Cinema Museion - Calea Văcărești

  Рет қаралды 20,232

Muzeul Municipiului București

Muzeul Municipiului București

Күн бұрын

Filmul poartă privitorul într-o călătorie la mijlocul secolului trecut pe calea Văcărești, arteră care își trage numele, dar și punctul de plecare de la Mânăstirea Văcărești. Materialul oferit de Muzeul Municipiului București are două părți complementare. Realizată la cererea Muzeului de Istorie al Muncipiului București, prima parte introduce artera bucureșteană de la Piața Sudului până în centru, spre Piața Unirii, cu mici opriri în spațile mai însemnate din punct de vedere social sau arhitectural. Partea a doua, realizată la cererea Comitetului pentru Cultură și Educație Socialistă al Municipiului București și a Muzeului de Artă al Republici Socialiste România, oferă o perspectivă cinematografică asupra Complexului Monumental Văcărești. Construit de primul domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, între 1716-1722 și demolat în 1985 din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, monumentul este surprins, în aceste înregistrări, într-un proces de reconsolidare declanșat la începutul anilor 80. Imaginile aeriene asupra acestui așezământ și cele cu interioarele celor două biserici fac din acest montaj unul dintre cele mai complete și valoroase înregistrări realizate vreodată la Văcărești.

Пікірлер: 29
@yeseniah7373
@yeseniah7373 Ай бұрын
Cu sunet si comentariu!😃😍
@mariap8728
@mariap8728 4 жыл бұрын
Foarte valoros filmul! O sugestie: datele pe care le menționați în descriere nu par să corespundă cu alte surse ușor accesibile pe internet. Spuneți că filmul e de la mijlocul secolului trecut, iar apoi că renovarea Mănăstirii Văcărești e din anii ‘80 (o contradicție, și ambele date par greșite). Alte surse indică că filmul e din vara lui 1975 sau 1976: restaurarea Mănăstirii Văcărești s-a făcut între 1974-77, iar construcția metroului (prezentată în film) a început în 1975.
@alexionescu98
@alexionescu98 3 жыл бұрын
B.I.G. ul din Berceni s-a deschis în februarie 1975 (bercenidepoveste.ro/b-i-g-berceni-magazinul-care-avea-totul-sub-acelasi-acoperis/)
@MM-wd1lg
@MM-wd1lg Жыл бұрын
B.I.G..ce înseamnă prescurtarile?
@nataliabanu3988
@nataliabanu3988 Жыл бұрын
@@MM-wd1lg bacanie industriale gospodina (apare in film)
@CFRTrainSpotter
@CFRTrainSpotter Жыл бұрын
de asemenea, la 1:08 apare Strada Sibiu din Drumul Taberei cu blocurile E1-E3 (care arată a fi la stadiul de construcție) deci secvența aia este din 1967. într-adevăr filmul pare a fi realizat în 1975 deoarece în cartierul tineretului apar doar blocurile Z1-Z7 și A1-A6.
@amstelbeer3644
@amstelbeer3644 2 жыл бұрын
Mai exista ceva similar si cu alte cartiere din Bucuresti?
@piomiw8938
@piomiw8938 3 жыл бұрын
va rog adaugati subtitrare in engleza!
@romanvssvmromania
@romanvssvmromania 3 жыл бұрын
Demolarile astea nenorocite i-au adus sfarsitul acela odios, exact de Craciun. Unii ar spune ca a meritat, ca e un semn, dar nu este asa. Nu a demolat singur manastirile si monumentele tarii, a fost ajutat de securitate si de purtatorii de diplomat. Ăia au prosperat și după 89, și încă bine de tot. Este doar încă o dovadă că lumea asta este complet nedreaptă și că hoții scapă și o duc bine în 99% din cazuri.
@victoriaroman2919
@victoriaroman2919 2 жыл бұрын
Trebuia să-i aducă mai devreme sfârșitul și să salveze măcar Văcăreștiului...pe noi nu ne mai salvează nimic.
@VALERYAN581
@VALERYAN581 4 жыл бұрын
ce an ?pare 1975 +-
@fotostefanro
@fotostefanro 4 жыл бұрын
Am inteles bine: mai intai au renovat manastirea Vacaresti, iar apoi au demolat-o??
@Mr.Connaisseur
@Mr.Connaisseur 4 жыл бұрын
fotostefanro La momentul acela nimeni nu credea ca cel mai iubit fiu al poporului o va lua asa de rau razna si va dezlantuii iadul urbanistic in Bucuresti, demoland in nestire orice ii statea in cale....Anii 80 au insemnat cea mai groaznica mutilare urbanistica a Bucurestiului din istoria sa.
@fotostefanro
@fotostefanro 4 жыл бұрын
@@Mr.Connaisseur Am inteles acum.
@claudiuionescu3362
@claudiuionescu3362 4 жыл бұрын
@@fotostefanro "Pe 2 decembrie 1984, șantierul a fost vizitat de Nicolae și Elena Ceaușescu, însoțiți de Patriarhul Iustin Moisescu. Ceaușescu i-a propus Patriarhului să facă în Mănăstirea Văcărești Institutul Teologic pentru care există bani de la ONU. Patriarhul a refuzat să ia localul în primire până nu este complet renovat, deoarece se temea ca Ceaușescu să nu dispună mutarea sediul Patriarhiei la Văcărești. Atunci Nicolae Ceaușescu a dispus demolarea mănăstirii."
@ruxandragirbea9135
@ruxandragirbea9135 4 жыл бұрын
Incredibil ce nebunie. S-a pastrat ceva din ea?
@andreisofronia3493
@andreisofronia3493 3 жыл бұрын
In timpul liceului(Mihai Viteazul) am facut doua saptamani de practica in santierul de renovare. Complexul era fabulos. Au deschis si biserica si am vizitat-o. Cand vezi ce porcarie de mall este acum pe locul ei, iti vine sa plangi. Biserica astat intreaga pana in 1984 sau 1985... Au tras cu cabluri de turle, s-au chinuit s-a dea jos, chiar daca avea crapaturi. Eu zic ca ar trebui daramat mallul si reconstruita manastirea. Nu numai comunistii au fost niste imbecili. Si minunatii capitalisti o tineau drept inchisoare.
@petreisidor8619
@petreisidor8619 2 жыл бұрын
Amestec de urban si rural de un farmec aparte.In min.6.50 pe un acoperis intr -o curte,in dreapta imaginii se vede carton asfaltat cu pietre puse pe el.Uitasem de privelistea asta.
@danielabogdan5545
@danielabogdan5545 3 жыл бұрын
Ce frumos!Se vede si sora si casa unde a trait Maria Tanase!Mi ar fi placut sa ramâna casa ei exact așa!
The Joker wanted to stand at the front, but unexpectedly was beaten up by Officer Rabbit
00:12
GIANT Gummy Worm Pt.6 #shorts
00:46
Mr DegrEE
Рет қаралды 108 МЛН
Minecraft Creeper Family is back! #minecraft #funny #memes
00:26
РОДИТЕЛИ НА ШКОЛЬНОМ ПРАЗДНИКЕ
01:00
SIDELNIKOVVV
Рет қаралды 3 МЛН
Poveste din Bucurestii de altădată
21:09
Historia
Рет қаралды 15 М.
DOCUMENTARY. 30 years of democracy in Romania
3:01:11
Recorder
Рет қаралды 13 МЛН
5 minute de istorie: Lucreţiu Pătrăşcanu
5:01
TVR
Рет қаралды 156 М.
Cine a fost Nicolae Ceaușescu
2:26:04
Zaiafet
Рет қаралды 623 М.
Bucurestiul de altadata   Manastirea Vacaresti
20:01
guest
Рет қаралды 29 М.
Un cartier de medici din Bucureştiul de ieri
7:14
arhiva TVR
Рет қаралды 8 М.
Best Of #9 Vreau Să Știu Istorie cu Cătălin Oprișan și Damian Anfile
1:09:21
Strada Lipscani. Motorul comerţului bucureştean
19:15
Muzeul Municipiului București
Рет қаралды 21 М.
The Joker wanted to stand at the front, but unexpectedly was beaten up by Officer Rabbit
00:12