea 3 жыл бұрын
Actorii care joaca rolurile de mama si tata lui Mircea sunt geniali :-)
@mirceabravo
@mirceabravo 3 жыл бұрын
sunt geniali. Și bunica este. Și unchiul. Dacă stau să mă gândesc sunt cel mai slab din familie.
@catalinatalo5574
@catalinatalo5574 3 жыл бұрын
@@mirceabravo 😄
@harnageaa
@harnageaa 3 жыл бұрын
@@mirceabravo trebuie sa mananci mai mult sa pui pe tine, bunica avea dreptate.
@bogdanionut984
@bogdanionut984 3 жыл бұрын
@@mirceabravo, la propriu? :)))
@olachus
@olachus 3 жыл бұрын
@@mirceabravo las' ca tu le faci faima. Altfel ar muri in anonimat unii dintre ei. Iar cei care joaca la teatru cam fac plaja la bec pe praful asta. Echipa este minunata, actorii joaca bine iar tu esti bun pe partea ta. Daca deschizi bine ochii, ai sa mai inveti de la ei cate ceva. Trebuie sa fii mai natural. Uneori esti prea copil/adolescent in personajul tau.
@TheMadalina238
@TheMadalina238 3 жыл бұрын
Realitatea zilelor noastre. Cineva cu școală își găsește greu de lucru fiindcă sunt puține posturi și alea de obicei "pentru cineva" și ce a mai rămas e multă muncă pe bani puțini. O reclamă inteligenta, felicitări Mircea!
@JOE18
@JOE18 3 жыл бұрын
Mircea, ai o echipă fantastică. "Tatăl tău" este genial, Stanca e fenomenală iar tu...... tu..... cred că ești și tu ok.😃 Glumesc
@Nucatica
@Nucatica 3 жыл бұрын
Ha ha
@dudasattila9811
@dudasattila9811 2 жыл бұрын
!skskskkkkwkskksskskwkekkskkskskskkskssksskkdks📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻😄📻😄📻😄📻📻📻📻📻📻📻❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️💯🤓🤓🤓🤓🤓🤓🤓🤓🤓🤓🤓🤓🤓🤓🤓🤓🤓🤓🤓😄🤓😄😄🤓😄🤓🤓🤓🤓😄😄🤓😄🤓😄🤓😄🤓😄📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻📻🚪🚪🚪🚪🚪😀😀🌈🌈🌈🌈🌈🌈⭐⭐⭐⭐⭐⭐⭐⭐⭐⭐⭐⭐🌙🌙🌙🌙🌙🍓🍓🍓🍓🍓🍓🍳🍳🍳🍳🍆🍆🍆🍆🍆🍆🍳🍳🍳🍳🍳🍳🎈🎈😃😃😃😃😃😃😃😃📻📻📻📻📻🤓🤓🍳🍳🍳🍳😃😃😃😃😃😃
@depodep5528
@depodep5528 3 жыл бұрын
Iei temperatura la intrare 🤣😅 in tara asta nimic nu merge totul se strica 🤣 genial bravo :)
@liaavram8386
@liaavram8386 Жыл бұрын
Bravo👏!! Așa cum ne-a obișnuit mereu, adevăratul mesaj se citește printre rânduri. Satiră eleganta.
@iulianacalbaza7744
@iulianacalbaza7744 3 жыл бұрын
E mare , deosebit de mare Virtutea lui Mircea de a fi plecat atunci când altut ridica tonul și tipa iar el rămâne calm și răbdător. Deosebit de inteligent . Îmi place stilul omului educat și cu mult bun simt.
@calinahriscu2247
@calinahriscu2247 3 жыл бұрын
Asa frumos...Ti-e mai mare dragul sa vezi asa ceva.Bravo!!!!Sunteti minunati
@raul2602
@raul2602 3 жыл бұрын
Felicitari din nou! Multumim ca reusiti sa aduceti un zambet pe fetele noastre in toata nebunia asta! Sa ramaneti tot asa! 👏🏼
@momote65
@momote65 3 жыл бұрын
Felicitari! Imi bucurati si inveseliti de fiecare data ziua in care urmaresc filmarile voastre. Calitate, Profesionalism, Umor fin si savuros. Va ador!
@MrRoseT
@MrRoseT 3 жыл бұрын
Buna asta cu " le iei temperatura la intrare" 🤣🤣🤣 stie ce stie domn' consultant 🤣 Bravo. Fainoșag!
@will-wowdk1930
@will-wowdk1930 3 жыл бұрын
deci actorul asta, batranelul asta, tatal lui, ESTE EXTRAORDINAR, supeeer acting
@BrendaMonttero
@BrendaMonttero 3 жыл бұрын
Super!!! Dle consultant in instalatii...va cam place de Stanca🤣 Mi-e tare drag de voi! La cat mai multe video-uri/ reclame!👏🤗😘
@valigoti
@valigoti 3 жыл бұрын
Umor de calitate ,rafinament si subtilitate ! Mircea Bravo nr. 1 !
@anamariazvunca
@anamariazvunca 3 жыл бұрын
Te-am auzit luni (9 noiembrie)la emisiunea Între prieteni,la Radio România Actualități. 🌸🍃🌸🍃🌸
@bothcarmen9917
@bothcarmen9917 3 жыл бұрын
Foarte adevărat,banii nu aduc fericirea, atunci când sunt puțini!😁🤗 Seară Frumoasă! Tuturor! 👍🤗🌹
@depodep5528
@depodep5528 3 жыл бұрын
nu banii aduc fericirea ci numarul lor 🤣
@bothcarmen9917
@bothcarmen9917 3 жыл бұрын
@@depodep5528 👍😁
@maryomaryo2682
@maryomaryo2682 3 жыл бұрын
Dincolo de asta Mircea e genial ! Îl urmăresc de la începuturi ! Bafta !
@ioanaraluca7160
@ioanaraluca7160 3 жыл бұрын
Foarte frumos, ca de fiecare data. Felicitări ! 👏🏻
@mariangavris4881
@mariangavris4881 3 жыл бұрын
Foarte tare!..Bravo Mircea!!
@nkk3021
@nkk3021 3 жыл бұрын
Felicitari! Intregii echipe. 👍
@mihaelazlate4729
@mihaelazlate4729 3 жыл бұрын
Ce actori buni, felicitari. Deja e profi totul.
@crinutza62
@crinutza62 3 жыл бұрын
Înca un ep reusit.. Felicitări.. Va rugăm nu va lăsati.. Țineți-o tot aşa -
@alexandrucheregi3083
@alexandrucheregi3083 3 жыл бұрын
Na cam ase se face o reclama fara sa simti ca e reclama.BRAVO Mircea!!!
@FlorinBXD
@FlorinBXD 3 жыл бұрын
Foarte amuzant ca de obicei! 🥰🥳😇
@Dan-pl6zr
@Dan-pl6zr 3 жыл бұрын
"Ba da ce te respecta astia..." 😂😂😂
@CrypTales007
@CrypTales007 3 жыл бұрын
'un spumant de la domnul consultant' - tare, cine scrie textele dar felicitari, nu in ultimul rand si actorilor. Sunteti grozavi
@alexandralupu7644
@alexandralupu7644 10 ай бұрын
Minunati!😂❤
@tommyta7740
@tommyta7740 3 жыл бұрын
Tare ...numai Bine Mircea...💪👏👍
@octavianbacargiu3398
@octavianbacargiu3398 3 жыл бұрын
Trist dar adevărat. Frumoasă execuție.
@hdsilvia3172
@hdsilvia3172 3 жыл бұрын
Super tare😂😂🔥
@ioan.panaite
@ioan.panaite 3 жыл бұрын
Frumooos abordat! :D Stimă!
@mariananicoletavarga5617
@mariananicoletavarga5617 3 жыл бұрын
FAIN,SUPER TARE FAMILIE,FELICITĂRI BRAVOOO,MIRCEA VI CU NIȘTE IDEIIIIIIIO MORTALE CONGRAT....🙂👏👏👏👏👏1️⃣0️⃣ NOTA
@valentinbeldean2675
@valentinbeldean2675 3 жыл бұрын
Avocat din asta caut si eu ca tine sa ma ajute,ca meseriasi din aia ca "taicat-o" am avut destui si m-au facut de bani. Sau "taicat-o " le i-a banii la clienții tai si ei se răzbună pe tine:))).Sunteti faini!!!
@Nucatica
@Nucatica 3 жыл бұрын
Hhh
@vraja.roofficial4325
@vraja.roofficial4325 3 жыл бұрын
Degeaba cel mai bun 🙏😌 Reclame făcute cu cap ✌🔝
@nicolabreban1463
@nicolabreban1463 3 жыл бұрын
Tristul adevăr al acestui video. 😅😹 Felicitări echipei pentru numeroasele idei!
@floricanaghi7648
@floricanaghi7648 3 жыл бұрын
Super fain! 😄😄😄😄
@Artyom_Alekseyevich_2033
@Artyom_Alekseyevich_2033 3 жыл бұрын
Ar trebui să se facă un serial sau ceva Episoadele astea sunt bine realizate si vorbesc serios in legătură cu serialul
@apartamentul2049
@apartamentul2049 3 жыл бұрын
Frumos.Felicitari.
@ZaeraGeorge
@ZaeraGeorge 3 жыл бұрын
Genial!!
@mirceabravo
@mirceabravo 3 жыл бұрын
îți mulțumim mult
@alexandru8431
@alexandru8431 3 жыл бұрын
Super bine realizat!
@floreaalexandru2524
@floreaalexandru2524 3 жыл бұрын
:)))) ba ce tare e asta maaaama:)))))
@mirceabravo
@mirceabravo 3 жыл бұрын
Taaaată
@mariusdutulescu9802
@mariusdutulescu9802 3 жыл бұрын
Super bun clipul. Bravo!
@razvanionita2779
@razvanionita2779 3 жыл бұрын
Domnișoara Stanca, aceiași replică o am de la iubita mea, tu conduci:)))
@xXdUbssT3pXx
@xXdUbssT3pXx 3 жыл бұрын
Mi-a placut maxim :))
@MPhoenix07
@MPhoenix07 3 жыл бұрын
Tare simpátic, Dl
@alexandrupuescu5247
@alexandrupuescu5247 3 жыл бұрын
Respect 🙌
@nelunelu2963
@nelunelu2963 3 жыл бұрын
Bravo Mircea, ești mai actor decât multi actorii!!!
@muntemunteanu3790
@muntemunteanu3790 3 жыл бұрын
Suuuuuper fain 👏👏👏
@cipryaniancu
@cipryaniancu 3 жыл бұрын
Fain..🍷
@dariabursuc7295
@dariabursuc7295 3 жыл бұрын
Bravo! Te urmăresc încă de la primele videoclopuri. 😁😊😊☺☺
@danutadragan1587
@danutadragan1587 3 жыл бұрын
EŞTI CEL MAI TARE❤👌💪
@alinaclaudia719
@alinaclaudia719 3 жыл бұрын
Fain ca de fiecare data
@RubenB
@RubenB 3 жыл бұрын
Actor exceptional "tatal", chiar m-au amuzat mult expresile lui faciale si limbajul adoptat :))
@arpiarpad2417
@arpiarpad2417 3 жыл бұрын
Ooooohhh ce bine joaca domnul Bravo Felicitări 😁😁😁👍👍👍👍
@mirceabravo
@mirceabravo 3 жыл бұрын
Am învățat de la taică-meo
@mariusmoldovan9527
@mariusmoldovan9527 3 жыл бұрын
Mircea ie bestial omul multă sănătate va doresc
@ferenczitiberiu8798
@ferenczitiberiu8798 3 жыл бұрын
M-ai spart cu asta ! Sssuuuper tare ! :) ...din pacate chiar are un sambure de adevar,de avocado daca tot suntem pe "bogatie" :)). Seara mirifica :* :X !
@ovidiuolteanu214
@ovidiuolteanu214 3 жыл бұрын
Super tare Mirceo...👏👏👏, tea u cam ars ,de data asta...😄👍
@mirceabravo
@mirceabravo 3 жыл бұрын
Deja m-am obișnuit. Acesta mi-e destinul.
@nc_mamara2230
@nc_mamara2230 3 жыл бұрын
Eu cunosc un caz real, de "foame la costum"-dl. avocat.
@adrianatoma7041
@adrianatoma7041 3 жыл бұрын
Numai avocat sa nu fii!
@gamingstudio4169
@gamingstudio4169 3 жыл бұрын
Ma bucur ca ai postat 😂
@paulioanmuntean4457
@paulioanmuntean4457 3 жыл бұрын
Mia placut mult😍😍
@RoseN-CJ
@RoseN-CJ 3 жыл бұрын
:)) Frumoasa-i Stanca, pe zi ce trece tot mai minunata!
@TheSpecter92
@TheSpecter92 3 жыл бұрын
de la videochat i se trage
@RoseN-CJ
@RoseN-CJ 3 жыл бұрын
@@TheSpecter92 ei... daca tu zici, inseamna ca te pricepi, esti expert in videochat :)))
@Porumb
@Porumb 3 жыл бұрын
A comentat unu mai jos, kalinacandy webcam 🤭
@RoseN-CJ
@RoseN-CJ 3 жыл бұрын
@@Porumb :))) aparent e plin de baieti cu preocupari elevate, se pricep :)))
@justme...
@justme... Жыл бұрын
@@TheSpecter92 seamana cu una de pe videochat dar aia vorbeste rusa
@ClaudiuHEG
@ClaudiuHEG 3 жыл бұрын
Ba ce tare!!!!
@mirceaurs8089
@mirceaurs8089 3 жыл бұрын
Stanca si tu Mircea sunteti perfecti
@tzutza
@tzutza 3 жыл бұрын
Cand a sunat telefonul, m-am speriat ca e al meu. Am vazut clipul la 2am. :)))
@ZonaEnduro
@ZonaEnduro 3 жыл бұрын
Tocmai a intrat clipul asta in Top5 cele mai tari productii MB!
@alexspata
@alexspata 3 жыл бұрын
Perfect
@michen25
@michen25 3 жыл бұрын
Mi-a placut :)
@alexferenczi28
@alexferenczi28 3 жыл бұрын
Mare adevăr , mulți nu înțeleg adevarata valoare a unei meserii
@hippiechic1495
@hippiechic1495 7 ай бұрын
😂😂😂super misto 😂😂😂
@traditieinovatie6635
@traditieinovatie6635 3 жыл бұрын
Tare fain.....😁😍
@loredanagligorea6753
@loredanagligorea6753 3 жыл бұрын
Superrr!!😇😂😂🤗
@avyavy2503
@avyavy2503 3 жыл бұрын
:)))))))))))))))))))) GENIAL
@noras.9774
@noras.9774 2 жыл бұрын
Cat de adevarat! Un “ mester” te costa la un reparatie de chiuveta, cat o apendicectomie intr-o clinica privata si un vopsit cu tuns la o “ hairstylista”, jumatate din salarul mediu pe economie! Asa e numai in Romania!
@mariusalex22
@mariusalex22 3 жыл бұрын
M-am indragostit de Stanca!!!
@coscos6579
@coscos6579 3 жыл бұрын
Bravo ca întotdeauna părinți tai sunt la înălțime
@florinmariusmuresan4748
@florinmariusmuresan4748 3 жыл бұрын
Bravo Mircea 🇷🇴
@danloghin1172
@danloghin1172 3 жыл бұрын
Fain clip
@aknacris1099
@aknacris1099 3 жыл бұрын
Hai ca e tare faza 🤣😉👍
@iulianalex9463
@iulianalex9463 3 жыл бұрын
Hai cu 900k 😃👍👍👍👍
@mariusstiglet9257
@mariusstiglet9257 3 жыл бұрын
Super likeeeee
@sorinioandobrica5629
@sorinioandobrica5629 3 жыл бұрын
Ce femeie frumoasa este Stanca!
@sarapop6431
@sarapop6431 3 жыл бұрын
Tare 😂😂😂
@elph_0z267
@elph_0z267 3 жыл бұрын
Cele mai tari reclame ma uit la ele cu drag
@Sam-hk6lu
@Sam-hk6lu 3 жыл бұрын
Super Mirciulica👍👍👍
@97BRF
@97BRF 3 жыл бұрын
Subtil rău, încât este foarte evident 😂😂😂
@valeredemian
@valeredemian 3 жыл бұрын
Trist dar adevarat!...
@vlladellu
@vlladellu 3 жыл бұрын
Foarte expresiv Dan. L-ar prinde bine marele ecran. Spre exemplu, l-as fi vazut intr-un rol principal in Umbre. Trece usor de la o stare la alta si captiveaza publicul. Dar in tara asta numai nu se acorda sanse reale actorilor cu potential. :(
@ciprianbartalis2515
@ciprianbartalis2515 3 жыл бұрын
Consultanta instalator 🤣🤣🤣
@nipponia1
@nipponia1 3 жыл бұрын
ba da tataTOOO ii mortal hahaha :))))
@Ouzo66
@Ouzo66 3 жыл бұрын
Tu tot ani grei ai avut... 😂😂😂😂😂😂😂😂Bine Mirceaaaa trebuia sa l asculti pe tata, sa te faci instalator, bine Stanca super!
@madalinaBe
@madalinaBe 3 жыл бұрын
De-ar fi și reclamele de la TV la fel ... ❤️
@andreead2419
@andreead2419 3 жыл бұрын
Mircea, cum poți să faci reclamă la Zarea, dacă nici nu te-au lăsat să guști?! 🥺 Fain tare clipul n-am ce zice 😁
@geomagnyficul9145
@geomagnyficul9145 3 жыл бұрын
Tare moșu 😂😂
@gabrielpetra844
@gabrielpetra844 3 жыл бұрын
Tre sa fi bengos sa sti sa faci si umor si reclama in acelasi timp si sa aiba succes amandoua ! Maine cumpar si eu o Zarea !
@mirceabravo
@mirceabravo 3 жыл бұрын
Mulțumim mult pentru susținere
@OanaZ230
@OanaZ230 3 жыл бұрын
No, că ăl bătârn ține cu "ursul".. 😄😄.. Da" tu esti de toată isprava ! 👍👍
@AndreiBran
@AndreiBran 3 жыл бұрын
Lasa ca faci videochat in timpul liber :)
@razvanrazvan9445
@razvanrazvan9445 3 жыл бұрын
Ce tare videoclipu
Când ies cu tata la restaurant - MIRCEA BRAVO
4:06
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 1,5 МЛН
CUM TIN ROMANII POST
3:23
Nicu Bendea
Рет қаралды 77 М.
Always be more smart #shorts
00:32
Jin and Hattie
Рет қаралды 45 МЛН
Happy 4th of July 😂
00:12
Pink Shirt Girl
Рет қаралды 13 МЛН
ОДИН ДЕНЬ ИЗ ДЕТСТВА❤️ #shorts
00:59
BATEK_OFFICIAL
Рет қаралды 8 МЛН
Student de meserie - MIRCEA BRAVO
3:25
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 632 М.
Mitică Primar în Sat #3chestii
15:54
3 Chestii
Рет қаралды 492 М.
Haurentiu
4:34
Alin&Daria
Рет қаралды 33 М.
Când ieși în oraș cu mașina de serviciu - MIRCEA BRAVO
3:20
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 696 М.
Părinții și complimentele - MIRCEA BRAVO
2:54
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 674 М.
Haurențiu la dentist
5:25
Haurentiu
Рет қаралды 218 М.
Când ies cu mama în oraș - MIRCEA BRAVO
3:53
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 1 МЛН
Când îți cumperi casa de la combinatori - MIRCEA BRAVO
3:36
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 1,4 МЛН
Haurențiu își face palat
6:40
Haurentiu
Рет қаралды 558 М.
Gosh! Try This Crazy Tip To Keep Bees Away🤪🐝 #funnycat #catmemes #trending
0:17
One of the twin brothers mixed chemicals in the other's glass...
0:32