Cum l-au ajutat americanii pe Stalin.

  Рет қаралды 105,785

Raport Istoric

Raport Istoric

Жыл бұрын

De zeci de ani propaganda sovietică, apoi rusă, a întipărit bine în mentalul colectiv rus ideea conform căreia în al doilea război mondial țara lor a jucat cel mai important rol în înfrângerea Germaniei. Fiecare 9 mai este serbat la Moscova prin festivități și parade militare, dar puțin, sau deloc se mai vorbește astăzi de substantialul ajutor economic primit din partea S.U.A.
Ciudat mod de a intra într-un război denumit ulterior Marele Război pentru Apărarea Patriei ținând cont că la începutul acestuia, Uniunea Sovietică era aliată cu Germania.
Rusia nu era pregătită de război, recenta aventură militară dezastruoasă a rușilor când au atacat Finlanda în 1939, fiind vie în memoria dictatorului sovietic. La începutul lunii martie 1941, președintele american Theodore Roosvelt semnează Lend Lease, legea prin care S.U.A acordă ajutor economic Marii Britanii și Chinei. Ulterior, efectele acestui act se vor întinde și asupra U.R.S.S. Pentru Rusia, ajutorul a fost unul esențial, mai ales în ceea ce înseamnă logistica. Un număr imens de vehicule, articole de îmbrăcăminte, rații de mâncare, echipamente telefonice au fost furnizate de către americani.
Odată cu finalul celui de-al doilea război mondial, propaganda sovietică a început, în cel mai clasic stil propriu, o campanie de minimalizare a importanței ajutorului economic acordat de SUA dar NU a putut merge până la negarea lui completă, pentru că faptele erau totuși clare.
Muzică : www.purple-planet.com/

Пікірлер: 245
@ciprianlazar7404
@ciprianlazar7404 Жыл бұрын
Bunicul meu Ioan Lazar a luptat in armata romana pe frontul din URSS in ultima faza a razboiului si mi-a spus ca a gasit pe front armament sovietic produs in Anglia. A fost capturat de sovietici si a stat doi ani in prizonierat in URSS. Fratele sau Augustin Lazar a luptat pe frontul de vest (dupa 23 august 1944) si a murit fiind impuscat in cap pe teritoriul Ungariei.
@40Heinrich
@40Heinrich 10 ай бұрын
Fratele bunicului tau mai bine lupta pentru Reich, nu pentru Ciuma Rosie. A crezut ca-si face datoria fata de tara, de fapt si-a facut datoria fațã de Ciuma rosie care s-a instalat apoi in Românistan foarte bine timp de min.45 de ani.
@Werty070
@Werty070 5 ай бұрын
Mulțumim pentru serviciul lor🎖️🪖
@lucianbrezeanu4991
@lucianbrezeanu4991 Жыл бұрын
E o vorba, din bătrâni pe cine nu lași sa moară nu te lasă să trăiești !!
@valentinpopescu8981
@valentinpopescu8981 Жыл бұрын
Bunica mea e rusoaica...a făcut familie in România..copii .. nepoți...și rușii.sannt niste criminali,Rușii iau omorât pe multi.iau maltratat pe multi...au violat multe femei ...de mic copil am învățat de la familie că rușii șanț niste nenorociți care omoară violează și fură
@constantiniovu9555
@constantiniovu9555 Жыл бұрын
Nu duc importanță Americani de zicala asta asă au făcut și ei cu vechi locuitor ai Americi , i-au înjrăjbit și asuprit pe urmă.
@roculta6874
@roculta6874 Жыл бұрын
Ai gasit scuze. Observ o afinitate subliminala
@alexandrutudose8903
@alexandrutudose8903 10 ай бұрын
​@@constantiniovu9555limbist sovietic? Papa încet kkuta de rus sa nu te ineci
@petrurares2470
@petrurares2470 9 ай бұрын
Așa am să fac.O să te las să mori.
@danieldanut1353
@danieldanut1353 Жыл бұрын
Excelent, așa se alcătuiește un documentar, felicitări și mulțumiri !!
@raportistoric
@raportistoric Жыл бұрын
Multumim pentru apreciere.
@Tito-fj8dx
@Tito-fj8dx Жыл бұрын
Am ascultat toate documentarele postate de tine , foarte bine povestite și explicate pe întelesul tuturor , felicitări , cât mai multe in continuare 😊
@raportistoric
@raportistoric Жыл бұрын
Multumesc. Aprecierile de genul ajuta foarte mult.
@sorindumitrucrisan4884
@sorindumitrucrisan4884 Жыл бұрын
E adevarat ca legea Land Lease a fost semnata in martie 1941 ptr CHINA si MAREA BRITANIE doar ca...ptr URSS S-A APLICAT INCEPIND CU ..1942....ori nemtii au dat de dracu in decembrie 1941....ATUNCI A MIERLIT-O BLIETZKRIEGUL!!!!.dovada ?DESI ERAU "LA PORTILE MOSKOVEI NEMTII NU AU PUTUT BOMBARDA MOSKOVA ASA CUM DE PILDA AU BOMBARDAT LONDRA !!!!DECE? DOAR PENTRU CA NU AU PUTUT !!! Nu mai puneti botisorul la vrajeli de tipul ERA IARNA,BENZINA INGHETASE s,a,m,d,......
@danielvilcu9141
@danielvilcu9141 10 ай бұрын
@@raportistoric Un pic de publicitate la ce faceti ar fi adecvata, ... ca se umple netu' de istorie "slava", generatia de vine habar n-are despre ce s-a intamplat ieri... Si sare din fotoliu, asteapta americanii, ca bunicii nostrii... E drept, bunicii au inteles in timp ca era degeaba....Cei d-acum vor intelege...candva ?! De apreciat ca ce faceti e fara opinii politice.... Luam informatie (multumesc !),analizam cu ce avem in dotare... creier, experienta, informatii... Multumesc !
@opreadumitru1
@opreadumitru1 9 ай бұрын
adica evreii (elita) si bancile lor de fapt americanii e doar o fatada in spatele careia se ascund poporul american habar nu avea ce se petrecea si de ce
@raportistoric
@raportistoric 8 ай бұрын
@@danielvilcu9141 Vă mulțumesc pentru apreciere.
@danyTK43
@danyTK43 Жыл бұрын
Au evoluat rapid după acel ajutor militar. De la 2 oameni care utilizau o arma, să dețină fiecare câte două, e un mare ajutor.
@oviovi8888
@oviovi8888 6 ай бұрын
Stalin nu credea că prietenul sau îl va ataca câteva luni era în depresie
@bayernicolas621
@bayernicolas621 Жыл бұрын
pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti.....ar fi fost mai bine pt toata lumea civilizata, sa fi fost lasati sa crape.....
@vasilenegulici6146
@vasilenegulici6146 Жыл бұрын
Aveți Dreptate..acum, s-au ,,umflat,, mușchii pe ei...și dau în Ucraina...dar,au cam rămas Singuri
@saintbgd
@saintbgd Жыл бұрын
Chiar daca si eu vreau sa cred asta si astazi as veea sa vad arzand Moscova… poate tot nu era mai bune ca Hitler sa cucereasca Moscova..
@timisvasile7485
@timisvasile7485 9 ай бұрын
Dupa razboi,,,, o gramada de viteji,,si eroi 😝
@01Autentic
@01Autentic 8 ай бұрын
Dacă ar fi știut ei proverbul asta....
@Rosca3d
@Rosca3d 7 ай бұрын
si ce crezi Dta ca s-ar fi intamplat? Astazi. nu exista concediu de maternitate platit in USA ..cu o singura Putere in Lume..ne-am fi intors in Epoca Sclaviei. .fara ONU, UNESCO, OMS,,etc. americanii ar fi facut ce vroiau Aceasta Lume obligatoriu trebuie sa fie bi.polara . .
@haVVk22
@haVVk22 Жыл бұрын
Foarte interesant , multumesc ..macar ca sunt pasionat de istorie unele lucruri nu le stiam :)
@haVVk22
@haVVk22 Жыл бұрын
Later edit off topic sa zicem. Am citit un articol interesant care spunea chiar ca in mai-iunie 1940 sovieticii au ajutat nemtii cu peste 150.000 tone petrol plus peste 240 000 tone grau (cel mai probabil ucrainean)....blitzkriegul nazist impotriva vestului fiind deci initial propulsat si de bolsevici.
@raportistoric
@raportistoric Жыл бұрын
S-au ajutat reciproc. Pacte intre cele doua tari s-au incheiat si cu mult inainte de Ribbentrop-Molotov dat fiind contextul international. Anume, Germania fiind in tabara invinsilor dupa Primul Razboi Mondial, iar Rusia, mai apoi U.R.S.S., fiind izolata din punct de vedere politic pe plan extern. Revenind la subiect, Stalin abia astepta sa inhate teritorii noi, dar intelegea pericolul pe care il reprezenta Germania. Un conflict parea inevitabil tinand cont de cele doua ideologii. Daca ne luam dupa teoria din Spargatorul de Gheata, Stalin se pregatea de o ofensiva. Dar multi istorici au combatut acest argument. La cum se prezenta armata sovietica la inceputul razboiului, Stalin avea nevoie de timp, indiferent ca vorbim despre un eventual atac sau despre organizarea defensiva.
@haVVk22
@haVVk22 Жыл бұрын
@@raportistoric Corect, conjuctura istorica a apropiat pentru putin timp cele doua tari, macar ca erau in barci ideologice diferite. La un nivel mai mic cred ca asistam si astazi la similitudini..o Rusie infranta dupa Razboiul Rece , izolata , cu nostalgii imperialiste, ce a creat din Germania, prin gazul ieftin, un cal troian pt UE. Cred ca exista multe dedesubturi pentru reticienta nemtilor de a trimite armament greu Ucrainei.P.S. Am citit cartile lui Suvorov dar pare ca in mod voit sau nu, supraestimeaza capacitatile Armatei Rosii.
@cosminapop886
@cosminapop886 Жыл бұрын
felicitari astept cu drag notificari de la tine astept documentare noi din ww2
@emmaconstantinescu3420
@emmaconstantinescu3420 Жыл бұрын
Un documentar bun! 👍
@jurcutflorin7672
@jurcutflorin7672 Жыл бұрын
Mai postați! Va ascult cu interes maxim
@sorindumitrucrisan4884
@sorindumitrucrisan4884 Жыл бұрын
Legea AIA de care a beneficiat MareaBritanie semnata in martie 1939 S-A EXTINS SI ASUPRA URSS....DAR DUPA 1941...ADICA DUPA DECEMBRIE 1941-DUPA BATALIA DELA PORTILE MOSCOVEI-cind BLITZKRIEG-ul A SUCOMBAT !!! Dovada?DECE AJUNGIND LA PORTILE MOSKOVEI,MOSKOVA NU A PUTUT FI BOMBARDATA ?NU AR FI VRUT NEMTII?VRAJELILE CU "GENERALUL IARNA" AU UMPLUT MII DE PAGINI.ADEVARUL E MULT,MULT MAI SIMPLU...prin anii 1938/39,pe linga razboiul civil din SPANIA(1936-1939) SOVIETICII PARTICIPAU LA UN ALT CONFLICT MILITAR; AL MONGOLIEI CU JAPONIA !!! PE HARTA SE POATE VEDEA "HAL KIN GOOL".JAPONEZII ADUSESERA AVIOANE"96"-ALEA CARE AU PRECEDAT CELEBRELE MAI TIRZIU "00"(A6M5) SOVIETICII -CONDUSI DE CEL CARE VA DEVENI MARESALUL JUKOV,AU VENIT CU "RATA" si cu..MILITARII IN A CAROR PROGRAM DE INSTRUIRE ERA INTRODUS "SAMBO"-PROCEDEU DE LUPTA "CORP LA CORP" CAFTEALA LUATA DE JAPONEZI A FOST ASA DE CUMPLITA INCIT SI CIND HITLER ERA IN PLINA OFENSIVA( SI A CERUT-O DE ZECI DE ORI).JAPONEZII NU I-AU MAI ATACAT PE SOVIETICI.Evident avioanele au ajuns la Moskova mai rapid decit trupele terestre DAR LA 5 DECEMBRIE 1941 ARMATA GERMANA PRIMEA CONTRALOVITURA ABSOLUT NEASTEPTATA.Desi JUKOV care era ACUM linga STALIN I-A SPUS ACESTUIA sa nu ordone o ofensiva generalaDEOARECE NU EXISTAU SUFICIENTE CAMIOANE STALIN NU L-A ASCULTAT SI ......NEMTII S-AU RETRAS,S-AU REOGANIZAT SI ASA VOM AFLA DE "STALINGRAD"IN1942/43, DAR STALIN NU VA MAI FOLOSI NICIODATA CUVINTUL LUI CONTRA DECIZILOR LUI JUKOV!!!
@constantinnegrea941
@constantinnegrea941 Жыл бұрын
Marile puteri au avut și au un singur interes, și anume să-și mărească sfera de influiență, libertatea și binele omului, nu fac și nu vor face parte parte din preocupările acestora.
@eugennecula4305
@eugennecula4305 Жыл бұрын
Ia Du-te tu puțin la Putin în Siberia ,,,,,,, Nu îți place democrația, observ ,,,,,, Ce treabă ai tu cu oculta mondială ?
@constantinnegrea941
@constantinnegrea941 Жыл бұрын
Bineînțeles că nu agreez totalitarismul comunist și nici pe cel democrat sau vre-un alt sistem omenesc de guvernare, eu am deja o patrie mai bună ; ,,Evrei 11:14>16", în ce privește oculta mondială, are ea planurile ei cu toți oameni, chiar dacă noi n-avem treabă cu ea.
@mannyschindler177
@mannyschindler177 10 ай бұрын
Unde se impun SUA, e libertate si prosperitate
@ilovethetruth2130
@ilovethetruth2130 9 ай бұрын
​@@mannyschindler177Sărmanul de tine! Unde se impun interesele străine, oriunde pe acest pământ, indiferent ce nume poartă acel ,, binefăcător" cei ce beneficiază sunt străinii, iar cei obijduiți sunt tocmai acel popor, invadat de influență străină! Nimeni nu îți vrea binele, toți își văd propriul interes!
@oboroth51
@oboroth51 8 ай бұрын
daca libertate si prosperitate inseamna poponarime atunci nu vreau de loc@@mannyschindler177
@lauramihu1946
@lauramihu1946 Жыл бұрын
Multumim.
@nickthesoldier7260
@nickthesoldier7260 Жыл бұрын
Sincer văzând ce erau camioanele atunci și ce au ajuns acum, chiar evoluția lor până acum a fost de meritat, de la a transporta marfe din țară în țară la viteze cam mici/normale pentru acea vreme, și având o importanță logistică pe timp de război, au evoluat până acum să transportă mai multă marfă la viteze mai mari și distanțe mai mari și arătând mai mari și robuste. Lumea le-a dezvoltat incredibil de mult mai ales USA, nu-i de mirare USA are așa mulți șoferi de tiri(Unul din visurile americane), ba chiar un cetățian din RM stabilit cu traiul în USA deține compania "Elite One" care are aproape 90 de camioane și încă are contracte to US army de a transporta echipament militar(serios, căru-i soldat trebuie să aștepte ca guvernul să-l asigure cu transport de echipament?, mărește-i salariul și el singur/singură o să caute care șofer de tir să se deplaseze repede și la un preț avantajos). O da, și 20.000 din camioanele pe care au fost montate lansatoarele de rachete Kathiusha au fost americane, de zeci de ori mai mult decât cele de producție sovietică.
@iremarian
@iremarian Жыл бұрын
Ai ziso bine
@constantincadeschi4141
@constantincadeschi4141 Жыл бұрын
V q
@opreadumitru1
@opreadumitru1 9 ай бұрын
de la a transporta MARFURI din tara in tara, nu marfe marfe esti tu si cine ti-a predat limba romana
@nickthesoldier7260
@nickthesoldier7260 9 ай бұрын
@@opreadumitru1 Ai descoperit Republica Moldova sau ce ?
@opreadumitru1
@opreadumitru1 9 ай бұрын
@@nickthesoldier7260 si în Republica Moldova există români destui care vorbesc şi care scriu corect gramatical în limba română. Bună încercare de a găsi o scuză aparent plauzibilă.
@doriella244
@doriella244 Жыл бұрын
Foarte interesant! Bravo!
@opreadumitru1
@opreadumitru1 9 ай бұрын
nu stiam ca si femeile sexy sunt pasionate de istorie credeam ca e ceva prea plictisitor pentru creierasele voastre roz
@georgeionita7307
@georgeionita7307 10 ай бұрын
Mi se face rău să văd cum americanii au ajutat pe sovietici împotriva noastră .
@ilovethetruth2130
@ilovethetruth2130 9 ай бұрын
Americanii au bombardat la greu Brașovul, Bucureștiul, rafinăria de la Ploiesti și multe altele, despre asta nu mai spune! Nu e voie, se supără aliatul strategic pe noi! Ei ne-au bombardat, însă,,din prietenie " ! Toți sunt la fel de ai dracului, și rușii și americanii! Să nu mai zic de hortiști, de naziști, de turci, și alte spurcăciuni care ne-au călcat pământul sfânt, udat cu sânge de eroi, de martiri ai neamului românesc!
@NicuCicirean
@NicuCicirean 8 ай бұрын
Lumea trebuia împărțită în doar două tabere, americanii și sovieticii. Restul, să fie sclavii acestora.
@bobratu9029
@bobratu9029 Жыл бұрын
Cititi dragilor"Cruciada in Europa"de Dwight Eisenhower.E toata traba descrisa acolo cu mare precizie.Foarte bun video
@andri4263
@andri4263 Жыл бұрын
Uau , straniu câ autorul na pomenit de ocuparea teritoriilor romănești .
@bogdangabrielcazanlau17
@bogdangabrielcazanlau17 Жыл бұрын
Dar după ce URSS au ridicat Zidul rușinii,care a împărțit Germania în două...SUA a regretat acel ajutor
@nosferatu6171
@nosferatu6171 Жыл бұрын
Zidul Berlinului mãh! "Zidul rusinii" e in alta parte! Daca nu ridicau zidu' nu mai rãmânea picior de neamt in Germania de est! Daca nu ridicau evrei ãlalat zid aveai terorism islamic in fiecare zi!
@taxi6148
@taxi6148 Жыл бұрын
chiar? dar americanii nu au construit un zid la granita cu mexic?
@11021974boby
@11021974boby Жыл бұрын
Exista mult mai multe ziduri in tarile capitaliste
@11021974boby
@11021974boby Жыл бұрын
Cum ar fi Israel , Peru, Melilla Spania sunt doar cateva
@Johnny-ss4cl
@Johnny-ss4cl Жыл бұрын
Fără URSS, UK și SUA nu ar fi câștigat niciodată războiul contra Germaniei naziste. UK și SUA au făcut un compromis alegând tiranul mai puțin rău (relativ) și anume pe Stalin.
@marianpogor8757
@marianpogor8757 Жыл бұрын
Dacă americanii nu aveau interes i-ar mai fi ajutat pe ruși? Sacrificiul uman al rușilor a fost mult mai important.
@emilunuyy9818
@emilunuyy9818 2 ай бұрын
Daca nu ii ajutau americanii acum vorbeai nemțeste
@giorginajojan757
@giorginajojan757 Жыл бұрын
Bine ar fi fost sa nu fie ajutati!
@gheorghegalsan5743
@gheorghegalsan5743 Жыл бұрын
DE CE?SÁ NE EXTERMINE hITLER ???!!!! cáti ani ai? cáte clase?
@MrAlbertoK
@MrAlbertoK Жыл бұрын
Soldații germani când eram aliați dădeau ciocolată copiilor în sate. Rușii când au venit furau găinile și le mâncau cu pene cu tot.
@florinbuboiu4496
@florinbuboiu4496 Жыл бұрын
👍👍👍
@ioncarmen7147
@ioncarmen7147 Жыл бұрын
👏
@alinlupescu9655
@alinlupescu9655 Жыл бұрын
Ar trebui sa fie dată muzica de fundal mai încet, e foarte enervant cat trebuie să mă concentrez sa înțeleg ce se spune în video.
@raportistoric
@raportistoric Жыл бұрын
Rezolvam. Scuze pentru inconvenient.
@alinlupescu9655
@alinlupescu9655 Жыл бұрын
@@simochirila asta e istorie simpla, ce adevăruri? Wtf.
@simochirila
@simochirila Жыл бұрын
Datorie tie am ascultat tot. Ai dreptate! Vorbeste despre khazari , intr-o istorie simpla.
@paulpopescu2757
@paulpopescu2757 Жыл бұрын
4:28 "Camioanele americane au facut pentru rusi mai mult decat 1000 de tancuri". Mai mult chiar!
@donjuanvierterfuhrer3331
@donjuanvierterfuhrer3331 Жыл бұрын
Poți sa faci cu mai multe războaie din istorie gen Correa war sau ceva de acest fel ar fi interesant
@raportistoric
@raportistoric Жыл бұрын
Momentan ne ocupam cu Al Doilea Razboi Mondial (Europa), perioada interbelica si, din cand in cand, Primul Razboi Mondial. Fiecare documentar necesita destul de mult timp. Dar, daca va exista cerere, poate vom mai diversifica.
@danielvilcu9141
@danielvilcu9141 10 ай бұрын
Puiule, n-am terminat istoria proprie, inca astept despre ce-a fost cu bulgarii, despre ce-am avut cu sarbii, prin anii "90 (bine, p-ultima am trait-o, pot sa analizez personal...); chiar nu ma intereseaza despre Coreea (decat ca serial de amuzament...SMASH).. Apropo, adecvat contemporaneitatii : cu "Slava....", ceva ?! Ca, stim din citate, cel mai bun vecin ne-a fost "Marea Neagra"...Dar, de prin anii "90 (penibilitatea cu sarbii, singurul vecin uman, nu marin !), ce zici, ai vrea sa afli ceva ?! Cred c-ar face-o decent, cei de la Raport Istoric...Date, informatii, asa cum fac p-aici... nu "opinii", ca "zaiafet" !
@Boccaccio-ii1fl
@Boccaccio-ii1fl Жыл бұрын
Baiat destept tare, pacaliciul ala de Roosvelt ! A facut tot posibilul ca Rusia comunista sa ajunga o mare putere, care sa le sara americanilor la beregata intr-o buna zi ! Le-a dat mancare, imbracaminte, camioane, tancuri (erau cam de cacat tancurile alea, dar totusi ) ! Le-a dat si jumatate din Europa bonus , ca el era un om foarte marinimos de felul lui si cred ca oricum nu fusese prea bun la geografie si nu prea era sigur pe unde sunt tarisoarele alea pe care le voiau rusii !
@alexandrubalulescu3457
@alexandrubalulescu3457 Жыл бұрын
......greșit.....Winston Churchill ia permis lui Stalin...?!?...jumătate din Europa.....1943.....Teheran......sunt cărți de istorie.....chiar și un film.....celebrul șervețel....
@dacicus090
@dacicus090 9 ай бұрын
Pacat ca rusii nu i-au capacit nitel pe americani prin Germania sa vada yankeii ce prostie au facut. S-au jucat ei cam sangeros prin Coreea si Vietnam, dar grosul a fost purtat de localnici si chinezi. Oricum toate marile puteri au facut si fac mizerii. Asa le este natura. Vezi China, SUA, Rusia, Franta, UK, Turcia etc
@Mihai__96
@Mihai__96 Жыл бұрын
Adevărat dacă nu e ajuta 🇺🇲🇬🇧 pe 🇷🇺, ei capitulau în fața 🇩🇪.
@cristianavram490
@cristianavram490 10 ай бұрын
Svinia Stalin nu a pus niciodata pret pe vietile omenesti, a spus ca moartea unui om este o tragedie, a unui milion este o statistica. Supusii ii spuneau, generalisime, nemtii au multe mitraliere si multa munitie, trag in noi si ne omoara! La care, batca de fiu de jidan, djugas....vili, le raspundea, cati oameni poate sa omoare o mittaliera?! 1ooo raspuns direct si dovedit... Atunci parintele popoarelor a spus, noi o sa trimitem 1200! Rusilor, invatati-va istoria!!!
@iacugemsparanghel7728
@iacugemsparanghel7728 3 ай бұрын
Vezi de treaba ca si-o cunosc rusii,tot ce ai scris tu mai sus i-a facut sa reziste istoriei si atator in invazii! Ca roman nu-i vei putea intelege niciodata pt ca nu esti rus si pt ca faci parte dintr-un popor de lasi,chiar si lasitatea te ajuta sa supravietuiesti , sa te intregesti ca natie,avem cel mai bun exemplu! Referitor la istorie, problema e ca noi romanii nu intelegim nimic din ea si o raportam la noi,in curand o s-o si uitam definitiv! Oare te-ai gandint ca in caz de comfict militar ,cati romani ar fi dispusi sa se sacrifice pt tot ce reprezinta Romania in momentul actual? E misto sa te preocupe alte popoare , cel din care faci parte e pe cale sa dispara,asa e romanul vede gunoiul altuia!
@taxi6148
@taxi6148 Жыл бұрын
materialul postat nu este un reportaj al razboiului, este mai degraba propaganda ieftina facuta anglo-saxonilor.
@enachedavid
@enachedavid Жыл бұрын
Suferi un pic dupa epoca de aur, asa-i ?
@taxi6148
@taxi6148 Жыл бұрын
@@enachedavid nu dragul meu, eu cand am parasit romania in toamna anului 1981 tu cu taticul tau inca strigai din rasputeri : ceausescu pcr. ceausescu pcr. ceausescu... eu sunt dezanagit numai pentru faptul cum se falsifica istoria.atat.
@ambarabacicicoco914
@ambarabacicicoco914 Жыл бұрын
Mue
@razvanpopa2994
@razvanpopa2994 10 ай бұрын
Îi bătea germania.1 la 1 si america ii batea greu pe germania, cu rusia se juca, daca nu se bătea peste tot germania.
@emilcrasovschi48
@emilcrasovschi48 10 ай бұрын
Cel mai bun tanc tot T-34 a fost, cel care a distrus panzerele germane.
@prietenulromaniei9238
@prietenulromaniei9238 10 ай бұрын
A fost mai bun în 1941 ,apoi au apărut Tiger 1 ,Tiger2, Panther și tancurile sovietice erau depășite total dovada pierderile de zeci de mii T34 distruse
@dacicus090
@dacicus090 9 ай бұрын
T34 a invins prin numar nu prin calitate. A fost o conserva cel mult mediocra, cu indulgenta.
@raduvoda823
@raduvoda823 11 ай бұрын
Multe erori,prea multe.
@sorindaniel8544
@sorindaniel8544 8 ай бұрын
Párțule, la fel o sa spui si după razboiul din Ucraina? Pana la urma acolo s-au luptat rușii. Era posibil sa piardă ...e o supozitie. Nu ai de unde sa stii ce se intampla, nimeni nu poate, oricâte presupuneri facem acum. A mai incercat umu' , si acolo i a fost sfarsitul militar. Deci, bati campii😅
@squad3o398
@squad3o398 10 ай бұрын
Greseala mondiala pentru America , nu trebuia sa ajute rusia .
@gheorghebarsan5220
@gheorghebarsan5220 Жыл бұрын
Nimic nu este gratis, nimic !!! Și Ruși ce variantă ne mărturisesc???
@ambarabacicicoco914
@ambarabacicicoco914 Жыл бұрын
Tac mâlc...
@user-jg6es6qy8g
@user-jg6es6qy8g 5 ай бұрын
Autor, nu incurca ajutorul cu vanzare. De ce nu spui cat aur a plecat in statele unite? Ajutor? 😂
@senthayfn
@senthayfn 8 ай бұрын
E invers, rușii au ajutat americanii😂😂
@oboroth51
@oboroth51 8 ай бұрын
Americanii/englezii au finantat si germanii si rusii.
@niculescudana115
@niculescudana115 Жыл бұрын
Cam ce vrei să spui cu ,Armată Rusă nu făcea nimic fără ajutorul Americii mda că și acum vrei să spui că Armata Rusă va pierde în fața Americii 😡😡
@saintbgd
@saintbgd Жыл бұрын
Rusia va pierde indiscutabil…
@tataiathebest
@tataiathebest 10 ай бұрын
Esti mai prost decat permite legea, daca crezi in victoria lui putin.
@mrsgacianu3431
@mrsgacianu3431 10 ай бұрын
Citind comentariile pe-aici îmi dau seama ca sunteți mulți spălați pe cap de propaganda rusa in special femeile Dar sa va ferească soarta de o invazie rusa ca violurile și copii omorâți in fata voastră ar fi printre micile cadouri ce le veți primi americanii v-au dat libertatea de a va alege soarta dar rușii o sa decidă ei soarta și meseria care o veți practica
@anticomunistul31032
@anticomunistul31032 Ай бұрын
Se șterg americanii undeva cu "marea" armată rusă, ăia n-au nimic wow, cu excepția armelor nucleare, cum să se compare ei cu statele unite?
@emilcrasovschi48
@emilcrasovschi48 10 ай бұрын
Repet. Dacă nu erau cincizeci de milioane de militari în război cu Germania, azi vorbeam nemțește.
@timisvasile7485
@timisvasile7485 9 ай бұрын
Si ce mari probleme ai fi avut,,,,probabil sau chiar foarte probabil,,,,,analfabet???
@mariusvalentin3434
@mariusvalentin3434 Жыл бұрын
Cocos asta i un articol pe care il citesti si induci lumea in eroare ca te ai fi documentat tu. Informatia este la fel de falsa ca si istoricul din tine. Nimeni nu a pomenit asemenea ineptii pana sa inceapa razboiul din Ucraina . Si pentru cei care comenteaza , ii rog sa observe ca NATO s a intins spre Rusia si nu invers , iar Ucraina a profitat din plin in era comunista , altfel nu mai aveau ei acum centrale nucleare si altele.
@saintbgd
@saintbgd Жыл бұрын
Rusia e un gunoi de stat..
@prietenulromaniei9238
@prietenulromaniei9238 10 ай бұрын
Bai idiotule ,caută pe google "ajutor aliat pt urss" și discursurile de mulțumire ale lui Stalin din timpul războiului și imediat după. NATO s a apropiat de Rusia fiindcă vecinii rusiei au cerut sa între în NATO de frica animalelor bolsevice
@catalintheodor8065
@catalintheodor8065 10 ай бұрын
Românii
@alexandrucristian7630
@alexandrucristian7630 7 күн бұрын
Dezinformare
@costicabaltag7889
@costicabaltag7889 Жыл бұрын
Filmulețul este prezentare istorica sau PROPAGANDĂ FATISA ANTI-RUSIA? RU-ȘI-NE!
@raportistoric
@raportistoric Жыл бұрын
Prescriptie : mai putin televizor, mai multe carti.
@costicabaltag7889
@costicabaltag7889 Жыл бұрын
@@raportistoric doresc cărțile,sursele! Iar acele "ajutoare"au fost plătite nu sunt donații !!America s-a dezvoltat prin sclavagism și vânzare de armament în acele vremuri.
@raportistoric
@raportistoric Жыл бұрын
Sunt atat de multe surse despre acest subiect, incat poti cauta singur daca esti interesat. Dar nu pari genul, dupa afirmatia facuta. Se vede ca nu esti familiarizat nici cu programul Lend-Lease, altfel nu ai fi vorbit despre donatii. N-am afirmat ca ar fi fost donatii, dar deoarece sursele referitoare la ce plati s-au facut sau nu, sunt contradictorii, am preferat sa nu dezvolt. Nu stiu de unde ai concluzionat tu ca au fost donatii. Totodata, indiferent de sumele vehiculate, atat timp cat tu primesti acel ajutor militar (apropo, nu e nicio propaganda, sunt atat de multe surse care atesta asta, pe baza arhivelor) esti practic salvat din fata dezastrului. Ca fara el, sovieticii ar fi pierdut razboiul sau l-ar fi castigat mai greu ... putem face dezbateri la nesfarsit.
@costicabaltag7889
@costicabaltag7889 Жыл бұрын
@@raportistoric Comerțul nu este ajutor. Practica "divide și vei stăpâni "este arhicunoscuta și știm cine o aplica!.Sfârșit...
@saintbgd
@saintbgd Жыл бұрын
@@raportistoricimi pare rau ca rusii au fost ajutati, dar nu stiu ce s-ar finintamplat daca nu cu Hitler. Rusia e mizerie de stat..
@iosifjitari9993
@iosifjitari9993 Жыл бұрын
Au așteptat pina i-au bătut pe nemți apoi au debarcat și ei. Mare ajutor!
@iremarian
@iremarian Жыл бұрын
Din cate stiu io pe hitlar la coplesit lupta pe 3 fronturi frontul ruso german grontul din inspre italia si cel dinspre debarcarea din normandia
@iremarian
@iremarian Жыл бұрын
Ca facea iel fata la lupta pe un fronta
@iosifjitari9993
@iosifjitari9993 Жыл бұрын
El făcea ca ajungea sigur pina la Atlantic.
@iremarian
@iremarian Жыл бұрын
@@iosifjitari9993 sa te vad pe tine sa lupti pe trei fronturi
@iosifjitari9993
@iosifjitari9993 Жыл бұрын
Eu nu doresc sa conving pe nimeni sa fie de acord cu mine. E doar părerea mea.
@vlademilian2615
@vlademilian2615 Жыл бұрын
Fake pt naivi
@mireladaniela6128
@mireladaniela6128 10 ай бұрын
Corect...cine nu a pus mana pe cartile de istorie cade in capcana!
@oboroth51
@oboroth51 8 ай бұрын
Da pentru ca nu s-ar mintii niciodata intr-o carte de istorie @@mireladaniela6128 🤪
@Kobra496
@Kobra496 9 ай бұрын
Dacă nu era Rusia,vorbeați și acum germana și erați arsi in crematorii😂
@Niculaeav
@Niculaeav 10 ай бұрын
Ca popa îl pierdea dacă nu ii ajuta americani
@stoicavali2945
@stoicavali2945 10 ай бұрын
Dacă nu primeau ajutor de la alți acum toată russia vorbeau germana ...
@UnkweRless
@UnkweRless Жыл бұрын
👍👍👍
Moartea stranie a generalului G. S. Patton.
18:19
Raport Istoric
Рет қаралды 62 М.
Ești Surprins De Stalin?
17:09
Atentie, Cad Mere!
Рет қаралды 265 М.
OMG🤪 #tiktok #shorts #potapova_blog
00:50
Potapova_blog
Рет қаралды 17 МЛН
Vivaan  Tanya once again pranked Papa 🤣😇🤣
00:10
seema lamba
Рет қаралды 27 МЛН
The day of the sea 🌊 🤣❤️ #demariki
00:22
Demariki
Рет қаралды 95 МЛН
Marea Teroare si Operatiunea Polonezilor
24:17
Raport Istoric
Рет қаралды 42 М.
Holodomor. Marea Foamete din 1932 - 1933.
20:19
Raport Istoric
Рет қаралды 54 М.
Dealul sângelui. Batalia de la Oarba de Mures - 1944.
32:21
Raport Istoric
Рет қаралды 111 М.
Mareșalii lui Hitler. Oamenii din spatele dictatorului
38:45
Timpuri RePovestite
Рет қаралды 33 М.
Drumul catre Stalin si Hitler.
29:23
Raport Istoric
Рет қаралды 28 М.
ROMÂNIA ȘI DICTATURILE EI - Mișcarea Legionară (REMIX)
2:08:20
GÂNDIT ÎN ROMÂNIA - Mihai Vișinescu
Рет қаралды 85 М.
Ne puteam opri pe Nistru ? Apropierea de Germania.
30:48
Raport Istoric
Рет қаралды 104 М.
OMG🤪 #tiktok #shorts #potapova_blog
00:50
Potapova_blog
Рет қаралды 17 МЛН