Salutare sunt de ne descris tuate melodie nu numai a vuastre mă refer din tuata lumea dar se spui că de-ar vorbi inima ceia ce nu știe lumea e ca inima vorbește tot timpul sau am mai auzit la alina Eremia ce ți-ar spune sufletul dar lumea habar nu are că există lumea spirituală asta e lumea sufletului care trebue sa descopere fie care om ceia ce societatea ne-o învățat e SA nu ne descoperim pe noi nici data dar se înșeală la momentul de față e multa lume care conectează cu familiile stelare și aduc mesaje cum să-i lăsăm pe tuate religiile politica stelele de socializare știri că nu sunt bune de nimic că tuate aste da peste cap omenirea dar în schimb ne face mai răi ceia ce cu adevărat nu suntem toți aste care conduce lumea ei se crede dumnezeu ceia ce lumea nu știe că fiecare om es un dumnezeu există două un creator tată și mamă cei care a creat muliversul și tuate creațiile din el nu dumnezeu cum a amagit lumea de sude de mii de ani eu o țin continu cu minciunile lor există trei vorbe de unde vii ce căutați aici și unde vei merge multa lume nu le știe fiecare dintre noi avem o familie terestră suntem de pe alte planete veniți aici planeta asta e o scuala de invatatura a sufletului dar cei ce condul lumea nu spune nici o data adevarul omeniri de asta nu stie nimeni nimic eii a facut in asa fel sa fie lumea cat mai rea sa se urasca dușmănească sa se bata razbuae etc de ce Vaticanul deține tot secretul omenirii v-ați întrebat se secrete se ascunt acolo dar vați între ca secretele ce sunt acolo există în interiorul fiecărui om da em mai multe secrete in interior ca in exterior dar putina lume stie. Asta căutați să vă treziți nu va mai lăsați pacaliyde acește religii și politicieni corupți ei nu fac nimic pentru nimeni eii se hrănește de la lume lume îi ține cu detuate cind va treziți la realitate cite mii ani mai trece sa aflați adevărul daca continuați așa mult timp e momentul vostru sa va treziți la adevăr nu în cărți ci în voi e ascuns 🤔🤔🤔🤔
@LenaStatchi6 ай бұрын
Ts😊😊😊❤🎉🎉❤
@David_Gamer80927 ай бұрын
Super tare frate,bravooooo🎉🎉🎉🎉🎉
@LenaStatchi6 ай бұрын
Rks😮😊❤🎉😊😊😊❤❤❤❤
@VasOprea7 ай бұрын
Imi iubesc scumpa mea sotie
@lacramioaraargeseanu81527 ай бұрын
Minunat!❤Iubirea Reciproca este Minunată!❤
@MarcCotoman-yw6rl7 ай бұрын
Soția ta e o cântăreață?
@claudiacirstea28497 ай бұрын
0p03p😊și nu 😊@@MarcCotoman-yw6rl
@lupanliudmlila6326 ай бұрын
Pin mall monoclonal xdc de hrf eu hggyb nu xz nzmdnașa😮😮😮😮😮😮😅😅😅😅😅😅😅😅😅😅😅😅 așa