Cinema Museion. Funeralii Ion I.C. Brătianu (1864-1927)

La momentul decesului, Ion I. C. Brătianu era președintele Partidului Național Liberal și președinte al Cabinetului de Miniștrii, adică prim-ministru al României. Vestea decesului lui a fost fulgerătoare. Blamat, dar și admirat pentru mintea și inteligența sa politica, în 24 noimbrie 1927 el lăsa un gol pe scena politicii românești.
Filmul realizat de Serviciul Cinematografic al Fundației Culturale Regale a fost capat de operatorul Constantin Ivanovici. El surprinde drumul pe care convoiul funerar îl face. Se pleacă din casa familiei din București, str. Amzei 5-7 (casa devenită mai târziu fundația Așezămintelor I.C. Brătianu) pentru a depune coșciugul la Ateneul Român. În rotonda acestei clădiri istorice coșciugul a poposit pentru două zile. Filmul surprinde plecarea lui din Ateneu și o parte din drumul parcurs spre Gara de Nord. Destinația trenului, plecat din București, a fost Ștefăneștiul, unde la conacul familiei de la Florica, în mausoleu erau deja înmormântați sora lui mai mare, Florica, și tatal său, Ion C. Brătianau. Aici se odihnește și astăzi trupul neînsuflețit al fostului prim-ministru al României, este și punctul final al peliculei.
Două aspecte sunt interesante despre funeraliile lui Brătianu, ce se pot surprinde și din film. La plecarea de la locuința din București coșciugul nu are flori sau coroane, aceasta fiind o dorința expresă a lui Brătianu. La ajungerea la Vila Florica coșciugul este preluat de un car tras de șase boi albi, un aspect foarte pitoresc.
www.muzeulbucurestiului.ro/

[@eduardmihailstefan7918]

Ce păcat că este fără sunet.

[@Dromihete4146]

Așa este.

[@Dromihete4146]

Nu se aștepta nimeni să moară, era în plină putere. A făcut o infecție în gât de la o răceală puternică, a dat în septicemie și a murit. I s-a făcut o traheotomie de către medicul casei regale, mi se pare, a avut o ameliorare ușoară dar infecția a revenit mai puternică și l-a doborât definitiv. Se zice că a murit conștient numai că nu putea să vorbească, era disperat, firește, vedea cum lumea stătea prin colțurile camerei plângând și îi aprinseseră deja lumânările de mort. A început să plângă și el în groaza morții și se pare că a murit plângând. Dacă mai trăia un an, apuca să se inventeze penicilina șii ar fi scăpat. A fost într-adevăr unul dintre cei mai mari români din toate timpurile.