E fomiță la vedete? / Jeg pe pâine la Kaufland. Atââât! / Minunea de la Dridu | Ceva Cu Reclame #28

  Рет қаралды 138,415

Starea Natiei Oficial

Starea Natiei Oficial

7 ай бұрын

Ciorbă reîncălzită cu miros de șosete pe caloriferul rece. Așa sunt unele reclame pe la noi.
Noi la CCR ne facem datoria, le luăm și le aruncăm în mașina de tocat reclame, dar ANPC-ul ce păzește? Taie niște amenzi pentru mizeria de la grill și șobolanii din pâine? Doar atââât? Unele reclame sunt la fel de nocive pentru om.
Ceva Cu Reclame, episodul 28.
Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends.
___
Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei, pot contribui serios la însănătoșirea presei.
Nu dăm verdicte, dar vom prezenta faptele. Iar la cum arată ele, de multe ori nici nu mai e nevoie de verdicte.
___
Presa independentă, fără de care o democrație nu poate supraviețui, are nevoie de sprijinul cetățenilor pentru a fi puternică. Jurnalismul nostru este liber de prejudecăți comerciale și nu este influențat de proprietari de trusturi media, politicieni și nici măcar de acționari.
Cum poți susține această fabrică?👇🏼
Sprijină Starea Nației în fiecare lună: www.stareanatiei.ro/sustine sau donează pe Patreon: www.patreon.com/user?u=92242417.
Deveniți membru abonat și veți putea urmări emisiunea integrală înaintea tuturor, plus multe alte materiale în exclusivitate: bit.ly/YTStareaNatiei
Te așteptăm și în Magazinul Nației: www.stareanatiei.ro/magazin/
~ bit.ly/Starea-Facebook
~ bit.ly/Starea-Instagram
~ bit.ly/Starea-Twitch
~ bit.ly/SN-magazin
~ bit.ly/SN-podcast
~ bit.ly/SN-newsletter
~ / discord
Ne găsești aici pentru sugestii:
~ Contact@StareaNatiei.ro

Пікірлер: 669
@paulcohut8573
@paulcohut8573 7 ай бұрын
Când Ronaldo a schimbat sticla cu Coca Cola cu apa.... That’s what I call BALLS!
@alexandrumacedon291
@alexandrumacedon291 2 ай бұрын
avea contract cu pepsi
@danieldobre2534
@danieldobre2534 6 ай бұрын
Respec pentru acest om este singurul care face asa ceva !
@marianaconstantin6510
@marianaconstantin6510 7 ай бұрын
Persoanelor publice din Romania care promoveaza toate mizeriile , le lipseste ceva de mare pret care nu se poate cumpara cu toti banii din lume si anume..Deminitate!!! Amazing content!!!Keep up with the good work guys !!!
@irinatanaselea7317
@irinatanaselea7317 7 ай бұрын
😂extraordinar...de parca doar la noi se fac reclame....hai Mars!
@cezarcalinescu5133
@cezarcalinescu5133 2 ай бұрын
tampit-oooo keep it in your mouth
@silviotattoo3725
@silviotattoo3725 7 ай бұрын
Prin clipul asta te-ai ingropat singur, ai lovit in toate „vedetele“ cu sange rece,o sa fii ars pe rug prin toate podcasturile 😂😂 Eu iti multumesc ca datorita tie m-am lasat de fumat dupa 15 ani, trebuie sa imi gasesc motivatia sa ma apuc si de slabit mancand sanatos dar este greu al naibii.
@daliacartis4264
@daliacartis4264 7 ай бұрын
Nu e greu, când vrei sa mănânci vreo bazaconie, gandeste-te cât e de nociva și ți piere cheful ...ataaat😊la mine functioneaza
@virgilcandea9071
@virgilcandea9071 7 ай бұрын
Nimic nu este imposibil trebuie doar sa vrei cu adevarat ce-ti doresti.
@miamarialiliana
@miamarialiliana 7 ай бұрын
Si am mai auzit o vorba..."eu nu mănânc lături" deci ți se ia asa ușor....😂😂
@radutamas9014
@radutamas9014 6 ай бұрын
Cu respect, Eu am coborat de la 94 la 75 ( am 1,82)intr-un an jumate mancand sanatos,dupatraditya ardeleanului de pe Valea Ariesului DAR nimic consistent si/sau neindicat dupa ora 18. Dimineata: cel putin 1 litru apa lasata peste noapte cu felii de lamaie sau lime,praf de scortisoara,patrunjel tocat si uneori si usturoi ras.O cana imediat la desteptare apoi restul in 1-2 ore. Pe la 10- branza de vaci,fructe sau o portie consistenta de iaurt in care am lasat seara fulgi de ovaz.Uneori salata verde cu masline, ou fiert si peste oceanic in ulei. Dupa 2-supa,ciorba,mai rar cu paine prajita,intermediara cu seminte, frecata biine cu usturoi. Dupa 5- felul doi -de toate da o portie medie,fara paine,de obicei cu multa salata cu otet si ulei de masline. Muraturi- indicate oricand,varza murata si zeama ei- un deliciu,probiotice ca iaurtul sau kefirul,antioxidanti. Sanatate!🥂
@marianmarian8882
@marianmarian8882 3 ай бұрын
iau ingropat șmiula, ca stiu si vedetele ca are dreptate omu, nau nici o scuza😂😂
@Sorinduce
@Sorinduce 7 ай бұрын
CEA MAI TARE EMISIUNE STAREA NAȚIUNII. FARA OCOLISURI SI ASCUNZIȘURI.🤗🤗👍🏻👍🏻
@andreipobega3010
@andreipobega3010 7 ай бұрын
​@@Ratonul-jd4cfnumai la Kaufland găsiți pulpe de pui fără os la doar 39 RON și 99 de bani Kaufland atât de ieftin atât
@paulnikoleit2502
@paulnikoleit2502 7 ай бұрын
Mare dreptate ai Dragoș. Prostia este în toi și la modă, îndobitocirea prin reclamă și-a atins scopul adică a distrus funcționalitatea sănătoasă a materiei cenușie care din păcate se îndreaptă spre dispariție totală.
@paulnikoleit2502
@paulnikoleit2502 7 ай бұрын
🙏👍
@zet3839
@zet3839 7 ай бұрын
Felicitari echipei Starea Natiei! Sunteti nr. 1.
@elLuKa
@elLuKa 7 ай бұрын
Dacă influencerii ar fi responsabili, am avea educație nutrițională corespunzătoare la mare parte dintre tineri, însă banii fac să nu existe un asemenea mod de comportament la cei care se pretind formatori de opinii nutriționale. Foarte bună comparația cu Delia si publicitatea la rachete. Superb! Nu te poți face că plouă la ce produs faci reclamă! 😢
@catalinstanescu9548
@catalinstanescu9548 7 ай бұрын
Marketing și iar marketing !
@ViataDeTestoasa
@ViataDeTestoasa 7 ай бұрын
Stim ca nu mai bea nimeni Cola, daca nu facea Delia reclama pe bani. Se scotea sucul din magazine, nu alta. Se apucau toti sa stoarca portocalele crescute in Banat, pentru sucuri naturale. Ipocrizia e boala grea. E bine ca n-a pomenit de Ronaldo si treaba aia...
@andreipobega3010
@andreipobega3010 7 ай бұрын
​@@catalinstanescu9548❤❤❤
@andreipobega3010
@andreipobega3010 7 ай бұрын
​@@catalinstanescu9548❤❤
@andreipobega3010
@andreipobega3010 7 ай бұрын
​@@Ratonul-jd4cf3:37 3:38
@radugiu
@radugiu 7 ай бұрын
Realitatea pură! Ești forța României ! Băaa Treziți-vă !
@amel4530
@amel4530 7 ай бұрын
Va luati in cap niste companii foarte puternice! Felicitari pentru curaj!
@STR1XDLB
@STR1XDLB 7 ай бұрын
Si ce o sa ii faca ii ia cai de la bicileta? =)
@adriansandu3331
@adriansandu3331 6 ай бұрын
boii de la bicicleta :)) @@STR1XDLB
@overPowerPenguin
@overPowerPenguin 6 ай бұрын
Adică vrei să spui că le face reclamă gratuit? Evident, o parte din publicul țintă al companiile respective se regăsește și pe aici, iar utilizatorii produselor respective sigur nu o să renunțe la ele doar că spune Pătraru, dacă le folosesc în mod recurent, așa că e doar publicitate gratuită pentru ele și chiar un brand awareness mai bun că sunt difuzate minute bune în același clip. De fapt, fără alternative viabile prezentate, doar le face un bine.
@danatolea5110
@danatolea5110 7 ай бұрын
Este uluitor ce se-ntampla cu 'reclamele' de la teveu! Motivul pentru care am renuntat acum 20 ani de a mai deschide televizorul este ca te isterizeaza cu reclamele lor obosite si seci.....Sigur ca da, traim in Romania si asta este o provocare zi de zi!Multumim Dragos Patraru pentru informatiile utile!
@ionutorbu686
@ionutorbu686 7 ай бұрын
Foarte ciudat că Kaufland Germania sta foarte bine din foarte multe puncte de vedere. De fapt Lidl aparține și el de Schwarz Gruppe (ambele cu PROFIT de cca 150 mild Euro anual). Inclin să cred că are de a face mai degrabă cu managementul celor din România care vor ei să arate cât profit aduc ei, în comparație cu Umsatz-ul celor din țara mamă. Dar este doar o părere.
@andreipobega3010
@andreipobega3010 7 ай бұрын
Numai la Kaufland găsiți Coca Cola băutură răcoritoare la 13,99 de lei
@nicoletavaleanu8449
@nicoletavaleanu8449 7 ай бұрын
Ciudat, în Kaufland din Ingolstadt am găsit totuși pâine mucegăită și nu numai... Se poate întâmpla și așa.
@alindaba884
@alindaba884 7 ай бұрын
Sa numai zic de logistica la Kaufland....am așteptat 10 ore sa descarc eu cu transpaletul niste rahați de paleți :(
@romimuresan3624
@romimuresan3624 7 ай бұрын
Să nu generalizăm . Magazinele Kaufland sunt conduse și administrate de conaționalii noștri!! Unii o fac mai bine, alții mai puțin bine , precum în toate domeniile de activitate din România. Eu personal sunt mulțumit de unitatea Kaufland de unde mă aprovizionez!!!
@bashiresuku
@bashiresuku 7 ай бұрын
reclamele au devenit atat de toxice incat sunt oameni care o apreciaza pe Delia ca a facut reclama la suc decat la pacanele.
@biancapreda4898
@biancapreda4898 7 ай бұрын
o să se supere influencerii, o să zică iar că ei fac divertisment și nu e datoria lor să educe publicul...toți pun aceeași placă...
@IftimeAdrian90
@IftimeAdrian90 7 ай бұрын
Ferească Sfântu' ... pe asta nu o știam 😮
@Mischu708
@Mischu708 7 ай бұрын
Iar saptamana viitoare o vir arde cu educatia in sus educatia in jos
@biancapreda4898
@biancapreda4898 7 ай бұрын
@@Mischu708 , exact, în funcție de interesul imediat...
@valericastanescu2927
@valericastanescu2927 7 ай бұрын
Chiar nu este rolul lor sa educe publicul . Am vauzt si ,,influenceri,, care vorbesc despre nutritie si spun o gramada de bazaconii, gen ,, bea sucuri verzi dimineata si nu manca pana la pranz,, . Masina mi-o repara mecanicul auto nu influencerul, de sanatatea mea de ce ar trebui sa se ocupe un cantaret sau unul din neamul lui kardashian ? Noi nu suntem responsabili de modelele pe care ni le alegem?
@ionvition9280
@ionvition9280 7 ай бұрын
@@valericastanescu2927 știi tu ceva dar nu prea...al tău mecanic dacă ar avea câteva milioane de urmăritori la activ și ar trage câte o bășină la fiecare început de clip te asigur că vor fi mulți bășinoși pe străzi.
@alexandragrosu4083
@alexandragrosu4083 7 ай бұрын
Iubesc aceasta emisiune imi aduce zambetul pe buze ! ❤🤗
@mamaiedelafetesti2595
@mamaiedelafetesti2595 7 ай бұрын
Sper ca platesti si abonament, daca o iubesti si iti face bine. Merita.
@andreipobega3010
@andreipobega3010 7 ай бұрын
​@@mamaiedelafetesti2595numai la Kaufland găsiți scutece pampers la doar 29 RON și 99 bani
@camentunicu
@camentunicu 7 ай бұрын
​@@mamaiedelafetesti2595 donez si eu un abonament la azil 🗣 cineva interesat ?
@adrianacudrasov9640
@adrianacudrasov9640 7 ай бұрын
Felicitari pentru emisiuni! Dumnezeu sa-ti dea putere sa treci peste toate piedicile si sa nu poti fi oprit de nimeni!
@andreipobega3010
@andreipobega3010 6 ай бұрын
Coca cola cu aromă de Whiskas
@surfacetherapy4751
@surfacetherapy4751 7 ай бұрын
Conștientizarea privitoare la pericolul zahărului și a altor elemente dăunătoare incluse în diverse produse ale unor mărci mai mult sau mai puțin cunoscute, precum și conștientizarea privitoare la săli de jocuri de noroc sunt activități care merită zeci de laude și aplauze, însă mi se pare că ar trebui ca de exemplu sucurile și fast food-ul să fie percepute ca fiind o distracție, eventual ca o recompensă pentru eforturile pe care le depui și să dai o satisfacție corpului și nu ar trebui privite ca fiind alimente de consum regulat. Fast-food-ul ar mai putea fi folosit atunci când ne grăbim undeva important pentru noi, dar dacă ești suficient de calculat, nu ar trebui să fi nevoit să te grăbești în fiecare zi sau dacă totuși o faci, să îți pregătești tu seara, tartina de dimineață, ca să nu mai fi nevoit să apelezi la fast-food. PS: Nu am văzut nicio reclamă la sucuri sau fast food care să spună despre produsele lor că ar fi sănătoase, în acestea e vorba doar despre gust și senzații. Mi se pare mai important să te concentrezi pe responsabilitatea consumatorilor și pe derapaje precum introducerea zahărului în alimente de consum regulat. Din punctul meu de vedere nu are ce să caute zahărul în mâncare. La fel jocurile de noroc trebuie privite și eventual promovate ca fiind o distracție și nu ca pe o sursă de venit, asta face rău în reclamele la jocurile de noroc, promovarea acestora ca sursă de venit. La fel și parierea, parierea poate fi o activitate chiar inteligentă, pentru că îți pune mintea la contribuție, prin studierea în cazul fotbalului a echipelor, a jucătorilor, antrenorilor, stilurilor de joc, poate te face să te intereseze istoria lor, etc. și este o activitate care poate fi și recompensată.
@bogdanc105
@bogdanc105 7 ай бұрын
Cu această emisiune chiar v-ati pus influenkeri în cap. Dar nu-i bai ca noi va susținem 😊🎉🎉❤
@andreipobega3010
@andreipobega3010 7 ай бұрын
😅😅
@carlogambino3603
@carlogambino3603 7 ай бұрын
Influenkării e pentru prosti!
@Marian-zt1hy
@Marian-zt1hy 7 ай бұрын
Sustinere totală👏👏👏
@BurnerStudio
@BurnerStudio 6 ай бұрын
pana la urma nici ei nu-s invulnerabili, opinia publica e deschisa la orice :)
@obrejaiulian6717
@obrejaiulian6717 6 ай бұрын
Influensari*.. Scrie klumea, dacă scrii
@incrosnatuvlad1366
@incrosnatuvlad1366 7 ай бұрын
Foarte bun episodul de azi. Si bine ai spus de vedetele de azi sau influencerii cum sunt numiti. Aproape toti sunt personificarea zicalei "orice om are un pret". De Andrei Selaru nu am avut parere buna de la inceput. Videoclipurile ale cu bucatar la fastfood,livrator,in armata. Nimic interesant de vazut. Da asta cu bijuteriile de la splendor nu o stiam pana acum. Preturi accesibile pentru cine? Asta sunt vedetele de azi ,pentru pretul potrivit vor fi un megafon uman pentru orice companie. Daca compania e rea sau foarte rea pentru oameni nu conteaza, au dat banul vor fi promovati.
@petruchindris2672
@petruchindris2672 5 ай бұрын
BRAVO DRAGOS PATRARU !!! NUI LASATI PE HOTI !!! DESCOPERITI SI CORUPTI !!!! SUCCES !!!!
@Emilia-sc6ld
@Emilia-sc6ld 7 ай бұрын
Mulțumim!
@dragosxtc1901
@dragosxtc1901 3 ай бұрын
Multumim pt curaj!
@one_marius
@one_marius 7 ай бұрын
Dacă oamenii ar gândii mai mult, nu ar mai fi atât de ușor de manipulat de firme, politicieni sau influenceri
@ciresvlad3758
@ciresvlad3758 7 ай бұрын
Superbă emisiune, felicitări!💎
@miliutabalan
@miliutabalan 6 ай бұрын
Ai dreptate domnule ,,prostii tot vor cumpara”.
@filicalazar1969
@filicalazar1969 7 ай бұрын
Mulțumesc! Tot înainte!
@paulnikoleit2502
@paulnikoleit2502 7 ай бұрын
Danke!
@Dorin25
@Dorin25 7 ай бұрын
Senzațional! Perfect! Super! Bravo! Atât!👏
@user-ye3wt4gh4j
@user-ye3wt4gh4j 3 ай бұрын
Multa sănătate și multe bucurii de la Botoșani ❤❤❤❤❤❤
@Georgecuioana
@Georgecuioana 3 ай бұрын
Felicitări CCR ! Să se trezească nația !😅
@ancamariana1992
@ancamariana1992 7 ай бұрын
Va mulțumesc mult! Felicitări!
@sschini
@sschini 7 ай бұрын
Mulțumim Dragos! Te rugam sa continui cu ceea ce faci. Ne ajuti! Multumim!
@MP-ck6nx
@MP-ck6nx 6 ай бұрын
Sincer, direct, educativ, ca deobicei! Bravo!
@alexedaniel8871
@alexedaniel8871 7 ай бұрын
Bravo Dragoș, ca de obicei foarte, foarte bine !
@catalinbuzoianu3018
@catalinbuzoianu3018 7 ай бұрын
Mulțumesc pentru emisiune ! Pãrfect !😊
@andreipobega3010
@andreipobega3010 7 ай бұрын
😅😅
@morningstar2kk2
@morningstar2kk2 7 ай бұрын
Țineți-o tot așa !❤️👏
@getaramonatechiu7018
@getaramonatechiu7018 7 ай бұрын
Sunteti minunati!Felicitari si tot inainte😊
@dumymc2597
@dumymc2597 7 ай бұрын
Doamne ajuta ❤❤❤
@anangel17
@anangel17 7 ай бұрын
Multumim pentru emisiune, foarte buna, ca de obicei. Din pacate colcaie TV-ul si internetul de reclame tampite, nu cred ca veti duce vreodata lipsa de surse pt aceasta emisiune.
@dinohunter7176
@dinohunter7176 7 ай бұрын
Am auzit de starea sanatatii si m-am abonat in urma cu o luna acolo. Multumesc pentru informatii!
@Frogy_capy3739
@Frogy_capy3739 6 ай бұрын
Bravo !!Bine spus
@adelabutas7795
@adelabutas7795 6 ай бұрын
Sunteti foarte tari, motivatori. Buna treaba faceti🥰
@asorin2000
@asorin2000 7 ай бұрын
Bravo, rezistati! Va sustinem!
@negivetbari3564
@negivetbari3564 7 ай бұрын
Felicitări DRAGOȘ!!!👍👏
@dorudragomir149
@dorudragomir149 7 ай бұрын
Mulțumesc foarte mult pentru material.Adevar total.Succes în continuare.
@dianam.3281
@dianam.3281 7 ай бұрын
Mulțumesc pentru emisiune!
@mamaiedelafetesti2595
@mamaiedelafetesti2595 7 ай бұрын
E foarte frumos ca multumiti dar abonamentul ajuta mai mult. E doar 10 lei pe luna.
@dianam.3281
@dianam.3281 7 ай бұрын
@@mamaiedelafetesti2595 dacă ați fi fost mai atentă, ați fi observat steluța colorată de lângă numele meu 😉! Sunt abonată de ani de zile! În plus donez și direct la "Starea nației " ! Cum de nu se vede și la numele dvs steluța colorată pentru abonament 😄? PS: nu cred că e cel mai efectiv mod în a lămuri oamenii să se aboneze !
@mirelas4437
@mirelas4437 7 ай бұрын
Iubesc aceasta emisiune! ❤️❤️❤️
@catalincraciunel4224
@catalincraciunel4224 7 ай бұрын
Felicitări pentru emisinue !!!
@mysteriousromania6121
@mysteriousromania6121 7 ай бұрын
😂😂😂😂 e cea mai tare aceasta emisiune! Ce comedii? Ce stand-up?🤣 CCR rules
@manuelasatnoianu1730
@manuelasatnoianu1730 7 ай бұрын
Felicitări echipei Starea Natiei!!! ❤❤❤
@victoriailinca1968
@victoriailinca1968 7 ай бұрын
Vă mulțumim ❤
@user-kk6if8lu7z
@user-kk6if8lu7z 6 ай бұрын
Multumim!!!❤
@user-zr2uv3mx2k
@user-zr2uv3mx2k 6 ай бұрын
Sunteti super.
@adrianiosif
@adrianiosif 7 ай бұрын
Foarte tare emisiunea 👍
@alinmihai5584
@alinmihai5584 7 ай бұрын
Cine sa igienizeze, oricum se lucreaza cu jumate din cat personal ar trebui sa fie , aia la grill n-au timp nici sa respire, valabil pe la toate hyperpravaliile
@luciagaspar7667
@luciagaspar7667 7 ай бұрын
Foarte ,foarte bună emisiunea !!!!❤Felicitări ,sunteți minunați ❤Îmi place și tricoul tău, te prinde bine 😂❤👍
@iulian_98
@iulian_98 7 ай бұрын
Întrebarea e: Dacă este adevărat și chiar reprezintă un pericol atât de mare de sănătate de ce nu este interzisă comercializarea lor în spațiul Uniunii Europene ???? Uniunea Europeană este cel mai „ strict ” loc de pe planetă în ceea ce privește sănătatea locuitorilor. De ce nu este interzisă vânzarea acestui pește ?? Pangasius, o specie de pește creat de chinezi prin încrucișarea mai multor specii de pești cu scopul de a crea un pește rezistent la apa toxică, la apa poluată. Mai mult, acest pește curăță apele poluate hrănindu-se cu substanele toxice din ea. Este un pește sanitar. Carnea lui este „ otrăvită ” din cauza mediului în care trăișete și lucrurilor cu care e hrănește. Mediu în care alți pești mor. Se vinde doarece este ieftin și nu are multe oase. Întrebarea e: Dacă este adevărat și chiar reprezintă un pericol atât de mare de sănătate de ce nu este interzisă comercializarea lor în spațiul Uniunii Europene ???? Uniunea Europeană este cel mai „ strict ” loc de pe planetă în ceea ce privește sănătatea locuitorilor. De ce nu este interzisă vânzarea acestui pește ??
@atanasiutraianstefan2815
@atanasiutraianstefan2815 7 ай бұрын
Excelenta prestatie...😁
@valipustiu3144
@valipustiu3144 6 ай бұрын
Bine punctat!,,,👍👍👍❗
@georgianamoraru9480
@georgianamoraru9480 7 ай бұрын
Felicitări pentru emisiune!
@user-jv3rj5vj7o
@user-jv3rj5vj7o 6 ай бұрын
Perfect de acord cu tine.
@alexandru-mihainedelcu5592
@alexandru-mihainedelcu5592 6 ай бұрын
Foarte bine ! Tot inainte !
@eftimandea2977
@eftimandea2977 7 ай бұрын
Cea mai buna de pana acum. Good job.
@amaliapascaru5088
@amaliapascaru5088 7 ай бұрын
La mai multe emisiuni!❤
@daria_dariola
@daria_dariola 7 ай бұрын
💕💕💕Multumim
@nelujhon2475
@nelujhon2475 7 ай бұрын
Perfect, perfect. Atât!
@martinbenta9612
@martinbenta9612 6 ай бұрын
Bravo domnule... te admir
@aladinlogangpl3126
@aladinlogangpl3126 6 ай бұрын
Felicitari pentru munca depusa.
@p1nKu3
@p1nKu3 7 ай бұрын
Nu creeed, la realma dridu mi-a intrat reclamă la tazz 😂😂😂😂😂😂😆😆😆😆
@mariaid2997
@mariaid2997 6 ай бұрын
felicitari!!!
@paulachirosca8315
@paulachirosca8315 2 ай бұрын
Cea mai tare emisiune! 🎉❤
@artizanal60
@artizanal60 7 ай бұрын
Foarte buna emisiunea!❤
@user-mx3un1yl9r
@user-mx3un1yl9r 7 ай бұрын
Viață lungă emisiunii tale!
@alexandraburlacu8507
@alexandraburlacu8507 7 ай бұрын
Respect pentru emisiunea dumneavoastră!
@gabrielionut8218
@gabrielionut8218 7 ай бұрын
❤❤❤
@user-hs8zq2cd1z
@user-hs8zq2cd1z 7 ай бұрын
Acuma dimineață am mâncat: zacuscă - de gogonele- cu semințe de floarea soarelui, năut, avocado, 2 ouă fierte, jumătate de lămâie si o linguriță de ulei de masilne.
@mamaiedelafetesti2595
@mamaiedelafetesti2595 7 ай бұрын
cui ii pasa draga ce mananci tu? lol...
@IrinaLComan
@IrinaLComan 7 ай бұрын
​@@mamaiedelafetesti2595că să învățați să mâncați sănătos
@Vlad-eh4oc
@Vlad-eh4oc 7 ай бұрын
Uleiul de măsline l-ai băut?😂
@mamaiedelafetesti2595
@mamaiedelafetesti2595 7 ай бұрын
@@IrinaLComan zacusca de gogonele sigur nu e sanatoasa.
@andreipobega3010
@andreipobega3010 7 ай бұрын
​@@mamaiedelafetesti2595❤❤❤❤❤ Lidl meriți să fii surprins
@ciobanualinvictor
@ciobanualinvictor 7 ай бұрын
Foarte tare ! 👍
@raulncontrol600
@raulncontrol600 7 ай бұрын
Perfect!
@stefaniamuresan1392
@stefaniamuresan1392 7 ай бұрын
Felicitari pentru emisiune!❤
@ovimi
@ovimi 7 ай бұрын
Sa traiasca algoritmul! Postez acum si ascult mai incolo, ca stiu ca o sa imi placa!
@danaacatrinei3928
@danaacatrinei3928 6 ай бұрын
Deci fi atent, imi place maxim ce faceți cu canalele, si am auzit de mult de voi cand erati la starea nației, dar trebuie sa iti dau un pont, un feedback, ca uneori mie mi greu sa stau focusata pana la capăt. Recomand mai putina vorba, sau discurs, cu cat e mai scurt videou, cu atat mai multa lume se uita. Deci cheia e sa mentine propozitiile esențiale Mult spor in continuare 💖
@florinflo21
@florinflo21 7 ай бұрын
Foarte amuzantă emisiunea asta CCR, și educativă în același timp!😊
@simionbejenari7281
@simionbejenari7281 7 ай бұрын
Respect!!!
@curilavasilegabriel5662
@curilavasilegabriel5662 7 ай бұрын
Foarte tare!
@lee0067
@lee0067 7 ай бұрын
Peeerfect! Peeerfect! Presiooon!
@dianan3060
@dianan3060 7 ай бұрын
Excelenta emisiune!... adica "Parfect, parfect!" 😅
@Jony_9553
@Jony_9553 7 ай бұрын
Așa este peste tot! In Focșani, la Carrefour, pe "taraba" la vanzare,creveți din India capturați pe 24 și expirau pe 26!
@oliviawyn3042
@oliviawyn3042 7 ай бұрын
Felicitari !
@mihaeladonisa1837
@mihaeladonisa1837 7 ай бұрын
Bună dimineața!👏👏👍
@stefanrusanu6382
@stefanrusanu6382 7 ай бұрын
Te țuc dulce 😊😅
@florinsirbut5097
@florinsirbut5097 7 ай бұрын
De excepție domnule Pătraru.
@bogdancostinmatei2454
@bogdancostinmatei2454 6 ай бұрын
Felicitări pentru tot ce realizați.. 🫡🫡
@erosjancsika
@erosjancsika 7 ай бұрын
Doamne da tare este de tot :) pero qe pasa atata am ras de numa:)))))))
@gabrielledorr546
@gabrielledorr546 7 ай бұрын
Felicitări!
@caiteanudaniel6027
@caiteanudaniel6027 7 ай бұрын
Mult respect.
@eduardoxard7636
@eduardoxard7636 7 ай бұрын
Excelent Dragos!
@danielb8886
@danielb8886 7 ай бұрын
Excelenta emisiune ca deobicei
@danieldaniel9274
@danieldaniel9274 6 ай бұрын
Bravo,Dragos!
@valericastanescu2927
@valericastanescu2927 7 ай бұрын
Educatia se face acasa . Este usor sa dam vina pe ,,vedete,, , dar fiecare este raspunzator pentru ce face cu prorpia viata. Parintii sunt cei care trebuie sa se informeze si sa-si educe copiii. Astazi informatia se gaseste gratis. Nu sunt de acord cu ce fac vedetele, o consider o alta forma de ,, prostitutie,, insa fiecare decide pentru el insusi . Oamenii intotdeuna considera ca vinovatul este altul , raspunderea este a altuia. Ca si cum individul nu ar avea nici cel mai mic control asupra propriei vieti.
@RoxanaEne-kl1fv
@RoxanaEne-kl1fv 7 ай бұрын
Foarte corect.
@costelcampanu8484
@costelcampanu8484 7 ай бұрын
Are și avem cu toții o răspundere însă eu cred ca emisiunile domnului Patraru Dragoș sunt foarte bine venite .Pentru mine sunt lecții, lecții, lecții.
@petrebuciuman8261
@petrebuciuman8261 6 ай бұрын
Hai Dragos zii mai departe, ca nu-ti scapa nimic , nai departe tibeo tot asa !
@philbear2185
@philbear2185 7 ай бұрын
Perfect! Sensational! Perfect, no greseala! Algoritm presion!😂
@userangry
@userangry 7 ай бұрын
Super emisiune!
КАРМАНЧИК 2 СЕЗОН 5 СЕРИЯ
27:21
Inter Production
Рет қаралды 278 М.
Conforto para a barriga de grávida 🤔💡
00:10
Polar em português
Рет қаралды 95 МЛН
it takes two to tango 💃🏻🕺🏻
00:18
Zach King
Рет қаралды 20 МЛН
Зомби Апокалипсис  часть 1 🤯#shorts
00:29
INNA SERG
Рет қаралды 7 МЛН
又被抓住了,还好我机智
1:00
侠客红尘
Рет қаралды 35 МЛН
ХОТЯ БЫ КИНОДА 2 - официальный фильм
1:35:34
ХОТЯ БЫ В КИНО
Рет қаралды 1,5 МЛН