Cât de periculoasă e Craiova - MIRCEA BRAVO

  Рет қаралды 351,805

MIRCEA BRAVO

MIRCEA BRAVO

2 жыл бұрын

Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Пікірлер: 805
@Dukemedias
@Dukemedias 2 жыл бұрын
Frumoasa Craiova, oameni imbracati eleganți, centrul vechi e deosebit fata de ce era acum 15 ani, drumuri mai bune ca la noi in Ardeal. 👍 Fain reportaj.
@marinescuoctavian4574
@marinescuoctavian4574 2 жыл бұрын
Legea lui Ohm în Craiova: Ești om cu mine, nu pun sabia pe tine
@qqel-qama8594
@qqel-qama8594 2 жыл бұрын
legea lui Dinca e mai buna ?
@DJTREWX
@DJTREWX 2 жыл бұрын
Nu bag sabia in tine*
@wisewolf78
@wisewolf78 2 жыл бұрын
Oltenii îs vicleni și perverși în cotidian, astfel or adus doar obiceiuri nomade la Bukarest. Fain le-o spus Emil Cioran despre bravia lor prin vorbe, doar faptele lipseau din peisajul cotidian. O vorbit despre miticii și viclenia lor. Ardelenii nu glumesc des, dar sancționează impostura nomazilor și atunci baiul îi mare. Astfel om luat aminte de la sachsen. Culturile germane or lăsat un patrimoniu economic și cultural fain pentru Transilvani, iar oltenii și moldovenii or lins latrinele și budele fanarioților din Bukarest. Din păcate cumetria lăsată moștenire de fanarioți și evrei, o vedem azi la Bukarest.
@qqel-qama8594
@qqel-qama8594 2 жыл бұрын
@@wisewolf78 respect ardelenilor -oameni dulci,special osenilor si de ce nu si maramuresenilor. am lucrat si cunosc oseni..tucu-le fetele de oameni inimosi
@wisewolf78
@wisewolf78 2 жыл бұрын
@@qqel-qama8594 De ai avut cuvânt cu ei, or apreciat lucrul cu tine, iar cine o vrut să le dea plase, atunci să nu apară vreodată în calea lor. Doar oșenii și maramureșenii îs mai iuți la mânie și te altoiesc de nu-ți mai trebe polemică cu ei.
@CARPATHIANPOWER
@CARPATHIANPOWER 2 жыл бұрын
Tocmai ăsta e farmecul României, că e o țară Mare unde trăiesc laolaltă moldoveni, munteni, olteni, ardeleni, bănățeni, maramureșeni, bucovineni, dobrogeni, crișăneni, fiecare având accentul și identitatea lui regională, iar aceste varietăți ale limbii și națiunii române, fac România mai frumoasă și mai puternică.
@Jack-pu5yu
@Jack-pu5yu 2 жыл бұрын
Trăiască România Mare!
@raduvidrean6710
@raduvidrean6710 2 жыл бұрын
👍👍👍💪
@denispopovici7723
@denispopovici7723 2 жыл бұрын
Bravo !!
@gamy2009
@gamy2009 2 жыл бұрын
Din pacate intre timp trimit ungurii bani de la Budapesta sa semene ura printre ardeleni fata de "sudisti", sa le bage in cap ca ei sunt minunati, dar la fura "sudistii" banii facuti cu sudoarea fruntii ...
@Raul-oc9dk
@Raul-oc9dk 2 жыл бұрын
@@gamy2009 ti se pare. :) nu trimite nimeni bani ca sa provoace ura. Astea-s doar discursuri politice nationaliste care au scopul sa creeze ura intre persoanele de etnii diferite, gen AUR sau partide ultranationaliste din Ungaria, ca sa castige voturi de pe urma talibanilor de la noi din tara.
@annam5008
@annam5008 2 жыл бұрын
Si eu am fost recent in Craiova si am ramas impresionata de locuri, de oameni si de energia pe care o transmite acest oras. Bravo Mircea pt videoclip! Mi-a placut mult! Pup.
@claudius4964
@claudius4964 2 жыл бұрын
Si eu m am simtit eliberat. Am ramas fara geaca, telefon si portofel.
@aladin1793
@aladin1793 2 жыл бұрын
Multe zvonuri nu sunt adevărate,dacă nu ai treabă cu nimeni nu sunt nebuni să se ia așa de tine😁
@NomPrenom1
@NomPrenom1 2 жыл бұрын
@@aladin1793 unii mai sunt crede-ma
@aladin1793
@aladin1793 2 жыл бұрын
@@NomPrenom1 Știu,nu sunt toți la fel 🙄
@Gabithzu
@Gabithzu 2 жыл бұрын
@@aladin1793 da, da. Un tată şi cei trei fii ai săi au ajuns în arest după ce au revendicat un loc de parcare, exact ca în Vestul Sălbatic. Cei patru au luat la pumni o femeie şi pe soţul acesteia pentru că nu le-a convenit unde au parcat cei doi maşina. Scandalul a avut loc în parcarea Electroputere Mall din Craiova.
@cosovansergiu8344
@cosovansergiu8344 2 жыл бұрын
Am apăsat foarte repede pe notificarea asta
@doringheorghe9267
@doringheorghe9267 2 жыл бұрын
Salut Mircea!!! Craiova iti multumeste pentru promovare!!! Intr-adevar lucrurile s-au schimbat foarte mult, e un oras fain unde ai ce sa faci/vezi/distrezi ca si turist. E de vizitat! Apoi, daca e sa cauti probleme si altercatii si nu iti vezi de treaba ta, te risti si la Craiova si la Cluj si la Frankfurt si in New York si oriunde in lumea asta! Cheers!
@Gabithzu
@Gabithzu 2 жыл бұрын
Totusi cand am ajuns si eu prin Piata Mare , acum 3 luni ,pustii isi cumparau cutite si le faceau si teste inainte de cumparare, riscand sa le scape in oamenii din jur, :D
@cosmindanielpopescu1936
@cosmindanielpopescu1936 2 жыл бұрын
@@Gabithzu 🤣🤣🤣🤣🤣 de unde le scoateți ba frate
@Moș_Ene
@Moș_Ene 2 жыл бұрын
Deci dau replay la clip pt fata in rosu....cea mai frumoasa fata din toate clipurile tale ...❤❤❤👍👍👍
@craioveanca1
@craioveanca1 2 жыл бұрын
Ca olteanca nascuta la Craiova, zic viva craiovenii! Desi traiesc departe de Craiova... va ramine pentru eternitate o bucata din ❤️ mea.
@leosima3229
@leosima3229 2 жыл бұрын
Sunt in Montreal Canada de 17 ani, dar orasul pe care il am in suflet si care mi se pare cel mai frumos este Craiova
@ion_canadianu
@ion_canadianu 2 жыл бұрын
Si urmaresc din Longueuil
@dragosrs8527
@dragosrs8527 2 жыл бұрын
Ce era Craiova acum 17 ani si ce e acum!(mult mai frumoasa)
@intoforest561
@intoforest561 2 жыл бұрын
Toate cele 3 fete super drăguțe, de bun simț și cu atitudine! Respect. Sunt din Muntenia.
@stefanv9660
@stefanv9660 2 жыл бұрын
Faine oltencele :)
@gamy2009
@gamy2009 2 жыл бұрын
A zis Selaru ca-s peste alea de la Cluj. Pustiul e ticalos, dar nu-i prost.
@sorinrusu1022
@sorinrusu1022 2 жыл бұрын
@@gamy2009 ba e prost
@CARPATHIANPOWER
@CARPATHIANPOWER 2 жыл бұрын
@@sorinrusu1022 Ce se atacă omu! 🤣🤣🤣
@georgegeon7147
@georgegeon7147 2 жыл бұрын
@@gamy2009 e prost rau
@gamy2009
@gamy2009 2 жыл бұрын
@@sorinrusu1022 , tu esti vulpea aia cu strugurii?
@user-sx8ve1ie7c
@user-sx8ve1ie7c 2 жыл бұрын
2:18 ardeleanca de a noastra 👏👏
@toms5988
@toms5988 2 жыл бұрын
Super draguta fata ce nu era din Craiova
@blad1919
@blad1919 2 жыл бұрын
Clujul e la fel de smecher ca Mircea :))
@daveporter4667
@daveporter4667 2 жыл бұрын
Traiasca natia oriunde a-ti fi. Salutari si numai bine de la un moldovean din lumea larga la toti oltenii si ardeleneii din Romania. Traisca Natia!
@ancamariaberceanu7614
@ancamariaberceanu7614 2 жыл бұрын
Ce tare!Ai fost prin Craiova!Super!!😊😌🙂
@mironaneagu4159
@mironaneagu4159 2 жыл бұрын
Bravo Mirciulica Ai demontat eterna superioritate și aroganta izvorâta din necunoaștere între olteni și ardeleni Tinerii sunt frumoși pretutindeni și energia lor frumoasa, idealurile, visele nu au granițe. Ideile preconcepute nu au dus la nimic bun niciodata Diversitatea înseamnă frumusețe Te urmăresc. Mereu cu drag O olteanca, născută în Craiova, crescuta în Ardeal
@mustihanciorabai1363
@mustihanciorabai1363 2 жыл бұрын
Mă bucur că nu am murit înainte de a vedea Craiova.Un oraș frumos,curat,oameni mândri de urbea lor.Cand am luat calea Caracalului, m-am rugat să revin într-o zi.
@danielaleuaica8650
@danielaleuaica8650 Жыл бұрын
Si eu sunt din craiova imi iubesc casa mea😘😘😘
@theodorcosminantonescu2971
@theodorcosminantonescu2971 2 жыл бұрын
Clujul e superb, domnule !!!!
@FunnyWorldHDRomania
@FunnyWorldHDRomania 2 жыл бұрын
In Craiova sincer am cunoscut fel si fel de oameni dar foarte de treaba! Amabili si civilizati!
@Evelyninkov
@Evelyninkov 2 жыл бұрын
Clujul e plin de oameni buni, amabili, curat in mare parte fata de Bucuresti si scump!
@teomedia9945
@teomedia9945 2 жыл бұрын
Ma Mircea cum de nu ai recunoscut fata.. Este Rose Stan.. Una dintre cele mai faine prezentatoare... 👍
@MeliMi
@MeliMi 2 жыл бұрын
Atunci în primul weekend liber mergem în Craiova! Bravo Mirciulică! Salutări de la Fami lia Melimi
@matasaruflorentina7478
@matasaruflorentina7478 2 жыл бұрын
Va ador
@adrianpov4913
@adrianpov4913 2 жыл бұрын
Salut
@dariusgame9093
@dariusgame9093 2 жыл бұрын
Va astept cu drag in craiova deabi astept sa ne intalnim eu sunt deacolo
@adrianpov4913
@adrianpov4913 2 жыл бұрын
Eu vin la craiova cu trenuri constanța bucuresti cravoia
@elenamumulica739
@elenamumulica739 2 жыл бұрын
Imi place orasul Cluj Napoca f mult! Ii f fain,cum ziceti voi!🤗
@victorvladascau1950
@victorvladascau1950 2 жыл бұрын
✋Clujul e fain dar cam toata Romania are orase frumoase! ✌️ E bine ca promovezi Romania! 👍
@talingamarius9763
@talingamarius9763 2 жыл бұрын
Bravo. Mircea forță clipul hai Craiova. 👍👍👍
@MrDarkysss
@MrDarkysss 2 жыл бұрын
Pentru mine Clujul a fost prima dragoste. Abia astept sa ma reintorc in octombrie!
@gamy2009
@gamy2009 2 жыл бұрын
Treaba aia pe care o faci ca sa treci mai usor peste o despartire, nu se pune la dragoste ...
@oldmanu
@oldmanu 2 жыл бұрын
Cine sa se ia de tine in Craiova cand esti unul dintre cei mai indragiti din Ardeal! Mult succes în continuare!
@andreipandrei6165
@andreipandrei6165 2 жыл бұрын
Ador Clujul , Imi place orasul si locul unde este asezat. Imi plac padurile de langa cluj. Clujul este locul unde imi doresc sa locuiesc !
@FanRap20CM
@FanRap20CM 2 жыл бұрын
Ce liniște s-a făcut când voia să zică hai CSU, deja oamenii se gândeau cum să-l împacheteze!
@berti6243
@berti6243 2 жыл бұрын
Credeam ca la Craiova e ca la Masterchef, toata lumea ia cutit...
@dumy7792
@dumy7792 2 жыл бұрын
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
@kalmar741
@kalmar741 2 жыл бұрын
😂😂
@Undercovor
@Undercovor Жыл бұрын
nu is la cutit, is la sabii
@traiantataru8864
@traiantataru8864 2 жыл бұрын
Felicitari stimabile.
@danielgiurgica9439
@danielgiurgica9439 2 жыл бұрын
"Tu nu ma bați ca ma știi"🤣🤣🤣
@dumy7792
@dumy7792 2 жыл бұрын
😂😂😂😂😂
@faye_isc
@faye_isc 2 жыл бұрын
respect mircea ! te urmaresc din satul Doina jud. Neamt
@DanielMundiViator
@DanielMundiViator 2 жыл бұрын
Dragut orașul asta !
@raduvidrean6710
@raduvidrean6710 2 жыл бұрын
Frumos Cluj-ul 💪👍
@aladin1793
@aladin1793 2 жыл бұрын
Bravo mircea,te-am văzut eram pe lângă tine,ai fost prea blând la prima vedere🙏🙏👏👏🙌
@luciferthedj
@luciferthedj 2 жыл бұрын
Mor cu englezismele astea, se zice "să te prezinți" nu "să te introduci", sună și cam aiurea
@flaviaramonamiron6159
@flaviaramonamiron6159 6 ай бұрын
Clujul e superb
@Gabriell33333
@Gabriell33333 2 жыл бұрын
Prima domnișoara, cea în roșu, e 💣💰🤟
@gunw0w
@gunw0w 2 жыл бұрын
Rosse-Stan - prezentatoare horoscop a1.
@Herclaudiu
@Herclaudiu 2 жыл бұрын
Roxi de la Antena 1.... frumoasă...fain Mircea !
@ancamariaberceanu7614
@ancamariaberceanu7614 2 жыл бұрын
Clujul dupa parerea mea este un oras linistit,superb!Oricand m as muta acolo!😌😌
@adrianhrusca4067
@adrianhrusca4067 2 жыл бұрын
Linistit? ohnononono...vara...sau in pandemie...E film de groaza dupa ce incep scolile si universitatile...e poluat, aglomerat, scump....si are o clima nasoala...ploua si e ceata de toamna pana primavara...e exact pe dos sa traiesti in el fata de a-l vizita...
@corectorul8560
@corectorul8560 2 жыл бұрын
@@adrianhrusca4067 , vremea e chiar e oribila, ploua mult. Treaba cu aglomeratia a mai fost salvata putin de Guvid.
@vladlucaci2978
@vladlucaci2978 2 жыл бұрын
Super tare clipul ești tare frate
@raresprd3561
@raresprd3561 2 жыл бұрын
Eu sunt din Craiova, te-am văzut la o terasa ❤️
@andreeabumba3857
@andreeabumba3857 2 жыл бұрын
Clujul este super, dar scump, prea scump pentru ce are de oferit, părerea mea🙈😍
@Romanskii
@Romanskii 2 жыл бұрын
Mersi Mircea ca ai postat clip si am avut la ce sa ma uit cat am mancat 😄 dar si mai tare e ca nu te-ai folosit de faptul ca a aparut Selly in clip. “Bravo” 👏
@lucaionutalexandru2049
@lucaionutalexandru2049 2 жыл бұрын
😍😍 Măi Mircea, nu stiu dacă o faci intenționat, dar ai doar fete frumoase spre superbe in clipul ăsta!
@cristianmihaita7598
@cristianmihaita7598 2 жыл бұрын
Bravoooooo Mircea! Frumos reportaj! Nu sunt din Craiova.💥😀
@gullystyc
@gullystyc 2 жыл бұрын
Si noua ne place de tine, ardelene. Iar in ceea ce privește Clujul, pot sa zic ca are un loc aparte in sufletul meu. Iar voi, ardelenii, sunteti faini, primitori si educați. Ps: Oltencele sunt cele mai frumoase.
@Mos_Ion_Roata
@Mos_Ion_Roata 2 жыл бұрын
Noah, ashe da!
@ANAMARIA-dv5kk
@ANAMARIA-dv5kk 2 жыл бұрын
Este și el o parte oltean, e bunica lui din Oltenia😂. N a ,,scăpat" nici el 😏
@pavelsiriteanu3583
@pavelsiriteanu3583 2 жыл бұрын
Păi....nu mai sunt atît de sigur de vreo săptămînă....
@alex19fcs
@alex19fcs 2 жыл бұрын
Ar fi fost mișto sa aibe un campion la scrima :)
@tomaxx1332
@tomaxx1332 2 жыл бұрын
tot fain pana la ultimul :D
@cevaltceva
@cevaltceva 2 жыл бұрын
Salutare, Mircea. Te așteptăm la Suceava!
@madalinacsokmai4130
@madalinacsokmai4130 2 жыл бұрын
ioi ,Clujul ii orasul meu de suflet , chiar daca mis din Arad
@antonescujanestu4693
@antonescujanestu4693 2 жыл бұрын
Superba tipa cu sacoul rosu 👌🏻
@AntonioPerez-pv8lc
@AntonioPerez-pv8lc 2 жыл бұрын
Sunt ardelean, dar mā simt bine în Craiova, de fiecare datā când merg. Nevasta este olteanca,dar si aici este un mit cu pretentiile financiare ale fetelor din Oltenia.
@koplixgame9802
@koplixgame9802 2 жыл бұрын
eu cred ca Clujul e un oras chill cu oameni faini :) A 2-a parere, ca este cel mai civilizat oras din Romania(am auzit ca aveti lifturi in scoli)
@Ozi.
@Ozi. 2 жыл бұрын
Cel mai tare oras ✈️
@chinezumodo7018
@chinezumodo7018 2 жыл бұрын
Fix de seely ai dat si tu MIRCEA ,fain videoul clipul pana la el :)
@nucdorin
@nucdorin 2 жыл бұрын
Clujul ii aglomerat si scump !!
@constantinteslaru656
@constantinteslaru656 2 жыл бұрын
Foarte tare Mircea ! Ești printre singurii care faci un content atât de bun și educativ prin lucruri simple ca și mersul prin centrul Craiovei . BTW : Singurul din țara care la avut pe Selly in vlog și nu a scris in titlu ! 🙏🙌🙌
@irinelvoda2429
@irinelvoda2429 2 жыл бұрын
Constantin Teslaru Ultima parte a comentariului poate să nu fie așa de bine, mai ales pentru cel din urmă.Deoarece,ei trăiesc din promovare și dacă asta nu-i, prin altceva notabil și-așa nu-și fac simțită prezența.
@Crismand
@Crismand 2 жыл бұрын
@@asthorusthi1606 de fapt, nu a trecut in titlu nici cand l-a intalnit pe Hâtz si pe multi altii... de ce? Poate pentru ca vrea sa se ridice prin propriile eforturi sau... pentru ca e arogant si ar insemna sa isi recunoasca inferioritatea fata de ei? Doar Mircea ne poate lamuri
@eu-hz9uq
@eu-hz9uq 2 жыл бұрын
Baaaaaaaa,ne-ai dat spoiler
@emanuelbalaban4089
@emanuelbalaban4089 2 жыл бұрын
Nice!
@andrei.lunguuu
@andrei.lunguuu 2 жыл бұрын
Cluju-i scump! :))
@alexandramatei2464
@alexandramatei2464 2 жыл бұрын
Clujul pentru mine este un oras super ! Cu oameni super buni !
@DozaDeIQ
@DozaDeIQ 2 жыл бұрын
adevaraaat!
@alinsorinmanecan6950
@alinsorinmanecan6950 2 жыл бұрын
Cluj!??? Cel mai scump oraș, din România. Sa nu Spune-ți ca nu e așa!!! !🤝🤝🤝
@cafta
@cafta 2 жыл бұрын
Fie cum zici tu dar care ar fii problema ?
@David-bb7bu
@David-bb7bu 2 жыл бұрын
Clujul ii aglomerat dar fain,nu m-as mai muta de aici!😁
@vladrares873
@vladrares873 2 жыл бұрын
Salutare Mircea!
@89flopy
@89flopy 2 жыл бұрын
Ce Frumoasă e tipa în rosu :)
@ghicicine7055
@ghicicine7055 2 жыл бұрын
Bine că ai postat că m am pus la masă:))))
@tamsadaa
@tamsadaa 2 жыл бұрын
la fel si eu :))) pofta buna
@alexspata
@alexspata 2 жыл бұрын
tare
@RandomTours
@RandomTours 2 жыл бұрын
Craiova e chiar un oras fain tare!
@elisacodrea3886
@elisacodrea3886 2 жыл бұрын
Clujul mi se pare super
@juanitoca5333
@juanitoca5333 2 жыл бұрын
Orasul meu👍👍
@emiliafieraru2764
@emiliafieraru2764 2 жыл бұрын
Micra si Shelly..nice...poate faceti un blog despre ardeleni si olteni..😅
@johannisgeorg5014
@johannisgeorg5014 2 жыл бұрын
Clujul e scump.
@thankssilverus5282
@thankssilverus5282 2 жыл бұрын
Bv tie! Si iti multumesc, deoarece ajuti la destramarea mitului, cum ca ar fi un oras mai periculos decat altele. Banuiesc ca orice oras are zone raufamate. Cat despre Cluj ... este mai mult decat un oras european, este un fenomen.
@bujorioan7802
@bujorioan7802 2 жыл бұрын
Nu cred ca ai fost in "Dallas-ul" din Cluj:)
@gabypop4051
@gabypop4051 2 жыл бұрын
Da, Pata Rat (oare asa se scrie?) este un fenomen! Boc este un fenomen, (corupt) Untold(esti imun la covid) etc. Elevii sunt pericol public de răspândire a virusului, si tre sa-i mascam in clase, ca na, virusul isi face de cap. Clujul este...incredibil! Mircea, fight for freedom, men!
@gabypop4051
@gabypop4051 2 жыл бұрын
@D A Nu este in afară.😅 Este chiar in Cluj, după unitatea militară, aproape de Dezmir. Vorbesti de parca ar fi in "Craiova" . Nu trebuie să fie exact in centru! Tot Clujul trebuie luat in considerare. Sunt clujean, dar sa nu exagerăm cu grandomania, ca nu e ok!
@gabypop4051
@gabypop4051 2 жыл бұрын
@D A oamenii ăia, trăiesc la groapa de gunoi in afara orasului, de ce ne-ar interesa, ca e la doar 4-5 km de centru!😏
@gabypop4051
@gabypop4051 2 жыл бұрын
@D A Nu le țin partea, nici vorbă, imi este scârba si evit sa trec pe acolo. Eu cred ca autoritățile ar trebui să intervină si sa curețe zona aceea! Chiar ma interesează ce masuri se pot lua, sa scăpăm odată de mizerie si haos! Limbajul tau oribil, arată că nu ești din Cluj! Nu stii ca poti sa ai opinii diferite si totusi sa porti un dialog civilizat! Periferiile trebuie îngrijite, nu conteaza de cine tine acest lucru!
@marianlazar6378
@marianlazar6378 2 жыл бұрын
Super tare vlogu,,Ba Mircea eu sunt oltean de acolo de pe langa Craiova,mai exact de pe langa dunare,de unde se fac pepenii,stau in cluj de peste 10 ani,si niciodata nu m-am intalnit cu tine pe strada!!!
@hazajoke5113
@hazajoke5113 2 жыл бұрын
Îți place în Cluj?
@luminitaulesan3492
@luminitaulesan3492 2 жыл бұрын
Vai " Nebunule" ( in sens figurat, nu te supara !), ce tare esti! Te iubesc! E misto, misto de tot acest clip ! Ai interactionat cu public misto! Mor!
@luminitaulesan3492
@luminitaulesan3492 2 жыл бұрын
Multumesc Mircea draga pentru "Like". Te pup pe ochisori.
@ninasilvia4772
@ninasilvia4772 2 жыл бұрын
Clujul este pe lista mea de vizitat. Spre sa rămân cu o impresie buna. La Vaslui cand filmezi? 😂
@danaboitiu797
@danaboitiu797 2 жыл бұрын
Clujul cel mai tare oras din Romania!
@anca4ever414
@anca4ever414 2 жыл бұрын
Craiova♥️♥️♥️
@lucaurs4711
@lucaurs4711 Жыл бұрын
Forta Steaua ,forta Steaua
@eugeneugen9325
@eugeneugen9325 2 жыл бұрын
De la Bucuresti vi se da ora exacta. copii, de aici vine jmecheria :)
@adapatricia6053
@adapatricia6053 2 жыл бұрын
Cluju-i fruntea!😅🥰❤
@madalinsecareanu584
@madalinsecareanu584 2 жыл бұрын
Fruncea
@adapatricia6053
@adapatricia6053 2 жыл бұрын
@@madalinsecareanu584 aia ii a Banatului 🤣
@emicostin
@emicostin 2 жыл бұрын
2:18 mor de ras cand ardelenii vorbesc cu "no" cu alte persoane dinafara Ardealului:)) am fost in Costinesti si m-am intalnit cu persoane din Valcea si fiind ardeleanca, normal ca am mai scapat cate un "no" si au inteles "nu" :)) asa ca atentie ce, cum si cu cine vorbiti ca s-ar putea sa nu te intelegi om cu persoana :))) p.s. Clujul ii fain, dar sa vezi ce superb ii cand il vezi la pas
@yospectre3970
@yospectre3970 2 жыл бұрын
Daca le ziceai: no bine no, no da-i pace! Îi blocai 🤣🤣🤣
@emicostin
@emicostin 2 жыл бұрын
@@yospectre3970 sau “no ni ma la el ce be!” 🤣🤣
@DaniLazar7
@DaniLazar7 2 жыл бұрын
No bine că mi-ai zis!
@lidiacatinas8238
@lidiacatinas8238 2 жыл бұрын
@@emicostin no ni tu mă la el ce le be.
@emicostin
@emicostin 2 жыл бұрын
@@lidiacatinas8238 ooooooo, m-ai luat 🤣🤣 Asta da 😂😂
@_al_c2638
@_al_c2638 2 жыл бұрын
Ar fi fain sa faci reportaje în mai multe orașe din țară. De ex, eu sunt din rm Vâlcea, recomand, chiar dacă nu are viata de noapte asa aprinsă
@megasbastian
@megasbastian 2 жыл бұрын
Am fost in Ramnicu Valcea in vara, mi s-a parut un oras cochet, oamenii imbracati bine cand ies pe la terase, fete frumoase. Chiar mi-a placut. Si au multe statui prin centru.
@carlo9098
@carlo9098 2 жыл бұрын
@@megasbastian am dat in bumperele alea de mi am stricat telescoapele bag pula n Valcea
@AndreiChrisso
@AndreiChrisso 2 жыл бұрын
rupe-le curişoarele Mircea :)))
@shad0w435
@shad0w435 2 жыл бұрын
10:46 nu am mai fost prin cluj de cativa ani buni, dar parerea mea este ca e un oras modern, curat, supra-aglomerat si pretul chiriilor concureaza cu cele din europa de vest.
@addic7iv3
@addic7iv3 2 жыл бұрын
Și câini cu colaci în coadă (glumesc, sunt Clujean)
@davidbelledann93
@davidbelledann93 2 жыл бұрын
Super amuzanta si inteligentă fata din Craiova :)))
@dumitrudinu7983
@dumitrudinu7983 2 жыл бұрын
Baaaa Mircea iti multumesc ai fost in Craiova mea ,pe care n-am mai vazut-o de multi ani.....baaa ce bucuros sint ca n-ai dat denici un Lache care sa ne faca Orasul de ras ...bine baa Mirceaaa ca te-ai simtit bine cu Oltenii galagiosi Bravo Mircea Bravooo
@DAKESIS17
@DAKESIS17 2 жыл бұрын
Se mai si editeaza vlogul, stii...
@stefanparaschiv318
@stefanparaschiv318 2 жыл бұрын
Dialog in Craiova: Eu:Mamă!? Mama:Da Vere, ia zi.
@dianadoroi154
@dianadoroi154 2 жыл бұрын
:))
@Zonises
@Zonises 2 жыл бұрын
Vere, nu varule, altfel funny 😂
@stefanparaschiv318
@stefanparaschiv318 2 жыл бұрын
@@Zonises modific nene, asta sa fie problema!? Noi sa fim sănătoși
@feelx6807
@feelx6807 2 жыл бұрын
1:20 Superbă fata. Prezenta horoscop ceva pe Antena 1, văd că nu ai recunoscut-o :)) Rosse Stan o cheamă... 99% cred că ea e P.S. Sunt din Craiova și te felicit pentru video! 🙌🏼
@alincirstescu2192
@alincirstescu2192 2 жыл бұрын
frumos în Craiova, daaa,mulțumim Mircea..țin minte când am fost în 2010 cu tricou cu Steaua..nu a fost prea ok😅
@NomPrenom1
@NomPrenom1 2 жыл бұрын
Macar nu ai avut cu dinamo. Atunci chiar iesea naspa :))
@DiversityCristian
@DiversityCristian 2 жыл бұрын
Oameni faini în Craiova!
@GabrielMelescanu
@GabrielMelescanu 2 жыл бұрын
Hai la Galați
@EuEu-ru6ql
@EuEu-ru6ql 2 жыл бұрын
Primul baiat super caracter
@f_society9151
@f_society9151 2 жыл бұрын
1:45 cat de frumoasa poate fi fata asta... e si simpatica.
@vladmihai306
@vladmihai306 2 жыл бұрын
pacat de figurile alea
@RaduRadonys
@RaduRadonys 2 жыл бұрын
@@vladmihai306 E prezentatoare TV pe la Antene, ce pretentii ai?
@vladmihai306
@vladmihai306 2 жыл бұрын
@@RaduRadonys e prezentatoare?
@TaNNo
@TaNNo 2 жыл бұрын
Craiova cel mai forta oras!
@halaszialexandru8412
@halaszialexandru8412 2 жыл бұрын
Cluj❤clar
@sebastiangaming155
@sebastiangaming155 2 жыл бұрын
Craiova ❤❤❤❤
Ce poze au în telefon fetele de la Untold - MIRCEA BRAVO
16:22
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 280 М.
❌ Craiova Travel Vlog  -  [ Râzi sau Mori ]
24:09
Makaveli
Рет қаралды 45 М.
DEFINITELY NOT HAPPENING ON MY WATCH! 😒
00:12
Laro Benz
Рет қаралды 27 МЛН
THE POLICE TAKES ME! feat @PANDAGIRLOFFICIAL #shorts
00:31
PANDA BOI
Рет қаралды 24 МЛН
Always be more smart #shorts
00:32
Jin and Hattie
Рет қаралды 49 МЛН
Haurențiu ajunge în Rai
5:38
Haurentiu
Рет қаралды 1,5 МЛН
Povestea Lui Caiac - Interlopul Impuscat (Documentar)
10:45
DESPRE
Рет қаралды 1,2 МЛН
Ce am găsit în cel mai periculos cartier din Craiova - MIRCEA BRAVO
18:03
First Impressions of Craiova, Romania 🇷🇴
19:09
JetLag Warriors
Рет қаралды 68 М.
AM TESTAT CELE MAI NOI SHAORMERII DIN CRAIOVA: AMMAN & AMICII
26:43
Imi Place Sa Mananc
Рет қаралды 227 М.
Tipuri de iubite - MIRCEA BRAVO
16:16
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 247 М.
到底是谁吃亏了#开心二姐
0:12
开心二姐
Рет қаралды 6 МЛН
到底是谁吃亏了#开心二姐
0:12
开心二姐
Рет қаралды 6 МЛН
Косички из морковки 🥕
0:40
Сан Тан
Рет қаралды 8 МЛН
СРОЧНО ДОМОЙ! Эта НЕ КОНФЕТА!
0:21
Клаунхаус Kids
Рет қаралды 2 МЛН
ПОХОДУ ОН БУДЕТ СИДЕТЬ ДОМА ДО СТАРОСТИ
0:18