Ionuț Tănasă, un specialist al sosirilor nocturne (I)

  Рет қаралды 6,545

COLUMBA TV

COLUMBA TV

4 ай бұрын

Columbofil de peste două decenii, suceveanul Ionuț Tănasă a luat contact cu porumbeii în copilărie, dar s-a apucat serios de treabă în anul 1999, atunci când a început să studieze temeinic literatura de specialitate existentă la acea vreme. Din paginile acelor cărți a aflat multe despre acest minunat sport, dar și despre unii crescători valoroși ai României. Unul dintre acele nume era al multiplului campion național - regretatul Mihai Cupa, care locuia în Iași, acolo unde Mihai Tănasă era student. A știut atunci că trebuie să îl cunoască, iar acel impuls s-a transformat, în anii care au urmat, într-o prietenie care a trecut testul timpului. De la maestrul Mihai Cupa a învățat foarte multe despre columbofiliei, informații pe care le-a aplicat mai apoi cu succes în cariera sa, fiind, în prezent, unul dintre cei mai titrați crescători ai Provinciei Moldova, un specialist al sosirilor nocturne.
În interviul acordate echipei columba.ro, pe care-l vom difuza în două părți, aveți ocazia să aflați povestea inedită a campionului sucevean, dar și foarte multe detalii despre munca din spatele rezultatelor sale excepționale.

Пікірлер: 15
@orasanumihai2113
@orasanumihai2113 4 ай бұрын
Felicitări. Simplu și eficient.
@transpendos
@transpendos 4 ай бұрын
Felicitări!!!
@popmarian2596
@popmarian2596 4 ай бұрын
Felicitări succes pe viitor și așteptăm și continuarea interviului!
@danstan9408
@danstan9408 4 ай бұрын
Un crescător deosebit Cu păsări de mare valoare De aceea este mereu în vârf! SINCERE FELICITĂRI!
@alex-ro8kf
@alex-ro8kf 4 ай бұрын
Felicitări să vă trăiasca porumbeii
@mariansoceanu6527
@mariansoceanu6527 4 ай бұрын
Felicitări Ionuț!
@gabrielorban138
@gabrielorban138 4 ай бұрын
FELICITĂRI
@MyPigeons88
@MyPigeons88 4 ай бұрын
Felicitari ,am urmarit cu mare placere interviul!
@DanubeLoft
@DanubeLoft 4 ай бұрын
Felicitări
@famlucaci3384
@famlucaci3384 4 ай бұрын
Felicitări Foarte plăcut interviul.
@ValentinoRotaru-yq4ft
@ValentinoRotaru-yq4ft 4 ай бұрын
Felicitari
@stravaionut
@stravaionut 4 ай бұрын
Felicitari!
@crescatoriajoresandrei2367
@crescatoriajoresandrei2367 4 ай бұрын
Felicitări !
@gabrielanita-rx4zo
@gabrielanita-rx4zo 4 ай бұрын
Felicitări !!!
Ionuț Tănasă, un specialist al sosirilor nocturne (II)
40:00
Sebastian Bodor, maratonistul campion al anului 2019
15:48
COLUMBA TV
Рет қаралды 21 М.
DEFINITELY NOT HAPPENING ON MY WATCH! 😒
00:12
Laro Benz
Рет қаралды 55 МЛН
Heartwarming moment as priest rescues ceremony with kindness #shorts
00:33
Fabiosa Best Lifehacks
Рет қаралды 37 МЛН
New model rc bird unboxing and testing
00:10
Ruhul Shorts
Рет қаралды 23 МЛН
HOW DID HE WIN? 😱
00:33
Topper Guild
Рет қаралды 49 МЛН
An old friend and a good pigeon fancier, Mircea Stan
29:38
Marius Tunduc
Рет қаралды 4,7 М.
Liviu Perijoc - columbofilia la superlativ
29:11
COLUMBA TV
Рет қаралды 8 М.
Porumbelul rătăcit se întoarce acasă
2:10
Dorin Florea
Рет қаралды 1,1 М.
"EMIEL DENYS"-porumbeii de top din crescătoria MUTHI MARIAN(Tg.Mureș)
34:33
Columbofili Adevarati-Roșca Valeriu
Рет қаралды 21 М.
Gaby Vandenabeele reveals all about his feeding system!
15:22
Pigeon Pixels
Рет қаралды 130 М.
Mircea Crisan, un campion la Viteza cu metode inedite
9:18
COLUMBA TV
Рет қаралды 11 М.
Relu Iureți, columbofil emblematic pentru Provincia Moldova (II)
26:42
Смогут ли его спасти?! 😱
0:29
КиноСклад
Рет қаралды 327 М.
Этот Пёс Кое-Что Наделал 😳
0:31
Глеб Рандалайнен
Рет қаралды 6 МЛН
14 июля 2024 г.
0:20
TULPAR_KG🇰🇬
Рет қаралды 1 МЛН
NATURE CAN BE CRUEL
1:01
Gabbidon Lifestyle Adventure ja🇯🇲
Рет қаралды 13 МЛН
HAPPY BIRTHDAY @mozabrick 🎉 #cat #funny
0:36
SOFIADELMONSTRO
Рет қаралды 17 МЛН