Ție sa îți dea Dumnezeu sănătate pentru curajul pe care îl provoci în această melodie!!! ✌️👏Trăiri care ne fac să realizam ce este cu adevărat de calitate în viata noastră!! Pace✌️✌️
@mateifuioaga51294 ай бұрын
Să-ți dea tata sănătate, Bogă, pentru beatul ăsta! Ce dor mi-era de mine... (Strofa 1) Mi-a luat așa de mult să vreau așa puțin. Prin câte am trecut... n-am crezut că îmi revin. Optimul optimist, au reușit să mă deprime Actori de mâna a doua cu care a trebuit să fiu pe film. M-au făcut să uit că-s parte din Divin, dar i-a mea vină: Eu am vrut să fac parte din mulțime. Am vrut să mă-ntrec pe mine. Dar m-am întrecut cu gluma; Am avut de furcă - caudină - poate m-am lăsat de fumat. Nu mai sunt același, doamna psiholog, Și asta mă doare, doar vă rog, vreau ajutor să mă întorc La ce știam că sunt. Vă dau în scris, mă las de drog... A doua zi am rulat o mare bâtă și am făcut-o de Porc (jur). Eu nu mint, că mă-ntunecă cu totul. De aia, deseori, mai diplomat decât mine e și tortul. Niște Anxiar de la bunică-mea, să se ducă nodul Ăsta negru din piept, norocul meu că-mi place sportul. (Refren) Am agățat una dintre stele, Spune c-am fost una dintre ele. Îmi amintește cât de mult o iubeam, Și, cum o iubeam, așa străluceam. Stau de vorbă cu una dintre stele, Spune c-am fost una dintre ele. Ca să știu cât de mult mă iubea Îmi scrie pe geam cu lacrimi de stea. (voce negativ) lacrimi de stea... x4 (Strofa 2) Un pui de soare dă să spargă coaja nopții. Să fiu eu, oare, cel ce rupe vraja sorții Și se duce tare, lăsând prăjiții și toți copții Să piardă din culoare stând întinși pe plaja morții? Sunt bine-acum, m-am deschis precum o floare Și vreau să stau sub soare, nu prin pagini de ierbare; C-asta mică deja-i mare și chiar azi are serbare. (și eu sunt educator, doamna educatoare!) Nu știi ce înseamnă a iubi până nu crești copii, De-aia când aud de-atâtea iubiri, sincer... am dubii. C-am tot iubit pentru mine atâta timp și e stupid, Dar fără dragoste de sine nu ești tot ce-ai putea fi. M-auzi, lume?!? Mă simt dator, te fac frumoasă. Tu ești a mea mireasă, din tine toată îmi fac casă. Trăiesc printre foi, sper doar așa să mă fac varză... Femeie... tu ești a mea stea norocoasă. (zic) (Refren) Am agățat una dintre stele, Spune c-am fost una dintre ele. Îmi amintește cât de mult o iubeam, Și, cum o iubeam, așa străluceam. Stau de vorbă cu una dintre stele, Spune c-am fost una dintre ele. Ca să știu cât de mult mă iubea Îmi scrie pe geam cu lacrimi de stea. (voce negativ) lacrimi de stea... x4
@JohnX-3694 ай бұрын
Când crezi că starea e de neînțeles, apare DOC cu poezia. ❤
@sayanoramogadishu38424 ай бұрын
Multumesc Doc. Mersi omule... Oiii ce nevoie aveam de muzica asta.. 🫡🤙🤙 ,,, Nu stii ce înseamnă a iubi. Pana nu cresti copii,, . Ce adevarat.!
@UnseenWorldTravels4 ай бұрын
Prin muzica ta ai deschis o fereastră spre suflet, un refugiu în care pot scăpa de greutățile lumii și regăsi bucuria pierdută. Îți mulțumesc din inimă pentru arta ta divină, care a devenit pentru mulți dintre noi o punte către un colț de paradis.
@Uroborus054 ай бұрын
❤ sa-ti multumesti si tie, ca-ti permiti sa simti. Viata e divina. Doctoreeeee, hrana pt suflet!!!
@Connect-R.4 ай бұрын
Word
@williemays79323 ай бұрын
iesi ma relule
@adutzu150614 күн бұрын
@@williemays7932mergi pe burta,n ai loc de el sau cauti atentie,n ai învățat nimic despre viață
@fegheaizdrea1638Күн бұрын
Și ție DOC, sa îți dea tăticul multă sănătate pentru versuri! .... și mulți bani frate(dedicatie)
@alylee92854 ай бұрын
Fix mai devreme mi-a apărut ca amintire la story, de acum 1 an, Doc pe Tik Tok cu piesa asta. Abia așteptam să o am în playlist ❤️ E mel mea de suflet în acest moment 🙏
@SpoonfulOfYum4 ай бұрын
🫡🫡Ai venit exact cand trebuia cu gandurile tale care ce sa vezi …sunt toate gandurile mele. Multumesc doctore!
@raulbogdandavid36523 ай бұрын
121k ??? De aici ne dăm seama de nivelul de cultură...păcat! Priviți trendurile să vedeți de ce fel de oameni sunteți înconjurați . Cât de spre Doc ... mulțumim tati! Meriți ascultat pentru efort și inteligență.
@gramasergiu4364 ай бұрын
Doc atinge cele mai indepărtate culmi cu acest album absolut genial din toate punctele de vedere❤❤❤ah și sa va dau un pont:ascultați cu ❤
@CasaTelefoanelorTimisoara4 ай бұрын
Piesa preferată de pe album, numa dacă ai fost pe acolo o înțelegi
@mykola63584 ай бұрын
O astept inca de cand am auzit o pe tiktok❣️❣️🙏
@Nabil.issa934 ай бұрын
si mie mi-a fost de tine DOC 🙌🧠
@lexsodz4 ай бұрын
Dǎ direct în suflet. 🙏 "Ce dor mi-era de mine..."
@jmtsuАй бұрын
Baaaaaaaaaaa,ce mișto! Felicitări! Nu știu cum se zice la voi!
@robertjb_9367Ай бұрын
nu am cuvinte ....Multumim DOC ❤️
@popesculiviu2874 ай бұрын
This song hits different when you’re stoned..Tears of a star 💫
@valentin55383 ай бұрын
Doctorul a intrat în sala de operație, 3 minute și 16 secunde de salvat inimi și suflete.
@silvium15792 ай бұрын
Sa-ti dea Tata' sanatate si tie Doctore ca tare bine se simte piesa asta 👏👏
@hritcuromeo90464 ай бұрын
Dupa atâta timp, după atâtea piese, inca mă număr printre primii 10k la prima ascultare ...
@pocansergiusorin79294 ай бұрын
Incredibila pesa docule , sa iti dea tata sanatate pentru ceea ce faci
@MedereuSeinАй бұрын
Să-ți dea tata sănătate pentru beatu asta ce dor mi-era de mine
@iulian.iulian13854 ай бұрын
Intra piesa asta direct la suflet
@albert.13e4 ай бұрын
Nu știu dacă intr-o oarecare măsura gândim toți la fel darrrr…DOC-ule ,ai spus in versurile astea ceea ce 90% gândesc dar n-au curajul sa se exprime verbal sau nu știu cum,ai tradus niște suflete,mulțumesc
@oanapaunescu39144 ай бұрын
Mulțumesc! ❤ Se mulează pe sufletul meu și nevoile lui! 🙏
@filipbaschir16543 ай бұрын
bravo! fetita mea are 1 an. de 1 an sunt clean. multumesc pentru melodia asta. parca pt mine ai scris-o!
@mrv39842 ай бұрын
Nu cred ca se compara nimeni cu tine dupa ultimele piese
@Razvan-d2u4 ай бұрын
Melodia mea! Noroc ca iubesc sportul, im rest pace!
@nycollegreen22694 ай бұрын
Ne a fost tare dor de tine tati ❤
@dragotasergiu4 ай бұрын
M-ai rupt doctore!❤
@paraschivaalbert3 ай бұрын
Îți mulțumesc mult pentru piesa asta!
@foxynoway4 ай бұрын
Am plans... Iti multumesc!
@elviravoiculescu56494 ай бұрын
Si eu.
@NoteZECEPLUSCINCIGE3 ай бұрын
Dumnezeu e totul
@Ande.A4 ай бұрын
Băi frate de când am așteptat piesa asta❤
@mariusadinca4 ай бұрын
de cand astepti bosule?
@Ande.A4 ай бұрын
@@mariusadincade când a fost sneak peak pe tt BOSSSSSSSSSSS
@alexandrugabriel95154 ай бұрын
❤❤❤❤❤ Am crescut cu tine Tata' Doc 🤩🤩🤩🏆🏆🏆 Suna atat de bine, parte din suflet ❤❤❤
@M3rt93Ай бұрын
Așteptam piesa asta .
@lucianpetrica90612 ай бұрын
Te iubesc, prietenește bineînțeles...pentru mine chiar ești un DOCTOR!!!!❤❤❤
@madalincx90054 ай бұрын
this feeling🔆🍁
@adrian-madalinradu323424 күн бұрын
2025. Tot pe film. 🤔
@gogutamunteanu98944 ай бұрын
Felicitări🎉! Ești o ,,stea,,
@iANfromOcultRecords4 ай бұрын
Vreau să dedic această melodie cuiva..dar n-am cui :))❤
@valit32744 ай бұрын
Pfff … de când asteptam piesa asta !! ❤❤
@irinelpaulandrei79154 ай бұрын
Big up doctore . Respect
@robertjb_9367Ай бұрын
" si eu sunt educator ,doamna educatoare " 🥹❤️
@elementullipsa5094 ай бұрын
WE MISSED YOU DOC
@elviravoiculescu56494 ай бұрын
O stea esti si tu, Doc.
@radutradu25444 ай бұрын
Mi-a luat asa demult sa vreau asa puțin 😢❤
@cotigadorin4354 ай бұрын
M ai spart cu asta ...❤
@EA-wr2jv4 ай бұрын
Ce dor imi era de mine...si a venit Doc sa-mi arate!#statement
@onetz19964 ай бұрын
Ce poezie frumoasă
@ovidiuapintiliesei45264 ай бұрын
Ce piesă!
@ArunnarcisLupu4 ай бұрын
Mulțumesc pentru piesa
@claudiu9414 ай бұрын
Lacrimi de stea! ❤
@Alex-pg8sf4 ай бұрын
Te iubesc frate 🙏 Pace
@florinmunteanu45054 ай бұрын
Fara cuvinte...
@speedy48334 ай бұрын
Briliant
@melcivalentin23104 ай бұрын
Arta🔥
@AndreeaWhiteee4 ай бұрын
CE DOR ÎMI ERA DE MINE !!!
@lostsynapseАй бұрын
ba am simtit aia cu anxiar de la bunica...did the same shit 10 years ago...
@adishuppy41364 ай бұрын
Fără termen de comparație ! OG🎶
@robertoghinea46774 ай бұрын
Arta !
@soriniacob91754 ай бұрын
Anxiar cipralex bastoane ocb cocârț si noaptea pe la 2 bag si 1 mirzaten full sa ma ia somnu deci Vladuteeee ce ma fac tata ca nici la 35 nu stiu ce vreau ce pot
@babydenys1324 ай бұрын
Renunti la chimicale,iti setezi teluri,bagi cu ambitie,te zbati sa iesi,sa reusesti..usor usor o sa fie bine
@soriniacob91754 ай бұрын
@ScoicaDeMare am un golden retriever pe nume Archie si sunt si cu o tipa, iar pe Dumnezeu il port in suflet si in ganduri mereu..
@soriniacob91754 ай бұрын
@ScoicaDeMare Doamne Iti multumim pentru tot! Amin!
Almost there, nu ai idee cat mă ajută în momentul de față, îți mulțumesc enorm!
@ancacristina40964 ай бұрын
❤❤❤❤❤❤🔥🔥🔥🔥🔥
@Joella14.07Ай бұрын
Lacrimi de nea
@svtzzz4 ай бұрын
Pfff 😳
@TIRCA64 ай бұрын
🔥🔥🔥
@monasbrother15714 ай бұрын
Mulțumesc .
@hiphopheritage4 ай бұрын
💪💪💪
@crazyfrog3414 ай бұрын
👏👏
@iamnotvlr72264 ай бұрын
❗️
@elviravoiculescu56494 ай бұрын
❤
@GanGaleXis964 ай бұрын
✨️💖💥
@ioanamari39734 ай бұрын
❤❤❤❤❤
@valigemanar70744 ай бұрын
🙉
@x3nz4 ай бұрын
De unde cumpar albumul in format fizic ?
@Constantin954 ай бұрын
Albumul cand este gata ?
@florinlex77344 ай бұрын
De acum 3 zile cred, sau 2
@lex4life104 ай бұрын
Legat de muzica nota 10 , dar de la emisiunea cu Faimosii mi sa schimbat parerea despre el si caracterul lui :( .
@copyright82914 ай бұрын
Mereu a fost așa, dar după 2012 încolo s-a dat pe prafuri și altele și asta se vede în tot comportamentul lui. Plus dieta de iarbă care de la un timp se urca la creier. Se reflectă asta și-n muzică pe parte metafizică, fiindcă să te confrunți cu un Dumnezeu creștin palpabil e luptă grea, merge cu eufemisme religioase orientale care-s mai mult filosofie speculativă. Cu suficient drog în creier, vei ajunge inevitabil, chiar și pentru scurt timp, la Samsara.
@lybra58803 ай бұрын
Ce fa' MĂ?!
@marwsbro42223 ай бұрын
Coane , te rogg
@Joella14.07Ай бұрын
Ne-a luat si noua ceva Sa intelegem cum s-a intamplat Sufletul ni tot despicat Am iesit din cacat, scuze ca sunt cam spurcat M-am pierdut ca luna printre ele Beatul vine si el cu ele Stelele mele