Când mă pune bunica la treabă

  Рет қаралды 1,170,829

MIRCEA BRAVO

MIRCEA BRAVO

Жыл бұрын

Actori: Mircea Popa și Elena Moldovan
Regie: Cristi Ilișuan
Imagine: Tudor Păsat
Sunet: Horațiu Limbășan
Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Пікірлер: 512
@arpiarpad2417
@arpiarpad2417 Жыл бұрын
Ce dor mi-a fost să o văd pe bunica Va salut cu drag 😊
@tynatynna8861
@tynatynna8861 Жыл бұрын
Bunica are "replicile vieții" nu trebuie scenariu 😅😅😅..genial
@cristiani.lepindea8676
@cristiani.lepindea8676 Жыл бұрын
😯 ce frumoasă ești!
@Decebal_of_the_Getae
@Decebal_of_the_Getae Жыл бұрын
@@cristiani.lepindea8676 si tu 😯
@cristiani.lepindea8676
@cristiani.lepindea8676 Жыл бұрын
@@Decebal_of_the_Getae 😁
@wisewolf78
@wisewolf78 Жыл бұрын
Din ce obârşie te tragi?
@Felipemanofthesmartpeople
@Felipemanofthesmartpeople Жыл бұрын
Vrei să înmulțești neamul românesc cu mine?
@anomisanomar1731
@anomisanomar1731 Жыл бұрын
A revenit Bunica🎉🎉🎉 " Mă, iară chinui patul, mă" "Păi la școla aia de-ale te-nvață să nu lucri, să fentezi?" "IOI, de te-ar dureh lenea, tăt pă jos te-ai tăvăli!"😂😂 Ce dor mi-a fost de ea!❤😊
@user-vg6ed6fn5e
@user-vg6ed6fn5e Жыл бұрын
Tare bunica femeie de nota 100 oameni de la tara cu vorba vorba si treaba treaba.Sanatate multa la bunica !
@adrianalazar6173
@adrianalazar6173 3 ай бұрын
Orice are numa de lucru chef nu are
@adrianalazar6173
@adrianalazar6173 3 ай бұрын
Foarte bine bunico
@nicuje8771
@nicuje8771 Жыл бұрын
,,pana manci tu sa gata ziua,,, 🤣🤣🤣🤣🤣 . Nai sanse cu asa bunica. Cea mai smechera
@rodicaruncan8926
@rodicaruncan8926 Жыл бұрын
Mi a fost dor de bunica ! Mă bucur că a ți început din nou să faceți filmulețe împreună ! FELICITĂRI !Mai asteptam filmări cit de multe că sînteți foarte simpatici !
@sabinadavid5653
@sabinadavid5653 Жыл бұрын
Sunteti minunați! Actori adevărați! Mult succes ! Va iubim!😘❤❤
@Simona-Doina
@Simona-Doina Жыл бұрын
...ați...
@lucretiasavoaie5982
@lucretiasavoaie5982 4 ай бұрын
Viață scurtă moarte rapida
@elisasoldan8741
@elisasoldan8741 Жыл бұрын
Bunica e tare scumpa,Dumnezeu sa o binecuvinteze 🥰
@Sam-hk6lu
@Sam-hk6lu Жыл бұрын
😂😂😂 bine a zis bunica, ai lene cronica😂😂😂
@clarakam3858
@clarakam3858 Жыл бұрын
Asta este România reală. Mulțumim bunică❤❤. Mulțumesc că încă iubești portul tradițional și îl arăți lumii❤❤. Mulțumim Mircea și întregii echipe❤❤
@profirazzz6929
@profirazzz6929 Жыл бұрын
Mutumim .lupl De Ada 6
@mariamihaeladeceanu6770
@mariamihaeladeceanu6770 Жыл бұрын
Adorabili! Va iubim! Câtă imaginație și...talent! Felicitări tuturor!
@iasmi2922
@iasmi2922 Жыл бұрын
"Dacă stai pre mult, s-așază prafu' pă tinie și tre' să tie bat ca pă covoară!" 😂 Parcă o văd pe bunica pe care am pierdut-o anul trecut. Era de vârsta lui Tanti Lenuța și semăna cu ea fizic și la vorbă. ❤😢 Pentru cei care nu mai avem bunică sunteți terapie!
@ramonacriste4593
@ramonacriste4593 3 ай бұрын
Bunica e un don della D_zeu me face să râdem cu lacrimi Bravo bunica te urmăresc din Germania .❤❤❤O buna de că de milione toti vrem o bunica asa dar nu se vinde si nu se cumpara bunica .D_zeu so bine cuvinteze!
@florigherghisan9635
@florigherghisan9635 Жыл бұрын
Bunico esti foarte originala! Imi place cum iti joci rolul! Felicitari!
@clarakam3858
@clarakam3858 Жыл бұрын
" Dacă sezi mult se pune praful pe tine și trebuie să te bat ca pe covoare"!!😂😂😂😂 Genial!!! ❤❤" Tu ești beteag? "
@cristianamadalinacaciulan1415
@cristianamadalinacaciulan1415 Жыл бұрын
Binecuvântari Bunica !!chiar trebuie sa stați în toate școlile și liceele să verificați cum învață copilașii _doar așa oprim traficul de droguri _si vom avea Tineri Sănătoși și Familii Tradiționale Ortodoxe !Doamne ajuta Bunica !!
@larisa1895
@larisa1895 Жыл бұрын
Am ras cu lacrimi 😂😂mai ales la final cu lene cronica 🤣ce i mai tari 👍
@alinamuresan01
@alinamuresan01 Жыл бұрын
Oare toate bunicile sunt la fel?😊 Și a mea folosea exact aceleași replici🥰 acum as vrea sa ma mai certe...💔felicitari, ne aduci aminte de copilarie❤️
@ilonatarcea4217
@ilonatarcea4217 Жыл бұрын
Vezi, vezi că dacă stai prea mult se așează praful pe tine și apoi trebuie să te bat ca pe covoare. Sunteți geniali! 😂😂😂
@traiancraciun5224
@traiancraciun5224 Жыл бұрын
😂😂😂😂
@elenaserea546
@elenaserea546 11 ай бұрын
😂😂😂
@ioanadanielatamas7209
@ioanadanielatamas7209 5 ай бұрын
😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
@elenachira9198
@elenachira9198 Жыл бұрын
Oooooooo, a revenit în forță bunica! Va iubim tanti Lenuța! ❤
@user-lr6zp5fe9z
@user-lr6zp5fe9z 10 ай бұрын
MIRCEA BRAVO SI BUNICA(DOAMNA LENUTA DE LA CLINTENI,SINTETI TARE SIMPATICI.FELICITARI!!!❤️❤️💐👍
@user-uc9me9pz4i
@user-uc9me9pz4i Жыл бұрын
Bravo bunico, de aceștea avem și la noi in Basarabia, bravo, bravo....
@gianizodieru2368
@gianizodieru2368 Жыл бұрын
Respect pentru toată munca pe care o faceți ❤❤
@mirceabravo
@mirceabravo Жыл бұрын
Mulțumim mult
@marcelamorar3732
@marcelamorar3732 Жыл бұрын
FOARTE FRUMOS,RESPECT ,NO HAI MIRCEA CA DE TE AR DUREA LENEA......😂😂😂👏👏👏
@anak987
@anak987 Жыл бұрын
Mircea. Tare multe boli ai....dragu de tine....da bunica tio descoperit bola Faini sinteti amindoi..minunat maintains jucati. Bunica nul forta.. ❤❤❤
@pompipompilia4338
@pompipompilia4338 Жыл бұрын
Așa de draga îmi e bunica e ca o actriță nu îi trebuie scenariu ea are replicile ei le știe, îmi este drag să o asvult
@marianaaghirean568
@marianaaghirean568 Жыл бұрын
Respect pentru munnca si distractia care o faceți ❤❤
@rosemariegrun1476
@rosemariegrun1476 Жыл бұрын
Super ma bucur foarte mult ca a revenit Bunica sunteti formidabili.
@nicuje8771
@nicuje8771 Жыл бұрын
Eu. 8 ore si sunt gata. 🤣🤣
@amonralice
@amonralice Жыл бұрын
Bunica Lenuţa. ❤❤❤❤❤❤ "Lene cronică". 😂
@valeriaradu1126
@valeriaradu1126 Жыл бұрын
Mircea iti multumim Dumnezeu sa iti dea sanatate ca ne mai inveselesti Ci as fi de syparata cind va ascult pe tine si Bunica uit de toate grijile si supararile Doamne Ajuta❤💋💋💋💋💋💋💋💋❤😄🎉🎉🎉🎉🎉💋
@georgia-5786
@georgia-5786 2 ай бұрын
Atât e de relaxată, atât îmi place, păcat ca e departe ca as merge la ea
@LigiaandreeaPurentea
@LigiaandreeaPurentea 3 ай бұрын
Și mie mi tare draga bunica!!! Multa sanatate❤
@mariadobre6544
@mariadobre6544 Жыл бұрын
No ce să faci,ai încurcato,treci la muncă!🤔🤭 Sunteți deosebiți, sănătate să aveți! Succes pe mai departe!
@ayeshasaeed3140
@ayeshasaeed3140 Жыл бұрын
Ce dulce e😘❤❤❤😍parca e mamaia mea,ce dor imi e de ea😭😭😭😭RIP😭😭😭 Îmi aduce aminte de bunicii mei RIP😭😭😭😭
@sisisisi9443
@sisisisi9443 Жыл бұрын
Draga noastră bunica! ❤ Super videoclip! BRAVO!
@marialipovanu9418
@marialipovanu9418 Жыл бұрын
Sunteți geniali...vă urmăresc cu mare drag!
@gabrielgabi7798
@gabrielgabi7798 Жыл бұрын
Sunteți Super Mircea cu doamna (bunica) să vă dea Dumnezeu multă sănătate și fericire mult succes în continuare, Sunteți foarte comici amândoi bravo Felicitări. 😅😅😅❤❤❤🎉🎉
@enachecarmen5662
@enachecarmen5662 Жыл бұрын
Îmi era dor să te văd cu bunica. Să fiți sănătoși și binecuvântati
@florinfligher2653
@florinfligher2653 Жыл бұрын
Nota 10. Bravo Toată echipa voastră.
@ionutmatei3192
@ionutmatei3192 Жыл бұрын
Cu Bunica sunt cele mai frumoase clipuri
@nelicornelia4547
@nelicornelia4547 Жыл бұрын
Oameni frumoși și autentici, de aceea vă iubim!!❤
@lazar699al
@lazar699al Жыл бұрын
Superb video din nou asa cum ne-ati obișnuit! Toate cele bune tuturor va doresc! Bunica e cea mai tare!
@aurasfaur6916
@aurasfaur6916 Жыл бұрын
Lecție bună pentru tânăra generație... care s-au născut obosiți
@mihaelamaris6738
@mihaelamaris6738 Жыл бұрын
Auras si tu tot obosit iesti si inainte erau puturosi
@Smartti_
@Smartti_ Жыл бұрын
Mare adevăr 😂
@edenyevish4900
@edenyevish4900 Жыл бұрын
Asa sunt educati nu se nasc asa
@mihaelamaris6738
@mihaelamaris6738 Жыл бұрын
@@edenyevish4900 da asa ii educa parinti ca voi
@mariabotezatu2951
@mariabotezatu2951 Жыл бұрын
😂😂😂😂😂😂😂
@cristiani.lepindea8676
@cristiani.lepindea8676 Жыл бұрын
,,lene cronică,, 🤣👍🏻👏🏻
@alexcernat2273
@alexcernat2273 Жыл бұрын
Super filmulețul mai postați mai des
@aureliaradu7913
@aureliaradu7913 Жыл бұрын
BRAVISSIMI.MAI FACETI ASEMENEA VIDEO.FOARTE FRUMOS !
@user-zv6xo5um8q
@user-zv6xo5um8q 7 ай бұрын
Ce tare este sunteti minunați!❤
@mihaelaartacademy
@mihaelaartacademy Жыл бұрын
Mircea devi actor top mai bun! Bravo echipei! ❤
@marinelaandreita2504
@marinelaandreita2504 Жыл бұрын
Sunteti minunati
@ghiuritanlivia3891
@ghiuritanlivia3891 Жыл бұрын
Ieeee bunica a sosit.Ce bine ca mai radem și noi🤣🤣🤣❤️
@floaredecolt9381
@floaredecolt9381 Жыл бұрын
Ce bine că ai revenit cu bunica mi-era dor de ea.👏
@ancutarusu898
@ancutarusu898 Жыл бұрын
Bunica nu mai imbatraneste❤
@viewthatplace
@viewthatplace Жыл бұрын
“”Se aseaza praful pe tine si apoi trebuie sa te bat ca pe un covor””😂😂😂😂
@violetarotaru678
@violetarotaru678 Жыл бұрын
😂ce tare e Bunica
@ioneciana_maria479
@ioneciana_maria479 5 ай бұрын
Ce tare e bunica bravooooooo
@marianadumitru3466
@marianadumitru3466 Жыл бұрын
Felicitãri bunică! sunteți minunați ați ..O bunică minunată.....sunteți minunați.
@solomoneailiana5935
@solomoneailiana5935 11 ай бұрын
FELICITĂRI,pt emisiune!Bravo!
@evailisie404
@evailisie404 Жыл бұрын
Lui.Bunica.sa.ii.dea.Dumnezeu.multa.sanatatate.si.sa.o.tina.Dumnezeu.multi.ani.deacuma.inainte.iar.lui.Mircea.mult.succes deacuma.inainte.felicitari.
@luminitatarmure9332
@luminitatarmure9332 Жыл бұрын
Super frumos și adevărat 😊😊😊❤👍🍀🍀🍀
@carlaconti774
@carlaconti774 Жыл бұрын
Ooo,ce ma bucur. Reantoarcerea bunicii😅. Urmează "Răzbunarea"?😂😂😂 Foarte simpatici,ca deobicei .😊
@AdicaIin
@AdicaIin Жыл бұрын
Când am văzut că a apărut un nou episod cu bunica deja ma apucat răsul😄 Bunico nota 10 👍
@anak987
@anak987 Жыл бұрын
Minunata e bunica.. God bless her with heath ❤❤❤
@borodiraul
@borodiraul Жыл бұрын
@@anak987 Caldura are, sanatate sa-i dea Domnul!
@anak987
@anak987 Жыл бұрын
Sorry...am gresit scris acolo...health....am vrut...scuze si io bunica am papt litera...asa e English una scrii de gresesti o litera altceva inseamna.......da bunica are nevoie de sanatate...sai dea tatal ceresc....o iubesc mult.felu ei dea fi...sanatate si dv...God bless all of you ❤❤❤❤🙏
@anak987
@anak987 Жыл бұрын
To Raul...care ma corectat ..thanks...🙏👍
@borodiraul
@borodiraul Жыл бұрын
@@anak987 Cu placere! Daca vrei poti corecta mesajul. "Edit"
@uylakygabriela6728
@uylakygabriela6728 Жыл бұрын
🔝🔝🔝🔝 ca de fiecare dată!😁
@romanasul6286
@romanasul6286 Жыл бұрын
De fiecare dată bunica face istorie. Mai multe videouri cu bunica. Te urmăresc cu mare drag din Chișinău. Mult succes Mircea.
@vespazian-cristiancioata6225
@vespazian-cristiancioata6225 Жыл бұрын
Ca de obicei,un video de colecție.Multă sănătate și putere de muncă !
@mirceabravo
@mirceabravo Жыл бұрын
Doamne ajută.🤗
@floricaanghel6855
@floricaanghel6855 4 ай бұрын
Felicitari mult succes multa sanatate Doamne ajuta pupiciiii ❤❤❤
@rodicanistor1695
@rodicanistor1695 Жыл бұрын
Mă bucur că a revenit bunica!
@lowsaiyan
@lowsaiyan 10 ай бұрын
Bunica e cea mai tare!
@nicoletaciobotaru3481
@nicoletaciobotaru3481 Жыл бұрын
Vă ador!!!!!!
@frunzaconstanta7013
@frunzaconstanta7013 Жыл бұрын
😂😂😂😂😂😂❤❤bravo bunica ,bravo Mircea.
@whomakesthegame
@whomakesthegame Жыл бұрын
superb......
@CarmenCiongradi-rd3mu
@CarmenCiongradi-rd3mu Ай бұрын
Este foarte frumos
@dinuciprianeugen6651
@dinuciprianeugen6651 Жыл бұрын
Mircea Bravo, asa DA, felicitări bunicii, tie pentru acest clip. de nota 10+, in sfârșit a apărut bunica, imi era foarte, foarte mare dor de ea. Multumim pentru reducerea acordata - 12%. Felicitari!!! 😊🎉😂
@anaprecup2337
@anaprecup2337 Жыл бұрын
Super !❤❤❤❤❤❤❤
@TheGiorgia001
@TheGiorgia001 Жыл бұрын
Daca te-ar durea lenea 😂😂
@DENIS_TRYHARDER_
@DENIS_TRYHARDER_ Жыл бұрын
RESPECT MIRCEA❤
@florrycurelusa4528
@florrycurelusa4528 Жыл бұрын
😂😂😂😂 superrr
@vandaantone5375
@vandaantone5375 8 ай бұрын
Tanti Lenuta, salutari din Grecia.
@marinelacula7648
@marinelacula7648 Жыл бұрын
Sante ti tare buni ,tinerii din ziua de azi asa si fac .Multumim Bunici sk lui Mircea ,si cat mai multe episoade din astea reale ,!
@All3xx.
@All3xx. Жыл бұрын
Cum se zice-: ,, GG" 💪 respect 🤝
@valich9628
@valich9628 Жыл бұрын
Să aveți o zi minunată!
@ANCarsandMore
@ANCarsandMore Жыл бұрын
Foarte tare👍 multi ne-am regasit😅
@AndreApopei
@AndreApopei Жыл бұрын
Top bunica 😍😍
@veronicaapostol3522
@veronicaapostol3522 11 ай бұрын
Genial cu atâta plăcere îi urmăresc îți dau voie bună pe toată ziua
@user-ex4gx6dy9h
@user-ex4gx6dy9h 6 ай бұрын
E de toată frumusețea și când urmaresc cu voii tanti Lenuța și Mircea 26 1 2024
@lixyseal7364
@lixyseal7364 Жыл бұрын
Te-ai asortat cu interiorul clinicii Mircea😊 Ne era dor de clip cu bunica😊
@lorerus4087
@lorerus4087 Жыл бұрын
Adorabili, superb clipul ardeleni faini ce sunteți!! ❤
@MargaretaBaciu-lv2kb
@MargaretaBaciu-lv2kb 3 ай бұрын
Vă iubesc!
@otiliadinu7141
@otiliadinu7141 Жыл бұрын
Când vine vorba de lucru atunci ai probleme de sănătate!
@BALAURUL01
@BALAURUL01 Жыл бұрын
,,Ai lene cronica"...😂😂😂😂
@mariaspanu1348
@mariaspanu1348 Жыл бұрын
Geniali!!!🙏☘️👍
@valeriaradu1126
@valeriaradu1126 Жыл бұрын
Va iubim cei mai tari Bunica cea mai tare❤❤💋❤💋🎉
@anabaias4421
@anabaias4421 9 ай бұрын
Doamne ,da ce dragi i-mi santeti, cand o aud pe bunica vorbind ,parca o aud pe biata mamá.Si noi santem de pe langa Beclean,sanatate si numai bine.Salutari din SP.
@lianaherczog1590
@lianaherczog1590 Жыл бұрын
O reclama la care te uiți cu drag pana la sfarsit nu schimbi canalul!Sunteți geniali !
@RPI_4
@RPI_4 Жыл бұрын
m-ați descris perfect!😂😂😂😂😂😂😂
@vicabutaru7897
@vicabutaru7897 Жыл бұрын
Sunteti foarte buni! Todeauna ma binedispuneti! Sanatate si succes!
@marknagy4598
@marknagy4598 Жыл бұрын
Respect Mircea! Ești cel mai tare!🥇💯💪
@user-le9jt1rc6z
@user-le9jt1rc6z Жыл бұрын
Sa traiesti si tu si bunica
@mayadaianadanci134
@mayadaianadanci134 Жыл бұрын
Bunica Lenuța! Ați venit din nou! 😊🤗
@florentinamioaraniculae-cy6mt
@florentinamioaraniculae-cy6mt Жыл бұрын
Foarte frumos
@vladlucaci2978
@vladlucaci2978 Жыл бұрын
Excelent clipul ești tare frate respect sănătate la bunica
@johncruise8818
@johncruise8818 Жыл бұрын
Bunica e cea mai tare 👏 👏 👏
Bunica și hainele de firmă
3:20
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 1 МЛН
PODCAST LUCRURI SIMPLE | S.4 EP.9 | MIRCEA BRAVO SI BUNICA
2:53:25
Horia Brenciu
Рет қаралды 323 М.
Best Toilet Gadgets and #Hacks you must try!!💩💩
00:49
Poly Holy Yow
Рет қаралды 19 МЛН
Stay on your way 🛤️✨
00:34
A4
Рет қаралды 21 МЛН
Cu Bunica la cumpărături,schimb de plan pentru astăzi 😊
31:42
Rețete și Noi de Noi
Рет қаралды 1,5 М.
Bunica și averea - MIRCEA BRAVO
3:55
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 1,7 МЛН
Bunica își cumpără mașină
4:17
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 433 М.
Bunica și ochelarii
4:11
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 1,3 МЛН
Blagesti (Vaslui )Nunta lui Sandu lichita...La Caltaban in poarta
1:14
PAUL CARP Real Life vloger
Рет қаралды 98 М.
Haurențiu la dentist
5:25
Haurentiu
Рет қаралды 288 М.
Bunica m-a pus la treabă prin curte
11:42
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 587 М.
TOP CELE MAI VIRALE CLIPURI 2023 #3chestii
50:08
3 Chestii
Рет қаралды 1 МЛН
Bunica vine în vizită - MIRCEA BRAVO
4:36
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 2,6 МЛН
Inside Out Babies (Inside Out Animation)
0:21
FASH
Рет қаралды 13 МЛН
Inside Out 2 Wrong heads #shorts by Leisi_family
0:24
Leisi_family
Рет қаралды 9 МЛН