Lazăr Gog e un învățător mincinos (ascultați cu urechile voastre ce spunea acum circa 30 de ani)

  Рет қаралды 61,249

Gândește Biblic

Gândește Biblic

Жыл бұрын

Lazăr Gog a prezis, spune el din Biblie, făcând o tocăniță de versete scoase din context și interpretate după fanteziile lui, acum aproximativ 30 de ani, că sfârșitul istoriei va avea loc în anul 2000, iar "răpirea secretă" în anul 1993. Nu a spus că PRESUPUNE asta sau că e părerea lui (cu toate că și asta ar fi fost destul de grav), a spus că Scriptura vorbește CLAR despre asta. Că totul e atât de sigur încât oamenii și-ar putea dona averile la biserică ca să nu-i rămână lui Antihrist.
De fapt ce spune Scriptura CLAR e că nu știe nimeni când va veni Domnul Isus (Matei 24:36),
Aceste afirmații și minciuni (care evident nu s-au împlinit), îndrăzneala cu care vorbește despre aceste lucruri ca fiind ceva CLAR în Scriptură (când de fapt Scriptura zice cu totul altceva), îl descalifică pe orice pretins învățător creștin. Ar trebui să umble toată viața cu capul plecat pentru asemenea îndrăzneli firești, nu să fie măgulit cu tot felul de titluri: "doctor, reverend, etc.".
Cu astfel de afirmații mincinoase au luat ființă diferite secte (adventiștii, martorii lui Iehova). Lazăr Gog nu e cu nimic mai deosebit decât fondatorii acestor secte construite pe minciună.
Nu știu dacă s-a pocăit de aceste afirmații. Nu știu dacă există un mesaj PUBLIC în care se dezice de minciunile lui. Dacă a făcut-o nu înțeleg de ce aceste predici ale lui sunt încă publice. Nu înțeleg de ce nimeni nu l-a tras de urechi, nu înțeleg de ce încă mai predică. Nu înțeleg multe. Dar înțeleg un singur lucru: E UN ÎNVĂȚĂTOR MINCINOS care sucește Scriptura în ultimul hal.
Oricine își cunoaște Scripturile vede clar ce face și cum folosește Scripturile în scopurile lui, doar ca să argumenteze fanteziile lui. Oricine îndrăznește să spună astfel de lucruri ar trebui disciplinat imediat de adunare și marcat ca învățător mincinos (sau în cel mai bun caz DESCALIFICAT ca având chemarea de învățător din partea Domnului, pentru că nu o are). N-ar mai trebui lăsat să predice niciodată.
Mesajul integral aici:
www.emanuelchu...

Пікірлер
Putere cât zilele tale - Lazăr Gog
34:41
Emanuel Church Anaheim
Рет қаралды 5 М.
iPhone or Chocolate??
00:16
Hungry FAM
Рет қаралды 42 МЛН
💩Поу и Поулина ☠️МОЧАТ 😖Хмурых Тварей?!
00:34
Ной Анимация
Рет қаралды 2 МЛН
Help Me Celebrate! 😍🙏
00:35
Alan Chikin Chow
Рет қаралды 49 МЛН
Pericol nebănuit - Lazăr Gog
41:37
Emanuel Church Anaheim
Рет қаралды 28 М.
De ce să murim? - Lazăr Gog
26:48
Emanuel Church Anaheim
Рет қаралды 9 М.
Putin, Israel și Gog | cu Dr. Lazăr Gog
1:36:17
Vocea Creștinilor
Рет қаралды 44 М.
Creștinul, credinciosul și alcoolul - Lazăr Gog
57:20
Emanuel Church Anaheim
Рет қаралды 30 М.
Vladimir Pustan | Adevărul despre Rai | 29-09-2024 | Biserica Sfânta Treime Oradea
1:03:13
Biserica Sfânta Treime Oradea
Рет қаралды 9 М.
Lazăr Gog - Necazul cel mare a început
44:14
Fiti Oameni
Рет қаралды 101 М.
LAZĂR GOG | TAINA CHIVOTULUI LUI DUMNEZEU  | 29 MAI 2024
1:19:19
Misiunea Renovatio
Рет қаралды 41 М.
Se apropie ziua | cu Rev. Dr. Lazăr Gog
46:39
Vocea Creștinilor
Рет қаралды 35 М.
Apocalipsa - Cele șapte biserici - Introducere - Partea I-a - Lazăr Gog
56:39
Emanuel Church Anaheim
Рет қаралды 30 М.
iPhone or Chocolate??
00:16
Hungry FAM
Рет қаралды 42 МЛН