Daniel Ioniță, un AS al Vitezei la nivel național

  Рет қаралды 5,087

COLUMBA TV

COLUMBA TV

11 ай бұрын

Daniel Ioniță locuiește în Cugir, județul Alba, și este membru al Clubului „Voiajorul“ din localitate. Are porumbei din fragedă copilărie, iar primele emoții ale concursurilor le-a trăit în jurul vârstei de 14 ani. Îi plac toate categoriile, de la viteză la maraton, dar spune că zona în care locuiește este una foarte dificilă pentru etapele lungi, astfel că se focusează mai mult viteză, demifond și general. De-a lungul anilor a obținut numeroase trofee județene și provinciale, dar cele mai bune rezultate au venit în sezonul 2022, când a obținut locul 1 și 2 național la categoria AS Viteză Tineret, precum și locul 3 național Crescători Viteză. Practică văduvia deoarece spune că porumbeii sunt mai ușor de supravegheat, dar consideră că se și antrenează și concurează mai bine. În matca sa ajung doar porumbeii care au rezultate pe parcursul a cel puțin patru sezoane, însă zburătorii primesc doar doi ani pentru a dovedi că sunt buni reproducători. În ceea ce privește selecția puilor, aceștia sunt selectați atât la mână, cât și pe baza rezultatelor, cel mai important criteriu fiind ca aceștia să fie constanți.

Пікірлер: 3
@ionutmargaritoiu6396
@ionutmargaritoiu6396 11 ай бұрын
Un număr de contact al Domnului Daniel
@cipriansuceveanu7232
@cipriansuceveanu7232 11 ай бұрын
Suoer
@aurellancranjan6499
@aurellancranjan6499 11 ай бұрын
As vrea nr de telefon sa vorbesc cu dumneavoastra
Gelu Vochin, restart columbofil dintr-o nouă locație (II)
27:20
路飞被小孩吓到了#海贼王#路飞
00:41
路飞与唐舞桐
Рет қаралды 82 МЛН
마시멜로우로 체감되는 요즘 물가
00:20
진영민yeongmin
Рет қаралды 34 МЛН
DAD LEFT HIS OLD SOCKS ON THE COUCH…😱😂
00:24
JULI_PROETO
Рет қаралды 15 МЛН
Liviu Plăvițu, un nume sinonim cu performanța columbofilă (II)
28:45
Concursuri caniculare pentru porumbei!
8:36
Marian MIRICA
Рет қаралды 1,2 М.
Mihai Călăfăteanu - Un oltean pasionat de concursurile de Fond
11:13
Liviu Plăvițu, un nume sinonim cu performanța columbofilă (I)
23:46
Daniel Dediu - Sezon de referință în 2023
19:17
COLUMBA TV
Рет қаралды 1,6 М.
Tandemul Pancea + Grosu - o echipă focusată pe etapele scurte
16:53
Familia Damian, un sezon fabulos (I)
31:49
COLUMBA TV
Рет қаралды 2,2 М.
Lotul de Zbor a Masculilor 2024!❤️🕊️🙏
16:13
Loft Pigeons Alin
Рет қаралды 1,1 М.
(Part 2) Betrayed by a cunning friend in a ballet contest! Can the amputee kitten still dance?#cat
0:56
Meow Mow Cat Story 喵毛貓咪故事
Рет қаралды 6 МЛН
Bobcat Moves Quick & Acquires Lunch
0:10
Nature is Metal
Рет қаралды 3,8 МЛН
The price was very heavy! 🥚🧴
0:20
Cat in Day
Рет қаралды 7 МЛН
Tortoise 🐢👍, Gorilla 🦍👍 & Rhino 🦏 .........? #shorts
0:18
bebek lucu #bebeklucu #duck #cuteducks
0:13
Guntur ajii
Рет қаралды 6 МЛН