Excelent clipul! Chiar in ziua postarii lui am fost in Bucegi si fiind pe o poteca (nemarcata) dar aproape de un traseu marcat si povestind cu colegul meu, ceva mai tare, am reusit sa trezim ceea ce credem noi ca a fost un urs, care dormea intre niste jnepeni mari. Numai ce am vazut cum se misca tot jnepenisul si varfurile unor zade mai mici se leganau pe unde a luat-o. Am facut galagie si am remarcat cum a plecat printre jnepeni si s-a indepartat de noi, urmarind miscarea arbustilor. Mistreti nu erau, ca ei nu prea dorm in jenpeni si in plus nu stau singuri, iar capre negre nu prea stau la acea altitudine, eram doar pe la 1600 si de regula tot grupate in ciopor am vazut. In noaptea anterioara, colegul meu care a dormit in masina in Busteni a fost leganat de urs, caruia i-a mirosit mancarea lasata in habitaclu, in fata. S-a proptit cu labele din fata pe capota, ca sa adulmece mai bine. In total a lasat 3 urme de labe pline de noroi pe masina, dar din fericire nu a zgariat-o, iar colegul a spus ca a strigat ferm catre el cand s-a trezit ca nu stia ce se petrece, initial a crezut ca a fost cutremur, pana l-a vazut pe urs pe geam. Anul acesta am mai vazut un urs tot in Bucegi, a fost de treaba, a asteptat sa urcam pe o vale vreo 30m mai sus de zona unde era el, noi nu l-am vazut cand am urcat, dar sigur ne monitoriza, eram 3 oameni si povesteam. El a asteptat sa ne indepartam si atunci a coborat si el pe vale, pe sub noi, venind de pe o laterala. Dupa ce a mers un pic s-a pus pe burta si a alunecat pe zapada, ajustand directia cu botul. A fost foarte interesant de vazut, de la distanta ni s-a parut chiar amuzant. O singura data ne-am intalnit cu ursul pe o poteca foarte ingusta, spre inserat (tot nemarcat) si desi am facut multa galagie, am fluierat etc, am avut deja si frontalele pornite, dupa 15 minute de incercari de a-l face sa se indeparteze ne-am dat batuti si am coborat intr-un valcel, ocolindu-l, desi a fost un pic greu. Statea si se uita la noi si nu vroia sa cedeze, era un urs tanar. Dupa ce i-am lasat drumul liber s-a dus usor in directa de unde veniseram noi. Din fericire, toate aceste intalniri au fost pasnice si sper ca se vor mentine la fel.
@TransylvanianHikerRO2 жыл бұрын
Foarte interesante întâmplări, mersi că le-ai împărtâșit.
@Paul-fz6ko Жыл бұрын
@@TransylvanianHikerRO eu nu m-am intilit in parcul national spre schitul Pahomie și pătrunsa
@analiticcritic6080 Жыл бұрын
Cel mai recomandat sa ai la tine cind te intilnesti cu ursu e kalasnikovu .pe foc automat. Ursu e mai mare mai rapid si mai puternic decit orice om si numai idiotii si criminalii vin cu idei ca n ai voie ca drepturile animalelor ca e de ce au oamenii case acolo ca e teritoriul ursului . Sa i vad pa civilizatii si iubitorii animalelor in locu la oamenii care s vinati de urs ce mai zic
@smecherusmecheruu1688 Жыл бұрын
@@TransylvanianHikerRO te iei la bataie cu ursu daca esti smecher aia faci
@adrianiancu5692 Жыл бұрын
@@smecherusmecheruu1688😂.....
@seabiscuit7261425 ай бұрын
In 2022 am venit in concediu in Romania si in 2 drumetii m-am intalnit cu ursul in ambele. In prima urcam catre Sapte Scari in Piatra Mare si am dat nas in nas cu o ursoaica cu 2 pui chiar inainte de canion. A doua oara veneam din Fagasarului si pe drumul forestier Valea Rea era un urs care "controla" un loc de camping. 2 drumetii, 4 ursi!
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
Bine că nu s-a terminat cu rău. Sunt zone în care s-au mai observat urși și în trecut.
@BadMitzi4 ай бұрын
Omg 😅
@alecsandru8588 Жыл бұрын
M-am intalnit de 2 ori cu ursul in timp ce urcam. Am fugit unul de altul de fiecare data :) In ultimii ani sunt atat de multi ursi, si multi s-au obisnuit atat de tare cu oamenii incat nu mai merg decat pe trasee marcate. Inainte ma duceam aiurea sub o stanca cu o prelata si un foc langa mine si toate erau bune. Azi mi-e frica si sa merg dupa bureti :D Mai ales ca alertele cu ursi curg una dupa alta. Trebuie controlata populatia de ursi intr-un fel sau altul...
@Big.Bad.Wolfie5 ай бұрын
Pe dracu. Pe vremea lui Ceausescu, cand singurul "dusman natural" al ursului era dictatorul, erau mai multi ursi ca azi. Atata ca nu era dezmatul de azi care distruge padurile si nenoroceste fauna. Eu le-as interzice prin lege idiotilor de români accesul in paduri.
@Bogdan-David4 ай бұрын
Subscriu !!
@if45642 жыл бұрын
Felicitari! Ai muncit nitel, dar este, cred, cam cel mai bun, complet material despre acest subiect. Exact cum ai spus, semnalarea prezentei noastre prin zgomote constante, poate constitui motivul pentru care n-am vazut (inca 🙂) in drumetii ursi, ci doar urme. Ideal, formarea unui grup de 3-4 persoane, desi o drumetie solitara este inegalabila, iar prezenta unui spray special pentru ursi ajuta psihic, impotriva cainilor si chiar a ursilor, tinand cont de filmuletele americanilor. Inca o data felicitari pentru subiect, abordarea profesionista! P.s. ti-am mai spus-o, din pacate, cu astfel de materiale tehnice nu vei avea succes comercial(vizualizari fara numar). 🙂
@TransylvanianHikerRO2 жыл бұрын
Mulțumesc! Într-adevăr turele solitare au un farmec aparte, dar și un risc ceva mai ridicat. Lăsând deoparte partea comercială, dacă un astfel de video ajută puțin și schimbă ceva în bine, este deja un succes!
@gigikontra7023 Жыл бұрын
@@TransylvanianHikerROo întrebare: de ce ai pe tricou numele unui ministru de externe al Ungariei din perioada Marii Uniri? Și de ce este județul Mureș în așa-numitul "Ținut Secuiesc" dacă are populație majoritar română? Vă mulțumesc anticipat!
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Tricoul este de la tura memorială cu același nume, mai multe informații aici: kzbin.info/www/bejne/g6fJcqSlnailgKs
@gigikontra7023 Жыл бұрын
@@TransylvanianHikerRO eu întreb de "Ținutul Secuiesc". De când este județul Mureș acolo? Mai mult, aflu că și M-ții Bucegi ar fi la granița acestei noi entități. Cum așa?
@LatinSlav5 ай бұрын
@@TransylvanianHikerRO colonizatorul tot colonizator, normal ca nu ii raspunzi taranului de roman, cum sa raspunzi tu marele boier ungur pulimii romanesti. E culmea si tupeul cu care te-a intrebat saracul, auzi de ce porti tricou cu tinutul secuiesc care are granita la muntii Bucegi !? Nu stie taranul ca de la Craiova in sus totul e patrie ungureasca
@arisanupetre51967 ай бұрын
Cand m-am intalnit cu ursii, m-am facut ca nu ii vad, asta am crezut ca au facut si ei, ca parca s-a uitat unu la mine, apoi a intors capul, dar cand colo nu m-au vazut, ca erau vreo 50m. Ursu din pacate/fericire nu "bate" bine la distanta medie, aude foarte bine, te simte, mai ales daca ai mancare, dar de vazut nu prea te vede, doar daca dai bot in bot cu el.
@TransylvanianHikerRO6 ай бұрын
Așa este, bine că s-a terminat fără incidente.
@gheorghesimon2152 Жыл бұрын
Multumesc pentru sfaturi!!!
@cosminm.9233 Жыл бұрын
Foarte informativ acest video. Noi traim in Colorado si facem saptamanal hiking in Rocky Mountains. Avem si noi ursi pe aici, de aceea spray-ul este nelipsit. In afara de ursi, avem si multi mountain lions. Inca nu ne-am intalnit cu nici unul, nici nu imi doresc. Oricum, video-ul tau mi-a clarificat multe nelamuriri, multumesc.
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Nu-i de joacă nici cu ”pisicile”, bine că ați reușit să le evitați!
@cosminm.9233 Жыл бұрын
@@TransylvanianHikerRO am vazut o captura de la un security camera, posted on KZbin, cu un mountain lion in downtown Denver, era noaptea 🥴😉🤭
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
@@cosminm.9233 Deci nu doar la noi se întâmplă să viziteze ursul centrul vechi 😐😐😲😲
@cosminm.9233 Жыл бұрын
@@TransylvanianHikerRO daca te gandesti ca Denver si suburbiile au cateva milioane de oameni… e ceva 😁
@fm7551 Жыл бұрын
dati un site cu ce fel de sprayuri de autoaparare aveti. Multumesc
@torpilo Жыл бұрын
22:02 Ursii de obicei se intorc pt a-si termina treaba. In functie de natura atacului, vor dori sa te ingroape pt pastrare.
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Trebuie găsit cumva un echilibru, nici să te miști cât timp este în zonă, dar nici să nu stai prea mult până când se întoarce.
@violetawozniak96594 ай бұрын
Multumim mult pentru toate explicațiile date!
@TransylvanianHikerRO4 ай бұрын
Cu plăcere!
@alexam.9033 Жыл бұрын
Mulțumim pt. sfaturi!
@gigikontra7023 Жыл бұрын
Mulțumim! Din acest clip am aflat și noi că județul Mureș cu populație majoritar română face parte din "Ținutul Secuiesc". Cât trăim învățăm 😂
@lucianstinga15872 жыл бұрын
Foarte bine făcut materialul. Multumin!
@TransylvanianHikerRO2 жыл бұрын
Mulțumesc, mă bucur!
@adrianiancu5692 Жыл бұрын
Foarte bine,explicat..👍
@dianaenescu4553 Жыл бұрын
Foarte interesant, mulțumim! Sper să nu am parte de nicio experiență cu ursul!
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Așa să fie!
@maximumreality Жыл бұрын
Foarte cool video, chiar am avut nevoie de asa un video 👍
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Mă bucur că a fost de folos!
@cid99 Жыл бұрын
Chiar daca nu te-ai intalnit vreodata cu ursul materialul este foarte util.Intamplator si eu am umblat mult prin Carpatii Orientali si prin Muntii Apuseni sau prin Retezat dar in afara de urme n-am avut ghinionul sa intalnesc vreun urs , este adevarat ca pana in urma cu cativa ani populatiile de urs nu erau la nivelul de acum.
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Mulțumesc!
@narcismarinca1543 Жыл бұрын
M-am întâlnit cu 13 urși in sălbăticie. Pot să-ți spun că uiți în acele momente ce ar trebui să faci. Dacă-ți dă zile Dumnezeu, trăiești în continuare. Dacă nu, nu.
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Te cred, cam asta zice lumea care s-a aflat în situația respectivă.
@violetaghemulet3239 Жыл бұрын
Ursul nu ataca
@sorinsabau1664 Жыл бұрын
Bine ca esti sigura.
@petrurares2470 Жыл бұрын
😅
@Big.Bad.Wolfie5 ай бұрын
Esti un cretin. In 35 de ani de batut muntii României (dintre care, 7 ca ghid in Retezat) am intâlnit ursul de 19 ori. Cu oarece emotii, dar fara niciun atac. Am mai intalnit 6 ursi si la Lake Tahoe, in nordul Californiei, din aia "adevarati", grizzly, pe lânga care ursii nostri bruni sunt un fel de copii de scoala generala, unii goniti de oameni din curtile lor, in ziua cand se ridica gunoiul, dar si o ursoaica cu doi pui care a venit sa faca baie in lac, chiar pe plaja plina de oameni. Fara sa fie chemata infanteria marina sau aviatia. Oamenii s-au tras, usor, in stanga si in dreapta, lasandu-i un culoar de vreo treizeci de metri latime si atat. S-au multumit sa pozeze si sa filmeze balaceala, fara urlete si alte românisme. Dupa un sfert de ora, ursoaica si-a luat puii si a plecat, supravegheata, de la distanta, de doi rangeri. Ca sa se intoarca pe munte, "echipa" a avut de strabatut prin oras peste un kilometru. Si a facut-o, fara niciun incident. Asta este diferenta dintre un popor civilizat si cireada noastra de vite idioate.
@Adriano-qz2mg Жыл бұрын
Fratioare am avut ghinionul sa dau nas in nas cu un urs brun de aproximativ 500kg in urma cu vreo zece ani undeva in masivul retezat ! Ai dreptate mare cu copacii cazuti jos ca acolo era dormind ,norocul meu a fost ca am facut galagie si am reusit sa il trezesc din timp ci nu sa il surprind!parerea mea e ca o data ce vezi ursul,vorba aia te caci si pisi pe tine in acelasi timp e adevarata😂 p.s mai trebuie sa caram si un cutit mare din lemn cioplit deoarece e foarte eficient in raderea cacatului de pe chilot ,doamne ajuta !
@ghetiecosmin61975 ай бұрын
M-am intalit si eu cu ursul in Retezat, coborand dinspre Varful Peleaga spre poiana cu acelasi nume. Duminica asta s-a intamplat, m-a uimit dimensiunea, agilitatea si viteza. Am urlat si a fugit, dar mi-am dat seama ca daca isi propunea sa ma omoare nu aveam nici o sansa, eram si in coborare pe o poteca dificila, nu puteam face nici macar pe mortul
@nelidabuda94845 ай бұрын
Multumesc pt informatíi; apreciez. Köszönöm.
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
Cu plăcere!
@attilanagy11754 ай бұрын
Multumim pt sfaturi pretioase
@deava93369 ай бұрын
Cea mai buna metoda e sa nu l cauti!
@catalinsegarceanu4524 Жыл бұрын
De doua ori m-am.trezit dimineata cu blănosul in cort. Pur si simplu dormea langa mine, ultimul a incercat chiar a desfacut sacul de dormit sa intre si el. Foarte indraznet. Foarte utile informatiile, mult succes in ceea ce faci!
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Pe asta încă n-am auzit-o, bine că a fost somnoros :)
@catalinsegarceanu4524 Жыл бұрын
@@TransylvanianHikerRO :)
@ax85114 Жыл бұрын
asta e vrajeala din aia de ultima speta :)))
@catalinsegarceanu4524 Жыл бұрын
@@ax85114 Crezi ca te mint?:))
@ax85114 Жыл бұрын
@@catalinsegarceanu4524 nu frate, stiu cum e. Eu odată m-am trezit cu un crocodil în baie. Evadase de la zoo și a întrat pe geam. Noroc ca nu avea gânduri rele. S-a așezat pe veceu și si-a aprins o țigară liniștit, pana am ieșit eu din cada. Ce spaima am tras...
@HagiSavaM.5 ай бұрын
Mulțumesc! Clar și limpede. Util.
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
Mulțumesc!
@carmentismanar86063 ай бұрын
Mulțumesc pentru informații!!!
@TransylvanianHikerRO3 ай бұрын
Cu plăcere!
@andrew77510 Жыл бұрын
Pocnitoarele de averizare ,pot fi bune? Sa le dam de prevenire, ca sa ii alungam din zona.
@gigikontra7023 Жыл бұрын
Asta vreau și eu să știu. Dar dacă folosim pistol de semnalizare?
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Nu putem fi siguri că se vor speria în 100% din cazuri, din moment ce au crescut generații de urși fără frica de a fi vânați. Poate în câțiva ani situația va fi alta.
@defiance3129 Жыл бұрын
@@TransylvanianHikerROeu la un ciobanesc am crema dinapoi, cat de mare is dar... ursul e moartea bruna, sau moartea din Carpati, Morosanu...
@ENERGY10000005 ай бұрын
@@TransylvanianHikerRO Poate, dar dau legi cei care stau la câmpie.
@florianconstantin7796 Жыл бұрын
Foarte bun vlogul.
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Mulțumesc!
@mirceastroescu Жыл бұрын
Nu inteleg de sa mai cutreieri muntii ca altadata daca pur si simplu te inhami automat la o f posibila lupta de supravietuire, si chair daca nu ai acest ghinion, toata experienta montana ramane una stresanta, nicidecum o recreere in aer liber, dar in fine probabil ca privesc eu lucrurile mai particular si inca nu avem suficient de multe incidente grave pt ca fie luate masuri serioase
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Personal, pentru mine ieșirile în natură sunt necesare pentru sănătatea mea mentală și fizică. Stresul de frica ursului este minimă în cazul meu, poate adevărul este undeva la mijloc, pe mine mă deranjează mai mult diferite specimene care fac gălăgie în feluri din ce în ce mai creative 😑 Poate sunt eu naiv, dar am speranța că situația se va îmbunătăți și ne vom reîntoarce la o stare asemănătoare cu ce am avut în trecut.
@defiance3129 Жыл бұрын
Si eu mergeam km prin paduri, dupa cativa ani numai lenjerie intima femeiasca, Adam si Eva la populat lumea, mancare aruncata, pungi, sticle, cine i,a invatat, doar s,au modernizat si martinuțz.
@ENERGY10000005 ай бұрын
@@TransylvanianHikerRO Da, dar te poți recrea și pe trasee mai scurte, nu să ajungi în vârful munților sau în pădurea adâncă, dacă mai există. Eu personal nu am întâlnit urs decât în copilărie și nu nas în nas, ci mai treceau unii deasupra grădinii noastre și ne priveau, apoi își vedeau de drum. Aveam gardul la marginea pădurii. Dincolo de gardul nostru era pădure. Culmea e că nu a coborât niciodată să ne atace deși ne priveau atent. Desigur, noi nu ne uitam la urs, ne vedeam înainte de treburi fără să ne agităm. Probabil pentru că îl ignoram, pleca, dar după ceva timp auzeam că au mai împușcat câte unul care ajungea așa de jos, în preajma caselor oamenilor. Dar se întâmpla rar pentru că atunci pădurarii erau trimiși de ocolul silvic să lase mâncare urșilor în pădure în locurile unde știau că umblă frecvent. În afară de asta, culegerea de fructe de pădure se făcea organizat și numai din anumite locuri, ca să le mai rămână și urșilor ceva de mâncat. Dar în drumețiile mele am dat mereu de urme de labe de urs.
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
@@ENERGY1000000 Și traseele scurte dar și cele mai lungi în adâncul naturii își au farmecul și din punct de vedere al ursului cele scurte nu sunt neapărat mai sigure, vezi tragedia de pe Jepi, o potecă foarte populară.
@ENERGY10000005 ай бұрын
@@TransylvanianHikerRO Nu se știe ce s-a întâmplat acolo. Prietenul fetei s-a salvat. Ea a fugit și ursul s-a luat după ea, dar era de fapt o ursoaică tânără care bântuia de multă vreme pe traseele oamenilor și se ținea după ei, fiind prietenoasă. Oricum, la autopsie au spus că a murit din cauza căzăturii în râpă, fracturi multiple, dar și pentru că pierdut sânge acolo unde a agățat-o ursoaica de picior. Am reținut că acum în iulie ursoaicele pot fi în călduri și sunt mai agitate ca de obicei.
@QuantumZefir5 ай бұрын
Foarte calitativ clipul, big like 😉👍🏻
@pitc57935 ай бұрын
Foarte bune informatiile ...
@romeosalbatecu48775 ай бұрын
Primele secunde ale clipului sunt de ajuns. Omul ember spune clar ca n-a vazut urs in viata lui dar dupa aia vine cu sfaturi de expert despre ce si cum sa faci daca dai de dihanie . Probabil ca multe dintre ele sunt in regula si s-ar aplica cat de cat in cazul unei intalniri reale. Dar cam in aceeasi masura ca invataturile lui Arsenie Boca pentru femei insarcinate sau ale celuilalt barbos influencer de pe Athos, singur pe bolovanii aia de o gramada de ani, pentru viata de familie. Sunt bune informatiile de orice fel daca cel care le primeste are capacitate de discernamant. Insa jumatati de teorii indrugate de dragul vizualizarilor sunt mai degraba periculoase, creaza unora impresia ca stiu ce fac si vor fi foarte surprinsi ca viata nu e ca pe tik tok (sau youtube, same shit these days). Ca sa nu fie doar hate, caci asa-i zice azi daca incerci sa ai o opinine diferita, unele sfaturi din video functioneaza, din experienta mea personala. Mi-am petrecut toate vacantele din copilarie in Harghita, la bunicii mei, zi de zi in padure. Nu am vazut urs dar semne ale prezentei animalului, din belsug. Excremente, zilnic, par pe copaci, crengi de pomi fructiferi rupte toamna, urme in noroi dupa ploi. Asta in copilarie, probabil am avut noroc ca n-aveam fluiere, companie, nu vorbeam de nebun singur in padure dar din cand in cand calcam pe crengi uscate ca sa trosneasca cu zgomot si tuseam mai tare. Singura intalnire reala cu ursul am avut-o acum vreo sapte ani, la cules de ciuperci, in apropiere Darmanesti, judetul Bacau. Ma intorceam de la ciuperci de la vreo 10 km de localitate si pe un drum judetean (desi e prin padure, duce la Castelul Ghika si e un drum pe care circula masini) care la momentul ala era destul de animat, am vazut cel putin zece masini la coborare si am auzit ceea ce parea a fi o tabara de copii la castel, am dat nas in nas cu un urs de vreo 3-4 ani. Kilogramele si inaltimea in greaban le masoara din privire doar specialistii si povestitorii de la tara. Maricel, mortii lui! Era intr-o curba, el/ea/they/fuck knows urca in alegare si i-am auzit pasii, m-am uitat in josul drumului si ne-am intersectat privirile. Cum dracu` eviti contactul vizual, cum zice in video, in secundele alea? S-a oprit la 6-7 metri de mine, a ridicat botul si si-a miscat narile, m-a mirosit sau a adunat informatiile olfactive ale zonei, poate. Eu am ridicat, probabil mai mult din instinct, desi stiam ca e bine sa faci sa pari mai mare nu cred am facut-o rational, doua sacose cu ciuperci Macrolepiota Procera, pe care le aveam in maini(cum zice la video). Ursul a facut un fel de mic salt, si-a infipt ambele labe din fata in noroiul drumului si a luat-o la fuga in jos prin padure. Toate astea s-au intamplat cat ai zice "peste". Un peste mai mare, moldovenesc, cuvintele mele adresate celui care ma insotea, socrul lui frate-miu, aflat cumva dupa curba la doi metri de mine si cu vederea blocata de niste tufisuri si de un mic sarpe pe care-l vazuse pe drum fiind: " Ursu`, nea Mitica, baga-mi-as p###!". Am analizat mult acea intalnire ulterior. In primul rand, de ce reactia verbala instictiva a fost aia. Oricum, ideea nu era sa va spun povestea mea ci sa sugerez ca niste relatari reale ale unor evenimente care chiar au avut loc ar ajuta mult mai mult decat niste sfaturi amestecate din teorii neverificate. Exista studii de specialitate care au un sambure de adevar. De ce doar un sambure, o frantura? Te-ai lua dupa specilaistii de la Romsilva? Dupa vanatori? Dupa ONG uri? Toti au mic sau mare interes sau o doza de prostie sau orbire in fuctie de interes. Si sunt aia care s-au intalnit cu ursul. Nici de acolo nu le iei de bune pe toate, ciobanii o sa-ti zica ca l-au alergat cu bota , cretinii din Constanta ca i-au dat paine pe marginea drumului ca le-am taiat padurile si tot asa. Daca le aduni pe toate, poate iese ceva de bun simt. Comentariile sunte cea mai buna parte educativa a acestui video "rezultat al unei lungi documentari" . El ,in sine, baszd meg, egy sapka szar!
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
Köszönöm pentru comentariul lung, care tl;dr povestește o întâlnire cu ursul și argumentează, că fără practică, teoria n-are niciun rost, ba face mai mult rău. Bineînțeles teoria-i teorie, dar practica ne-omoară (în cazul ăsta sperăm totuși că nu) și la fața locului stau altfel lucrurile, dar totuși cred că nu strică nici niște cunoștințe teoretice. Poate chiar datorită lor nu m-am întâlnit cu ursul în 35+ ani de drumeții montane (și datorită norocului), dar la propoziția aceea nu mai ajung comentatorii care se leagă de intro. În ”lunga mea documentare” bineînțeles am parcurs și relatări de înâlniri concrete, practice și nu cred că am zis ceva care să le contrazică, sau care ar fi fost contraproductiv în acele cazuri. Mai mult, dacă pornim doar de la relatări concrete cum sugerează domnul Romeo și ignorăm părerile experților (de orice organizație ar aparține ei), care probabil au avut de-a face cu mult mai multe experiențe concrete față de ce găsim noi, riscăm să tragem concluzii incorecte (pentru că poate facem un cherry picking voluntar sau involuntar). Da, avem niște comentarii interesante, care îmbogățesc conținutul, aici suntem de acord, în rest nu prea, mai ales nu cu stilul exprimării în unele locuri. My two cents, ”kezicsokolom”
@40Heinrich5 ай бұрын
Un profesor din domeniul ecologiei, spunea ca inclusiv culesul de ciuperci, fructe de padure, reduce din hrana ce ar putea fi a ursilor. Eu n-am cules niciodata vegetale din padure, fara sa stiu ca trebuie sa fie pentru ei, dar acum cu atat mai mult nu mai iau in calcul. Omul vrea sa ia el tot, mai ales acum cand avem oferte de ciuperci, fructe de tot felul in magazine. Sa nu-mi luati in nume de rau, dar eu asa cred.
@BadMitzi4 ай бұрын
Cred ca de fapt ai zis “baga-mi-as” 😉 In rest, mi-a placut comentariul tau 🐻
@romeosalbatecu48774 ай бұрын
@@BadMitzi Am comis-o, recunosc!
@romeomihalcea92534 ай бұрын
Ai spus tot ce era de spus. In momentele acelea singura vorba e,,baga-mi-as,,😅 restul e doar teorie,mi-a plăcut comentariul tău maxim
@CrinaFlueras-g4f6 ай бұрын
E bine de stiut. Mulrumim ptr ponturi.
@JamesJames-jt3ts Жыл бұрын
Nu s-a facut un studiu ce se intampla daca ii arunci un borcanel cu miere desfacut. E un subiect tabu deoarece in principiu nu se arunca mancare la urs deliberat. Dar vorbim de exceptii si atacul este o exceptie. In asemenea situatie unele reguli se arunca pe fereastra. Este foarte posibil ca in timp ce linge un borcanel de miere sa te poti indeparta
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Nu am găsit un studiu de acest gen. Există riscul să se întoarcă după mai multă mâncare după ce termină cu mierea și pe termen lung să asocieze omul cu mâncarea. Dar atacul într-adevăr este o excepție care ar putea întâri regula.
@mariuspartenie14255 ай бұрын
Felicitări și mult respect pentru tot ceea ce faci ❤🎉
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
Mulțumesc!
@dragosdespinoiu-radu77284 ай бұрын
Excelent Omule ...!!! and btw love the t-shirt !!!
@TransylvanianHikerRO4 ай бұрын
Mulțumesc!
@iulianbrotaru66813 ай бұрын
Nu e vorba de " noroc" E vorba doar de soarta .
@silvias28284 ай бұрын
No da-i pace. La atatea restrictii, practic e imposibil.
@DjAugustin94 Жыл бұрын
Foarte bune informațiile, Mulțumim! Un singur aspect îmi scapă, din documentația personală am înțeles ca sunt 2 mari diferențe între ursul brun și ursul negru, ma refer ca și comportament. La ursul brun care îl întâlnim în România nu ar trebui în nici un caz sa facem ceva împotriva acestuia, adică nu strigăm la el și nu trebuie sa părem cumva că atacăm sau reacționam agresiv iar acest comportament funcționează doar la ursul negru, la cel brun suntem doar pe defensiva sub orice formă iar la cel negru, cel "furnicar" părem mari, încercăm să îl intimidam.Spun bine asta?
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
În principiu da, cel negru este mai fricos din fire, dar când arată ”interes” sau atacă este foarte periculos și foarte probabil face asta cu scop predator. Problema se complică în cazul urșilor bruni, care s-au obișnuit cu omul, care umblă prin sate, orașe, gospodăriile omului, sau sunt hrăniți de turiști. La ăștia comportamentul este aproape imposibil de prezis, la fel și reacția cea mai bună.
@manugurasan7060 Жыл бұрын
@@TransylvanianHikerRO este clar cum trebuie să procedăm dacă întâlnim printr-o minune în Transilvania ursul negru american (probabil venit cu avionul), sau ursul negru asiatic, dar ce facem dacă întâlnim acolo ursul polar? Asta-i marea întrebare!😆👍
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Cu ursul polar e simplu, procedăm cum se face în Svalbard: ieșim din localitate doar cu o pușcă suficient de mare 😁
@ENERGY10000005 ай бұрын
Trebuie știut că nici urșii nu sunt toți la fel, indiferent din care rasă ar fi ei.
@1qMitru Жыл бұрын
Fain clip! Multumim!
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Mulțumim!
@adrianabud50355 ай бұрын
Köszönöm szepen ❤
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
Nagyon szívesen!
@AndraBLK Жыл бұрын
Trebuie mereu sa faci zgomot sa i avertizezi ca cineva , ceva e in jurul lor. Daca te faci auzit din cate stiu si ei te evita deoarece sunt speriati .
@CatalinStefaniu-cd8xb5 ай бұрын
Dc
@salgal12784 ай бұрын
Ce e ținutul secuiesc? E ceva în România?
@Maria..Carina-y6x Жыл бұрын
Foarte informativ🎉
@florinnedelea3518 Жыл бұрын
Foarte bun!
@criss6945 Жыл бұрын
Ar fi interesant un material despre cum sa previi un urs sa te viziteze in propria curte, in cazul in care ai casa la munte/deal si deci exista acest risc.
@gigikontra7023 Жыл бұрын
Lasă a și la șes este bine. Apusurile de soare sunt mai romantice.
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Da, ar fi de zis câteva lucruri despre stocarea gunoiului, protejarea animalelor, instalarea gardului electric. În limba engleză există câteva videouri cu informații relevante, cum ar fi: kzbin.info/www/bejne/ipnZkJiPjdhjjrc
@criss6945 Жыл бұрын
@@TransylvanianHikerRO Multam!
@ENERGY10000005 ай бұрын
Să nu faci grătare în curte și să nu depozitezi gunoi menajer.
@criss69455 ай бұрын
@@ENERGY1000000 Mersi de sfat. Partea cu grătare ma intristeaza. M-am gandit si eu la asta. O sa trebuiasca sa ma deplasez intr-un alt loc, mai izolat, ca sa fac gratare.
@juanemilio80788 ай бұрын
Eu am intrebat pe bunicu ce fac daca gasesc ursu pe drum ca mergam la școală. Sp puneți PIPER în geanta ta .luam piper .lam întâlnit și jurul meu am dat piper praf .atunci juriul tău cât poti sa arunci
@elevatorminy93654 ай бұрын
Mul5umesc!
@tundesimo4658 Жыл бұрын
Foarte util. Dar intram foarte usor in panica. Sotul a intalnit de doua ori cu ursu.
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Da, este foarte greu să ne menținem calmi în asemenea situații.
@ISPRI2011 Жыл бұрын
@@TransylvanianHikerRO Spray, cuțit, mancare pt caini, corn pt zgomot de fregvență joasă...nu ar trebui să lipsească din rucsac în drumeție...în situații limită unii găsesc energii nebănuite. Cu căini ciobănești funcționează uneori și tactica de a te arunca într-o rîpă...adică să îî dispari brusc din orizontul vizual...ar trebui să funcșioneze și cu ursul. Posibil să funcționeze și ascunsul după un copac mai gros sau urcatul în copac dacă ai timp...știu că se urcă după tine dar...e mai vulnerabil și poți săi dai cu cuțitul, sprayul sau cu un băț în ochi și bot.
@MariusMurg5 ай бұрын
🫵👍👍👍acu fa un episod cu o LISTA+harta Traseelor din Ro cu cei mai MULTI URSI raportat de Hikeri
@adrianspataru54592 жыл бұрын
Nice🙏❤
@munteniacarpatica9030 Жыл бұрын
Multa teorie in clip, vino in ph Sa faci practica, 24 de drumeti in Tara si afara, Un singur atac am avut, dar am fost ferm si a fugit, in rest ia vazut 200 m de mine, depinde si de starea mentala Nostra.un urs daca e nervous trebuie ocolot Mai bine, spor LA videclipuru
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Bine că ați reacționat bine și ați trecut cu bine peste atac! Mulțumesc!
@munteniacarpatica9030 Жыл бұрын
@@TransylvanianHikerRO spor drumeti colegu
@robertdumicz73092 жыл бұрын
Super doar că aoleo, cine face pe mortul când ursul mănâncă şi cadavre, risc mare. Chiar s-a întâmplat prin Canada sau US cred, o fată urmând procedura, a fost muşcată ori chiar mâncată, în tot cazul a murit la scurtă vreme.
@TransylvanianHikerRO2 жыл бұрын
Da, e riscantă procedura, mai ales dacă nu ”citești” bine ce vrea ursul, mai mult o ultimă încercare când rămâi fără alte posibilități.
@robertdumicz73092 жыл бұрын
@@TransylvanianHikerRO Ce-i drept da, pentru cine rămâne paralizat de spaimă ori mai ştiu eu, e varianta unică, altminteri rugăciune ori pumnaci in nas şi-n felinare, asta pentru cine tine tare la viata şi aşa trecătoare.
@ENERGY10000005 ай бұрын
A murit de mușcătură pentru că a pierdut sânge dar ursul nu mănâncă carne de om. Mă refer la ursul brun carpatin.
@Zoly-e8c5 ай бұрын
Mulțumesc 👍pentru această ,,,lecție,,🤗pe cînd următoarea ,,lecție,,🫣-:---,,cum ne putem apăra de parlamentari ,primari ,popi ,etc .🤷care nu Sint ,,,vinati,, li se înmulțește numărul ,și mai și devorează pe viu .🤔
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
🤣 Eu cred că doar cu educație avem șansă împotriva lor 😊
@Zoly-e8c5 ай бұрын
@@TransylvanianHikerRO 🤗🤗🤗cu stimă,respecte 🙏 tocmai de aceea au încercat să o distrugă ,👍nu că ei ar fi prosti ,🤷🤷 să nu se deștepte ceilalți 😥😥😥😥😥
@Zoly-e8c5 ай бұрын
Ești ,sigur , 👍Sint convins ,destul de inteligent că să ști că ,,, animăluțele,,,Sint mai inteligente ,🤔sau mai legate de natură,(poate și de Divinitate ) dacă îmi permiți,decit multi ,,,,,semeni de ai noștri.🙏🙋❤️🙏🤗
@petre.r4 ай бұрын
Tinutul secuiesc?
@ioankover Жыл бұрын
În România se aplica politica slava Ursu.
@BadMitzi4 ай бұрын
Sfaturile sunt bune, dar eu mai intai ar trebui sa ma gandesc unde sunt: in Romania, sau in Canada? Ca sa-mi dau seama ce tip de urs e, ce tehnici sa aplic, toate astea dupa ce am terminat de facut pe mine si de urlat la sot sa nu cumva sa fuga, pentru ca e ingrozit de ursi. O sa-mi cumpar un spray anti-urs, si ca orice crestin, il voi ruga pe Sfantul Modest sa calmeze ursul, ca el stie cu animalele. Eu cred ca scapi numai cu voia lui Dumnezeu, dar totusi prefer sa ascult sfaturi de dinainte. Asadar merci pentru clip!
@mihaidivele2752 Жыл бұрын
Simplu sa știm sa ne cerem dreptul de cetățean al României ca în România multe animale cu doua picioare ne conduc cum li se dictează
@andreicosmin9703 Жыл бұрын
Pot fi de folos petardele (mai mari) ?
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Nu putem fi siguri că se vor speria în 100% din cazuri, din moment ce au crescut generații de urși fără frica de a fi vânați. Poate în câțiva ani situația va fi alta.
@TransylvanianHikerRO2 жыл бұрын
Spray pentru urși pe emag.ro (link de afiliere): l.profitshare.ro/l/11991181 URMĂREȘTE ÎN CONTINUARE Am campat pe teritoriul urșilor în Munții Parâng kzbin.info/www/bejne/bZy2YaVjl9qIjcU Drumeție singur în Făgăraș în ceață, ploaie și întuneric kzbin.info/www/bejne/m5rUgaGCab6KgdE Cumpără orice folosind linkurile de mai jos să ajuți canalul: Emag l.profitshare.ro/l/11990609 Decathlon bit.ly/3vVaSZ1 Hervis bit.ly/3Q0HNCe
@sorincheregi3621 Жыл бұрын
Focul de armă îi sperie ?
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Fiindcă vânatul urșilor a fost interzis, nu putem fi siguri. Acuma lucrurile par să se schimbe, așa că peste câțiva ani șansele ar putea fi mai mari.
@MegaSzekely Жыл бұрын
Focul de origine da, restu nimic
@sorincheregi3621 Жыл бұрын
@@MegaSzekely Cum focul de origine ? Eu dețin armă de foc (pistol)
@fmail5409 ай бұрын
fratioare nu exista tinutul secuiesc. vezi ca traiesti in romania nu ungaria.
@vasilebayerle8011 Жыл бұрын
Dacã tot porți portretul ãla pe tricou : tu ştii cã armata românã a fost in 1919 in Budapesta şi i-a salvat pe unguri de vreo 25 de ani de "binefaceri ale comunismului " ?
@eduardnechita8754 Жыл бұрын
Concluzie apucat
@EduardPopica5 ай бұрын
Am avut în 54 de ani trecuți două întâlniri cu ursii. Nu am avut probleme.
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
Foarte bine, așa să rămână!
@ZARULZARzar5 ай бұрын
tinutu secuiesc nu exista
@mirceasarcau6593 Жыл бұрын
In mod ideal nu campati la el acasa . Daca o faceti va asumati riscul de a intilnii unul agresiv si crddetima nu ati vrea sa intilniti unul de genul asta au ghiare foarte ascutite musca si arunca cu pietre .am vazut din pacate o persoana atacata de urs nui o gluma lupta cu ursul
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Așa este, nu-i de joacă și trebuie evitat contactul pe cât posibil, mai ales în perioada asta, când devin foarte activi.
@defiance3129 Жыл бұрын
Suna 112, sau acasa, nr gratuit, ursu vrea taxa de protectie, nu vii cu mana goala la el acasa, clar.
@geluurs82352 ай бұрын
Daca aia peste 10 mii de ursi , cati sunt in loc de 2mii , cat suporta supfrafata Ro !, si-ar plati impozitelepe case si teren ar iesi tara si ue si slaba ucraina din criza.
@bca-biciclindcuaxel75275 ай бұрын
Toti vorbesc despre tot felul de masuri care mai de care mai ciudate, dar Autoritatile cand dau de un urs agresiv ce fac ? Simplu: Il impusca ! E singura variata care functioneaza cand te intalnesti cu un pradator mare ce te ataca. Oricine are o arma de vanatoare si e atacat de urs l-ar impusca, restul ori nu au acces la arme, ori sunt ipocriti.
@ilonag.henrix93545 ай бұрын
Ce ajută trebe să reducă din urși să muncească sânt comuă nu mai să ieși din casă plinbă urși stade.
@dansoare49194 ай бұрын
Cine să muncească,ba? Urșii? Tu ce altă treabă ai? Scrii romane?
@nistorrodica32555 ай бұрын
Și la Suceava zona montană sunt urși.
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
Da, am fost recent în zonă, cu spray-ul la îndemână.
@ValiOancea-t9v5 ай бұрын
Îmi poți spune.cate victime ale accidentelor rutiere au fost in ultimul an si cate victime au fost făcute de ursi in ultimii zece ani ...
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
Nu înțeleg unde vrei să bați. Bineînțeles, că au fost mai multe victime cauzate de accidente rutiere. La fel cum au fost mai multe persoane care au ieșit pe stradă, față de cei care au intrat în pădure. Dar probabil chiar și procentual e mai periculos să te urci în mașină decât să ieși la o plimbare în natură. Asta nu înseamnă, că n-are rost să minimizăm riscurile în ambele cazuri.
@ValiOancea-t9v5 ай бұрын
@@TransylvanianHikerRO nu vreau să " bat" nicăieri...pur și simplu am întrebat...
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
În perioada 2019 - 2023 în România au murit 8467 persoane și 24629 au fost grav rănite în 29070 accidente rutiere potrivit statisticii Poliției Române. În ultimii 20 de ani 26 de oameni au fost uciși de urși și 274 au fost grav răniți, potrivit Ministrului Mediului.
@ValiOancea-t9v5 ай бұрын
@@TransylvanianHikerRO ce să mai zic...
@geluurs82352 ай бұрын
Viata unui om nu inseamna statistica decat pentru politicieni. Un singur om ucis de o dihanie este mult prea mult.
@ovidiumoldovan6510 Жыл бұрын
Mulțumesc pentru clip! Îmi place tricoul, anul trecut am citit 'The Transylvanian Trilogy' a lui Miklós Bánffy.
@gaborszadai1992 Жыл бұрын
Én még nem olvastam🇭🇺✌🏻...
@ovidiumoldovan6510 Жыл бұрын
@@gaborszadai1992 You should read it. You'll probably like it.
@gaborszadai1992 Жыл бұрын
@@ovidiumoldovan6510 Yes, I wanna read it. I have the first volume. Are you Hungarian 🇭🇺✌🏻...?
@ovidiumoldovan6510 Жыл бұрын
@@gaborszadai1992 ,no, I'm not. I understand some Hungarian because I live in Harghita County and I've got a lot of Hungarian friends. Unfortunately my Hungarian is not good enough for a proper conversation, that's why I've answered in English.
@gaborszadai1992 Жыл бұрын
@@ovidiumoldovan6510 And how that you read all the three volumes of _Erdély Trilógia_ by Bánffy Miklós over for being a vlachian 🇭🇺✌🏻...?
@luciandinu9797 Жыл бұрын
Dar petardele Sint sau spereiu anti urs Sint folostoare
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Le-aș folosi doar dacă ursul pare agresiv, altfel e posibil să-l provoace. Dat fiind că la noi e interzisă vânarea urșilor, e posibil ca ursului să nu-i fie frică de pocnituri puternice.
@AtlanticShop24 Жыл бұрын
Cea mai sigura metoda ar fi sa cumparam un spray anti urs de preferat de calitate germana
@RubenAndrus Жыл бұрын
Faci pe tine cu tot cu spray.. eu am asa ceva dar nu prea indraznesc sa merg in padure singur(Brasov)
@AtlanticShop24 Жыл бұрын
@@RubenAndrus Acest spray face diferenta dintre un fraier care se lasa in voia hazardului de a fi sau a nu fi omorat de un urs si un smecher care tine la viata sa si a a familiei sale..Daca tu ai spray-ul la tine si chiar daca ai facut pe tine dar apesi totusi pe aacel buton vei deveni un erou care a salvat viata lui si a familiei sale si vei fi apreciat enorm pentru asta chiar daca ai facut pe tine.
@mariangomoescu4571 Жыл бұрын
Ursii au un areal de raspundire mult mai mare decat spui tu.
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Da, din ce în ce mai mare se pare, eu am amintit doar zonele foarte populate.
@laurentiutetu6989 Жыл бұрын
Mureș nu e ținut secuiesc😂
@gaborszadai1992 Жыл бұрын
The Capital of _Maros vármegye_ (in vlachian: Județul Mureș) is _Marosvásárhely_ (in vlachian: Tirgu Mureș). Marosvásárhely belongs to _Székelyföld_ (in latin: Terra Siculorum)🇭🇺✌🏻...
@mag62109 Жыл бұрын
@@gaborszadai1992Aaaa, asa o fi daca zici tu! 😂😂😂
@gaborszadai1992 Жыл бұрын
@@mag62109 I don't speak vlachian, it is google translate: Soarta ulterioară a țărilor după al Război Mondial este discutată în Trianon. În mijlocul audierii, delegatul maghiar anunță că vrea să ia cuvântul. - Vreau doar să spun că atunci când am venit aici în Bazinul Carpaților, românii ne furau caii noaptea. Ceilalți nu prea înțeleg, președintele întreabă dacă ungurul ar dori ca comentariile lui să fie înregistrate. - Nu, nu trebuie. Doar spuneam... Procesul continuă, ungurul dorește să vorbească din nou: - Vreau doar să spun că atunci când am venit aici în Bazinul Carpaților, românii ne furau caii noaptea. Ei întreabă din nou, vrei să-l înregistrezi? spune: - Nu e nevoie, tocmai spuneam... Procesul continuă, ungurul cere din nou permisiunea de a vorbi: - Vreau doar să spun că atunci când am venit aici în Bazinul Carpaților, românii ne furau caii noaptea. Capul delegatului roman este deja rosu! El țipă: - Dar nici atunci nu eram aici! Ce este maghiara: - Ei bine, hai să înregistrăm asta😀✌🏻🇭🇺. The further fate of the countries after World War I is discussed in Trianon. In the middle of the hearing, the Hungarian delegate announces that he wants to speak. - I just want to say that when we came here to the Carpathian Basin, the Romanians stole our horses at night. The others don't really understand, the president asks if the Hungarian would like his comments to be recorded. - No, you don't have to. I was just saying... The trial continues, the Hungarian wishes to speak again: - I just want to say that when we came here to the Carpathian Basin, the Romanians stole our horses at night. They ask again, do you want to record it? Says: - No need, I was just saying... The trial continues, the Hungarian again asks for permission to speak: - I just want to say that when we came here to the Carpathian Basin, the Romanians stole our horses at night. The Romanian delegate's head is already red! He screams out: - But we weren't even here then! The Hungarian guy: - Well, let's record this 😀✌🏻🇭🇺. Trianonban tárgyalnak az országok további sorsáról a világháború után. A tárgyalás közepén jelentkezik a magyar küldött, hogy szólni kíván. - Én csak azt szeretném mondani, hogy mikor mi idejöttünk a Kárpát-medencébe, az éjszaka ellopták a románok a lovainkat. A többiek nem igazán értik, kérdi az elnök, szeretné-e a magyar, ha a hozzászólását jegyzőkönyvbe vennék-e. - Á nem, nem kell. Csak úgy mondtam... A tárgyalás folytatódik, megint szólni kíván a magyar: - Én csak azt szeretném mondani, hogy mikor mi idejöttünk a Kárpát-medencébe, az éjszaka ellopták a románok a lovainkat. Megint kérdik, jegyzőkönyvbe akarja-e vetetni? Mondja: - Nem kell, csak úgy mondtam... A tárgyalás folytatódik, a magyar megint szólásra kér engedélyt: - Én csak azt szeretném mondani, hogy mikor mi idejöttünk a Kárpát-medencébe, az éjszaka ellopták a románok a lovainkat. A román küldöttnek már vörös a feje! Üvöltve kifakad: - De hiszen akkor mi még itt sem voltunk! Mire a magyar: - Na, ezt vegyék jegyzőkönyvbe 😀🇭🇺✌🏻...
@gheorghetudor2900 Жыл бұрын
Pe măta !
@bca-biciclindcuaxel75275 ай бұрын
Metoda cea mai sigura si cea mai civilizata e sa ai o pusca de vanatoare la tine . PS: Dar e buna si o ranga.
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
Este riscant. Au făcut americanii niște statistici, că ei au state unde au voie cu arme și a reieșit, că cei care au folosit arma împotriva ursului au avut mai multe probleme decât cei care au folosit spray-ul. Bine, acolo sunt mulți urși grizzly, mai mari și mai agresivi decât ai noștri.
@bca-biciclindcuaxel75275 ай бұрын
@@TransylvanianHikerRO Cati americani ce au fost inarmati au fost omorati de ursi ? Eu nu am gasit nici unul. Tot niste femei in varsta au avut si ei victime.
@bca-biciclindcuaxel75275 ай бұрын
@@TransylvanianHikerRO Cu o pusca de calibru mare omori si elefantul si rinocerul, ce crezi ca mai ramane din ursul alta ?
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
Sunt mai multe date din care reiese, că sprayul a funcționat în 90%+ din cazuri, iar arma undeva la 50-85%. În mod interesant, un studiu din 2012 a ajuns la concluzia, că pistoalele au fost mai eficiente decât puștile (vezi primul link). www.bear-hunting.com/2019/8/firearm-vs-bear-spray www.cbc.ca/news/science/spray-more-effective-than-guns-against-bears-study-1.707738#:~:text=Canadian%20and%20U.S.%20researchers%20announced,per%20cent%20of%20the%20time. above.nasa.gov/safety/documents/Bear/bearspray_vs_bullets.pdf
@bca-biciclindcuaxel75275 ай бұрын
@@TransylvanianHikerRO normal ca un pistol de calibru magnum e cel mai eficient de aproape
@zb10654 ай бұрын
Te poate salva și fuga, fără să fugi mai repede decât ursul. Trebuie doar să fii mai iute de picioare decât restul grupului... 😁
@TransylvanianHikerRO4 ай бұрын
😄
@Ovi_B5 ай бұрын
Eu am o intrebare, daca autorul acestui clip nu s-a intilnit niciodata cu un urs in salbaticie cum da sfaturi il legatura cu ce sa facem daca ne intilnim cu ursul? Pe ce se bazeaza aceste sfaturi? (ca pe experienta proprie sigur nu)
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
Pe informații publice care se găsesc și în descriere, cum am spus și în video, doar trebuie făcut un minim efort.
@durasdual7467 Жыл бұрын
În China e diferit atacul de urs ?)))))
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Depinde de ce fel de urs dai :)
@AdiIon-h4t4 ай бұрын
Orice spray parfum care pulverizează cel puțin peste 1,5m Aproape toate sunt iritante pt ochi pt că conțin solventi cu numele de propyl etc..
@starskystars94934 ай бұрын
De ce nu se generează automat subtitrare în limba română?
@TransylvanianHikerRO4 ай бұрын
Nu știu, probabil pentru că este un video mai vechi și YT n-a anunțat încă nimic oficial în legătură cu adăugarea noilor limbi pentru subtitrare automată, dar am observat și eu că la videouri noi apare și în română. Am încercat cumva să-l forțez la acest video, fără noroc deocamdată.
@aurelcioara91784 ай бұрын
❤❤
@liviurebenciuc57725 ай бұрын
În Italia 10 urși în România peste 8 mi băi suntem nebuni
@NickDigga5 ай бұрын
iq scazut
@florentinacercelaru42485 ай бұрын
F bun videoclipul, DAR MULT MAI BINE AR FI SA SE DEA LEGEA URGENT PENTRU A FI VÂNAȚI! SUNT F MULTI SI NU ADUC NICI-UN BENEFICIU ȚĂRII. ONG-URILE CARE II APARĂ SA LE DUCA CAMIOANE CU MANCARE SI ATUNCI AR STA SATUI SI POATE NU AR MAI ATACA OAMENII. CÂȚI OAMENI TREBUIE SĂ FIE OMORÂȚI PTR A SE DA LEGEA MAI REPEDE??
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
S-a votat ieri o nouă lege în legătură cu asta.
@paulaliana11905 ай бұрын
Nu ucideti ursii sunt si ei animalele dragi ale noastre mai bine o asocoatie ar da de mincare si daca ei sunt satui nu ar ataca ❤
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
Problema este, că dacă primesc mâncare de la oameni devin prea leneși pentru a vâna și asociază oamenii cu hrana, deci pe termen lung le faci rău, cum am explicat și în video.
@gabrielc62525 ай бұрын
Ei ataca pentru ca este un instinct. Chiar daca nu le e foame, tot ataca pe cei pe care ii percep slabi
@miricaiuliana5 ай бұрын
După ce ca li s-au tăiat padurile acum au hotărât sa-i omoare pe ursi.
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
Nu doar pădurile s-au tăiat, dar s-au înmulțit și urșii.
@geluurs82352 ай бұрын
Sunt paduri destule , de fapt mai mare suprafata decat in 89. E propaganda ongeurilor platite din afara , exista interese in sabotarea turisnului , agriculturii , pastoritului in Ro. Inmultirea absurda a unui pradator inutil in numar asa mare e doar o unealta .. printre altele.
@донБольшой Жыл бұрын
Ce ținut secuiesc mă nene? 😆
@dorianmogos71644 ай бұрын
Greșit titlu ,ai fost atacat ca se ne spui cum e ???sau ce trebuie să faci ?
@augustintigan7250 Жыл бұрын
Am ajuns sa fie mai periculos că pe Climanjar
@HunGyilok5 ай бұрын
e facut deliberat de Maffia Globala
@doinanicolae2938 Жыл бұрын
Duceți-vă în Păduri plimbațivă dar luați-vă Și arme care să puteți Săi pune-ți pe fugă Decît să fiți voi atacați
@marianmarin87884 ай бұрын
Au fost ursi si in Ploiesti,,, Rambo, o luna au alergat sutoritatile dupa el.
@TransylvanianHikerRO4 ай бұрын
Da, din păcate, am văzut și eu în știri.
@Dautare1233 ай бұрын
Sunt din Busteni si n.am crezut vreodata ca am sa vad urs pe poteca spre cascada Urlatoarea,la cativa m de ea.Oameni,zgomotul cascadei,un loc neprietenos cu animalul.In 38 ani,nu m.am avantat in neant,nu am vrut sa deranjez adaposturile animalelor.Stiu,iubim natura si daca n.am iesi,o luam razna.Dar nu atat de deep ! Am auzit la stirile locale sute si sute de intalniri urs-om in locuri in care nu avem ce cauta.Omul exploreaza si daca ursul nu mai are mancare ca in urma cu 20 ani,devine prada ! Selectie naturala,ar spune unii,eu as spune ca este vb de prostie.Prostie pura,atat.
@TransylvanianHikerRO3 ай бұрын
În Bușteni venea ursul la gunoi și cu 30 de ani în urmă, am văzut asta în copilărie. Când ursul se obișnuiește cu omul, problema devine serioasă. Ar fi bine ca măcar pe traseele marcate să se poată circula într-o siguranță relativă. În unele zone din vest se iau măsuri, spray de urs obligatoriu de exemplu.
@Dautare1233 ай бұрын
@@TransylvanianHikerRO eu am spus de poteca spre cascada,nu de gunoaie cu toate ca acum 30 ani,ursii nu coborau.Cel putin eu,parintii si bunicii mei,nu am auzit.Ce spui tu,este partial corect.Traseele marcate fac parte din habitatul lor.Acum avem 5 pana la cascada,maine mai fac astia vreo doua.Ca exemplu.Sunt pro oameni dar nu si prostiei,cum am zis.Cum s.a obisnuit ursul cu omul? Revin la prostie.O noua lege de ieri,amenda de 2x celui ce hraneste ursul.De ce nu 30 zile in puscarie?Degeaba le da 2000 lei,nu le pasa.Dau de unul care n.are ce face cu banii si arunca 2 paini.Acolo isi vor aduce familia si o luam de la capat.Spray'ul ala este frectie la picior de lemn,atat.Au as face o chestie simpla.Te bagi in troaca,te mananca porcii.Fix pe barba ta.N.as omori un animal pt prostie..
@TransylvanianHikerRO3 ай бұрын
@@Dautare123 Cândva la începutul anilor 90 am fost pentru prima oară în Bucegi. Am venit cu trenul de la Oradea toată noaptea două familii și ne-am cazat în Bușteni în niște căsuțe de lemn vis a vis de un hotel mai mare. Ai meu știau că ursul coboară noaptea la gunoaie și au aflat de la localnici că obișnuiește să vină exact în zona unde ne cazasem, la tomberoanele hotelului. Bineînțeles cei doi tătici au așteptat noaptea în fața căsuței și ursul a și apărut la tomberon. Am vrut să văd și eu copil fiind și ne-am înțeles să fiu trezit dacă apare ursul, așa am apucat să văd umbra lui 😄 De acord că lipsa educației este principala problemă, asta încerc să îmbunătățesc și eu cum pot. În State și în Canada sunt sute de cazuri documentate în care sprayul a fost eficient la întâlnirea cu ursul. Dacă merge la urșii grizzly, nu văd de ce n-ar merge la ursul carpatin, mai mic și mai puțin agresiv.
@gigipopescu9020 Жыл бұрын
Se spune că dacă te caci pe tine de frică , ursului nu-i plac mortăciunile care put a hoit , și fiindcă nu mai prezinți nici un interes pentru el , se ìndepărtează de tine și astfel scapi cu viață .
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Nu știu dacă reușești să generezi un miros atât de puternic prin această metodă :)
@mihaelaarhip66465 ай бұрын
In paduri ,prin mijlocul padurii,atat de stufoase oamenii na u ci cauta.In concluzie ,oamenii is vinovati.😮
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
În ultimii ani nu doar în păduri stufoase găsim urși la noi, mai mult, cu cei sălbatici de obicei nu sunt probleme.
@Sillymarin4 ай бұрын
Esti prea tipicar cu carabe si bucle. Dar, ca muntoman vechi, sunt de acord cu tot ce spui. E bun clipul si sper sa-l vada multa lume
@TransylvanianHikerRO4 ай бұрын
Mersi, nu-i ușor de găsit nivelul corect de detaliere, unii s-au plâns că nu se înțelege cum se face bucla 🙂
@transylvanianbushcraft19365 ай бұрын
E util ce zici, dar NU e voie să arunci cu nimic spre el!! 2.NU e bine să porți îmbrăcăminte de culori țipătoare! 3.Când campezi, trebuie să ardă focul neaparat!Şi înainte de a mânca, aprinzi un foc! 4.Bărbații trebuie să "deseneze" un cerc în jurul taberei cu urină! Dacă are de ales între femei şi bărbați, 95% din cazuri, va ataca femeile! 5.ÎNTOTDEAUNA trebuie să ai un spray bun, de calitate la îndemână! Nu faci ture de nici un fel fără un spray valabil!! Vorbesc din experiență de peste 30 de ani in domeniu! Good luck every1!
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
3 - Nu ai mereu posibilitatea să faci foc, de exemplu în zona alpină, sau în rezervații. 4 - Am încercat asta o dată, n-am reușit să țin deoparte nici câțiva vulpi 😅 Probabil pentru că era lângă Transfăgărășan și erau obișnuiți cu omul.
@transylvanianbushcraft19365 ай бұрын
@@TransylvanianHikerRO niciodată nu se apropie dacâ ai un foc sănătos...de ex un foc lung😉 (Eu nu campez în zone unde e interzis focul). Az őseink tüzzel riasztottàk őket... Csinàltam 1 làngszòròt is WD 40 esből😉
@techreviews4282 Жыл бұрын
Cine poate sa faca pe mortul frate…ca te pui jos, nu respiri, dar tremuri de zici ca a dat parkinsonul in tine
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Da, ai nevoie de foarte multă sânge rece.
@defiance3129 Жыл бұрын
mai faceam ca ursul prin paduri, de placere, prostuț sau nu ca nu stiam ce prieteni buni sunt ursii, acu tac dar nici de mers nu ma mai tin, n,as vrea sa le fiu o masa pe cinste.
@techreviews4282 Жыл бұрын
@@defiance3129 deocamdata la mine nu a venit, dar in sat ne viziteaza pe fiecare saptamana.,cand eram mic mergeam singur prin padure, acum nici pe rau la peste nu mai merg!
@nicolaemarian70095 ай бұрын
..Cum să supraviețuiești in fața unui urs?...Simplu, când vezi că ursul se apropie de tine, stai pe jos și spui tare ...MOR ! MOR! MOR!....Când ursul se apropie și te aude , îți spune - De ce mori, mă ,că nu ți-am dat nici o labă?!...Și pleacă cu lehamite !...
@vyogab4 ай бұрын
😂😂😂
@christopherellis26632 жыл бұрын
💙🐻💛🐻❤
@beanbeny45249 ай бұрын
Eu de cativa ani merg intro padure sau ce a mai ramas din ea ca s-a taiat la greu copacii,si mai culeg urzici,macese ,etc.pana in acest an nu am intalnit decat cerbi ,arici ,bursuc,veverite,dar acum intro zi se lasase seara ,si am auzit fosnetul frunzelor uscate ca ceva se apropie,am crezut ca e vreun caine sau cerb,dar dupa ce a scos asa un sunet ca de fiara,mi-am dat seama ca poate fi vorba de urs,nu l-am vazut ,m-am dat intro parte din poteca si in apropiere dupa ruinele unei cladiri,pana ce a trecut,se pare ca mi-a mirosit urmele,dar nu a venit imediat ,vre-o 2-3 mai tarziu dupa lasarea inturicului,ce ma surprinde ca zona nu a fost frecventata de ursi,este in apropiere si o cale ferata circulabila,daca il lovesc cu pietre am sanse sa se sperie,sau daca pornesc lanterna brusc la telefon?daca arunc cu petarde sau daca i pun laserul pointer in ochi?
@TransylvanianHikerRO8 ай бұрын
E important să-ți faci simțită prezenta prin vorbit, cântat, chiar dacă ești singur, așa probabil se poate evita o întâlnire. E important să nu surprinzi ursul. Un comportament agresiv are rost doar în cazul în care ursul clar vrea să atace.
@analiticcritic6080 Жыл бұрын
Ursu e predator si vineaza din placere
@TransylvanianHikerRO Жыл бұрын
Pentru orice animal instinctul de autoconservare primează în mod normal.
@gigikontra7023 Жыл бұрын
@@TransylvanianHikerROpropun să se redenumească Ținutul Secuiesc în Ținutul Urșilor. Ce zici?
@bca-biciclindcuaxel75275 ай бұрын
Oamenii au devenit prea sensibili si prea slabi. Sa va povestesc caz concret de pe vremea cand era bunicul copil ( inainte de WW2 ). A luat-o razna la circ un urs polar de caldura, a atacat o femeie si a ranit-o si ii pazea corpul inconstient. Si ce crezi ca au facut ? Un tigan ursar, a intrat peste urs cu o ranga de fier, si a inceput sa ii dea cu sete in cap, cat era ursul de turbat, cum se ridica isi luat o teava in cap, dadea cu asa sete de au crezut aia ca il omoara, dupa vreo 5 rangi luate peste bot si intre ochi s-a facut mielusel si nici nu a fost nevoie sa-l impuste. Ursul e tot animal, nu e monstru, simte durere, simte frica. Cu o ranga il poti si omora, dar nici un animal cand se simte in pericol de moarte nu o sa stea sa fie omorat.
@TransylvanianHikerRO5 ай бұрын
Cu ursul polar nu ai altă șansă, doar arma. În Svalbard n-ai voie să ieși din oraș fără pușcă din cauza urșilor.