Liță Dumitru, legenda uitată: "Biletele erau foarte scumpe. Am încercat să vorbesc cu Stoichiță"

  Рет қаралды 35,682

Orange Sport Romania

12 күн бұрын

Ion "Liță" Dumitru, Basarab Panduru și Cosmin Băleanu au fost invitații lui Dan Udrea în emisiunea Euro Show. Dumitru a povestit cum a petrecut câteva zile în Germania pe durata EURO 2024, însă nu a participat la niciun dintre cele patru meciuri ale Românie.
" Dacă am văzut că biletele sunt foarte scumpe şi nu puteam să mergem... Adică puteam să mergem, dar...Am încercat să vorbesc cu Stoichiţă şi mi-a dat un site pe care trebuia să intrăm, dar nu aveau bilete şi trebuia să aşteptăm mult. Am zis că mă duc în România, mă uit la televizor.
N-am apelat la federaţie, l-am întrebat pe Stoichiţă 'Bă, de unde putem să facem rost de bilete?'. 'Liţă, intră pe site-ul ăla şi acolo sunt bilete la care să aşteptaţi şi luaţi precis'. Am hotărât că nu are rost să mai stăm. Am zis că mă duc în România. Nu, nu e un subiect. În cazul meu eram deja acolo, începuse al doilea meci. Cred că nu avea rost să insist, nu am insistat, am zis că plec”, a spus Liţă Dumitru.
Panduru s-a arătat indignat de situația prin care a trecut Liță Dumitru: "Ştiţi câţi foşti jucători care au participat, au jucat la un Campionat Mondial pentru România mai sunt în viaţă? (n.r. - 44) Vi se pare că mai sunt mulţi? Vi se pare că e o mare problemă pentru FRF să dea 44 de bilete?"
Abonează-te la canalul de KZbin Orange Sport Romania AICI: goo.gl/YkyMbU​
🤑 şi bifează şi clopoţelul pentru a nu rata niciun clip postat de noi pe acest canal 🔥🤩🙌😉
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
☑️ Pagina oficială de Facebook: orangesportromania/?ref=page_internal
📸 Pagina oficială de Instagram: orangesportromania
✉️ Email: orangesportromania@gmail.com
KZbin MCN - BrandTube - office@brandtube.ro

Пікірлер: 147
@Mordochas
@Mordochas 12 күн бұрын
Doar mie mi se pare că Liță seamănă cu Didier Deschamps ?
@cerghizanmarinel8398
@cerghizanmarinel8398 12 күн бұрын
Marele Liță Dumitru adevărat fotbalist la viața lui și un om adevărat,multă sănătate vă doresc.
@14Adrian88
@14Adrian88 12 күн бұрын
Sa l mai invitati pe nea Lița ca asa mai tace Băleanu si nu mai bodoganeste incontinuu despre orice si doar contra. Probabil din respect!
@vasilealexandrudobre7003
@vasilealexandrudobre7003 12 күн бұрын
🤝🙏
@liviuursulescu2991
@liviuursulescu2991 11 күн бұрын
Initial am crezut ca ai scris "Bogdaneste", cu referire la celalalt hater, Cosmescu :D
@adrianignat84
@adrianignat84 11 күн бұрын
Sigur din respect.
@tudorgogo6233
@tudorgogo6233 12 күн бұрын
Federația nu îl ia pe Belodedici, la Euro, angajatul lor, îl ia însă pe Vasile Dâncu..Superb!
@viorelene6188
@viorelene6188 12 күн бұрын
Nu Dîncu l-a pus pe Burleanu la FRF?
@bogdanbogdan3300
@bogdanbogdan3300 12 күн бұрын
Te-ai interesat macar de ce nu s-a dus Belodedici? Sau nici nu mai conteaza?
@robertg8647
@robertg8647 12 күн бұрын
@@tudorgogo6233 Unul e angajatul, celălalt e stăpânul. Chiar nu s-a vazut ce arbitraje a avut CFR în ultimii ani?
@tudorgogo6233
@tudorgogo6233 12 күн бұрын
@@viorelene6188 si Belo, te-a pus pe harta fotbalului🤭🤫
@tudorgogo6233
@tudorgogo6233 12 күн бұрын
@@robertg8647 am văzut mai recent foarfeca lui Otele, gol de locul 2 asigurat! Capu' spart a lu' Crețu nu s-a mai pus🤡🐵🤡
@nicktraveluk180
@nicktraveluk180 12 күн бұрын
Mama, cum e asta, frate?? Lita Dumitru ii intreaba pe Stoichita daca poate sa aiba si el bilete? Si Stoichita zice: “ Lita, intra pe site” ! Daca e adavarat, Stoichita nu ar mai trebui sa fie la Federatie!
@Muielatoatalumeainafarademama
@Muielatoatalumeainafarademama 12 күн бұрын
MARȘ BĂ
@mark_yt91
@mark_yt91 11 күн бұрын
Da mă, clasic romaneste toti vor numai pomana
@ioanraul4509
@ioanraul4509 11 күн бұрын
Frf UE frf frf Ue frf
@spaiter63
@spaiter63 11 күн бұрын
Si daca nu este adevarat tot nu are ce cauta acolo.
@ItsPrivateCC
@ItsPrivateCC 11 күн бұрын
​@@mark_yt91 Mars ma fmm, omul asta e o legenda fmm de râgâie. Normal sa mearga gratis. Hai sictir fmm
@alinandrei6541
@alinandrei6541 12 күн бұрын
Am crezut ca o sa fie o emisiune plictisitoare dar sunt la jumatatea emisiunii si Domnul Liță vorbește atât de frumos și la subiect încât îmi pare rău că se va termina emisiunea. Foarte interesantă emisiunea. ❤❤
@sports4you265
@sports4you265 11 күн бұрын
Bine punctat!
@Stefanoctavian14
@Stefanoctavian14 11 күн бұрын
Nu se mai tarmina. O sa continue pe youtube din cate am inteles
@adrianmarlanu1795
@adrianmarlanu1795 12 күн бұрын
Felicitări, sa mai aduceți astfel de invitați precum Liță Dumitru
@user-xy9vj6ux1y
@user-xy9vj6ux1y 11 күн бұрын
Merită chemați în Emisiune JOS PĂLĂRIA pentru ei
@gheorgheeidlitz
@gheorgheeidlitz 12 күн бұрын
Fotbalist IMENS !!! SANATATE DL. DUMITRU.....PS: pentru cunoscatorii care l-au vazut jucind !!!!
@BTF991
@BTF991 12 күн бұрын
Am acum 2 ani și câteva luni de zile de când urmăresc această emisiune de sport, mai ales formula asta Dan Undrea , Tudor Samuilă , MM Stoica și Regele Pandi. Îmi sunteți foarte dragi și de fiecare data aștept cu drag ziua de mâine unde pot urmări niste analize, păreri, impresii despre pasiunea noastră dragă Fotbalul. Cel mai mare regret că nu mai fac parte din fenomen, nici măcar de distracție cu prietenii!
@Johntheimpaler170
@Johntheimpaler170 12 күн бұрын
Sunt oamenii care îi urmăresc după ce îmi culc copiii! Ei sunt așa zisa alinare dacă pot spune 🫡 respect
@robertg8647
@robertg8647 12 күн бұрын
Săracul Panduru, se uită la 150 de meciuri de fotbal pe săptămână și tot nu înțelege nimic din fotbal. Ireal.
@paladerazvan7510
@paladerazvan7510 12 күн бұрын
Se duce el si ii invata cum sa piarda un meci cu 7 1 Si de aia zice Fcsb acum , ca el a luat bataia la 6 goluri de la Steaua :))
@robertg8647
@robertg8647 12 күн бұрын
@@paladerazvan7510Omul e pur și simplu depășit, e un bătrân frustrat și supărat pe viață
@gamblerIX2
@gamblerIX2 12 күн бұрын
😂😂😂
@Johntheimpaler170
@Johntheimpaler170 12 күн бұрын
In 2028 va aștept cu brațele deschise în Manchester! Respect nu ratez nicio emisiune
@cristianiovan6657
@cristianiovan6657 11 күн бұрын
Și un bun antrenor,am văzut FC Național jucând, aveau un atacant Cârstea,fenomenal.
@pigeonsracersuk7237
@pigeonsracersuk7237 11 күн бұрын
E trist ca legendele fotbalului romanesc sunt tratati in felul asta , și mai trist ca nu și pot permite un bilet de 500€ . Nemernicii de la Federație au alte priorități .
@marianfira3758
@marianfira3758 12 күн бұрын
Grupa din 1970 se numea 'el grupo de la muerte'.Si am 'murit' frumos.
@user-td4de6ef8k
@user-td4de6ef8k 11 күн бұрын
Cea mai interesata emisiune , subiecte cu adevarat interesante
@PubliusMaximus
@PubliusMaximus 11 күн бұрын
F bine ca l-ati chemat pe Dumitru! Generatia 1970 a fost o mare echipa. Invitati toti fotbalistii care au ajuns la o virsta inaintata, cit timp mai sint pe aici, pt ca au multe de spus!
@costantin7144
@costantin7144 12 күн бұрын
cam are dreptate Udrea liță s fost un mare jucător și un mare caracter
@ionuttoader5891
@ionuttoader5891 12 күн бұрын
In privinta selectionerului Iordanescu exista 3 scenarii:1.Pleaca acum cand e "pe cai mari" pe la camile pe bani multi 2.Ramane, se califica la mondiale si pe urma prinde o echipa mare din vest 3.Ramane,nu se califica la mondiale si isi pierde cota pe care o are acum :P.s merge la Voluntari😂
@ICYouAllRight
@ICYouAllRight 12 күн бұрын
Mamaa… iar Baleanu… Deci sa intelegem ca va fi prezent mereu? Mai bine Pandi singur cu Udrea…
@Steady76
@Steady76 12 күн бұрын
Surpriza placuta la acest Euro a fost Ratiu...ceilalti conform sau mai mult sub asteptari,exceptie Nița
@user-ut5uh3mr3w
@user-ut5uh3mr3w 12 күн бұрын
Ce cauta echipele aste în CL cică virtus aduce jucători din pat doar pentru un meci nu pot înțelege cum poate sajoace la asa nivel
@ASelaru88
@ASelaru88 12 күн бұрын
Dacă suferim în halul asta la copii și juniori ar trebui sa FRF sa adune foștii mari fotbaliști ca domnul Liță Dumitru, Panduru ca tot sunt acolo în platou și sa se implice sa antreneze și sa educe antrenorii de copii și juniori. Și sa existe ca o comisie de suport și supraveghere, seminarii, etc. Ne plângem și nu facem nimic Copii abia au șansa sa facă sport doar în orașele mari. Cei din orașele mijlocii și mici, comune, sate nicio șansă. Sportul nu este accesibil pentru omul de rând. Ori nu au unde ori nu își permit. Sau din dragoste pentru fotbal sa se adune câțiva mari jucători care analizează situația asta a academiilor de fotbal să facă un "set bun de analize" plus X-ray, CT scan și sa demareze ei proiectul și după FRF poate se simte din bun simt și ii angajează. Zis și eu ca ma apuca spumele iar pe țară asta condusa de prosti și hoți. Orange sport 💪💪💪💪. Ma bag la somn ca deja aberez și vorbesc din cărțile de adormit copii😂😂
@litpricop2493
@litpricop2493 12 күн бұрын
Romanii sunt peste tot in Canada sunt foarte multi asta zic eu
@tudi9158
@tudi9158 12 күн бұрын
Spaniolii, turcii și georgienii au jucat cel mai bine la acest Campionat European. N-am văzut nicio centrare bună în tot turneul.
@Mihael_Keehl31
@Mihael_Keehl31 12 күн бұрын
Aia din care ne-a dat Slovacia nouă gol. 😂😂
@adriani.3227
@adriani.3227 11 күн бұрын
06:15 lasa bre domnu jurnalist expertiza, ca de fapt e experienta. Respect Lita Dumitru!
@Cipri17
@Cipri17 11 күн бұрын
Eu cred ca momentan cel mai bun jucător de la euro este Musiala, chiar dacă a ieșit din competiție
@BalanSilviu
@BalanSilviu 12 күн бұрын
Cine conduce federația cine au avut valoarea sportivă nu are nici bilete să vadă un meci 😢😢😢
@sorinionescu9785
@sorinionescu9785 11 күн бұрын
Mare specialist domnul Lita - cand am auzit ca remarcatul lui a fost Marius Marin, am inchis video-ul😂
@BTF991
@BTF991 12 күн бұрын
Route 28 ❤💙
@user-uh3ty1xs4t
@user-uh3ty1xs4t 11 күн бұрын
Sănătate dl Liță Dumitru
@Lauren_Kit
@Lauren_Kit 12 күн бұрын
Yamal, cel mai bun jucator de la acest euro
@eduardcostan5818
@eduardcostan5818 12 күн бұрын
Totusi fotbalul s-a schimbat prea mult, pentru oamenii astia pare alt sport, cu tot respectul..
@catalinionescu8379
@catalinionescu8379 12 күн бұрын
Discursul lui Panduru mă face sa regret ca m- am născut în 72😂😂😂
@CatalinDascalu-pk9we
@CatalinDascalu-pk9we 12 күн бұрын
eu am fost in koln . din 10 oameni pe strada 9 erau Romani.
@gavril1321
@gavril1321 12 күн бұрын
Pandi i-a terminat de criticat pe toți fotbaliștii și acum s-a apucat de criticat copii , fabulos bă !
@spaiter63
@spaiter63 11 күн бұрын
In cate meciuri a jucat Panduru la turnee finale.?
@iphonecloud-jm1es
@iphonecloud-jm1es 12 күн бұрын
Cum ? Chiar nu a fost Belodedici ? Serios ?
@jeanvaljean1475
@jeanvaljean1475 11 күн бұрын
Am jucat la pariuri sub 10,5 cartonase in orice meci la euro. M-a utut Kovacs…
@dorumantaluta7485
@dorumantaluta7485 11 күн бұрын
De acord ca a fost un mare jucător! Nu se poate contesta lucru ăsta! Dar văd mulți că spun "mare caracter"😂Păi ăsta după ce a terminat cu fotbalul și mai ales dupa' 90 a fost un milog și a pozat numai în victimă! De parcă a fost vinovat cineva că nu a știut să-și gestioneze viața! Ca om e o nulitate.
@alexmetea28
@alexmetea28 11 күн бұрын
a fost sau nu a fost penalty la Cucuriguu?
@catalinionescu8379
@catalinionescu8379 12 күн бұрын
De trebuie mereu sa vopsim realitatea de nu punem întrebări incomode spoiala țigănească ba în 2003 am avut un șef african eu aveam numai liceul terminat în 90 știi ce mi a zis de asta sunt eu aici sa Gindeste pentru tine 😂😂 în jumă de an era pe drick
@Steady76
@Steady76 12 күн бұрын
Pai Niță si Liță trebuie sa aiba o poveste in comun,nu? 😉
@florinbica8956
@florinbica8956 12 күн бұрын
Hotugane ai grija ca ai primit un semn și n ai învățat nimic !pasiunea ta și a fam Kovacs este CFR !!!!
@catalinionescu8379
@catalinionescu8379 12 күн бұрын
Imi place Pandy cind cine cu CV -ul lui analist Orange
@chituadrian4767
@chituadrian4767 12 күн бұрын
Mariile valorii fotbalistice autohtoni,nu i-am auzit vb de banii,și doar placerea de a juca și a rămâne în inima românilor.Azi ii auzim de banii si femeii...De aceea mergem la campionate numai cu jucătorii de rezerva sau ce mai retușează tusa 😂
@catalinrosu3471
@catalinrosu3471 12 күн бұрын
Respect
@laurentiutrifan8173
@laurentiutrifan8173 12 күн бұрын
Mi-e neplăcut să tot scot în evidenţă motivele ... importante ... pentru care Edi nu mai trebuie să continue la naţională ... dar ... fin'că observ o campanie şopîrlistică de a-i favoriza un nou contract ... inclusiv prin scoaterea la înaintare a lui Mircea Sandu ... care i-a şi avansat suma ... 1,5 milioane pe an ... o să mai dau 2 motive pentru care nu trebuie să mai continue: 1) Edi nu a fost un jucător de fotbal valoros. Iar acest fapt este important sub aspect psihologic. Pentru că lipsa de valoare este un handicap psihologic major - în relaţia cu jucătorii care sînt peste valoarea - modestă - pe care el a reuşit s-o aibă. Valoarea fotbalistică este sursa principală a autorităţii unui antrenor. Iar naţionala noastră are nevoie de un selecţioner cu autoritate profesională incontestabilă. 2) Începînd cu celebrul meci din Elveţia .... mai exact, din ultimele 25 de minute ... cînd eram conduşi cu 2-0 ... Edi a fost "dus în spate" ... la figurat, desigur ... de preşedintele federaţiei. Nu a fost nici un singur rezultat pozitiv care să fie meritul lui Edi.Şi Răzvan Burleanu a făcut asta - desigur - în primul rînd pentru a-şi apăra poziţia. Deci, a ieşit onorabil din acea situaţie în care a fost refuzat de mai toţi candidaţii de selecţioneri. Acum nu mai este în situaţia respectivă. Dimpotrivă, are candidaţi de selecţioner de elită ... Mircea Lucescu, Ladislau Boloni şi Marius Şumudică ... toţi - liberi de contract şi dispuşi să preia naţionala. În plus, are şi o ştachetă ridicată - prin acest Euro ... deci, este în măsură să fixeze obiective mai înalte pentru noul selecţioner. Iar ... în final ... îi reamintesc ce a simţit la meciurile cu Bulgaria şi Liechtenstein. Aia e valoarea reală a lui Edi Iordănescu - ca şi selecţioner. Vrea să se mai simtă la fel de umilit cum s-a simţit atunci - în timpul celor două meciuri ... dar şi după aceea ?
@sorinsorin788
@sorinsorin788 12 күн бұрын
Edi e un antrenor slab, din păcate și echipa e foarte slabă. Trebuie să vină cineva să facă "revoluție" printre jucători. Doar Hagi poate face asta, deși nici el nu e vreun mare antrenor, dar jucătorii sunt foarte slabi.
@laurentiutrifan8173
@laurentiutrifan8173 11 күн бұрын
@@sorinsorin788 Hagi are clubul & academia. Face treabă bună acolo. 👍 Lucescu e cel mai potrivit: a fost un mare jucător ... şi e un super-antrenor. N-are nici un fel de complexe de inferioritate (deci, nu l-ar putea insulta nici un jucător ... oricît de mare ... cu insulte gen ... "Eşti un ratat pilos ! " ... cum - probabil - l-o fi insultat Mitriţă pe Edi ... de nu-l mai iartă nici dacă pierde echipa naţională din acest conflict ... 👎) ... este super-bogat ... şi la fel e şi fi'su ... deci, nu cred că ar mai pune botu' să vîndă un meci cu Olanda, de-o pildă ... iar - la vîrsta lui - singurul obiectiv al unei vieţi profesionale exemplare ... ce i-a mai rămas de atins ... ar fi o finală ori semi-finală mondială - cu echipa noastră naţională.🤞
@user-sy6pw1kr2s
@user-sy6pw1kr2s 12 күн бұрын
Panduru a luat-o razna
@alexgradinaru6689
@alexgradinaru6689 12 күн бұрын
Pandi fură curent de mult, ar trebui trimis la "Digi pute a brânză" și adus Prunea dacă mă întrebi pe mine 🤷🏻‍♂️ Nu înțeleg deloc de ce producătorul o forțează cu nenea fură curent
@UnbreakableRO
@UnbreakableRO 12 күн бұрын
Horatiu Moldovan a plecat , chiar iarna asta .Si chiar la ATLETICO MADRID .
@mihairazvan2000
@mihairazvan2000 12 күн бұрын
a plecat, nu s-a transferat. ca minute jucate are 0
@TheMagikGeo7
@TheMagikGeo7 12 күн бұрын
pandi e nebun cateodata...cum sa iti dea federatia bilete daca nu organizeaza ei? si cum daca biletele se iau doar de pe site uefa? ciudat
@corneliubumbu
@corneliubumbu 12 күн бұрын
Cum? Simplu. Federația sa cumpere bilete pentru toate legendele fotbalului romanesc. 44 omule , atâția au mai rămas. Asta ar fi fost o cheltuiala minora în comparație cu ce averi a adunat Burleanu in toată perioada asta în care a fost stăpân peste fotbalul romanesc.
@arhonu7
@arhonu7 11 күн бұрын
aoleo iar e baleanu. ar trebui sa faca emisiune baleanu cu miu
@nicolaeadrianureche5199
@nicolaeadrianureche5199 12 күн бұрын
Lucescu nu și-a permis 2000 $ la Vip a așteptat invitație de la federație, și Liță Dumitru se sperie de 300$
@tudi9158
@tudi9158 12 күн бұрын
Nu asta-i problema. Cum alții nu-și lasă legendele să plătească, așa nici noi n-ar trebui să punem, să-și plătească biletul la un turneu final. Nu-i vorba de bani aici.
@valentinjoita1978
@valentinjoita1978 11 күн бұрын
Cand o sa aiba nationala nevoie de suporteri sa apaleze la cei 44 de batranei
@alexdinamo1948
@alexdinamo1948 12 күн бұрын
Foarte slab euro asta. În afara de Spania nicio echipa nu a impresionat. De aceea UCL rămâne cea mai spectaculoasa și mai puternica competiție
@Snektoshi
@Snektoshi 12 күн бұрын
Bai Pandi parca esti copil.... Ce sa iti dea FRF bilete la turneu final care e organizat de UEFA, biletele sunt vandute de UEFA si tot, tot! Alta treaba este cand meciul este organizat la noi acasa!
@corneliubumbu
@corneliubumbu 12 күн бұрын
FRF ul ar fi putut avea prioritate la cumpărarea primelor 44 de bilete pentru foste glorii ale fotbalului romanesc , nu le mai căutați scuze degeaba , dacă voiau sa ii cheme erau acolo fără dar și poate.
@valentinjoita1978
@valentinjoita1978 11 күн бұрын
Pai numai la vedete se dau bilete pe gratis? Tati, cand o sa aveti nevoie de suporteri sa apelati la cei 44 de batranei. De ce sa platesca imu de rand 400 de euro un bilet, mai bine isi vede de treaba.
@valentinjoita1978
@valentinjoita1978 11 күн бұрын
*omu de rand
@ilieprosop7707
@ilieprosop7707 12 күн бұрын
Ati scapat definitiv de parnaias ? Ne.ati facut surpriza asta????
@danielFC.Rapid.
@danielFC.Rapid. 12 күн бұрын
Doamne ajuta ! 🎉
@fiserdaniel
@fiserdaniel 12 күн бұрын
Da. Ne-au scapat de coruptie cand i-au bagat pe astia din fotbal la parnaie! Alte acte de coruptie nu au gasit, pe Meme si pe tata Jean. Praf in ochi pentru naivi...ca tine!
@Alexandru-VasileSaveanu
@Alexandru-VasileSaveanu 12 күн бұрын
Chiar cred că abia aștepta MM să vină ilie prosop să-l pomenească; fabulos, dacă-l vezi pe MM pe stradă, îi pupi mâna și spui că-i idolul tău, da' când ești pe telefon, în pat, glasul e mai aspru. Hai, pace și fericire, că aceste ironii "finuțe" chiar nu aduc niciun plus nimănui
@alexgradinaru6689
@alexgradinaru6689 12 күн бұрын
Măcar de știai să scrii în limba română... "Pârnăiașul" te oftică că ești suporter al altei echipe. Dar mai doxă decât el nu e nici un semi specialist pe care îl pupi în cur.
@danielFC.Rapid.
@danielFC.Rapid. 12 күн бұрын
Esti fan meme ? Du te si sujel tati ! 😮
@mariusninjagemanarul318
@mariusninjagemanarul318 12 күн бұрын
Litza Dumitru si Panduru? Skio video.
@ilieprosop7707
@ilieprosop7707 12 күн бұрын
Era atat de bun incat nici nu am auzit on viata mea de nenea asta
@cristimilita3552
@cristimilita3552 12 күн бұрын
Inseamna ca nu cunosti fotbal
@rareszamfir6451
@rareszamfir6451 12 күн бұрын
Păi dacă te ai născut surd de unde să auzi!
@tudi9158
@tudi9158 12 күн бұрын
Depinde când ești născut sau cam cât te pricepi. În 2024, să nu știi cine e Lita Dumitru, indiferent când ești născut, atunci ai o problemă.
@danielbastek6988
@danielbastek6988 12 күн бұрын
Ilie Prosop, nascut probabil in 2007, era si greu sa dai un search pe Google! Patetic!
@borisboris9966
@borisboris9966 12 күн бұрын
esti varză
@catalinionescu8379
@catalinionescu8379 12 күн бұрын
De trebuie mereu sa vopsim realitatea de nu punem întrebări incomode spoiala țigănească ba în 2003 am avut un șef african eu aveam numai liceul terminat în 90 știi ce mi a zis de asta sunt eu aici sa Gindeste pentru tine 😂😂 în jumă de an era pe drick
@raduflr
@raduflr 12 күн бұрын
Ai terminat liceul în spatele blocului?
@catalinionescu8379
@catalinionescu8379 11 күн бұрын
@@raduflr Da ba pe timpul lui Ne-a Nicu dar tu??? Cu șpăgi sa ei un 5
@catalinionescu8379
@catalinionescu8379 11 күн бұрын
@@raduflr poate ai dreptate domnule dar spune sa nu mor prost virsta ta și după îți dau nr de telefon și vb pe unde vrei tu coane viața a zis nu lua chiloți Tanga daca ai cur de elefant
@catalinionescu8379
@catalinionescu8379 11 күн бұрын
@@raduflr cretinule cind de 22 de ani privești săptămânal emisiuni și analize sportive la BBC , Sky Sport , etc normal cind te uiți pe KZbin la ce prezentați îți vine sa torni spirt Mona în cap și sa iti arzi podoaba capilară cred ca și Acrobeto e mai bun decit Panduru discursul lui veșnic pe mine nu m- a convins ba dar tu cum convingi ca ți au crescut ciuperci negri și liane în ochiul maro fund sfaturi pe banii altora și Vivi Răchită și Miriuta etc etc nu mai scriu ca îmi tăi venele
Clown takes blame for missing candy 🍬🤣 #shorts
00:49
Yoeslan
Рет қаралды 22 МЛН
Heartwarming Unity at School Event #shorts
00:19
Fabiosa Stories
Рет қаралды 13 МЛН
打上頭了這是…… 邊角團隊有事是真上#格鬥
0:16
格斗英雄
Рет қаралды 7 МЛН
1,2 or 3⁉️ #football
0:11
Radheya Marca
Рет қаралды 3,2 МЛН
Вся правда о олимпиаде по карате 2024
1:00
ОРЛОВ СПОРТ
Рет қаралды 6 МЛН
Mbappe vs Messi🇦🇷 & New Messi🇪🇸
0:25
SkillerHome
Рет қаралды 12 МЛН