Europa Azi - SUA forțează Kievul să accepte negocieri de pace. Parisul și Londra se opun/13.04.2024

  Рет қаралды 58,064

TVR MOLDOVA

TVR MOLDOVA

Ай бұрын

Ucraina trece în prezent prin cea mai grea situație cu care s-a confruntat în cei peste doi de când a fost invadată de Rusia. Din cauza crizei acute de muniții și întârzierii sprijinului din partea Statelor Unite, armata ucraineană a trecut în defensivă, iar liderul de la Kiev Volodymyr Zelenskyy declară deschis că țara sa poate pierde războiul. În aceste condiții, în culisele diplomației occidentale e mare agitație. Liderii mondiali caută modalități pentru a pune capăt conflictului chiar dacă opiniile privind soluțiile de pace rămân extrem de controversate. Chiar și în sânul coaliției occidentale există diferențe majore cu privire la modul de rezolvare a conflictului. În pofida neînțelegerilor existente, principalii actori mondiali au început tratative intense pentru a găsi o soluție de compromis care să fie abordată la viitorul forum internațional de pace programat la mijlocul lunii iunie în Elveția. Dar ce șanse există pentru atingerea acestui obiectiv? - e întrebarea la care căutăm răspuns la Europa AZi.

Пікірлер: 514
@DorinDarancea
@DorinDarancea Ай бұрын
Europa se trezește din ”visul american”. A fost un somn de 100 de ani. Europa are viitor
@user-tv3nu8zs3s
@user-tv3nu8zs3s Ай бұрын
Pai visul American prin planul Marshall a adus Europa pe culmi. Fara banii americanilor acum nu Mai stiai cum e sa ai BMW si telefon Mobil sau TV smart. Tu ai cititi doar etichete de pe sticle? Citeste planul Marshall, vezi pe Google.
@user-cl9rl3sw2z
@user-cl9rl3sw2z Ай бұрын
Iar visul american e EUDORM LINISTIT CA AMERICA NE PAZESTE , TRUMP A PUS CAPĂT LENESILOR EUROPEI
@teodorpelan8107
@teodorpelan8107 Ай бұрын
Are viitor dupa ce scapa de hegemonia americana .
@user-cl9rl3sw2z
@user-cl9rl3sw2z Ай бұрын
@@teodorpelan8107 Da ce hegemoniei are SUA ? Îți baga mașinile lor? Cum Germania Franța vreu sa vinda tehnica lor în SUA , Americanii mine eau armata din Germania ,dar cauza e ca nemții nu vor sa devina un colhoz cu predsedateli un alkogolic de prin russia
@hfim2426
@hfim2426 Ай бұрын
Are viitor după ce scapă de voi, boarfe putiniste!
@ionelciulin2433
@ionelciulin2433 Ай бұрын
A pierdut de mult Zelenski
@user-tv3nu8zs3s
@user-tv3nu8zs3s Ай бұрын
Ca nu a cucerit RassPutina Kievul in Trei zile? Ha ha ha.
@andreimuntean7703
@andreimuntean7703 Ай бұрын
sezi pe loc nu te infoia in pene, nu toti sunt oi ca tine ca sa mearga de buna voie la abator.
@danirumano3019
@danirumano3019 Ай бұрын
E mai tiner ca Putin!Incă mai poate lua arma in mână ,donde exemplu cetățenilor fugiți in Vest!
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
*Atentie youtube! TrolBot ruZZ terorist inept disperat al neomului Putler.*
@DacianRider
@DacianRider Ай бұрын
SUA isi pierde puterea si influenta cu astfel de indemnuri....
@Lena-op7sp
@Lena-op7sp Ай бұрын
Sunt de acord cu du-stre! dar aceasta încă nu e ultimul cuvânt al lui!
@DacianRider
@DacianRider Ай бұрын
@@Lena-op7sp cine-i du-stre ?
@user-tv3nu8zs3s
@user-tv3nu8zs3s Ай бұрын
Citesti doar etichete de pe sticle?
@DacianRider
@DacianRider Ай бұрын
@@user-tv3nu8zs3s nu. citesc si articole unde m-ta suge pl.
@adrian5783
@adrian5783 Ай бұрын
😂😂😂​@@user-tv3nu8zs3s
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
Acum sunt 255 de comentarii din care 93 vizibile si 162 ascunse.
@user-tv3nu8zs3s
@user-tv3nu8zs3s Ай бұрын
Sunt sterse de cenzura socialisto comunista. Opresiunea se reinstaleaza usor usor.
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
@@user-tv3nu8zs3s ma-ta te-a fatat opresat.
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
@@user-tv3nu8zs3s *Tuț TrolBoții mătii ruZZi de iutub!*
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
In acest moment sunt 78 de comentarii din care 24 vizibile si 54 ascunse!
@user-tv3nu8zs3s
@user-tv3nu8zs3s Ай бұрын
Sau sterse ca nu le convine.😅
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
​@@user-tv3nu8zs3s Problema este foarte serioasa fiindca sunt ascunse sau chiar sterse raspunsurile date trolilor teroristi de ferma ruZZa, in timp ce comentariile lor proterorism putinist raman bine mersi... VIZIBILE!... Autoritatile ar trebui sa puna problema foarte serios, in privinta a ceea ce face iutubu asta.
@adrianionescu8205
@adrianionescu8205 Ай бұрын
Schimbă ordinea de selecție și le vei vedea pe toate...
@vancedvanced1741
@vancedvanced1741 Ай бұрын
S.au cacat pe ei...
@GGYBRTTOPpsSkcSEC
@GGYBRTTOPpsSkcSEC Ай бұрын
Dacă se permite să continue, cine urmează?
@doinaromelia9304
@doinaromelia9304 Ай бұрын
Trolii antiputinisti,au ocazia sa meargă pe front să ucidă ruși 😅😅
@heromutee4559
@heromutee4559 Ай бұрын
​@@doinaromelia9304intiia tè cracim bine pe tine si dupa tè transam si tè dam la ciini maidanezi
@vancedvanced1741
@vancedvanced1741 Ай бұрын
Măta e prima care se oferă voluntar. Slava măta!
@andreimuntean7703
@andreimuntean7703 Ай бұрын
@@vancedvanced1741 ce tot marai acolo?
@gabirares3983
@gabirares3983 Ай бұрын
mata, mata mare ,nevasta ta ,sorta etc
@lydavidwgf6810
@lydavidwgf6810 Ай бұрын
Pace pe tot Pamintul!!!❤
@vasileterente8441
@vasileterente8441 Ай бұрын
De ce nu îi spui lui putinică?😢
@mariandanut7440
@mariandanut7440 Ай бұрын
​@@vasileterente8441Homosexualule,daca ai ceva impotriva,mergi tu in ucraina sa lupti.
@neptunevibe
@neptunevibe Ай бұрын
Eeeee nu chiar! Să fie presiune pe teroriștii aia musulmani. Acolo trebuie să stai cu teroarea pe ei ca dacă îi lași tu să trăiască nu te lasă ei pe tine!
@aureliastruna1933
@aureliastruna1933 Ай бұрын
​@@vasileterente8441💩💩💩😈😈🧠🤏
@vancedvanced1741
@vancedvanced1741 Ай бұрын
​@vasileterente8441 spune.i lu mata sa stea cuminte o perioadă, pană se mai așează lucrurile 🤪
@ioannasui100
@ioannasui100 Ай бұрын
De mult timp trebua sa faca Pace 🙏
@georgesoare3412
@georgesoare3412 Ай бұрын
Cine să facă pace?
@deliriumextreme1637
@deliriumextreme1637 Ай бұрын
Ar fi trebuit să fie duri cu agresorul mult mai devreme când se pregăteau să invadeze, cu asta ar fi evitat acestă agresiune.
@Attackx_
@Attackx_ Ай бұрын
Libertatea oamenilor nu este niciodată negociabilă. :)
@adrian5783
@adrian5783 Ай бұрын
Si CE faci cu Bandera ? CA Ukrainienii IL vad CA pe un D-zeu
@adrian5783
@adrian5783 Ай бұрын
Bandera este Inca in viata Kievului...
@kernelpanic4727
@kernelpanic4727 Ай бұрын
​@@adrian5783Bandera stā in moscova si se numeste Putin in ziua de azi
@ciceufelix2513
@ciceufelix2513 Ай бұрын
Vorbesti imbecilitati..​@@kernelpanic4727
@ciceufelix2513
@ciceufelix2513 Ай бұрын
Care libertate Ai impresia ca ukrii is liberi.De unde dracu apareti mai?.
@paullungu219
@paullungu219 Ай бұрын
Pe ultima suta de metri sa dus Neamtu nostru sa mai faca un cadou lui Zdreanta Si fac cadouri vom plati noi si urmasii urmasilor nostri Bravo
@adrian5783
@adrian5783 Ай бұрын
Ii cumparat un Pian 🎹 😂😂😂
@kernelpanic4727
@kernelpanic4727 Ай бұрын
Muwie la putinisti 😃👍
@eddr3019
@eddr3019 Ай бұрын
Ho , fă toanto .
@sinumwt7729
@sinumwt7729 Ай бұрын
ma prostule, fac cadouri pentru ca dacă pierde Ucraina următoarele e Moldova țările baltice, Polonia și România, vei fi tirfa rusului cum ați fost pina în 90'
@iliemicu7391
@iliemicu7391 Ай бұрын
Plătește mă-ta
@loredanilinca5383
@loredanilinca5383 Ай бұрын
Desi l-am criticat pe Macron ca nu ar avea oua in pantaloni in primul an, acum am inteles ca el nu a vrut sa escaladeze conflictul dar odata ce si-a dat seama ca nu e cale de mijloc cu rusii, a trecut la amenintari. Si eu cred ca trebuie sa fim uniti si sa ajutam ucrainienii sa trimita rusii la ei acasa altfel nu se vor opri doar in Ucraina. Daca suntem dezbinati, suntem usor de cucerit, asta e clar. Daca vom fi uniti, rusii nu pot decat sa fuga tare.
@alexion8883
@alexion8883 Ай бұрын
Negocieri de pace negocerie de afaceri , sub masca tot
@officialhellotravel
@officialhellotravel Ай бұрын
Nu există negocieri de pace, nimeni nu este certat cu nimeni, este pur manipulare, cărțile au fost făcute cu ani în urmă muist@ USA și muist@ de Rusia sovietică sunt prietene cu paravan pus 😈🤝😈
@igorsiscanu7878
@igorsiscanu7878 Ай бұрын
❤❤❤ Moldova este România 🇷🇴🇷🇴🇷🇴 Trăiască România 🇷🇴🇷🇴🇷🇴 Reunificarea imediat 🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇪🇺
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
Reintregirea se poate face imediat.
@viorica9153
@viorica9153 Ай бұрын
​@@popacristian2056Ați întrebat Transnistria ? Dar Găgăuzia ?
@alexion8883
@alexion8883 Ай бұрын
Ieși în plm.de zelenskiu
@OvidoiFrona
@OvidoiFrona Ай бұрын
Dace ma pla ta e garaje un
@deliriumextreme1637
@deliriumextreme1637 Ай бұрын
Foarte târziu, Țările estice avertizeazau de ani de zile asupra pericolului pe care îl reprezintă Rusia.
@romeogrigoras3261
@romeogrigoras3261 Ай бұрын
America și Vaticanul sunt pericolul mondial, și ar trebui izolate urgent. Dar nu-i cine sa o facă.
@viorica9153
@viorica9153 Ай бұрын
Frica este arma prin care vă manipulează .
@drumultabereim5
@drumultabereim5 Ай бұрын
Pericolul vine de la Bruxelles
@bobycatania5506
@bobycatania5506 Ай бұрын
MACRON este considerat in Franța inamicul nr. 1 al Franței.
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
*Atentie youtube! TrolBot ruZZ terorist al neomului Putler.*
@danielaurel9150
@danielaurel9150 Ай бұрын
😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂 SUA O FORȚEAZĂ PE MĂSA. 😂😂😂😂😂😂😂😂
@eugencalin5346
@eugencalin5346 Ай бұрын
PACE!
@llaliberellalibere9732
@llaliberellalibere9732 Ай бұрын
Totul pentru că vrea să scape cu furtul proprietății vecinilor ?
@eugentanase1524
@eugentanase1524 Ай бұрын
Lvov furat de la Polonia, Rutenia de la Cehia, Bucovina de Nord de la România, Donbas de la Rusia și câteva teritorii de la Slovacia și Ungaria...
@user-mg6rf9nw6j
@user-mg6rf9nw6j Ай бұрын
PENTRU ZELENSKI A TERMINAT MANDATUL SI TREBUIE SA VINE ALEGERILE PRESEDINTE IN UCRAINA
@iliemicu7391
@iliemicu7391 Ай бұрын
M.U.I.E.P.U.T.I.N.M.U.I.E.R.U.S.S.IA
@DanielNeculai-bo3hm
@DanielNeculai-bo3hm Ай бұрын
SUA recunoaste infrangerea 😂😂
@hanryhenry6612
@hanryhenry6612 Ай бұрын
Ucraina nu are voie sa atace Rusia, altfel arata altfel sutuatia, si apropo, nu vorbi de America, daca un razboi strict intre America si Rusia ar porni, cred ca stim cu totii ce ar face America caca pe Rusia asa ca shht
@vasiliualexandru4725
@vasiliualexandru4725 Ай бұрын
Nu-i asta tolomacule, Israeli vor razboi cu toti Arabii iar Biden e cam terminat pentru cã a focalizat resursele Americane la Israeli si a destabilizat SUA financiar cã-i un bosorog terminat care nu mai gandeste farã praful la nas, e normal ca el sã-si acopere dosul prin ai spune lui Zelenski sã facã pace cu Rusii, cã na reamintesc eveniment istoric de dupa Al doilea razboi mondial cum vestul a fãcut ceva cu Stalin lasand Estul prada URSS, mai invata bã istorie si mai vorbeste si tu mai mulye limbi inafara de cea cu care te-ai nascut cã poate ai sti mai multe. Nu vezi cã la noi in Romania ii propaganda Ruseasca, ce naiba...
@iondaniel2076
@iondaniel2076 Ай бұрын
SUA si-a atins obiectivul,a indatorat Ucraina definitiv!
@YGDification
@YGDification Ай бұрын
Nu recunoaste nimic ....daca ar vrea 100% America ii trimite in cateva luni pe rusi peste granita ! Ii intasa pe ucrainieni cu tot ce le trebuie si aia e ! Dar americanii sunt constienti (si e sabie cu 2 taisuri) ca daca vor continua sa pompeze armamame t in Ucraina, usor usor se va transforma intr.un razboi America-Rusia si nu doreste asta ! Americanul se gandeste pe viitor(si bine face), ca daca Ucraina cedeaza si Putin castiga, vreodata daca se gandeste sa atace NATO sa aibe resursele necesare pentru a contracara pe rusi ! 😉👍 Asta e toata treaba!
@IchimMaria-ii1zn
@IchimMaria-ii1zn Ай бұрын
TOATA LUMEA VREA PACE DESTUL A MURIT MULTA LUME ,DUMNEZEUSA I ODIHNIASCA CU DREPTI SI PE TOTI SA I LUMINEZE IN IUBIREA ADEVARULUI SFANT.
@sergiucaslaru7257
@sergiucaslaru7257 Ай бұрын
Cine urmează ???
@viorica9153
@viorica9153 Ай бұрын
Se vede și din comentarii că nu toată lumea vrea pace ! Marile puteri sacrifică sute de mii de vieți pentru interesele lor . Și mulți merg la nesfârșit pe propaganda vestică .
@uhhwyooo
@uhhwyooo Ай бұрын
Hai ca s au trezit americanii
@1315605
@1315605 20 күн бұрын
Compromisul nu va fi numai în favoarea Rusiei.
@Ovidan72
@Ovidan72 Ай бұрын
Și au dat seama ca războiul e pierdut. Au cheltuit inutil.
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
Putler isi canta prohodul singur, lui si imperiului caduc.
@hectorghibac2519
@hectorghibac2519 Ай бұрын
Cine a cheltuit inutil? America s-a debarasat de armele depășite pe bani mulți . Ukraina acum este distrusă și vândută
@vasileterente8441
@vasileterente8441 Ай бұрын
Cine ❓
@hectorghibac2519
@hectorghibac2519 Ай бұрын
@@vasileterente8441 Cine ce?
@Lena-op7sp
@Lena-op7sp Ай бұрын
@@hectorghibac2519 Nu zi Hop! Până nu vei sări!
@gabiiusco8810
@gabiiusco8810 Ай бұрын
De ce la samitul de pace din Elveția, Russia nu a fost invitată?
@ursuletulvrancean7544
@ursuletulvrancean7544 Ай бұрын
Pentru că este un stat terorist și cotropitor!
@kernelpanic4727
@kernelpanic4727 Ай бұрын
Deaia!
@Lena-op7sp
@Lena-op7sp Ай бұрын
Dar cine dorește să o mai asculte? Criminalii afară de Forță, nu recunosc nici o ieșire din situație !
@deliriumextreme1637
@deliriumextreme1637 Ай бұрын
De aia, că e Pace.
@viorica9153
@viorica9153 Ай бұрын
Din această cauză negocierile nu au nicio valoare ! Palavre !
@SerbanM07
@SerbanM07 Ай бұрын
Poate ne scapă Putin de SUA-ISRAEL dacă noi nu suntem în stare...
@crazylordbc3347
@crazylordbc3347 Ай бұрын
Si invers optional qustere ;)))
@GGYBRTTOPpsSkcSEC
@GGYBRTTOPpsSkcSEC Ай бұрын
Deocamndata furam friqidere si masinii de spalat din Ucraina ;)))
@Lena-op7sp
@Lena-op7sp Ай бұрын
Tu ce Fumezi, @SerbanM07 ?
@heromutee4559
@heromutee4559 Ай бұрын
​@@Lena-op7spleano cind teai pompat ultima data
@SerbanM07
@SerbanM07 Ай бұрын
@@Lena-op7sp pseudo-români pro-Israel!
@lacatusucristian-so2sp
@lacatusucristian-so2sp Ай бұрын
DE CE RELUATI CEEA CE A SPUS DEMULT KISSINGER ?
@romulusvoicu9705
@romulusvoicu9705 Ай бұрын
Bravooooo..
@vasilelacatos
@vasilelacatos Ай бұрын
CE A SPUS MARELE KISSINGER ? ATI UITAT? NU CRED!
@gheorghefilip2392
@gheorghefilip2392 Ай бұрын
Granițele le face Rusia. Europa nu poate Negocia.nu are puterea necesară.
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
*Tuț TrolBoții mătii ruZZi de iutub!*
@zdspider6778
@zdspider6778 Ай бұрын
râsia trebuie izolata COMPLET pe plan international, inconjurata de NATO pe toate partile (inclusiv maritim), poate asa invata sa respecte mai bine granitele.
@viorica9153
@viorica9153 Ай бұрын
​@@zdspider6778Ai auzit de criza rachetelor ? Ce- ar face SUA dacă la granița de sud , în Mexic , ar fi trupe rusești ? Te-ai gândit ? Mai gândește - te !
@zdspider6778
@zdspider6778 Ай бұрын
​ @viorica9153
@zdspider6778
@zdspider6778 Ай бұрын
​ @viorica9153
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
Românii mereu au stiut si stiu sa rămâna români 💔💛💙Moldova Muntenia Transilvania. kzbin.info/www/bejne/gpzFhGNmp9adaa8
@dorinadosantosantonio2213
@dorinadosantosantonio2213 Ай бұрын
E greu de invins Putin!
@ursuletulvrancean7544
@ursuletulvrancean7544 Ай бұрын
Putin este un criminal!
@mariangrossu1818
@mariangrossu1818 Ай бұрын
Zelenschi dacă nu se mulțumește cu 80%din țară și dezarmarea impusă de ruși, va sfârși răsturnat de popor, s-au va fugi în exil.
@danielasulea2694
@danielasulea2694 Ай бұрын
Nuk credeți domnule apresedinte Domnul spune minciuni jos cu el
@vioreleugengrama4413
@vioreleugengrama4413 Ай бұрын
Nu vorbi tu de lasitate amintesteti?
@elenavoicu8150
@elenavoicu8150 Ай бұрын
🍀ADU - 2024 - primarib, consilieri , europarlamentari !!!!!!!
@user-cl9rl3sw2z
@user-cl9rl3sw2z Ай бұрын
Molodets МОЛОДЕЦ. Macron
@aureliastruna1933
@aureliastruna1933 Ай бұрын
SLAVA RUSIA!
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
*Tuț TrolBoții mătii ruZZi de iutub!*
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
*Bai iutubule!... Ia-ti trolii de ferma Putlerista de aici!*
@ionutbompa634
@ionutbompa634 Ай бұрын
SUA declara învinsă dar franta nu franta este nare putere nu știți voi
@viorica9153
@viorica9153 Ай бұрын
În Franța sunt manifestari anti Macron . Nu confundați președinții cu popoarele !
@supercamiful
@supercamiful Ай бұрын
SUA , si-a vazut sacii in car, da-l la draqull pe morar.😂😂😂
@crazylordbc3347
@crazylordbc3347 Ай бұрын
Aldof Vladimirovich Puthler merita educatia primita de Benito Mussolini !
@cezarstefanseghjucan
@cezarstefanseghjucan Ай бұрын
Din păcate nu are cine să o administreze.
@adrianciobanu5856
@adrianciobanu5856 Ай бұрын
Cine va plăti pentru milioane de omoruri din Irak făcute de nato din plăcere sau pentru voi Irakienii nus oameni .
@YGDification
@YGDification Ай бұрын
​@@cezarstefanseghjucanBa da are dar nu se vrea ! Ce vedeti acum in Ucraina este participarea (ca si ajutor militar a mai putin de 10% din capacitatea fiecarei tari care a donat armament Ucrainei )! Daca vroiau si participau toate cu mai mult, rusii erau impinsi peste granite de mult ! 😉👍 Totusi NATO si marile puteri militare din Europa se gandesc ca si de castiga Putin in Ucraina, vreodata daca ar vrea sa atace vreo tara NATO, alianta trebuie sa isi consolideze capacitatile militare sa ii contracareze pe rusi ! 😉
@deliriumextreme1637
@deliriumextreme1637 Ай бұрын
@@YGDification Totul ar fi fost evitat dacă când au văzut că rușii se pregătesc să invadeze ar fi trebuit să trimită trupe în Ucraina și toate acestea ar fi fost evitate, nu ar fi îndrăznit să atace. Au făcut la fel ca în al doilea război mondial, făcându-i plăcere lui Hitler doar pentru a evita un război, dar acea complezență a făcut posibil războiul.
@benisovre9447
@benisovre9447 Ай бұрын
Dacă NATO trimite (mai mulți) soldați împotriva Rusiei ce crezi ca va face China?
@qqel-qama8594
@qqel-qama8594 Ай бұрын
au rusii motorina acum? parca vad ca nu ucr...🤣🤣🤣🤣😂😂
@llaliberellalibere9732
@llaliberellalibere9732 Ай бұрын
Cea mai puternică armată din întreaga lume învinsă de jucării :))) Miwe orcii si fanii
@cristiraducu84popescu90
@cristiraducu84popescu90 Ай бұрын
EU LU MATA I-AS DA MARE MUEEEEE
@233Victor
@233Victor Ай бұрын
Ucraina a pierdut razboiul indiferent de opiniile tale jegoase si de ultima speta.
@mihaihorea5930
@mihaihorea5930 Ай бұрын
Agresivitatea începută de federația rusă va continua chiar dacă acceptă o perioadă de încetare a conflictului. Este doar amânarea inevitabilului. Federația rusă a demonstrat că prin decizia din agenda sa politic și economic nu se oprește până când au realizat planul agendei federației Ruse.
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
*TrolBot ruZZ inept al neomului Putler.*
@Niki-yh3iv
@Niki-yh3iv Ай бұрын
Nu cunoști nici istorie nici politică domnule
@dorinorfescu5092
@dorinorfescu5092 Ай бұрын
Macrou sluga servilă.un altfel de profesor de fizică?
@useryoutube47865
@useryoutube47865 Ай бұрын
Cu Rusia nu este de joacă. Toctocarii habar nu știu, ce e războiul cu Rusia, mai întrebați bătrânii care mai există, si vă vor spune.
@GGYBRTTOPpsSkcSEC
@GGYBRTTOPpsSkcSEC Ай бұрын
Peishhama`si pe pyddaraztia ru.
@kernelpanic4727
@kernelpanic4727 Ай бұрын
Da, mi-au spus. Ia impuscat ca iepurii din cuibul de mitralierā. Si cind mormanul de rusi s-a inālltat de Nu Mai vedeai peste el si incepea sā Pute, se mutau 50 m mai inapoi 😃
@vaacol3473
@vaacol3473 Ай бұрын
Rusia a fost tare in razboae cu ucrainenii in frunte ca apartinenti ai imperiului, cauza ca nu se pot dezice de ei in scopul de a invada Europa. Fara ei, ca fara mina dreapta. Tactica de orda a rusilor de totdeauna in dorinta de a ocupa Eupopa, cea ce si vor face, avind dorinta de a cotropi, ear europenii nedorinta in a se apara, in frunte ca gertva-carne de razboi, de care nu le va fi mila, la inceput ucrainenii, apoi restul popoarelor pe rind. Nu vor fi scutiti de asa "privilegiu" nici rominii. Phin minciuni frumoase si hipnoza, vor dobindi pina la urma cea ce isi doresc, Moscova centrul lumii, Putin rege al lumii, ear europenii vor ridica Siberiea la nivel de Europa, pina rusii vor cobopi Europa la nivel de Siberie, pentru ca cu timpul, a se repeta procesul...
@GGYBRTTOPpsSkcSEC
@GGYBRTTOPpsSkcSEC Ай бұрын
Deocamndata furam friqidere si masinii de spalat din Ucraina ;)))
@DacianRider
@DacianRider Ай бұрын
pish pe tine si rusia ta ! ma sterg undeva cu amenintarile tale orcule !
@iuliuli4352
@iuliuli4352 Ай бұрын
Adin, Dva, trii ; Mwuee Kremli1n ! Urra Uraa Uraaa
@cristiraducu84popescu90
@cristiraducu84popescu90 Ай бұрын
UNU DOI TREI MUIE IN CIMITIR LU MATA LA CRUCEA LU BETIVI DE TACTU CARE A MURIT DE CIROZA FINDCA ERA SIFILITIC BETIVAN
@ungureanucatalin7822
@ungureanucatalin7822 Ай бұрын
Toți ăștia marii nu sunt in stare de pace nu se gândesc câți oamenii mor ne vinovați copii rămân orfanii stau pe unde aduc vro sa ne bage in armata asta mai este țara unde sa trăiești liniștit cu familia ta să-ți crești copii cum poți nu vor astea marii pace nu le pasa vor sa omoare lumea sa rămână populația mai mică nu le pasa de noi deloc suntem carne de tun in prima linie și osa vina cât de curând romanii ies pentru pensie specială la protest dar pentru armata sa ieșim cu toți in strada pentru pace sa ieșim toți nu suntem in stare Rușine la toată lumea osa vedeți voi mai târziu când osa va ia copii de lângă voii atât am avut de spus sper ca dmz sa vadă greutățile astea pe noi si sa facă pace in lume sa trăim cum nea lăsat 🙏🏻🙏🏻🙏🏻
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
*Tuț TrolBoții mătii ruZZi de iutub!*
@viorica9153
@viorica9153 Ай бұрын
Iohannis vrea să - și scape nevasta de pușcărie și lui să - și găsească un job de trântor bine plătit . Așa că face tot ce spun stăpânii de la Apus .
@ionelciulin2433
@ionelciulin2433 Ай бұрын
Rusia a ínvins .Slava Rusia ❤❤❤Bravoooooo Putin ❤❤❤
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
*Atentie youtube! TrolBot ruZZ terorist inept disperat al neomului Putler.*
@zdspider6778
@zdspider6778 Ай бұрын
L-am vazut pe tot la viteza 1.75x. Trebuie sa schimbati titlul. E un clickbait de kkt.
@danielmedrea8184
@danielmedrea8184 Ай бұрын
”Pentru că Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.”„ ‭‭Luca‬ ‭19‬:‭10‬
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
*TrolBot ruZZ terorist inept.*
@ionutnae7159
@ionutnae7159 Ай бұрын
Arma 3 un joc fake new
@bosgg-ys6oz
@bosgg-ys6oz Ай бұрын
franta si anglia cam ce exemplu poa sa dea europei? Altu decit ca siau vindut tarile si populatia?
@aurelianpirosca1040
@aurelianpirosca1040 Ай бұрын
nu e adevarat, speculatii, la fel USA nu interzice Ucrainei sa atace rafinariile, ceea ce la cere e sa nu atace civili
@Attackx_
@Attackx_ Ай бұрын
Spui razsia si tragi apa de doua ori, e prea gros !
@petrescuconstanta992
@petrescuconstanta992 Ай бұрын
Eu zic mata și trag apa de 5 ori … e pietroi
@llaliberellalibere9732
@llaliberellalibere9732 Ай бұрын
@@petrescuconstanta992 .l. dehhh inchite-o acum orck
@iuliuli4352
@iuliuli4352 Ай бұрын
@@petrescuconstanta992 s-o baq in mta cu tot cu caoee ;))
@Lena-op7sp
@Lena-op7sp Ай бұрын
@@iuliuli4352 Fără rușine ? te privești ca un om zombat de ruși!
@mariandanut7440
@mariandanut7440 Ай бұрын
​@iuliuli43homosexualule52
@ionutcalin3123
@ionutcalin3123 Ай бұрын
Natiuni care se dau mari dar de fapt sunt mici incepand cu SUA doar lingai !
@Attackx_
@Attackx_ Ай бұрын
Si altii saraci cu pretentii imperiale incepand cu razzia ;)))
@GGYBRTTOPpsSkcSEC
@GGYBRTTOPpsSkcSEC Ай бұрын
sictir
@mariandanut7440
@mariandanut7440 Ай бұрын
​@@GGYBRTTOPpsSkcSEChomosexualule
@user-tv3nu8zs3s
@user-tv3nu8zs3s Ай бұрын
Tot ce beneficiezi tu e din Vest. Russia nu inventeaza nimic, e doar o pompa de benzina. Toate aparatele si internetul in care scrii tu prostii e inventat in America. Ce Tara stii tu unde a pus rusul cizma si a ajuns ca Italia, Germania , Japonia , Coreea de sud? Citeste inainte sa ti dai pantalonii jos.
@GGYBRTTOPpsSkcSEC
@GGYBRTTOPpsSkcSEC Ай бұрын
Peishhama`si pe pyddaraztia ru.
@lorycotiga4231
@lorycotiga4231 Ай бұрын
Marș in cușcă
@llaliberellalibere9732
@llaliberellalibere9732 Ай бұрын
@@lorycotiga4231 .l.
@munecaverde8035
@munecaverde8035 Ай бұрын
Putin nu se va multumi doar cu teritoriile cucerite...
@eugencalin5346
@eugencalin5346 Ай бұрын
Serios?!
@savurazvan7854
@savurazvan7854 Ай бұрын
ai vb tu cu el?
@ioankover
@ioankover Ай бұрын
De ce lingi bale de la Biden? Americoinii și-au făcut treaba, au făcut praf Europa, acum se da la fund.
@llaliberellalibere9732
@llaliberellalibere9732 Ай бұрын
Vom construi un mare W.C pe locul de veci a lui putler intrarea GRATIS.. ;)
@nastasearici9835
@nastasearici9835 Ай бұрын
Faceți o comparație intre miscarile lui Macron si cele ale lui Biden! 😮 Cat de natural se misca Macron si Biden zici ca-i prins in pioneze!
@ValeraTarzan
@ValeraTarzan Ай бұрын
😂😂😂 russia trebue sa piarda....asa vrea macron....
@zdspider6778
@zdspider6778 Ай бұрын
PIB-ul râsiei e cam cat al Italiei. Restul tarilor europene, la un loc, ingroapa financiar râsia. Tu de ce crezi ca rîșii nu au facut niciodata un oras mare ca Sanchi Petercacat sau moRcova (Mordor) aproape de China si toate alea mari sunt aproape de EUROPA?
@marianana8201
@marianana8201 Ай бұрын
Ăla habar nu are pe ce lume trăiește 😂😂😂😂
@benisovre9447
@benisovre9447 Ай бұрын
Rusia are resurse. Europa are bani (hârtie igienica)
@benisovre9447
@benisovre9447 Ай бұрын
Mai ales SUA
@zdspider6778
@zdspider6778 Ай бұрын
​ @benisovre9447 DEGEABA are resurse daca nu le poate exploata. Venezuela are cele mai mari depozite de petrol DIN LUME si e in prag de faliment.
@hfim2426
@hfim2426 Ай бұрын
Felicitări Macron!
@crazylordbc3347
@crazylordbc3347 Ай бұрын
Bravo Macron inainte corect..
@gabirares3983
@gabirares3983 Ай бұрын
pe unde ia prin rusu pe acolo ia macelarit pe francezi
@ovidiuboboc6029
@ovidiuboboc6029 Ай бұрын
Mereu si inco odata RANZA si niciodata cei ce zic ca suntem latini cum sunt ei nu vor fi cu adevarat in spatele nostru la greu.Francezi au zis ca Romani sunt frați nostri pentru totdeauna.sunt viteji si noi aceste persoane iubium................................
@parpalanina
@parpalanina Ай бұрын
Macron fai bravo...pace pace pace...nn uccdere la gente..
@romulusvoicu9705
@romulusvoicu9705 Ай бұрын
bravoooo Macron...bravo Marea Britanie..
@savurazvan7854
@savurazvan7854 Ай бұрын
:)))
@emcelo3408
@emcelo3408 Ай бұрын
Huineaua asta sine o scris
@imalin4638
@imalin4638 Ай бұрын
Doamne ajută să înceteze nebunii ăștia din vest cu războaiele
@Lena-op7sp
@Lena-op7sp Ай бұрын
@@brubaker29 Mulțumesc pentru adevărul spus!
@imalin4638
@imalin4638 Ай бұрын
@@brubaker29 sunteți boti infecți dintr un algoritm de rahat
@mariandanut7440
@mariandanut7440 Ай бұрын
​@@brubaker29Dar vine a atacat Irakul,homosexualule?Ai uitat cumva?
@deliriumextreme1637
@deliriumextreme1637 Ай бұрын
@@brubaker29 Asta se întâmplă când nu există educație, avem o țară cu oameni ca ăsta, din cauza unor astfel de oameni, nu vor români să se mai întoarcă în țară Oamenii ca el fără morală.
@nemo1877
@nemo1877 Ай бұрын
Slava Russia !
@zdspider6778
@zdspider6778 Ай бұрын
Ruie Musia !
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
*Tuț TrolBoții mătii ruZZi de iutub!*
@petresultan8627
@petresultan8627 Ай бұрын
@@zdspider6778 si la mamicuta ta
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
@@petresultan8627 *Bai iutubule!... Ia-ti trolii de ferma Putlerista de aici!*
@gheorgheenache7789
@gheorgheenache7789 Ай бұрын
@@zdspider6778 Pîrț! iar ai vorbit!
@stelianivana3075
@stelianivana3075 Ай бұрын
Rusia nu va pierde.Negociati pacea.
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
*Atentie youtube! TrolBot ruZZ terorist consacrat, inept disperat al neomului Putler.*
@luciancojocaru1206
@luciancojocaru1206 Ай бұрын
Forza Vladimir
@zdspider6778
@zdspider6778 Ай бұрын
Vezi ca ai scris „Volodymyr” gresit.
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
*Tuț TrolBoții mătii ruZZi de iutub!*
@luciancojocaru1206
@luciancojocaru1206 Ай бұрын
@@zdspider6778 Am scris corect
@zdspider6778
@zdspider6778 Ай бұрын
@@luciancojocaru1206 Inseamna ca esti prost.
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
@@luciancojocaru1206 *Tuț TrolBoțu mătii ruzzzzzzzza!*
@sorinbuzatu4912
@sorinbuzatu4912 Ай бұрын
....... BRAVOOOOO DOMNULE LAVROOOVVV... SLAVA ROSSIAAAAAA V V V V V... ❤❤❤❤❤
@kernelpanic4727
@kernelpanic4727 Ай бұрын
Da, Bravo domunle criminal de rāzboi! 🤦 Destep Mai esti
@vasileterente8441
@vasileterente8441 Ай бұрын
MWe ți și fanilor lui Lavrov 🍌
@Lena-op7sp
@Lena-op7sp Ай бұрын
E mulțumit un Moldovian(care e înnapoiat)care Posibil că trăiește în Russia, și e zombat de politica Rusă.
@sorinbuzatu4912
@sorinbuzatu4912 Ай бұрын
@@Lena-op7sp.... Sînt din Craiova, și am părerea mea despre cine e vinovat, din cauza cui a pornit războiul...
@vasileterente8441
@vasileterente8441 Ай бұрын
​@@sorinbuzatu4912oltene , ai și praz în cap, sau ești fiul lui Iliescu?
@emcelo3408
@emcelo3408 Ай бұрын
Harcomanu ista blea
@zdspider6778
@zdspider6778 Ай бұрын
Bleami-ai pl.
@gheorgheenache7789
@gheorgheenache7789 Ай бұрын
@@zdspider6778 băjegosule, tu nu mai crăpi odată? Ai pîrțag.
@gabrielooss
@gabrielooss Ай бұрын
😂😂😂
@petrescuconstanta992
@petrescuconstanta992 Ай бұрын
Glorie lui Puțin și Russia🎉❤
@llaliberellalibere9732
@llaliberellalibere9732 Ай бұрын
In mormmant ;)
@Lena-op7sp
@Lena-op7sp Ай бұрын
Glorie la pușcărie, Îl așteptă de mult ! pe acesta care îl Lauzi!
@Lena-op7sp
@Lena-op7sp Ай бұрын
@@llaliberellalibere9732 100% merită !
@aureliastruna1933
@aureliastruna1933 Ай бұрын
​@@llaliberellalibere9732🤮😈💩🧠🤏
@steliansilivestru3714
@steliansilivestru3714 Ай бұрын
Slava Ucraini ❤❤❤❤❤
@qqel-qama8594
@qqel-qama8594 Ай бұрын
slava pe racla lui ma-taa
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
*Bai astia de la iutub!... Trimiteti sclavii lui Putler la plimbare de aici!* *Atentie youtube! TrolBot ruZZ terorist inept disperat al neomului Putler.*@@qqel-qama8594
@romeo40100
@romeo40100 Ай бұрын
DE UNDE AI APARUT MA AMARITULE
@useryoutube47865
@useryoutube47865 Ай бұрын
Să piardă cit mai repede 😂😂😂
@kernelpanic4727
@kernelpanic4727 Ай бұрын
Jos rusii imputiti!
@gheorghefilip2392
@gheorghefilip2392 Ай бұрын
Baiden e un Robot
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
*Tuț TrolBoții mătii ruZZi de iutub!*
@paullungu219
@paullungu219 Ай бұрын
Diplomatia Romineasca ne baga in razboi
@popacristian2056
@popacristian2056 Ай бұрын
*Atentie youtube! TrolBot ruZZ terorist consacrat, inept disperat al neomului Putler.*
@user-bu5xg7dt3q
@user-bu5xg7dt3q Ай бұрын
Sunak premier ul uk😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂 O CORCITURA😂
@dorubond
@dorubond Ай бұрын
Din cauza USA
@dorubalaj1201
@dorubalaj1201 Ай бұрын
Omul e inconștient
@Attackx_
@Attackx_ Ай бұрын
Слава Украине !
@SrxxG
@SrxxG Ай бұрын
Сало
@mariandanut7440
@mariandanut7440 Ай бұрын
Mue ucraina
@Attackx_
@Attackx_ Ай бұрын
@@mariandanut7440 sasyat houi konddon
@ioankover
@ioankover Ай бұрын
Iob tvoiu mati Ucraine. Rip well.
@Attackx_
@Attackx_ Ай бұрын
@@ioankover Dallbaio pyddaras
@cristinelliviu
@cristinelliviu Ай бұрын
Slava Ucrainei Zelenski un adevărat patriot❤❤❤❤
@sandorriza5202
@sandorriza5202 Ай бұрын
Mai taie din el .
@petresultan8627
@petresultan8627 Ай бұрын
un adevarat criminal
@gabirares3983
@gabirares3983 Ай бұрын
si omorat poporul si a injumatatit teritorial tara ............adevarat patriot
@supercamiful
@supercamiful Ай бұрын
Jidanul tot jidan. Vrea bani la greu.
@floreacreta546
@floreacreta546 Ай бұрын
​@@supercamifulrusia e imperiu terorist condus de un criminal nazy- bolșevic !!!!
@user-tv3nu8zs3s
@user-tv3nu8zs3s Ай бұрын
Stiri false.😅
@Mill....1965
@Mill....1965 Ай бұрын
Defensiva ucrainienilor nu cred că e falsă
@user-tv3nu8zs3s
@user-tv3nu8zs3s Ай бұрын
@@Mill....1965 Daca te retragi putin, scoti masele de orci pe camp si ai carne pentru macelarie. Alfel consumi degeaba munitie. Daca nu stii strategii de lupta mai citeste. Vezi filmele cu Roky. Daca adversarul e dublu atunci conserva puterea si fa-l sa oboseasca. Nu asculta ce behaie la tv sunt petarde de fum.
@user-tv3nu8zs3s
@user-tv3nu8zs3s Ай бұрын
@@Mill....1965 Au reusit Afganii In pijamale 15milioane sa in genuncheze USSR. Finlandezi 300mii soldati au nimicit 1milion de rusi in 39. Ukrainienii sunt cei mai razboinici dintre Slavi.
@Mill....1965
@Mill....1965 Ай бұрын
@@user-tv3nu8zs3s Vorbești ușor.E opinie personală:Kievul va ceda cum a cedat Cecenia.Fostul URSS va agresa și teritoriu NATO.Dar va sfârși cum imperiul Austro Ungar în plină expansiune.
@benisovre9447
@benisovre9447 Ай бұрын
Baiul ii ca ucrainienii nu reușesc sa prindă bombele rusești fără sa se spargă
@gabrielstoicaofficial
@gabrielstoicaofficial Ай бұрын
sictir macronnn
@DacianRider
@DacianRider Ай бұрын
sictir tie si lui m-ta ! handi-capetus mentalus
@Lena-op7sp
@Lena-op7sp Ай бұрын
@gabrielstoicaofficial SICTIR Putin!!!
NO NO NO YES! (50 MLN SUBSCRIBERS CHALLENGE!) #shorts
00:26
PANDA BOI
Рет қаралды 102 МЛН
ELE QUEBROU A TAÇA DE FUTEBOL
00:45
Matheus Kriwat
Рет қаралды 18 МЛН
Retrospectiva Saptamanii 01 06 2024 P2
22:21
Agro TV
Рет қаралды 1