Laura Dinu - Unii și alții (Official Video)

  Рет қаралды 37,320

Laura Dinu

Laura Dinu

11 ай бұрын

În urmă cu doi ani am primit trei mesaje de la trei prieteni diferiți cu aceeași poezie. Anume, "Unii și Alții" de Licuța Pantia. Prima dată când am citit poezia am rămas pe gânduri. A două oară mi-a trecut prin minte că un text așa de frumos merită cântat. A treia oară am înțeles că este bine să compun muzica chiar eu.
Nu după mult timp am primit un telefon de la organizatorii emisiunii "Românii au talent" care îmi propuneau să mă prezint la preselactia din Brașov, care avea loc peste două săptămâni. În aceeași zi l-am sunat pe Robert Watzatka (Watzzy), pe care la momentul respectiv nu îl cunoșteam, să îl rog să mă ajute să pregătesc trei cântece pentru audiție.
Am reușit să ne întâlnim de trei ori și să construim progresii muzicale pentru două cântece în limba română și unul în engleză. La audiție, cum probabil vă și așteptați deja, am cântat "Unii și alții" la final, fiind a treia piesă prezentată. Abia atunci s-au luminat la față jurații și mi-au spus că ne vedem la București.
Ce s-a întâmplat mai departe, știți și voi. Cântecul a ajuns la milioane de oameni și eu am devenit o persoană publică, recunoscută pentru muzică. Când m-am decis să încep să lucrez la primul album, mi-ați trimis fonduri ca să mă apuc de înregistrat. Doi ani mai târziu, albumul este gata și vă aparține.
Nu știu să vă mulțumesc cum se cuvine pentru susținerea pe care mi-ați oferit-o în tot acest timp. Sper doar că vă pot răsplăti măcar puțin, prin arta mea. Vă doresc sănătate și o viață frumoasă, tuturor!
*
Two years ago I received three messages from three different friends with the same poem. Namely, "Some and Others" by Licuța Pantia. The first time I read the poem I was left thinking. The second time it occurred to me that such a beautiful text is worth singing. The third time I understood that it is right to compose the music myself.
Not long after, I received a call from the organizers of the show "Romanians Got Talent" who proposed me to present myself at the audition in Brașov, which was taking place in two weeks. That same day I called Robert Watzatka (Watzzy), whom I didn't know at the time, to ask him to please help me prepare three songs for the audition.
We managed to meet up three times and build musical progressions for two songs in Romanian and one in English. At the audition, as you probably already guessed, I sang "Some and Others" at the end, being the third piece presented. Only then did the jury smile and told me that we are gonna see each other at the final audition in Bucharest.
You know what happened next. The song reached millions of people and I became a public figure, recognized for music. When I decided to start working on my first album, you were the ones who sent me funds to start recording. Two years later, the album is ready and it belongs to you.
I don't know how to thank you enough for the support you've given me all this time. I just hope I can pay you back at least a little bit, through my art. I wish you all good health and a beautiful life!
Support me (If you enjoy my art):
PayPal: www.paypal.me/lauraadinuu
Revolut: RO64BREL0005536179660100 or @haraldfozy (my husband)
IBAN: RO78INGB0000999911842043, Cod SWIFT/BIC: INGBROBU, Nume: Eiven-Dinu Elena-Laura.
Follow Laura Dinu:
Spotify - open.spotify.com/artist/6PyX4...
Apple Music - / laura-dinu
Facebook - / laura.dinu.lala
Instagram - / lauradinu.official
Tiktok - / laura.dinu.official
Credits:
Music: Laura Dinu
Lyrics: Licuța Pantia
Music Production: Norbert Kovacs & Robert Watzatka
Master: SWT Mastering
swt.audio/
Acoustic guitar: Norbert Kovacs & Csaba Szasz
Strings arranged by Vaughn Roberts: Flow Strings
Video Production: Westfalia Films
Colorgrade: Andrei Onisie
Image: Andrei Onisie
Script: Laura Dinu
Stage Director: Laura Dinu
English subtitles available.
Versuri:
Unii vor iubire, alții vor putere
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alții doar o umbră unde să nu-i plouă
Unii vor să audă, alții să vorbească
Unii doar o clipă cerul să privească
Unii o moşie mare şi bogată
Alții ar vrea o mamă, mulți ar vrea un tată
Pelerini prin lume între nu şi da
Fiecare suflet are rana sa x2
Unii vor avere, faimă, bogății
Alții sănătate pentru-ai lor copii
Unii vor să aibă propriul răsărit
Alții doar să uite ceea ce-au iubit
Unii haine scumpe şi pantofi mai mulți
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculți
Unii vor un munte, alții vor o mare
Alții doar să aibă cele necesare
Pelerini prin lume între nu şi da
Fiecare suflet are rana sa x2
Fii cu gânduri bune și să crezi mereu
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu

Пікірлер: 82
@corinamaria7704
@corinamaria7704 11 ай бұрын
De fiecare dată la fel de frumoasa. Mereu o ascult, mereu îmi place. Peste mizeriile "cântate" de alții, aveam mare nevoie de muzică curată, care construiește, nu distruge suflete (mai ales tinere)
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
Slava Domnului pentru toate!! Imbratisare mare si multumesc pentru sustinere.
@floriiosif5276
@floriiosif5276 11 ай бұрын
Cata emoție,cata vibrație! Albumul este minunat. Muzica ta aduna in jurul ei oamenii buni si frumosi....din ce in ce mai putin intr-o lume nebuna.
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
Adevaraul este ca sunt si eu uimita de cat de buni sunt oamenii care ma asculta. Sanatate! Subscribe, daca nu ati facut-o deja!!
@Constantin_C
@Constantin_C 11 ай бұрын
Nu am cuvinte. De fiecare dată când ascult piesa asta îmi dau necontrolat lacrimi.
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
Lacrimi care va usureaza inima :)
@dorelman5474
@dorelman5474 11 ай бұрын
Minunata interpretare, plina de o sensibilitate care te definește! Este cea mai impresionanta dintre melodiile cantate!
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
Mulțumesc mult de tot pentru susținere! Sănătate și bucurie să vă dea Dumnezeu! Subscribe, dacă nu ați făcut-o deja 🤗❤️
@sunsmilemd
@sunsmilemd 11 ай бұрын
Vai, miere pe suflet!
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
Slava Domnului!!
@ionfesic
@ionfesic 11 ай бұрын
E ca o mantră această piesă ❤
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 10 ай бұрын
Rugaciune 🤗❤️
@gabrielconstantin9072
@gabrielconstantin9072 11 ай бұрын
Waw, fara cuvinte! Dumnezeu sa te întărească! Maica Domnului cu noi! 🙏
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
Hei! Mulțumesc mult pentru gândurile frumoase. Ma bucur ca este de folos ce încerc sa fac. Îmbrățișare mare si Subscribe, dacă nu ai făcut-o deja! 🤗❤️
@costeltataru8206
@costeltataru8206 10 ай бұрын
nu-mi aduc aminte ca vre-o piesa ca aceasta sa ma impresioneze atat de mult,mai ales versurile...
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 10 ай бұрын
Slavă Domnului că mai apar puncte de lumină 🤗 Sănătate!
@VasileStoiculescu
@VasileStoiculescu 11 ай бұрын
Cel mai bun clip la melodia asta! Îi salut pe toti cei pe care i cunosc de la Oașa si pe restul Îi strang in gând să fiti tari in credință!
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
Dumnezeu sa ne ajute pe toti! Va imbratisam xx!
@mariapaul8588
@mariapaul8588 11 ай бұрын
❤❤❤❤CE MINUNATIE DE CINTEC SI SOLISTA, ADEVARATA CINTAREATA, DRAGUTA FIINTA CE BUNUL DOMN DUMNEZEU TE A LASAT PE ACEST ❤❤❤❤FII BINECUVINTATA SI IITI DORESC SA POTI AJUNGE UNDE VREI, CU DOMNUL TOTUL ESTE POSIBIT ❤❤❤❤❤
@sandu463
@sandu463 8 ай бұрын
Dumnezeu mai coboară câteodată și îngeri pe pământul îmbâcsit de frământări, gânduri și fapte omenești. Felicitări din inimă și din suflet!
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 8 ай бұрын
Mulțumesc frumos pentru gândurile bune!🤗❤️
@constantindan3090
@constantindan3090 2 ай бұрын
Unii aud doar muzica, alții simt dureros versurile. Și unii și ceilalți sunt într-un veritabil câștig! Felicitări calde!
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 2 ай бұрын
Mulțumesc mult de tot! Subscribe dacă nu ai făcut-o deja. 🫶🏻🤗
@constantindan3090
@constantindan3090 Ай бұрын
@@lauradinuofficial După cum se vede eu SIMT cu toată ființa. altfel n-aș tot reposta această piesă care își merită versurile !
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial Ай бұрын
@@constantindan3090 ❤️🏅 sa trăiești!
@eugenbratu3362
@eugenbratu3362 11 ай бұрын
O melodie genială care a trecut de mult proba timpului într-o interpretare desăvârșită de Laura are acum și un clip pe măsură alături de oameni minunați! 🤗❤️Superb! Felicitări! 🤗❤️
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
Cat de norocoasa sunt sa va am mereu aproape! Va imbratisez. Sper ca sunteti bine!
@mitzifurman3958
@mitzifurman3958 11 ай бұрын
Dragă Laura,te iubesc din clipa in care ai aparut pe scena la RAT! Ești minunea care aduce liniste in sufletele celor ce te ascultă Iți multumesc si-ți doresc succes in tot ce-ti doresti! Am auzit ca te-ai casatorit,așa că vă doresc sa fiti fericiti si binecuvântați! Zilnic ascult câteva melodii de ale tale!
@eugenbratu3362
@eugenbratu3362 11 ай бұрын
@@lauradinuofficial Mă bucur mult că ai descoperit așa oameni minunați, câtă vreme ei există țara noastră și poporul român mai are o șansă în fața lui Dumnezeu! Felicitări și pentru faptul că "citești" sufletele oamenilor! 🤗❤️Divin!
@iongrib4533
@iongrib4533 2 ай бұрын
Bravo Laura, ești un om special cu o voce minunată, succese în continuare❤️‍🔥
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 2 ай бұрын
Mulțumesc mult de tot! ❤️🫶🏻
@augustinavasile8725
@augustinavasile8725 11 ай бұрын
❤❤❤❤viața de zi cu zi. Felicitări!
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
Mulțumesc frumos! Îmbrățișare mare 🤗 Subscribe, dacă nu ai făcut-o deja.
@motfoleagabriel6669
@motfoleagabriel6669 6 ай бұрын
Mi-ai liniștit sufletul❤
@maria-alexandrastan-dumitr5170
@maria-alexandrastan-dumitr5170 11 ай бұрын
Minunata! Sensibila! Te inalta!🙏✨ Felicitari!!!💖
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
Va multumesc mult de tot pentru sustinere! Sunt mai mult decat norocoasa sa am asa ascultatori. O zi frumoasa!
@user-kk4cs6nj9t
@user-kk4cs6nj9t 3 ай бұрын
Rar mi-a fost dat sa simt asa emotie ascultand o melodie🙈
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 3 ай бұрын
Ma bucur mult sa aud asta! Subscribe, dacă nu ați făcut-o deja 🫶🏻❤️
@legioabchao14
@legioabchao14 5 ай бұрын
Mulțumim că exiști Laura.
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 5 ай бұрын
Mulțumesc ca ma susți!
@NuTe-NdoiCiCrede
@NuTe-NdoiCiCrede 4 ай бұрын
@@lauradinuofficial MA REGASESC IN ACEST CANTEC MULTUMESC DUMNEZEU SA TE BINECUVINTEZE.
@Papykitchen
@Papykitchen 7 ай бұрын
Aici ai transpus talentele tale de creator . Mai cadrele sun texceptionale si iti straneste curiozitatea de a se gandi la ce va urma . Am citit in spatele acestor cadre ceva comun tuturor; fericirea in spatele simplitatii. Bravo . Felicitari sunt impresionat.
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 6 ай бұрын
Am vrut sa surprind esența omului; suntem diferiți dar totuși la fel. Ma bucur ca ti-a plăcut videoclipul ❤️🫶🏻
@mirela7405
@mirela7405 Ай бұрын
❤❤❤❤
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial Ай бұрын
❤️❤️❤️
@doarzic4854
@doarzic4854 6 ай бұрын
Nu pot să exprim prin cuvinte ce am simțit, ascultând, am realizat că totul e doar o clipă. Să te ajute Dumnezeu să ajungi la urechea cât mai multor români. Sănătate "Nimeni Alta"
@elenastratila6376
@elenastratila6376 3 ай бұрын
❤❤❤
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 3 ай бұрын
❤️❤️❤️
@stephannomusic350
@stephannomusic350 11 ай бұрын
Dumnezeu este in fiecare dintre noi trebuie doar sa il strigam si el vine repede la noi ...
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
Așa este! Nu Dumnezeu pleacă, noi ne îndepărtăm de El 🤗
@alexbudau8922
@alexbudau8922 11 ай бұрын
O voce cu adevărat unică 🥺 O alinare să o auzi cântând.
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
Hei! Multumesc mult pentru incurajare. Ma bucur ca este de folos ce incerc sa fac. Subscribe, daca nu ai facut-o deja. O zi frumoasa!
@mihaelapuscasu2048
@mihaelapuscasu2048 11 ай бұрын
Mi-a venit sa plang...si nu stiu de ce....😢
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
Lacrimi care curata! Imbratisare mare
@flopeflyozone
@flopeflyozone 11 ай бұрын
Frumos !
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
Slava Domnului! El le face pe toate!!
@claudiacazan9460
@claudiacazan9460 11 ай бұрын
Viața de și cu zi pusă pe note ❤❤❤ felicitări această melodie te unge la suflet ❤❤❤❤❤
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
Mulțumesc mult pentru susținere! Îmbrățișare mare 🤗❤️🤗 Subscribe, dacă nu ai făcut-o deja!!
@raduandreica6568
@raduandreica6568 3 ай бұрын
Superba , nu am lacrimi destule …
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 3 ай бұрын
Îmbrățișare mare! ❤️🫶🏻
@henkcoetzee6479
@henkcoetzee6479 7 ай бұрын
The most beautiful words and voice ❤❤❤
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 7 ай бұрын
Thank you! ❤️
@dumitrescuadrian6082
@dumitrescuadrian6082 11 ай бұрын
Vai de mine.......am plans cu muci. Te felicit pentru aceasta piesa.
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
Sper ca a fost un planset bun, totusi! Imbratisare si subscribe, daca nu ai facut-o deja!!
@rodicabejan8964
@rodicabejan8964 11 ай бұрын
🙏🙏🙏
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
Sanatate! Subscribe la canalul meu, daca nu ati facut-o deja.
@daniellacanu
@daniellacanu 7 ай бұрын
La aceasta poezie am auzit alte interpretari. Insa astfel este forma in care acestor versuri nu vad ce le mai poate face alt interpret!!! Ca si la ,,Carbunii,, . Deci mie chiar imi place cum reusesti sa pui monopol anumitor versuri. Ce sa zic , sincere felicitari si doresc sa ne incanti tot mai placut pe mai departe. Mi-as dori chiar sa aud stilul tau imbinat cumva si altfel!!!
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 7 ай бұрын
Hei! Mă bucur mult să aud ca îți place modul in care compun muzica. Da, de-abia aștept să încep un nou album, altfel. E doar o chestiune de timp pana când fac rost de sponsorizări.
@la1r1348
@la1r1348 Ай бұрын
😢
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 20 күн бұрын
Inima sus!
@iulianbroasca-nz4yu
@iulianbroasca-nz4yu 11 ай бұрын
Interesant videoclipul
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
🤗❤️ Cu oameni reali!
@iulianbroasca-nz4yu
@iulianbroasca-nz4yu 11 ай бұрын
@@lauradinuofficial super!!
@nechitaclaudiuionut9329
@nechitaclaudiuionut9329 11 ай бұрын
Amintiri
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
Totul devine o amintire. Sa ne bucuram de fiecare clipa! O zi frumoasa si subscribe, daca nu ati facut-o deja!!
@nechitaclaudiuionut9329
@nechitaclaudiuionut9329 11 ай бұрын
@@lauradinuofficial mulțumesc la fel și ție
@ionfesic
@ionfesic 11 ай бұрын
Alinare
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 10 ай бұрын
Slava Domnului!
@alinamoscovici
@alinamoscovici 2 ай бұрын
Muzica ta nu se aude ... se simte! E venita din Rai!
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 2 ай бұрын
Mă bucur mult că este de folos ce încerc sa fac :)
@DavidAndrei1
@DavidAndrei1 11 ай бұрын
❤❤❤
@lauradinuofficial
@lauradinuofficial 11 ай бұрын
❤️🤗 mulțumesc!
Laura Dinu - Început fără sfârșit (Official Video)
4:30
Laura Dinu
Рет қаралды 39 М.
Biji din Bărbulești - UNII ȘI ALȚII ( 2022 ) Cover Laura Dinu/Licuța Pântia
6:31
Biji din Barbulesti Official
Рет қаралды 6 МЛН
Llegó al techo 😱
00:37
Juan De Dios Pantoja
Рет қаралды 61 МЛН
Secret Experiment Toothpaste Pt.4 😱 #shorts
00:35
Mr DegrEE
Рет қаралды 39 МЛН
MISS CIRCLE STUDENTS BULLY ME!
00:12
Andreas Eskander
Рет қаралды 21 МЛН
Cristi Boariu - Unii vor iubire, alții vor putere
2:14
Resurse Crestine pentru Suflet
Рет қаралды 10 М.
Pelerin prin lume...
3:39
Georgescu George
Рет қаралды 224 М.
Denisa Hoble & Onix Music - Unii si alții
4:10
Denisa Hoble
Рет қаралды 15 М.
Don't forget me
14:04
Lavinia Florea
Рет қаралды 5 МЛН
Laura Dinu & Watzzy-  Unii şi alții (Acoustic)
4:07
Laura Dinu
Рет қаралды 314 М.
Laura Dinu - Întâmplare simplă (Official Video)
4:29
Laura Dinu
Рет қаралды 25 М.
Serik Ibragimov ft IL'HAN - Жарығым (official video) 2024
3:08
Serik Ibragimov
Рет қаралды 330 М.
Sadraddin - Taxi | Official Music Video
3:10
SADRADDIN
Рет қаралды 1,6 МЛН
Жандос ҚАРЖАУБАЙ - Ауылымды сағындым (official video) 2024
4:25
Жандос ҚАРЖАУБАЙ
Рет қаралды 111 М.
Duman - мен болмасам кім? (Mood Video)
2:35
Duman Marat
Рет қаралды 246 М.
JAMAL & GANJA, ИРИНА КАЙРАТОВНА & КАЙРАТ НУРТАС - TUN (LYRIC VIDEO)
3:41
ИРИНА КАЙРАТОВНА
Рет қаралды 1,3 МЛН
Alisher Konysbaev - Suie ala ma? | Official Music Video
2:24
Alisher Konysbaev
Рет қаралды 1,4 МЛН