Haurențiu, antrenor de șmecheri - MIRCEA BRAVO

  Рет қаралды 644,180

MIRCEA BRAVO

MIRCEA BRAVO

4 жыл бұрын

Actori: Mircea Popa, Bogdan Bob Rădulescu
Scenariu: Cristi Ilișuan, Mircea Popa, Tibi Codorean, Cristi Ciui
Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Пікірлер: 455
@eugenfilimon2176
@eugenfilimon2176 4 жыл бұрын
Eram asa de supărat până am găsit clipul asta si mi-am revenit acum ! Yeeehhh ...............👍👍👍
@Natalia-ze3dx
@Natalia-ze3dx 4 жыл бұрын
sint multi ca tine...😅😅😅
@ramona-gabriela5648
@ramona-gabriela5648 4 жыл бұрын
La fel ca mine serios 🤗
@metzi943
@metzi943 4 жыл бұрын
Si eu
@andreabizon7026
@andreabizon7026 4 жыл бұрын
@Abonează-te la Canal Regăsești simțul umorului. Mircea întotdeauna a avut content de calitate, nu neapărat haz mereu... Dar mesajele care le transmite fac diferența.
@silicastefan5422
@silicastefan5422 4 жыл бұрын
Vezi... a ieșit țiganul din tine 😊
@larisaa7579
@larisaa7579 4 жыл бұрын
Vrem mai multe vloguri cu Haurențiu 😊 👇Like cine mai vrea
@DanieelCosmin
@DanieelCosmin 4 жыл бұрын
Salut, am filmat un sketch amuzant cu scenariul lui Micutzu și aș vrea să te uiți și tu te rog, m-ar ajuta foarte mult și dacă îți place te rog abonează-te. Să ai o zi minunată! 🙏🏼❤
@greenthumb5730
@greenthumb5730 4 жыл бұрын
Pai de unde ???Ca cere 1000de euro!!! SI Mircea nu da o mie pe un vlog
@abelstancu6405
@abelstancu6405 4 жыл бұрын
mie nu-mi plac video clipurile cu haurentiu pentru ca țipă tot timpul
@paulgtv1386
@paulgtv1386 3 жыл бұрын
Idolul meu! De ceva timp m-am inventat fiul lui și fac și eu video doar ca de amator, apropo eu sunt Haurel și te invit și pe canalul meu dacă dorești . O zi buna kzbin.info/door/oJ-nu42tQJtdmZktx7jDZA
@ancamariastoica4557
@ancamariastoica4557 4 жыл бұрын
Ce ochi frumoși are Haurentiu 😀...
@patric188
@patric188 4 жыл бұрын
😂 Zici că nu-s ochii lui, poate io ciordit de undeva😂
@mariarebekadan455
@mariarebekadan455 4 жыл бұрын
La asta ma gândeam tot videoclipul
@armandharaidun7637
@armandharaidun7637 4 жыл бұрын
Mancati-as ochii Haurentiu :)))))) E talentat, fara discutie.
@mariarebekadan455
@mariarebekadan455 4 жыл бұрын
@Alex Voinea are ochi verzi-gri și sunt foarte frumoși 💚💚👀👁️
@_Radu.G
@_Radu.G 4 жыл бұрын
Da pălăria, cămașa, vesta și lanțul de la gât? Eu cred că-s "orijinale" de prin cartierul Iris
@RoseN-CJ
@RoseN-CJ 4 жыл бұрын
Cel mai frumos actor din Ardeal domnu Bob (a zis si-o tanti de la EuropaFM 😁 ) si asaaa poveste sweet de love are cu sotia lui aaaa...suflete pereche din copilarie ♥️
@GrandSmartphoneStore
@GrandSmartphoneStore 4 жыл бұрын
RoseN CJ Bob frumosul
@polimorph2023
@polimorph2023 4 жыл бұрын
Combinatia perfecta: Haurentiu si Mircea!
@justme5050
@justme5050 4 жыл бұрын
Ce frumos e *Haurentiu*!!
@mirceabravo
@mirceabravo 4 жыл бұрын
Si destept.
@RoseN-CJ
@RoseN-CJ 4 жыл бұрын
@@mirceabravo si devreme acasa... oh wait... we all are now 😁dar daaaaa, siiii si talentat
@justme5050
@justme5050 4 жыл бұрын
Pai daca e prieten cu Mircea ,nu poate fi altfel decât deștept.. "cine se aseamănă se aduna" ști vorba aceea.... Multumesc pt inimioara Mircea!!
@belagabrielldima8258
@belagabrielldima8258 3 жыл бұрын
@@RoseN-CJ k kkmkkmmm Mm Mj M Mu K M
@happylika
@happylika 4 жыл бұрын
Bate-l Doamne,da frumos ii Bob asta:)
@celeste_2083
@celeste_2083 4 жыл бұрын
Parca e fiu lui Dracula🤣🤣😂🤣😂🤣😂
@radugoran2298
@radugoran2298 4 жыл бұрын
Acest dom 'Haurentiu' este un om foarte frumos!
@mirceabravo
@mirceabravo 4 жыл бұрын
O spune un barbat frumos ca tine
@grigoritalilia7824
@grigoritalilia7824 4 жыл бұрын
@@mirceabravo 😂😂😂
@simi948
@simi948 3 жыл бұрын
Asa.i
@biancavrancuta3447
@biancavrancuta3447 4 жыл бұрын
Vaii.. Mor de ras. Salutari din Germania. Nu fiți triști dragi romani... Curând se va termina totul. Mai puțin... Apropiați va in aceste zile de cei dragi... De Dumnezeu...
@cristinarus5709
@cristinarus5709 4 жыл бұрын
Va iubesc pe amindoi!! Bob e super la interpretarea rolului !! Sunteti ff funny !! Felicitari si Pupici !!!!👍👍❤❤😂😂😂😘😘😘😘
@marianamatei1549
@marianamatei1549 4 жыл бұрын
Haurentiuuuuu ti-am dus dorul!!!!Sinteti bestiali.Multumesc ca ne mai distrati in vremurile astea triste.😜😜😜😜
@maiavlogs6136
@maiavlogs6136 4 жыл бұрын
Bravo mă Mircea! Ține-o tot așa te susțin! Haurentiu e foarte amuzant 😂
@mihaichirica6171
@mihaichirica6171 4 жыл бұрын
CHAPEAU... Mircea , cu oameni ca tine viata de zi cu zi devine mai frumoasă!
@craciunflavius9786
@craciunflavius9786 3 жыл бұрын
Sa traiesti Haurentiu !!! Sa ti dea Dumnezeu sa ti dea sanatate !!!
@cristisilviu93
@cristisilviu93 4 жыл бұрын
Mircea ești cel mai tare , când primesc notificăre că ai postat , deja sunt mai fericit , după ce vizionez clipul , uit de toate problemele , respect și mulțumesc pentru munca depusă
@alexandrutodoran2626
@alexandrutodoran2626 4 жыл бұрын
Haurentiu!! De cand Asteptam episod cu el si cu Mircea . 🥺
@andyco8716
@andyco8716 4 жыл бұрын
Ma frați români am râs din toata inima va admir f mult si va multumesc ca ne faceti sa zambim în vremea aceasta va salut din italia
@florintim7414
@florintim7414 4 жыл бұрын
Măi oamenii bunii, vă iubesc pt ceea ce faceți... Rămâneți cu toții sănătoși.
@cristianmitran8620
@cristianmitran8620 4 жыл бұрын
"Cum să dau ceasul înapoi? Ceasu' se dă înainte."
@Msviorel1986
@Msviorel1986 4 жыл бұрын
Cristian Mitran A fost prea tare replica !! 😂😂
@Ali-ub7pg
@Ali-ub7pg 4 жыл бұрын
De retinut😁😁😁😁
@cgotca
@cgotca 4 жыл бұрын
😂😂😂
@toma-dorelrosca5331
@toma-dorelrosca5331 3 жыл бұрын
😂😂😂😂😂
@violetab8236
@violetab8236 8 ай бұрын
Foarte frumos salutari din Teregova
@sampopescu1831
@sampopescu1831 4 жыл бұрын
Măi, chiar era nevoie de voi in timpul asta că m,am saturat de covid. Mai faceți va rog de astea.
@mirceabravo
@mirceabravo 4 жыл бұрын
Daca dai si un share pe Facebook poate Mai facem.
@sampopescu1831
@sampopescu1831 4 жыл бұрын
@@mirceabravo Cu mare drag dar n-am fb.😢
@mariusstangaciu4080
@mariusstangaciu4080 4 жыл бұрын
@@sampopescu1831 :)
@moduakkinta7623
@moduakkinta7623 4 жыл бұрын
@@sampopescu1831 pai dc nu îți faci cont?
@sampopescu1831
@sampopescu1831 4 жыл бұрын
@@moduakkinta7623 Da 🙈.
@ianys7
@ianys7 4 жыл бұрын
S-au dat cesurile inainte :))
@mihaelact4281
@mihaelact4281 4 жыл бұрын
M-a apucat râsul doar cand am vazut ca Mircea are video nou🙈🙈🙈😅😅😅
@costelmihaila8520
@costelmihaila8520 4 жыл бұрын
Multumim baieti. Apreciem timpul si energia voastra sa faceti ceva penrtu a inveselu omu . Faina strategie de managenent cu adaptarea lui Haurentiu. Va salut, Costel de peste Hocean.
@cristinasavitchi3081
@cristinasavitchi3081 4 жыл бұрын
Imi era dor de haurențiu!!!
@angelarusu6356
@angelarusu6356 Жыл бұрын
BRAVOOO! SUPER! FELICITĂRIII!
@ludovicgabor8946
@ludovicgabor8946 4 жыл бұрын
FA TE ROG FRUMOS PARTEA A DOUA (2) . CINE VREA PARTEA A DOUA (2) SA DEA LIKE SA VEDE MIRCEA ???
@danieloltean2297
@danieloltean2297 4 жыл бұрын
Bravo băietii felicitări, leșin de râs !
@noemimolnar2271
@noemimolnar2271 4 жыл бұрын
mor,deci f tare,jur râd cu lacrimi
@dodedode378
@dodedode378 4 жыл бұрын
Super Fain !
@mtr8870
@mtr8870 4 жыл бұрын
Super tare!Chiar merită like și share.
@dorinmanciu2063
@dorinmanciu2063 4 жыл бұрын
Ca de obicei !!!! Extraordinari
@user-od3kj2gu1l
@user-od3kj2gu1l 4 жыл бұрын
Da, sunt super băieții!!! Aștept cu nerăbdare așa gen de schetciuri. 💪👌😂👏
@DanieelCosmin
@DanieelCosmin 4 жыл бұрын
Salut, am filmat un sketch amuzant cu scenariul lui Micutzu și aș vrea să te uiți și tu te rog, m-ar ajuta foarte mult și dacă îți place te rog abonează-te. Să ai o zi minunată! 🙏🏼❤
@razviiii05
@razviiii05 4 жыл бұрын
Cel mai frumos video,bravo!!
@crisniko6534
@crisniko6534 4 жыл бұрын
Simpaticilor!!!Va iubesc mult!Haurentiule,m-ai dat gata!Sunteti prea tari!Felicitări si spor in continuare!
@lupuluiaurel8499
@lupuluiaurel8499 4 жыл бұрын
Sunteți tare buni. Felicitări.
@flore32
@flore32 4 жыл бұрын
Hai ca e super mișto 👍👍👍
@iomis0040
@iomis0040 4 жыл бұрын
Da ce frumos e haurențiu👍joaca si bine
@ivan-emilian1267
@ivan-emilian1267 4 жыл бұрын
Te admir foarte mult. esti un model și un mentor pentru mulți tineri. Sunt extrem de dezamăgit să văd că promovezi astfel de videoclipuri. Dacă o faci doar pentru vizionari și pentru un anumit segment al Societății, este alegerea ta. Și tu stii ca societatea românească are nevoie de alt fel de influențe. Iti dorescc mult succes în continuare...
@nicoletaerli4245
@nicoletaerli4245 4 жыл бұрын
Genial😂😂👍🏽👍🏽👏🏼👏🏼👏🏼
@coordonatoru2881
@coordonatoru2881 4 жыл бұрын
Vaiiiii de cand te asteptam Haurentiule ❤. Cel mai tare ❤. Felicitari pt colaborare! 👏
@nataliagiovanna8497
@nataliagiovanna8497 4 жыл бұрын
doamne sunteți geniali!❤️💪🏼
@ilidanpro7394
@ilidanpro7394 4 жыл бұрын
super tare haurentiu asta .bravo .bun clip .
@thirteen7349
@thirteen7349 4 жыл бұрын
Ce frumos e Haurențiu 😍😍😍😍😍😍😍
@MasterDeejay-uw3pu
@MasterDeejay-uw3pu 4 жыл бұрын
Baftaloo domnisoru Mircea! Supar di tat!
@emanuelvarga8330
@emanuelvarga8330 4 жыл бұрын
Ești cel mai taree! Am fost supărat dar mai veselit!😊😊😊👏👏😊
@anicapetrea1561
@anicapetrea1561 2 жыл бұрын
Sunteți fantastici.
@adventuuresofalifetime
@adventuuresofalifetime 4 жыл бұрын
GENIAL...TRAZNIVAR' !
@dannytega8842
@dannytega8842 4 жыл бұрын
Felicitari pentru munca depusa, frumos video
@Robert_OSM
@Robert_OSM 4 жыл бұрын
Cine a observat tabloul??
@anabercea1364
@anabercea1364 4 жыл бұрын
Halo domnu ,tare îți mai place acest rol .
@dsk6276
@dsk6276 4 жыл бұрын
Fain
@ToTo-od9wz
@ToTo-od9wz 4 жыл бұрын
Mircea...iarasi BRAVO!
@lucianstan2642
@lucianstan2642 4 жыл бұрын
Geeenial!
@adiiitalent4033
@adiiitalent4033 4 жыл бұрын
Voi sunteții cei care mai aduc un zâmbet a Românieii ❤️
@andreearistea6012
@andreearistea6012 4 жыл бұрын
bravo, frumosi si destepti :))))
@alexgeolgau5082
@alexgeolgau5082 4 жыл бұрын
Am un penis urias !
@ioanadelia8167
@ioanadelia8167 4 жыл бұрын
Santeti buni,fraților,e buna colaborarea voastră,,m-am relaxat vazandu-va și ascultandu-va.
@mirceadan2607
@mirceadan2607 3 жыл бұрын
SUPER
@Sam-hk6lu
@Sam-hk6lu 4 жыл бұрын
Superrrrr👍👍👍👍👍👍👍👍👍
@Laura-jk2se
@Laura-jk2se 4 жыл бұрын
Vă iubesc 😂😂❤️❤️ fiți sănătoși 🍀
@Mike-ql4sz
@Mike-ql4sz 4 жыл бұрын
E f bun Hairențiu! Felicitări!
@cimpoerubenialex7248
@cimpoerubenialex7248 4 жыл бұрын
Esti genial sunt in Germania imi faci viata mai frunoasa
@alexvezeteu4256
@alexvezeteu4256 4 жыл бұрын
Și eu la fel
@erdadbalajrobi5128
@erdadbalajrobi5128 4 жыл бұрын
Sarakilor eu am fugit acasa
@annavictoria7354
@annavictoria7354 4 жыл бұрын
Foarte comic,mor de ris de cite ori vad actorul asta,felicitari,esti tare de tot
@dorinmanciu2063
@dorinmanciu2063 4 жыл бұрын
SUPERB !MA DUC sa cumpar SI un robot !
@ciprianciprian5400
@ciprianciprian5400 4 жыл бұрын
Radule esti super tare bavo asteptam cat mai multe filmulete
@justwatch4627
@justwatch4627 4 жыл бұрын
Bravo baieti, cu videourile voastre pot sa stau un an in carantina, cool video keep it up.
@AdSmarte
@AdSmarte 4 жыл бұрын
Vorbe adevarate !
@georgecristea4104
@georgecristea4104 4 жыл бұрын
HAURENTIU POWER 😂💪💪💪
@aniri6950
@aniri6950 4 жыл бұрын
Toate ca toate, dar ochii lui Bogdan sunt incredibili. 😍
@leonifechete6712
@leonifechete6712 4 жыл бұрын
Cel mai tare
@popmarian1684
@popmarian1684 3 жыл бұрын
tare de tot
@angelicamathers3469
@angelicamathers3469 4 жыл бұрын
Cei mai tari 💙
@deprintraficadunate5325
@deprintraficadunate5325 4 жыл бұрын
hahahahahaaha, nu am mai ras asa de ceva timp :):). Aia cu "tiganul din tine" este maxima :):):)
@manuelamuraru2528
@manuelamuraru2528 4 жыл бұрын
Prea tare😂😂
@dumitrunicolaecarpinisan3060
@dumitrunicolaecarpinisan3060 4 жыл бұрын
BRAVOOO BRAVOOO BRAVOOO
@savuolivia9555
@savuolivia9555 3 жыл бұрын
Este mult adevăr în cea ce prezintă. Din fiecare domeniu își alege in video! Felicitări ! Cumsecade antreprenor!!! Și costă!!!
@celeste_2083
@celeste_2083 4 жыл бұрын
Recunoaste ......elibereaza ...multumim succes
@mariusradulescu2092
@mariusradulescu2092 4 жыл бұрын
Sunteți foarte tari felicitări
@remusbirsan5571
@remusbirsan5571 4 жыл бұрын
Chiar îmi era dor de Haurențiu
@vasycibu2162
@vasycibu2162 4 жыл бұрын
Vrem continuareeeeee
@All3xx.
@All3xx. 4 жыл бұрын
Super tare👍 tot ce faci cu Haurentiu 😂
@flaviudinamo96
@flaviudinamo96 4 жыл бұрын
Hai cu următoarea lecție 😍
@ancutacosminagrigore
@ancutacosminagrigore 4 жыл бұрын
Ești belea!!!
@laviniabran4311
@laviniabran4311 4 жыл бұрын
In fiecare zi ma gandesc la tine si la HAURENTIU BOSSUL CI 1000 €
@rpfdarius2737
@rpfdarius2737 4 жыл бұрын
Fain video
@oneforall9719
@oneforall9719 4 жыл бұрын
bravo :)
@mirelmoisa3918
@mirelmoisa3918 4 жыл бұрын
Fain clipul ! 😀👍
@dariusstaneata6410
@dariusstaneata6410 4 жыл бұрын
Cei mai buni !!!
@thegoodboy5106
@thegoodboy5106 4 жыл бұрын
No bine ca ai postat video...👌💪💪💪❤❤
@mihaelatoader8208
@mihaelatoader8208 4 жыл бұрын
Bravo felicitari voua
@ballayferencz7865
@ballayferencz7865 4 жыл бұрын
Hai respect
@anitastefy
@anitastefy 4 жыл бұрын
Pffff Haurentiu ii in stare sa fure si covid 19😂😂😂
@celeste_2083
@celeste_2083 4 жыл бұрын
Sa il vinda cu pret dublu
@paulgtv1386
@paulgtv1386 3 жыл бұрын
Idolul meu! De ceva timp m-am inventat fiul lui și fac și eu video doar ca de amator, apropo eu sunt Haurel și te invit și pe canalul meu dacă dorești . O zi buna kzbin.info/door/oJ-nu42tQJtdmZktx7jDZA
@tiganu1882
@tiganu1882 4 жыл бұрын
“ Fiecare om are un țzigan în el “ 😅😅😅🤫🤫🤫💯🚫🧢
@celeste_2083
@celeste_2083 4 жыл бұрын
Unii au gemeni🤣🤣🤣🤣🤣🤣
@ionutcostinesti6215
@ionutcostinesti6215 4 жыл бұрын
Super😂👏👏👏
@Razvanpop91
@Razvanpop91 4 жыл бұрын
Respect frate un like pentru mircea
@andreearock2619
@andreearock2619 4 жыл бұрын
Da´ buna idee mi-ai dat Mircea 😅 Înca un video ce m-a binedispus; ca deobicei prin felul tau de a fi 😉 Mult Succes în continuare, MIRCEA BRAVO
@ionela6954
@ionela6954 4 жыл бұрын
Domnișorul Mircea morrrrrrrrr 😂😂😂😂😂😂😂
@timo5283
@timo5283 4 жыл бұрын
Mia fost tare dor de haurentiu 👍🤝😂😂😂
@rodicaspring2686
@rodicaspring2686 4 жыл бұрын
Sä faceti mai multe sinteti fantastici
@radufortiu7948
@radufortiu7948 4 жыл бұрын
Mai fa cu haurentiu plssss bravo mircea tineo tot asa te sustin si te respect 👊😍😚😄😙😏😗🤩☺️🥰🙂😘🤗
În atelierul lui Haurențiu - MIRCEA BRAVO
14:35
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 1,1 МЛН
Acoperișul - MIRCEA BRAVO
4:12
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 2 МЛН
We Got Expelled From Scholl After This...
00:10
Jojo Sim
Рет қаралды 75 МЛН
Homemade Professional Spy Trick To Unlock A Phone 🔍
00:55
Crafty Champions
Рет қаралды 61 МЛН
ROCK PAPER SCISSOR! (55 MLN SUBS!) feat @PANDAGIRLOFFICIAL #shorts
00:31
Heducație cu Haurențiu - Bitcoin
6:50
Epic Show
Рет қаралды 541 М.
Haurentiu
4:34
Alin&Daria
Рет қаралды 12 М.
Haurențiu în Spania la salonul de gresie și faianță
11:00
Haurentiu
Рет қаралды 147 М.
Samsarul Haurențiu - Luzării S05E01
8:56
Unguru' Bulan
Рет қаралды 1,5 МЛН
Haurențiu la dentist
5:25
Haurentiu
Рет қаралды 193 М.
Acasă la iubita mea din clipuri, Stanca - MIRCEA BRAVO
13:02
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 1,4 МЛН
Haurențiu la fier vechi
6:59
Haurentiu
Рет қаралды 1,6 МЛН
Acasă la Bob Rădulescu - MIRCEA BRAVO
14:58
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 701 М.
Haurentiu SE RETRAGE!!!
3:40
Haurentiu
Рет қаралды 315 М.
There’s a surprise balm in every snack!? #challenge #candy
0:10
We Wear Cute
Рет қаралды 41 МЛН
How do you eat M&M? 🤪🤣 LeoNata family #shorts
0:14
LeoNata Family
Рет қаралды 1,2 МЛН
Tes kejujuran
0:35
Arron Jakfar
Рет қаралды 66 МЛН