Dumitru Constantin Dulcan: Forța emoțiilor în modelarea sănătății

  Рет қаралды 49,795

Granitele Cunoasterii (cu Daniel Roxin)

Granitele Cunoasterii (cu Daniel Roxin)

Күн бұрын

Tot mai multe dovezi științifice ne arată că suntem co-creatori ai realității, că ne modelăm propria viață prin emoțiile și gândurile noastre, indiferent că știm sau nu știm asta.
Filtrul prin care privim lumea și care este expresia tuturor experiențelor, tuturor acumulărilor mentale și emoționale pe care le-am adunat, este ceea ce ne poate ridica sau coborî, ceea ce ne poate face viața mai bună sau care ne-o poate ruina.
Pentru că astăzi este dincolo de orice semn de întrebare faptul că perspectiva pe care o avem asupra vieții, emoțiile născute din aceasta perspectivă ne influențează sănătatea în bine sau în rău.
Cu alte cuvinte, avem la purtător un instrument puternic pe care, în funcție de gradul nostru de conștientizare, îl putem transforma în panaceu universal sau otravă mortală.
Și pentru că, desigur, ne dorim să fie vorba de un panaceu universal, împreună cu medicul și neurologul Dumitru Constantin Dulcan, vom discuta astăzi despre puterea emoțiilor și sănătatea.
Vizionare cu folos!
Emisiunea face parte din ciclul CONVORBIRILE DALLES, un proiect al Centrului Metropolitan pentru Educație și Cultură Ioan I. Dalles din București.
Daniel Roxin
#stiinta #epigenetica #santate

Пікірлер: 78
@luchijianu8819
@luchijianu8819 9 ай бұрын
Încă o dovada cât suntem de inconștienți cu viata noastră...Mulțumesc divinului pentru șansa de a învăța de la oameni sinceri ,de la oameni cu adevărat spirituali.Va mulțumesc mult, domnule doctor Dulcan precum și domului Roxin .
@zinadicusara1700
@zinadicusara1700 9 ай бұрын
Domnule profesor v-aș asculta ore în șir!!! Sunteți minunat 🙏🙌
@izabelaizabela9144
@izabelaizabela9144 Ай бұрын
Mult respect
@CristianaȘerban-q7y
@CristianaȘerban-q7y 26 күн бұрын
Mulțumesc cu recunostinta!
@mimidraganescu7806
@mimidraganescu7806 9 ай бұрын
Mulțumesc, vă ascult cu drag emisiunile, mulțumesc domnului Doctor Dulcan pentru învățături.Sa fie sărbătoare în fiecare zi.
@marialuminita7713
@marialuminita7713 9 ай бұрын
Eu cred ca hrana, hainele si tot restul trebuie sa le avem mereu de calitate sa respingem mizeria mereu deci saracia si nespalarea deci bolile si sa ne simtim in siguranta si sa traim mereu cu iubire indiferent de forma.
@carmenroman5756
@carmenroman5756 9 ай бұрын
000😅😅00
@carmenroman5756
@carmenroman5756 9 ай бұрын
000😅😅00
@ginabusca2136
@ginabusca2136 9 ай бұрын
Fara discutie! Ce faci cand ceva above you nu-ti permite?
@EugeniaLupu-ut7zk
@EugeniaLupu-ut7zk 6 ай бұрын
🎉51👍​@@carmenroman5756
@mileavioleta8209
@mileavioleta8209 5 ай бұрын
suntem omorati emotional, trebuie sa disoara lumea noastra.
@dorinacrisan7786
@dorinacrisan7786 9 ай бұрын
Mulțumim din suflet pentru tot ce faceți, pentru toate învățăturile aduse la cunoștința noastră! Sunteți oameni minunați! Sănătate și Paște fericit! 🙏❤😘
@ciocanmaria
@ciocanmaria 6 ай бұрын
Domnule doctor va mulțumesc și i mulțumesc bunului Dumnezeu că ne dați niste lecții de a ne face viața mai frumoasă sa va tina Dumnezeu multi ani printre noi un om cu suflet mare felicitari
@maringlena9893
@maringlena9893 9 ай бұрын
Să ne trăiți Domnul Doctor Multiii aniii
@Elenys
@Elenys 7 ай бұрын
MARE OM ❤️❤️❤️❤️🔝🔝🔝
@virginiavlasie6149
@virginiavlasie6149 8 ай бұрын
❤ Mulțumesc! Este o bucurie sa ascult ,pe Domnul Profesor și plină de informație benifi a! Felicitări 😊
@andoneliliana952
@andoneliliana952 3 ай бұрын
Mulțumesc frumos !
@mihaelaciubota7233
@mihaelaciubota7233 9 ай бұрын
Multumesc ❤🙏nu e de ajuns sa sperăm.. trebuie sa facem ceva noi ăștia care am înțeles cum merg lucrurile..să învățăm și pe ceilalti❤
@vasilicasimion1327
@vasilicasimion1327 9 ай бұрын
Multumesc din suflet pt ca ne impartasiti din cunostintele dv pt sanatatea noastra .PASTE FERICIT
@CameliaScurtu
@CameliaScurtu 4 ай бұрын
❤❤❤
@iolandaiordache3630
@iolandaiordache3630 5 ай бұрын
Amin ❤
@monicamariamartin5042
@monicamariamartin5042 9 ай бұрын
❤❤STIMĂ si respect. Mulțumesc mult.
@mihaelafrincu8732
@mihaelafrincu8732 3 ай бұрын
Fenomenal dom' professor,multe ne invata !
@LuminitaCosmescu
@LuminitaCosmescu 9 ай бұрын
Cristos a inviat!Dl Dulcan, un argesean de al nostru, de exceptie, multumesc.
@marialuminita7713
@marialuminita7713 9 ай бұрын
Dat fiind ca energia este cea care ne vindeca pentru ca energia negativa sau contactul cu persoanele conflictuale sa nu poata avea impact asupra sanatatii noastre personale cred ca forma cea mai evoluata de conservare personala este cititul de carti,articole documente ca atunci cand eviti sa te contaminezi cu virusi si prin comedie sa le reduci la nimic adica sa le arati cat de mici sunt in aceasta lume imensa 😊.
@CrystySell
@CrystySell 9 ай бұрын
Cat adevar ,va multumim,un paste fericit!!!
@etericmetatron
@etericmetatron 9 ай бұрын
Mulțumim!
@NicoletaRoxana-rf9xw
@NicoletaRoxana-rf9xw 9 ай бұрын
Mulțumim din suflet pentru toate învățăturile, Paște binecuvântat
@marymunteanu-kj5uw
@marymunteanu-kj5uw 9 ай бұрын
Respect pentru DOMNUL PROFESOR DULCAN, Deasemea pentru dumneavoastră DOMNULE DANIEL ROXIN succes pentru materialul interesant prezentat ,va urmăresc cu drag,!📖👍👍🙏🙏🇹🇩
@dorinameres3100
@dorinameres3100 9 ай бұрын
RESPECT! 👍
@ElenaManica
@ElenaManica 6 ай бұрын
Forte interesant tot ce ne-a expus Dnu-l profesor
@Lili-wz8eg
@Lili-wz8eg 9 ай бұрын
Mulțumesc, 🙏
@carladacianacocina
@carladacianacocina 9 ай бұрын
Hristos a înviat! Bucurii duhovnicești tuturor. Mulțumim D lui Dumitru Constantin Dulcan.
@mariacostea8900
@mariacostea8900 9 ай бұрын
Mulțumesc mult pentru toate informațiile.
@Restemangmilcomgeorgeradurogeo
@Restemangmilcomgeorgeradurogeo 9 ай бұрын
10 cu felicitări pentru acest videoclip
@danielaneagu7808
@danielaneagu7808 9 ай бұрын
Mulțumesc cu recunoștință!
@lenaneagoe2724
@lenaneagoe2724 9 ай бұрын
Multumesc mult! Minunate sfaturi!
@pikabublue2283
@pikabublue2283 9 ай бұрын
Dl Prof.Dr❤ Dumitru Constantin Dulcan 🌷Admiratie🤍mi a fost dor de Dvs❤
@simonaciocan3668
@simonaciocan3668 6 ай бұрын
@TeodorTopoleanu
@TeodorTopoleanu 9 ай бұрын
Dn.Dulcan, are dreptate in unele aspecte dar greșește in altele. overall e ok.
@dicabalasa657
@dicabalasa657 9 ай бұрын
Multumim frumos.❤
@dorinatamas3508
@dorinatamas3508 9 ай бұрын
Va multumesc mult
@marialuminita7713
@marialuminita7713 9 ай бұрын
Eu ma ingras de la ras,rad in permanenta, la 46 de ani ma simt ca un bebelus desi sunt foarte activa, pentru emotiile negative astept momentul potrivit sa le exprim incat sa nu le simt si le ridiculizez incat persoanele care mi le transmit sa vada efectul lor asupra mea,0 barat!
@beNETiq_ru
@beNETiq_ru 8 ай бұрын
🤩☺️
@marialuminita7713
@marialuminita7713 7 ай бұрын
Emotiile adica iubirea deci inclusiv sexualitatea despre care vorbiti in Inteligenta Materiei reprezinta de fapt centrala umana deci sanatatea care duce la creativitate fie de copii sau in alte domenii, schimbul de energie cu partenerul reprezinta si un schimb de informatie de aproape sau de departe prin biocomunicare sau telepatie deci o conexiune a undelor care au influenta asupra parintilor transmisa apoi copiilor, iar cand schimbam partenerii sau conexiunea cu alte persoane informatia genetica ramane dobandind noi capacitati de la celelalte persoane cu care avem contact avand un efect foarte benefic pentru evolutie ceea ce se traduce prin eficacitatea religiei ortodoxe fata de islam care are efectul unei stagnari asupra evolutiei un fel de iaz unde apa e clocita.
@C.D.Cristian
@C.D.Cristian 9 ай бұрын
Eu cred ca suntem prea multi pe planeta, din punctul de vedere al celor care o conduc..
@severicavitian6534
@severicavitian6534 8 ай бұрын
Păi, tu crezi sau expui punctul de vedere al acelora ??!....sau ai același punct de vedere ?
@Emilian-wy7il
@Emilian-wy7il 9 ай бұрын
lucrez pe santier ca instalator mananc cand pot sice apuc ii multumesc lui dumnezeu amin
@marialuminita7713
@marialuminita7713 9 ай бұрын
Parerea mea personala e ca schimbul de energie cu alte persoane de aproape sau de la distanta multumita circuitului apei in natura ne imbunatateste genetica in permanenta in mod ireversibil.
@marianvintiloiu4175
@marianvintiloiu4175 9 ай бұрын
Cine-i Organizația Mondiala a Sănătății? Poate faceți o emisiune despre ac.organizatie. Cu tot respectul!
@carmenlungu13
@carmenlungu13 9 ай бұрын
In doua cuvinte este un ong fidanzato 80% de privati( case farmaceutice si asa zisi filantropi tip Bill Gates Soros Rockfeller Rotschaild etc) si 20% de statele lumii A aparut ca sa centralizeze datele medicale tip epidemii pandemii boli grave cu nr mare de persoane afectate etc,si sa dea sfaturi indicative( nu ordine obbligatorii) statelor Banii venind de la privati cu interese a castiga bani nu pt sanatatea populatiei au ajuns sa distruga umanitatea pt bani A fost costituita de asa zisa oculta mondiala cu scopul ca ulterior sa divina parte din governul mondial ca ministeriale al sanatatii(adica al mortii) mondial CA si ONU ,UNICEF Banca Mondiala FMI etc Pregatesc de mult decimarea si sclavizarea omenirii
@elenabarbu2390
@elenabarbu2390 8 ай бұрын
Sune ți care este tehnica si pe care pucte să apărăm?
@marialuminita7713
@marialuminita7713 9 ай бұрын
Eu am suferit o cazatura foarte puternica de pe scari care la nivel medical ar fi necesitat cel putin 3 saptamani de ingrijiri, am ras instantaneu, am folosit uleiuri esentiale si m-am vindecat singura.
@gnosticserpent3395
@gnosticserpent3395 6 ай бұрын
Recomand cartea creierul lui Buddha,căutați despre ea ❤
@romanguzga1622
@romanguzga1622 9 ай бұрын
Medicamentul în sine şi natural, nu este altul decât gândirea emoția pozitivă, deci fără pastile medicamente prafuri experiment.etc etc etc....
@Elmirei
@Elmirei 9 ай бұрын
@dl Roxin: evenimentul cu dl dr Ctin Dulcan nu este pe site-ul specificat ..
@granitelecunoasteriicudani5657
@granitelecunoasteriicudani5657 9 ай бұрын
Ba da, este: stiintasispiritualitate.ro/conferinta-mecanismele-subconstientului-programarea-pe-succes-sau-esec-cu-prof-dr-c-tin-dulcan
@marialuminita7713
@marialuminita7713 9 ай бұрын
Eu cred ca succesul e dat de gandul la evolutia personala nu la competitia cu altii ci competitia cu tine insuti inca din copilarie pentru a avea o meserie buna deci gandirea pozitiva de mic,cand gandesti de mic ca esti in competitie cu cineva esti un om pierdut in viitor de aceea bolile psihice se manifesta din copilarie,sunt generate de gelozia fata de altii.
@mihaelavoievidca6860
@mihaelavoievidca6860 9 ай бұрын
Da aveți dreptate evoluția personală este secretul la o viața bună
@dydydida5750
@dydydida5750 9 ай бұрын
Tehnica Acupunturii s-a practicat în Dacia,chinezii au copiat de la Daci! Florinela Stoianovici practică această tehnicā.
@marialuminita7713
@marialuminita7713 9 ай бұрын
Eu m-am speriat cand l-am vazut pe unul din medicii mei ca à slabit de la gripa si i-am preparat crema cu uleiuri esentiale cum fac pentru mine si familia mea sa nu imi mai dea emotii 😂😂😂😂😂.
@marialuminita7713
@marialuminita7713 7 ай бұрын
Asemanarea fizica dintre anumite persoane aflate la distanta desi aparent nu sunt rude este izbitoare, cred ca explicatia o gasim tot in Inteligenta Materiei la discutia despre sexualitate si biocomunicare prin influenta asupra geneticii cu ajutoruo sexualitatii incat multi sunt parinti la distanta fara sa stie ca sunt si au copii care le seamana leit desi nu au avut niciodata raport fizic sau contact cu parintii naturali.
@pauladumitrache4628
@pauladumitrache4628 9 ай бұрын
Carnea este cel MAI bun aliment.Alimentul CARE NE tine in viata Dintodeauna omul a FOST vanator nu ierbivor,nu avem 4 stomacuri CA vaca sa MANCAM iarba.
@ElenaGheorghita-nu2vt
@ElenaGheorghita-nu2vt 9 ай бұрын
Nu mananc carne de ani, doar peste si am mai multa energie decat inainte,nu mai mananc carne in urma unui vis 😢
@adaia7
@adaia7 9 ай бұрын
🙏🏻💎 🤍
@analefteriu7628
@analefteriu7628 9 ай бұрын
Prea multe reclame,ne intoxică reclamele!!!!
@granitelecunoasteriicudani5657
@granitelecunoasteriicudani5657 9 ай бұрын
Faceti abonament Premium la KZbin si nu veti mai vedea nicio reclama! 20 - 30 de lei / luna...
@victordanieloancea9666
@victordanieloancea9666 9 ай бұрын
Nu mai face așa urat în microfon
@netastanciulescu5223
@netastanciulescu5223 9 ай бұрын
Rațional, masculin, SPIRIT Emotional, feminin, SUFLET! Mintea, acea parte androgină ce le desparte si le ajută să comunice intre ele sau ar trebui să le ajute să comunice intre ele. De aici schizofrenia cand cele 2 parti nu comunică intre ele. Este sufletul cel ce creează totul. Intuitia interioară ( Sufletul) este acea voce a ta care iti sopteste adevărul. Dacă intuitia ta are alt glas, nu esti tu acolo si totul e gresit și apare suferința.
@andre0708ea
@andre0708ea 4 ай бұрын
Mulțumesc cu recunoștință!
@ANASTASIABOK
@ANASTASIABOK 3 ай бұрын
❤❤❤
@ecaterinabargan5028
@ecaterinabargan5028 9 ай бұрын
Mulțumim!
How Strong Is Tape?
00:24
Stokes Twins
Рет қаралды 96 МЛН
When you have a very capricious child 😂😘👍
00:16
Like Asiya
Рет қаралды 18 МЛН
Titiana Popa: "Putem sa rescriem trecutul!"
1:07:27
Ilinca Vandici
Рет қаралды 59 М.
Puterea Cuvantului cu Dumitru Constantin Dulcan
1:07:18
HAI România!
Рет қаралды 375 М.
Dumitru Constantin Dulcan: Semnătura Divinității - Inteligența Materiei
39:24
Granitele Cunoasterii (cu Daniel Roxin)
Рет қаралды 26 М.
Constantin Dulcan: Puterea Subconștientului în procesul de vindecare și autovindecare
56:34
Granitele Cunoasterii (cu Daniel Roxin)
Рет қаралды 196 М.
Creier, suflet, conștiință | Constantin Dulcan | Ep. 19
1:01:55
Mihail Neamtu
Рет қаралды 108 М.
How Strong Is Tape?
00:24
Stokes Twins
Рет қаралды 96 МЛН