Fascismul in Europa

No video

Fascismul in Europa

Рет қаралды 720

Күн бұрын

Pe fondul crizei lăsate în urmă de Primul Război Mondial, în Italia se naște mișcare fascistă.
S-a bucurat de foarte multă susținere, atât din partea populație de rând, cât și din partea claselor sociale mai înalte pentru că toată lumea spera, la acel moment, ca această nouă viziune să redea Italiei strălucirea de dinainte de Război.
Dacă voi credeți corporațiile o invenție recentă, ei bine, aflați de la mine că acesta era modul în care fascismul dorea să organizeze societatea, pe grupuri profesionale denumite corporații.
Pentru fiecare astfel de corporație ar fi trebuit să existe un reprezentant, iar acești reprezentanți să alcătuiască Parlamentul. Credeau că așa pot înțelege și acoperi mai bine nevoile oamenilor din toate clasele sociale.
Cum spuneam și mai devreme, principala țintă a fascismului, replica ideală de agățat poporul, a fost promisiunea de a reda Italiei strălucirea și măreția Imperiului Roman.
Dar cum s-a instaurat regimul ăsta atât de glorios?
Ei bine, într-o perioadă de instabilitate și de criză, cel mai eficient lucru pentru a trage masele de partea ta este să le ridici în slăvi măreția, să le promiți cât mai credibil un stat înfloritor și să faci restul partidelor să se certe între ele. Asta a făcut și Benito Mussolini, capul de afiș în spectacolul ce avea să se petreacă în Italia pentru câteva zeci de ani.
În 1922 fasciștii organizează ceea ce se numea „Marșul asupra Romei”, o mișcare prin care, datorită susținerii maselor și instabilității politice de după război, fasciștii reușesc să-l facă pe regele de la acea vreme, Victor Emanuel al III-lea, să demită guvernul în funcție și, la 29 octombrie 1922, regele îl numește prim-ministru pe Benito Mussolini.
O lună mai târziu, Parlamentul îi acordă lui Mussolini puteri depline, iar un an și ceva mai târziu, la alegerile din 6 aprilie 1924, Camera Deputaților devine majoritar fascistă ceea ce-i asigura lui Mussolini puteri depline în stat.
Din 1924 începe reorganizarea statului italian în corporații. Rând pe rând, dispar sindicate, dispare libertatea presei și orice activitate a altor partide politice este interzisă.
În 1925, Mussolini înființează chiar și un tribunal special pentru a da sentințe grele celor care se opuneau regimului, iar principalul organism de supraveghere al populației devine OVRA care s-ar traduce drept Organizația de Vigilență și Reprimare a Antifascismului.
Populația italiană, în majoritatea ei, zburda ca o floricică pe colinele fostului imperiu, crezând să statul va renaște și toți vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți, iar ca să le alimenteze iluzia, il Duce, căci așa i se spunea lui Mussolini, a adoptat tot felul de programe și măsuri care să consolideze statul corporatist și care s-au și bucurat de susținerea populara. Mai mult, ca Il Duce să le arate oamenilor de rând vitejia lui și dorința de a-i apăra, au fost luate multe măsuri în împotriva Mafiei și a obiceiurilor lor.
Cumva, Mussolini a aplicat în Italia ceea ce vedem foarte clar, chiar și astăzi, în Statele Unite. Populația era educată de la început și i se alimenta permanent ideea că statul Italian este o națiune înfloritoare, iar italienii, mândrii, sunt demni de un stat dintre cele mai de seamă.
Problema a fost când, din prea mult entuziasm și prea mare dorință de a demonstra vigoarea sângelui roman, Mussolini i-a cam aruncat pe italieni în tot soiul de conflicte militare și, odată cu cel de-Al doilea Război Mondial , popularitatea lui Il Duce începe să scadă. Practic, a adunat italienii de pe jos după Primul Război Mondial, I-a curățat, i-a spălat, le-a dat hăinuțe noi și frumoase și apoi, Poc! Un șut în fund și iar la război.
Astfel, în 1943, Benito Mussolini pierde puterea și așa se încheie drumul fascismului. Deși nu pare, a fost poate cel mai puțin nociv regim totalitar dintre cele trei din Europa.