Cu cărțile pe față - Experimentul Pitești

  Рет қаралды 1,819

TVR Craiova

TVR Craiova

Жыл бұрын

Cu cărțile pe față vorbim în această ediție despre o pagină neagră din istoria recentă a României. Ceea ce s-a numit Experimentul sau Fenomenul Pitești a fost cea mai cumplită metodă de tortură fizică și psihică practicată în închisorile comuniste în primii ani după preluarea puterii de către comuniști.
Cum s-a ajuns la așa ceva, cine a gândit acest sistem al terorii, cum a fost pus în practică și cum păstrăm astăzi memoria acelei perioade și a sacrificiului deținuților anticomuniști am aflat de la Maria Axinte, președintele Fundația Memorialul Închisoarea Pitești.
Sergiu Rizescu este fost deținut politic, președinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, filiala Argeş. A fost în Închisoarea de la Pitești timp de un an şi două luni. Deși îi este foarte greu să rememoreze acea perioadă, ne-a împărtășit câteva din amintirile suferințelor sale, din convingerea că trebuie să știm ce s-a întâmplat atunci, că noi ca popor, în special cei tineri, trebuie să fim conștienți de ororile comuniste.
Filmările le-am realizat chiar în locul unde s-a petrecut experimentul Pitești între anii 1949-1951, loc devenit Muzeul Memorialul Închisoarea Pitești.
Realizator: Mirela Giodea

Пікірлер: 2
@teo8966
@teo8966 7 ай бұрын
Ce om! Mulțumesc pentru documentar!❤" generația care si- a iubit țara, România". Ce vorbe!
Nastya and SeanDoesMagic
00:16
Nastya
Рет қаралды 41 МЛН
Schoolboy - Часть 2
00:12
⚡️КАН АНДРЕЙ⚡️
Рет қаралды 3,2 МЛН
Cel mai neobișnuit artefact arheologic descoperit în România
1:08:56
Daniel Roxin - Istorie
Рет қаралды 28 М.
Zelea Codreanu - Străinul Care A Iubit România?
28:21
Atentie, Cad Mere!
Рет қаралды 270 М.
In premiera   Inchisoarea cuvintelor
30:07
In premiera
Рет қаралды 25 М.
Patrulio Bazė S04E09 Lietuvos ginklų gamintojai
1:00:33
Locked N' Loaded
Рет қаралды 7 М.
SUPRAVIEȚUITORI DIN ÎNCHISORI: GALINA RĂDULEANU
24:16
Memorialul Închisoarea Pitești
Рет қаралды 2,5 М.
Dosar România: Huţulii dintre munţi (@TVR1)
42:37
TVR
Рет қаралды 40 М.
Слепой узнал о измене своей жены😳
1:00
I'm Excited To see If Kelly Can Meet This Challenge!
0:16
Mini Katana
Рет қаралды 28 МЛН
There’s A Starman #superman #shorts #memes
0:26
Walking Streets 워킹스트리트
Рет қаралды 55 МЛН