Marie-Rose razbunata - Michel Zevaco

În dimineaţa zilei de 13 noiembrie 1895, am fost chemat la infirmeria închisorii la patul unui deţinut. Starea lui nu era de altfel alarmantă, dar dorea să se pregătească pentru mântuirea sufletului şi să se spovedească. Deşi el m-a dezlegat de secretul spovedaniei, eu îmi rezerv pentru jurnalul meu mărturisirea lui Torquato. Acesta este numele acestui ţigan, care mi-a povestit o istorie curioasă.
Lucrurile s-au întâmplat cu mulţi ani înainte, într-o seară de iarnă, pe drumul spre Seclin, unde Torquato a oprit căruţa sa cu coviltir. O femeie, frumoasă şi elegantă, a venit la ţigan şi i-a spus că o fetiţă în vârstă de patru ani îi va fi încredinţată, cu misiunea să fie dusă departe, cât mai departe. Acest lucru, într-adevăr, s-a întâmplat. Tatăl copilului a apărut în acea noapte. El i-a înmânat biata micuţă lui Torquato, împreună cu o sumă de zece mii de franci. Torquato a luat copilul, în ciuda ţipetelor ei. Bărbatul a dispărut. Mai târziu, eleganta femeie s-a întors şi i-a dat, de asemenea, zece mii de franci. În ceea ce-l priveşte pe ţigan, acesta a făcut întocmai cum i se poruncise. El a plecat în acea noapte şi s-a îndreptat spre Italia.
Soţia sa, Torquata, nu a cruţat-o de loviturile sale pe copila care, sub numele de Zita, nu va înceta să ducă o viaţă mizerabilă de vagabond. Acest lucru a continuat timp de ani şi ani, până când Torquata a vândut-o pe Zita Giovannei, directoare a unui teatru ambulant, numit „Teatrul Ambulant şi Cosmopolit”. De acum înainte, Zita, care crescuse şi devenise o frumoasă tânără fată, nu a mai fost nefericită. Asta cu atât mai puţin, cu cât avea ca prieten sincer şi devotat un om care se ataşase trupei. Acest om se numea Jean Morel. El a fost salvat dintr-un naufragiu, după ce evadase din închisoare…
La acest punct din povestirea lui Torquato, am simţit nevoia de a pune câteva întrebări.
- Ce crimă comisese Jean Morel?
- Un furt, cred.
- Spune-mi, de asemenea, Torquato, numele real al micuţei Zita?
- Marie-Rose!
- Şi tatăl său, infamul său tată?
- El se numea Lemercier Champlieu.
- Lemercier Champlieu? am făcut eu cu uimire. Dar nu a fost el magistrat, procuror al Republicii pe lângă Curtea din Douai?
- Da…
- Şi femeia elegantă?
- Era contesa Fanny, o aventurieră, cu care Lemercier s-a căsătorit la a doua nuntă.
- Înseamnă că prima lui soţie a murit?
- Trebuie să crezi. Numele ei era Hélène…
- De ce procurorul şi-a abandonat propriul său copil, pe Marie-Rose?
- Din răzbunare…
- Faţă de cine?
- Nu mai contează! exclamă Torquato. Ceea ce contează, este ceea ce am făcut eu, când, după doisprezece ani de absenţă, m-am întors la Lille. Îmi amintesc încă sosirea mea în acest oraş… şi că rumegam proiecte… să-mi fac rost de bani… bani…
Ţiganul dădea semne de oboseală; mi-a fost milă de el şi l-am lăsat, urmând să revin în ziua următoare. Dar a doua zi am fost numit într-un alt post. A trebuit să plec imediat. Nu l-am mai văzut pe Torquato. Nu ştiu sfârşitul poveştii sale…

[@claudiachemaloglu3705]

Mulțumim frumos!❤

[@AurelianaBoros]

Mulțumesc frumos ❤❤❤❤❤❤

[@lilianabandutoiu8764]

🥰🥰🥰

[@Greetingcat]

Nu prea merge

[@lecturiaudio968]

Nu va place, nu ascultati. E simplu.