Emeric Imre - Nebun de alb

"Acum sunt mai pustiu ca totdeauna
De când mă simt tot mai bogat de tine
Și-mi stau pe tâmple soarele și luna,
Acum mi-e cel mai rău și cel mai bine.
Și uite, n-are cine să ne-ajute,
Abia-și mai ţine lumea ale sale,
Și-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri caută o cale.
Și te iubesc cu milă și cu groază,
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru veșnicie.
Prin gări, descreierate accidente,
Mărfare triste vin în miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente
Ca să te apropii și ca să te sperii.
Jur împrejur priveliști aberante,
Copii fragili ducând părinţi în spate,
Bătrâni cu sănii gri de os pe pante
Și albastroși venind spre zări uscate.
MI-E DOR DE TINE ȘI ÎȚI CAUT CHIPUL
ÎN FIECARE MARGINE A FIRII.
ÎN PODUL PALMEI DACĂ IAU NISIPUL
SIMT UN INEL JUCÂNDU-SE DE-A MIRII.
I-aud prin bătălii din vreme-n vreme,
Ostașii gărzii tale ţi se-nchină,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon și nume de regină."
(versuri Adrian PĂUNESCU)