Рет қаралды 698,640
În spatele unui business în care s-au investit, inițial, 500 de euro și, în timp, multă sănătate, care a avut o creștere spectaculoasă în perioada pandemiei și care, într-un timp foarte scurt, s-a extins la nivel internațional, se află povestea unui om fain și simplu care a decis să-și urmeze pasiunea pentru parfumerie, după ce ani la rând s-a dedicat carierei muzicale. Povestea unui om care a avut parte de mai multe eșecuri, atât profesionale, cât și personale, eșecuri care l-au dus într-o situație-limită: uitase să se iubească și își pierduse echilibrul lăuntric.
Dar și l-a recâștigat. Mai ales cu ajutorul iubirii și sprijinului necontenite primite de la partenerul său de viață. Și mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, după cum povestește chiar ea: Denisa Tănase, fondatoarea brandului „My Geisha”.
Acest podcast Fain & Simplu nu este doar despre o afacere românească de succes, care a crescut în pandemie datorită faptului că a transformat amenințările și dezavantajele în oportunități. Nu este doar despre o cifră de afaceri impresionantă mai ales pentru anul 2021, cifră pe care invitata ne-o dezvăluie.
Acest podcast Fain & Simplu spune povestea construirii, consolidării și creșterii unui vis: visul în care Denisa Tănase crede cu tot ce este. Denisa Tănase își dorește să-i crească visului său aripi și mai mari, ducând magazinele „My Geisha” și în alte țări.
Acest podcast Fain & Simplu e despre mindsetul de învingător, cea mai importantă resursă - da, mai importantă decât cea financiară! - de care ai nevoie dacă vrei să pornești pe căile antreprenoriatului, un univers, după cum vei vedea, nelipsit de riscuri, provocări, grele încercări. Dar și de o mulțime de lucruri valoroase care contribuie inclusiv la evoluția ta personală.
Dă play și găsește-ți inspirația și motivația în povestea Denisei Tănase!
👉 www.mygeisha.ro/
SHOW NOTES:
PROVOCĂRILE VIEȚII DE ANTREPRENOR
21:13 - „Timp de 8 luni, n-am avut niciun angajat. În primele 8 luni, eu am făcut tot.”
CEA MAI MARE INVESTIȚIE FĂCUTĂ
35:23 - „Să știi că investești și sănătate. Poți să ajungi într-un nivel de stres și de oboseală… Poți să ajungi foarte ușor la burnout.”
DESPRE RISCURILE DIN BUSINESS
51:29 - „La început, e ușor să riști, pentru că nu ai ce!”
DORINȚA DE A EXTINDE BUSINESSUL CÂT MAI MULT
1:10:02 - „Sunt atâția designeri care nu s-au născut în Statele Unite. Ei cum au putut? De ce ei au putut și noi n-am putea?”
PRIMUL EȘEC DIN BUSINESS
1:23:04 - „Se spune că n-ai cum să fii un antreprenor desăvârșit, până nu ai la activ cel puțin un faliment.”
DESPRE MINDSETUL DE ÎNVINGĂTOR
1:26:18 - „Dacă vii după multe eșecuri, este foarte greu să-ți găsești echilibrul și să-ți iei sursele astea de motivație, astfel încât să-ți stabilești un mindset de învingător.”
CEA MAI MARE TEAMĂ
1:48:05 - „Pe mine, mediocritatea m-a speriat dintotdeauna!”
CE N-AR MAI FACE NICIODATĂ
1:57:22 - „N-aș mai accepta proiecte sau situații în care n-aș fi confortabilă (...) sau care depășesc limitele mele legate de principii.”
#FainSiSimplu #MihaiMorar #DenisaTanase #Business
ABONEAZĂ-TE PENTRU MAI MULTE CLIPURI FAINE:
🟠 bit.ly/Subscri...
FAIN & SIMPLU ONLINE:
🟠 CLUB PENTRU MINTE, TRUP și SUFLET - fainsisimplu.ro
⚪ SPOTIFY - bit.ly/FainSiS...
⚪ APPLE PODCASTS - bit.ly/FainSiS...
⚪ GOOGLE PODCASTS - bit.ly/FainSiS...
🟠 KZbin - / fainsisimplu
🟠 FACEBOOK - / fainsisimplu
🟠 INSTAGRAM - / fainsisimplu
MIHAI MORAR ONLINE:
🟠 FACEBOOK - / mihaimorar
🟠 INSTAGRAM - / mihaimorar
🟠 TIKTOK - / mihaimorarofficial