FUNDAL DE PREDICA - LEONARD BOLMANDIR [ NOU 2019 ]

Рет қаралды 83,270

Күн бұрын

Пікірлер: 7

@mariusmacarie22 Жыл бұрын

Pace tie frățiorul meu scump! Dumnezeu sa te binecuvinteze și sa te inspire în lucrarea pe care ți-a încredințat. Ma rog pentru tine. Domnul este cu tine viteazule.

@Rahela.valentina 6 күн бұрын

Frumos❤❤❤😢😮

@kasandrajonathan Жыл бұрын

E noapte rece; vântul bate cu șuieratul lui prelung, şi din ecouri depărtate, atâtea gânduri mă ajung. Ce bine e să fiu acasă, să ştiu că am destul câştig Să nu mă chinuie nici foamea, nici să nu rabd pe drum de frig. Ce bun a fost cu mine Domnul, că nu ştiu cum să-I mulţumesc, Cum L-aş primi să ştiu că vine, să-mi fie oaspete ceresc. Şi-n jocul straniu de lumină, al flăcărilor din cuptor, Pe gene-mi cade toropeala, şi adormii aşa de uşor… Deodată o bătaie-n poartă… tresar… e cineva pe drum! Mă uit la oră: E târzie! Numai tâlharii umblă-acum! Răsună iarăşi o bătaie, şi încă alte două-trei. Și strig atunci: "Cine-i acolo? E cam târziu acum, ce vrei?" Şi glasul de-afară-mi spune: "Vin dintr-un loc îndepărtat; Umblat-am cale lungă astăzi; sunt obosit şi s-a-nnoptat. N-ai vrea căldura dinlăuntru s-o-mparţi cu mine pân la zi? Ți-aş mulţumi cum ştiu mai bine, şi-n rugăciuni te-oi pomeni. Primeşte-mă doar până mâine că am nainte un drum lung N-ai vrea din colţul tău de pâine, să-mi dai şi foamea să-mi alung?" Mă strecurai lângă fereastră, să-l văd prin geamul aburit; Era urât şi plin de zdrenţe, părea murdar şi obosit. "Nu cer decât un colţ de pâine, uscat de este, să mi-l dai; Şi dorm şi jos pe-o rogojină, doar milă rogu-te să ai!" Gânditu-m-am o clipă lungă, şi i-am strigat apoi răstit: "Străine, du-te mai departe, aici nu-i han de găzduit! Ce n-ai gândit mai dinainte unde-ai să dormi, ce-ai să mănânci? E prea târziu să-mi baţi la poartă, e prea târziu să mi te plângi!" I-am auzit cum paşii afară, încet, încet s-au depărtat... Până ce-n linişte doar vântul, a mai rămas stăpân pe sat. Şi, mulţumit, în patul moale am adormit apoi curând Dar am avut în neagra noapte un vis ce nu-l mai uit nicicând. Parcă dintr-un nor de lumină, Domnul Isus se cobora, şi-n casa mea venea să-mi spună, ce nimeni altul nu ştia. Credeam că-mi va vorbi de bine; va lăuda tot ce-am muncit.... Dar S-a apropiat de mine şi trist cu lacrimi mi-a grăit: "Prietene, am vrut azi noapte să înnoptez în casa ta; Din pâinea ta, am vrut la cină să iau un colţ, ca partea Mea. Dar mi-ai răspuns că pentru Mine, tu n-ai nici pâine şi nici pat, şi M-ai lăsat în frig afară, să plec flămând şi întristat. Căsuţa ta nu era mică să-ncap şi eu să dorm în ea; De ce nu vrei să ai la masă, un ostenit în casa ta?" Şi m-a privit cu ochii umezi până când norul s-a luat... şi-am înţeles că El fusese, pribeagul ce L-am alungat. Trezit din somn, de-nfiorare, am alergat afară-n frig... şi-am început în gura mare, străinul înapoi să-l strig. Dar vai, demult plecase omul în întunerecul pustiu... Doar vântul îmi striga din ramuri, că mă trezisem prea târziu: E prea târziuuuu! E prea târziuuuu!