Corul Byzantion - „Înfricoșatu-s-a pământul”

Irmos calofonic de Balasie Preotul, glasul I superior, cu kratimă, adaptare în românește și cratimă de Macarie Ieromonahul.
Calofonia, adică stilul cântării frumos glăsuitoare s‑a născut în perioada bizantină târzie, împreună cu isihasmul, şi din Bizanţ a iradiat în întreaga lume ortodoxă. Calofonia este intrinsec legată de filocalie, de acea «dragoste pentru frumuseţea care se identifică cu binele şi se revarsă din izvorul vieţii, adică de la Dumnezeu. Prin stilul calofonic, cântarea liturgică a cunoscut o inegalabilă înflorire în ultimele două secole ale existenţei Imperiului Bizantin (1261‑1453). Calofonia a fost numită o „Ars Nova” bizantină sau «zenitul» artei sonore bizantine. Ea se înscrie în ampla mişcare a aşa‑numitei renaşteri paleologe sau a umanismului bizantin, care a adus roade strălucite în multe domenii ale ştiinţelor şi artelor (Maria Alexandru, „Calofonia, o Filocalie Muzicală. Cântarea liturgică în secolele XIII-XVI din Bizanț în Țările Românești”, Istorie bisericească, misiune creștină și viață culturală. II. Creștinismul românesc și organizarea bisericească în secolele XIII-XIV. Știri și interpretări noi, Galați, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, 2010, p. 543-582: 543, 544).
Cratima este un gen compozițional ce își are originile în perioda calofoniei și a marilor maistori (începând cu sec. XIII-XIV) și care, în loc de text, utilizează silabe fără sens, precum te ri re ro to ti etc. Aceste melodii de largi dimensiuni, un adevărat jubilatio, sugerează rugăciunea mai presus de cuvinte pe care o înalţă cetele îngerești în urcușul lor în jurul tronului dumnezeirii. Ele simbolizează totodată ipostaza mai presus de cuvinte a sufletului omului în întâlnirea cu Dumnezeu (Sabin Preda) și au rolul de a „desprinde” pentru câteva clipe mintea rugătorului de complexitatea textelor liturgice (Grigorios Stathis). Aceste cântări care se găsesc în compozițiile multor români precum Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Mihalache Bucureșteanul, Nectarie Prodromitul ș.a., sunt considerate uneori, pe nedrept, ca nefiind caracteristice muzicii psaltice din spațiul românesc.