De ce NU mai sunt ATEU? | Bogdan Ciubotariu LIVE #3

[@andrywusgamer124]

Mulțumim pentru Podcast 🙏🏼

[@DubluSensPodcast]

Cu drag! 🤗

[@BibliaRelevanta]

Bună 😃! Foarte interesantă ideea de discuție cu un fost ateu. Felicitări pentru inițiativă și toată munca depusă! Cu siguranță NU este ușor, mai ales pentru un student la medicină. Domnul să te binecuvânteze și să te întărească cu pasiune veșnică în tot ce este după voia Lui! Ca întrebare pentru Bogdan, sunt curioasă să aud mai detaliat cum arătau acele discuții despre Dumnezeu cu prietenul lui? Mie personal mi se pare greu să deschid o discuție, să fiu inițiatoarea. Ce fel de întrebări îi punea acel prieten, cum deschidea discuțiile? Pentru că te întâlnești cu un prieten și ieși, dar nu vine vorba despre Dumnezeu așa din senin și se simte ciudat să începi să vorbești direct... Asta dacă mai ține minte. Mi-ar fi plăcut un răspuns la întrebarea ta, Adriel: "Cum știi că ești de partea corectă când alegi să crezi că Dumnezeu există?"

[@DubluSensPodcast]

Mulțumim pentru feedback, Kyra. Apreciem că ne urmărești. Am să transmit întrebările mai departe și revenim cu răspunsul 🤗

[@florinmircea7411]

Atunci cand-intr-adevar-doresti sa il cunosti pe Dumnezeu (Dumnezeu adevarat-Suprema Putere si Intelepciune care conduce-prin intermediul legilor naturii-Universurile), il cauti cu ardoare, pornind de la studiul religiilor fundamentale ale omenirii (religia iudeo-crestina isi are temeliile in Biblie-Vechiul Testament si Noul Testament, dar si al celorlalte religii ale omenirii)-un studiu comparat si fara prejudecati. Vor aparea intrebari (de ce? cum?, s.a.), multe intrebari la care liderii religiosi-preoti, pastori,...s.a. nu vor putea sa raspunda-la toate, intrucat nu au pregatirea necesara. Apoi vei studia diferitele stiinte (matematica-pentru amplificarea puterii de intelegere, fizica, chimie, biologie, astronomie, astrofizica, psihologie, s.a.), tot asa, un studiu comparat si fara prejudecati mistico-religioase induse de catre anumite persoane influente din Biserica. Pentru a putea intelege-atat cat se poate-existenta si manifestarea anumitor tipuri de energii subtile. Iti vor aparea multe intrebari. Apoi trebuie studiata istoria diferitelor popoare, pentru a putea intelege valorile religioase ale fiecarui popor in contextul istoric relatat de diferitele carti. Apoi va trebui sa faci un studiu critic, comparativ si integrat al diferitelor religii ale omenirii si ale diferitelor stiinte, pentru a putea filtra anumite aberatii propovaduite de anumite religii. Sa cauti explicatii stiintifice la anumite fapte relatate de cartile marilor religii. De ex.-fiindca este in actualitate-una dintre explicatiile plauzibile (stiintifica) ale aparitiei virusului gripal corona este modificarea structurii moleculei de ADN a virusului de gripa obisnuit, astfel incat acesta (virusul) sa se adapteze noilor structuri genetice ale anticorpilor care constituie sistemul imunitar al organismului uman, deci pentru supravietuire, si nicidecum o pedeapsa a lui Dumnezeu pentru pacatele noastre sau o lucratura a diavolului, a Satanei. Deci este vorba de evolutia unor structuri vii (nu neaparat asa cum a inteles-o si a descris-o Charles Darwin)-ceea ce Biblia-din pacate-combate. Insa nu trebuie sa facem o analogie stricta intre evolutia bioogica propovaduita de Darwin-selectia naturala, adaptarea la schimbarile de mediu, astfel incat entitatea biologica sa supravietuiasca-si evolutia lumii fizice in general, nu neaparat boilogice-de ex. structurarea materiei incepand cu Big Bang-ul, in atomi, molecule, structuri complexe (unde nu se pune problema de supravietuire-in sensul darwinist). Se ajunge la concluzia existentei unui program elaborat de catre o inteligenta (informatii) infinit superioara inteligentei umane. In ciuda principiului al II-lea al termodinamicii, al tinderii materiei catre dezorganizare, haos, dezintegrare, moarte, echilibru. Bineinteles, ateii si combatantii designului inteligent vor avea obiectii. Dar...sa revin. Dupa toate aceste studii trebuie eliminat ceea ce este anacronic si nu se regaseste in legile de conduita ale societatii actuale (sa ne gandim ca Biblia a fost scrisa cu mii de ani in urma, cand oamenii erau salbatici), sau cu stiintele, sau nu se potriveste cu principiile fundamentale de viata care se regasesc in toate religiile fundamentale ale omenirii. Altminteri riscam sa cadem in dogmatism si-in final-in fanatism. Insa nu ar trebui sa eliminam din ceea ce am aflat prin studiul cartilor marilor religii ale omenirii ceea ce s-a demonstrat ca exista (chiar sub o alta forma). De ex. Intalnirile cu anumite posibile civilizatii extraterestre. Foarte, foarte important este ca aceste studii sa se imbine armonios cu trairile de zi cu zi ale omului, rezultand intr-o atitudine si intr-un comportament exemplar si armonios fata sine, de ceilalti si de Dumnezeu. Astfel incat sa ajungem sa intelegem esenta principiilor de viata pe care le propovaduieste fiecare religie fundamentala. (Iisus Hristos-pentru crestini, de ex.). Realationarea cu Suprema Putere si Intelepciune care conduce Universul (Dumnezeu) are loc la un nivel extrem de profund al fiintei umane, in unitatea dintre minte si emotii. Totodata aceasta stare de beatitudine transcende orice emotie (manifestandu-se la nivel subtil, si nu prin cantece si dansuri, sau alt fel de manifestari exterioare) si se manifesta printr-o bucurie si dorinta de cunoastere si mai mare si de relationare cu Fiinta Suprema (Dumnezeu). Aceasta stare nu se poate descrie in cuvinte. Criteriile de evaluare ale trairilor noastre in armonie cu sine, cu semenii si cu Dumnezeu sunt simple, dar foarte profunde. De ex., in religia crestina-din invataturile Domnului Iisus Hristos: "II veti cunoaste dupa faptele lor", "Faceti-le semenilor vostri ceea ce vreti ca ei sa va faca", sau indemnul pe care i l-a dat Domnul Iisus Hristos tanarului bogat, s.a. Acestea sunt niste criterii foarte puternice de autoevaluare si de autoreglare in plan spiritual a evolutiei omului, dincolo de tot ceea ce studiem. Altminteri, fara a obtine rezultate pe calea evolutiei spirituale, totul este o iluzie in plan religios, doar ne amagim ca suntem copiii lui Dumnezeu (in cazul religiei iudeo-crestina), ca suntem mantuiti s.a., daca studiem Scriptura, venim la Biserica si dam zecimea, dar-in realitate-ramanand tot decazuti in animalitate si in ignoranta (orgoliosi, lacomi, non-empatici, rai, dominatori, lipsiti de iubire, s.a.), sau, mai rau, in planul bestial, si nicidecum in planul uman, sau in planul divin. Adevaratul caracter al omului si adevarata credinta si adevarata educatie se vad si in felul de a comunica al acestuia. Pentru a avea sanse de evolutie spirituala este necesar sa ne cultivam non-atasamentul. Totodata, in paralel cu aceste studii si experiente, este necesar sa adopti si un stil de viata sanatos, incepand cu alimentatia, cu activitatea si odihna (sa existe un echilibru), cu programul de viata, in general. Sa adopti un regim curat de viata (fizic si mental). Numai prin cunoastere si prin aplicarea principiilor fundamentale de viata, zi de zi, putem sa ne ridicam-din planul bestial, in planul uman al existentei. Cat despre ridicarea in planul divin al existentei umane, in lumea si in viata actuala, este foarte dificil, aproape imposibil. Problemele sunt simple in complexitatea lor!!! Nu doar..."Cine crede si se va boteza va fi mantuit". Ce simplu ar fi!!! Eu prin mantuire inteleg: "Refacerea chipului lui Dumnezeu in fiinta umana" (definitia teologica) si nicidecum o simpla salvare din pacat. Salvarea vine ca o consecinta a mantuirii. Ar mai fi multe de spus, dar ma opresc aici.

[@florinmircea7411]

Credința vie in Adevăratul Dumnezeu consider că este un proces, proces care poate dura intreaga viață. De ce? Pentru căAdevăratul Dumnezeu este nelimitat, omniprezent, omniscient, drept pentru care numai omul serios, sincer, inteligent, chiar înțelept și dornic de cunoaștere își poate menține această credință, nealterată. Pentru un astfel de om, credința vie reprezintă ceea ce a rămas, dupa indepărtarea, înlăturarea tuturor indoielilor in ceea ce privește existența, natura și lucrarea Adevăratului Dumnezeu, indoieli ivite pe parcursul cautării Adevaratului Dumnezeu, in religii, in diverse științte, in filosofii și inlaturate prin elucidarea problemelor misterioase ridicate de religii, de științte și de filosofii. Atunci, și numai atunci, omul care Îl caută pe Adevaratul Dumnezeu, poate, in liniște, să își ,,coboare mintea în inimă,,, așa cum se vorbește in religia creștină și să intre in comuniune, conștient fiind și neinfluențat de anumite substanțe psihedelice și nefiind supus diverselor manipulari-cu Adevăratul Dumnezeu.

[@narratedclips7]

Minunate cuvinte! 😁🙏

[@florinmircea7411]

Da! A explica raportul/relația între credință și rațiune în abordarea relației dintre individul căutător, înscris pe o anumită cale spirituală și o anumită divinitate, este ceva extraordinar de complicat. De ce? Fiindcă Adevăratul Dumnezeu nu aparține lumii noastre, este dincolo de o înțelegere deplină de către mintea umană, intuirea existenței și a acțiunii Adevăratului Dumnezeu făcându-se extrem de superficial, prin intermediul descoperirii progresive a creației Sale, a micro- și a macro-universului. De ce? Fiindcă omul este extrem de limitat, fiind "încastrat în timp și spațiu". Pentru individul căutător de Dumnezeu, relația dintre credință și rațiune, încrederea rațională într-o divinitate, a evoluat, în decursul istoriei umanității, de la concret, la abstract, în funcție de evoluția creierului și în funcție de avansul științelor. Relația dintre credința în divinități și gândirea rațională a acestei relații a evoluat în funcție de avansul civilizației (dezvoltarea creierului, a minții umane, avansul științei și avansul tehnologic). Să mă explic. I) În negura istoriei umanității-în Preistorie și în Antichitate-credința individului era rudimentară, în anumite entități antropomorfe, zeități, menite să explice anumite fenomene naturale (inundații, cutremure, fulgere, tunete, eclipse, ș.a.). Rațiunea credinței lor în anumite ființe supranaturale fiind justificată de frica de fenomenele naturale ca fiind generate de către anumite zeități. Omul primitiv încerca să îi îmbuneze și să le obțină protecția. Astfel au apărut religiile politeiste. II) În Antichiate, in Evul Mediu, dar și în Epoca Modernă și în Epoca Contemporană a istoriei umanității, deja, asupra unei părți a umanității, și-a pus amprenta credința în ființe supranaturale, zeități, apoi credința într-o singură zeitate, atotputernică, care, deja, nu mai era personificarea anumitor fenomene naturale, ci, erau mai subtile, relația între om și divinitate concretizâmdu-se atât pe o cunoaștere rațională a universului și pe o implicare mai mult sau mai puțin directă a acestei divinități în funcționarea universului, dar și pe o rafinare a emoțiilor și a sentimentelor umane în raport cu Dvinitatea, dar și cu semenii. Apare, astfel, o interiorizare a relației dintre individ și divinitate, aceasta nemaifiind atât de materială, de concretă, față de divinitățile primitive. Astfel au apărul religiile monoteiste. Însăși imaginea omului care exprima Divinitatea a evoluat, s-a îmbunătățit (de la o imagine abrutizată, dură și foarte personificată-atât ca aspect fizic, cât și sub aspect psihic, intelectual, spiritual-la imaginea unui Dumnezeu iubitor, iertător). Astfel, de ex., în religiile avraamice-în ordine cronologică: Iudaismul, Creștinismul și Islamul-Divinitatea a devenit Una, și care "se transformă", ajungând să transceandă planul fizic al existenței (Vechiul Testament-Geneza), către un plan non-fizic, care nu mai este limitat de sfera omului de înțelegere. Relația dintre credința individului într-o divinitatea supranaturală, dar "încastrată", totuși, în lumea noastră, foarte asemănătoare d.p.d.v. al felului de a fi, omului-cu calități și cu defecte. Relația omului cu Divinitatea se baza, încă, pe frică, pe comportamentul "recompensă-pedeapsă". Apoi relația dintre credință și rațiune în abordarea relației dintre om și Divinitate a trecut, de la o relație bazată pe frică și pe dorinta de a fi protejat, la relația dintre om și o Ființă spirituală, Divinității atribuindu-i-se calități mult mai rafinate și subtile, (dragostea desăvârșită, iertarea, ș.a.). Aceasta Ființă fiind concretizată în persoana Lui Iisus Hristos, în religia Creștină. S-a trecut, astfel, de la frică, la o dorință nețărmurită de cunoaștere a Divinității, bazată pe dragoste. Dumnezeu este duh. Totodată raportarea omului la Divinitate se interiorizează foarte mult. Rugăciune, meditație. "Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru", a zis Hristos. Creația lumii și a vieții se poate explica prin dragostea lui Dumnezeu. Deci rațiunea credinței în această etapă a dezvoltării omului este dată de o relație subtilă, extatică cu divinitatea, în scopul cunoașterii atât de sine, cât și a sinelui în raport cu această divinitate, în scopul unei necesități de a își depăși condiția animalică, pur instinctuală a existenței. III) În Epoca Modernă și în Epoca Contemporană a istoriei umanității, deja, mulți oameni căutători ai unei divinități, precum și a stabilirii unei relații autentice cu o astfel de divinitate (să-i spunem Dumnezeu), fiind mai instruiți decât în epocile anterioare ale istoriei, prin școlarizare și prin accesul la informații, prin dezvoltarea creierului și a gândirii raționale, a gîndirii abstracte, nu mai sunt mulțumiți de imaginea unui Dumnezeu descris de religiile fundamentale ale omenirii. Căutătorul zilelor noastre încearcă să îmbine, în interiorul ființei lui, informațiile științifice accesibile, gândirea rațională și trăirea din plin a relației cu o Divinitate, abstractă, neantropomorfă, dar reală (în sensul că nu mai este accesibila pe deplin, înțelegerii umane, dar care, totuși, intuiește că există), în afara spațiului și a timpului, ca Suprema Putere și Înțelepciune care conduce Universul. Acest căutător încearcă să îl înțeleagă pe Dumnezeu ca fiind în spatele tuturor principiilor existenței universurilor și a vieții, creând, în continuu universurile prin legile "emise" de el. Totodată acest căutător să interiorizeze mult relația cu Divinitatea, trăind, în toată plenitudinea, extazul "întâlnirii" cu acestă divinitate și depașind stadiul infantil al exaltărilor emoționale, dar, totuși, bucurându-se de pătrunderea relației cu divinitatea, prin cunoaștere, fiind, totuși, conștient că este cu neputință să Îl cunoști, întrutotul, pe Adevăratul Dumnezeu. Totodată, un astfel de om își transfigurează extraordinar de mult ființa, devenind mai bun, mai altruist, mai detașat de lucrurile materiale și mai dornic de a Îl cunoaște pe Adevăratul Dumnezeu. Foarte important de menționat este faptul că oamenii situați pe unul dintre cele trei niveluri expuse de înțelegere a relației dintre credința într-o anumită divinitate și gândirea rațională, în abordarea relației dintre om și divinitate, îi consideră naivi, înapoiați, infantili în înțelegerea acestei relații, pe oamenii situați pe nivelul inferior, și în funcție de evoluția spirituală a individului. Aceștia pot fi considerați atei în raport cu divinitatea de pe nivelul inferior. Deci rațiunea credinței omului într-o Divinitate este dată de dorința de a își explica cele mai subtilelegi care guvernează funcționarea universului și a vieții, precum și a dorinței de a se relaționa cu această Divinitate, contemplând măreția, puterea și inteligența acestei divinități. Ar mai fi multe de spus, dar ma opresc aici!