"E cea mai oribilă formă de exterminare. Fac totul pe ascuns, foarte puţini oameni ştiu"

  Рет қаралды 393

Epoch Times România

Epoch Times România

Күн бұрын

Pe 20 iulie, în numeroase ţări de pe glob, inclusiv în România, au avut loc o serie de proteste paşnice menite să marcheze 25 de ani de la debutul persecuţiei împotriva Falun Gong, o practică tradiţională de qigong ce implică respectarea unui cod moral axat pe trei valori universale - Adevăr, Compasiune, Toleranţă - şi efectuarea a cinci exerciţii meditative.
În faţa Ambasadei Chinei din Bucureşti, o parte din cei prezenţi au efectuat exercitile practicii iar alţii au împărţit materiale informative, încercând să sporească gradul de conştientizare al oamenilor cu privire la genocidul orchestrat de partidul comunist chinez.
Participanţii au explicat că de 25 de ani, practica lor, îmbrăţişată de circa 100.000.000 de chinezi, a intrat pe radarul fostului dictator Jiang Zemin. Nemulţumit de popularitatea tot mai mare a şcolii şi, implicit, de faptul că numărul practicanţilor îl depăşea pe cel al membrilor Partidului său, liderul comunist chinez a decis eradicarea Falun Gong prin orice mijloace.
Pentru a fi făcuţi să renunţe la convingerile lor, practicanţii au fost defăimaţi, daţi afară de la locurile de muncă şi din şcoli, aruncaţi în centre de spălare pe creier, lagăre de muncă, închisori, au fost bătuţi, torturaţi şi mulţi dintre ei au ajuns forţat "donatori" de organe, după cum arată investigaţiile internaţionale.
#falundafa #falungong #comunism #china
***
Epoch Times Romania este o media independentă ce se focusează pe politică, economie și cultură.
Website: epochtimes-rom...
Abonați-vă la newsletter pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei: epochtimes-rom...
Știrile zilei direct pe telefonul tău. Abonează-te acum la canalul nostru Whataspp - tinyurl.com/Ca...
___________________________________________________________________________
Niciodată nu a fost o nevoie mai mare de jurnalism independent. Poți sprijini misiunea noastră prin a deveni susținător:
1. PayPal: bit.ly/2VGfmfe
2. Patreon: / epochtimesro
3. Transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele "Asociatia Timpuri Epocale".
PS: Și companiile pot decide să redirecționeze 20% din impozitul pe profit către ETR. Ne puteți contacta în acest sens pe sales@epochtimes.ro
Vă mulțumim că sunteți alături de noi!
PS: Vă informăm, de asemenea, că Epoch Times România a decis să nu contracteze publicitate electorală.

Пікірлер
Stirile Kanal D - Salvat din viitura de cainele lui! | Editie de seara
29:49
А ВЫ ЛЮБИТЕ ШКОЛУ?? #shorts
00:20
Паша Осадчий
Рет қаралды 7 МЛН
Angry Sigma Dog 🤣🤣 Aayush #momson #memes #funny #comedy
00:16
ASquare Crew
Рет қаралды 50 МЛН
Foştii torţionari, faţă-n faţă cu victimele lor
1:46
Oamenii Simpli fac lucruri MARI - Suceava ajută FRAȚII din Galați!
22:05
Cu ce-am greșit de are Olguța idei?
2:54
Starea Natiei Oficial
Рет қаралды 6 М.
Comunismul și minoritățile naționale
24:59
RFI România
Рет қаралды 693
А ВЫ ЛЮБИТЕ ШКОЛУ?? #shorts
00:20
Паша Осадчий
Рет қаралды 7 МЛН