Negocieri dure la Târgul de la Negreni - MIRCEA BRAVO

  Рет қаралды 444,503

MIRCEA BRAVO

MIRCEA BRAVO

4 жыл бұрын

Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Пікірлер: 396
@tatianasimion6764
@tatianasimion6764 4 жыл бұрын
Mircea, felicitari ca esti printre oameni, socializezi, lumea te iubeste! Trebuia sa ne si dansezi!😂😂😂👏👏👏La mai multe!
@adrianaalb1227
@adrianaalb1227 4 жыл бұрын
"Nò,Doamne îți mulțam că n-am prins războiul!"...👏
@catalindac4500
@catalindac4500 4 жыл бұрын
Telefonul si geanta portmască sunt de nepreţuit în realitate. Eşti beton. Bravo.👍
@mirceabravo
@mirceabravo 4 жыл бұрын
Mulțumesc. Le-am pus la loc de cinste.
@catalindac4500
@catalindac4500 4 жыл бұрын
@@mirceabravo Ai grijă de ele. Eu le-am folosit cândva. Eşti tare . Continuă,,dilăule" 😜
@catalindac4500
@catalindac4500 4 жыл бұрын
Când faci un film. Eşti făcut pentru aşa ceva. Respect.
@catalindac4500
@catalindac4500 4 жыл бұрын
P.S .da' bunica ce mai face? E bine ?
@disconunu3210
@disconunu3210 4 жыл бұрын
@@mirceabravo in camara 😂😂😂😘
@miticam3385
@miticam3385 4 жыл бұрын
Ăsta e genul de târg unde cumperi ceva de frică
@RaduMichael
@RaduMichael 2 жыл бұрын
🤣🤣🤣
@lianamoldovan1707
@lianamoldovan1707 4 жыл бұрын
9:53 domnu' era pus pe reclamă la "șalopete"😂😂😂
@antoniovarga3369
@antoniovarga3369 19 күн бұрын
îl conosc stă în stat la noi
@immortal6564
@immortal6564 4 жыл бұрын
Omule ,cand ma uit la videourile tale ma incarc cu poizitivitate ,ma inveselesc ,la 16 ani ai mei ,mai bine ma uit la tine 1 zi intreaga decat la vlogarii de 2 lei de acum.Good job ,best yt
@mirceabravo
@mirceabravo 4 жыл бұрын
🤗
@hagiuarmando2342
@hagiuarmando2342 4 жыл бұрын
La 16 ani tăi tuuu ai tot ce vrei:)))))))))))))))))
@disconunu3210
@disconunu3210 4 жыл бұрын
@@hagiuarmando2342 pe mirciulica
@hagiuarmando2342
@hagiuarmando2342 4 жыл бұрын
@@disconunu3210 Ce spui??
@popaalexandru4210
@popaalexandru4210 4 жыл бұрын
8:04 cum ma sa ai șapcă cu Queen cum
@milmoiculapte
@milmoiculapte 4 жыл бұрын
:)))) aia am vrut sa zic si eu
@laurentiuseflea
@laurentiuseflea 4 жыл бұрын
Aia ma uitam eu în comentarii :))))
@David-gz1uw
@David-gz1uw 4 жыл бұрын
Queen ala de canta
@robertmanoiu9458
@robertmanoiu9458 4 жыл бұрын
E omu fan freddie mercury :))
@WallBreaker.
@WallBreaker. 4 жыл бұрын
Țiganu : - " te duc la busnisu' meu "
@vladserbanuca8926
@vladserbanuca8926 4 жыл бұрын
7:54 " Dai cu picambărul" :)))
@andreiguzman3968
@andreiguzman3968 4 жыл бұрын
:))))))))
@tupacshakurfan9280
@tupacshakurfan9280 4 жыл бұрын
Roivainăr
@idk.j.7131
@idk.j.7131 4 жыл бұрын
:)))))
@Adivlog1982
@Adivlog1982 4 жыл бұрын
Mircea, negociatorul sef din Ardeal, se stiee... 😅 Pam pam! 🍻
@florinrotari1970
@florinrotari1970 4 жыл бұрын
Super fain, MIRCEA ești un tip de nota zece. . . Ești apreciat și iubit de lume. . . 👍👍👍😎😎😎
@alexandrucheregi3083
@alexandrucheregi3083 4 жыл бұрын
Cel mai reusit clip.parerea mea.umila.Aproape de oamenii simplii.neconformist.fara fumuri de vedeta.Da Mircea Bravo esti BUN!!!!!
@pupezaandreea1687
@pupezaandreea1687 4 жыл бұрын
20 de lei cheltuiți cu cap. Bravo Mircea sunteți cei mai tari! 👍👍👍
@dobraadrian274
@dobraadrian274 4 жыл бұрын
curajul si bunul simt te face special. respect pentru tot ceea ce faci. M.ai castigat
@gabimic8408
@gabimic8408 4 жыл бұрын
E frumos în târg!
@pufuletetv6162
@pufuletetv6162 4 жыл бұрын
7:36 tot avem defect😂😂😂🤯 mor
@mirceabravo
@mirceabravo 4 жыл бұрын
Tare duma. Am râs și eu
@VladInc
@VladInc 4 жыл бұрын
@@mirceabravo ce aveti bun aici
@1HitAndDead
@1HitAndDead 4 жыл бұрын
Mircea nota 10 ma uit cu placere la videoclipurile tale esti genial omule!!!
@Calatorimieftin
@Calatorimieftin 2 жыл бұрын
Salut Mircea. Felicitări, frumos video. L-am văzut de mai multe ori, de când l-ai postat. 😁Urmează să mergem si noi weekendul ăsta. Spor la treabă 👏🏽
@ionuttineghe3912
@ionuttineghe3912 4 жыл бұрын
9:16 ăla are șapcă cu QUEEN și el zice că e important cum arată omul 😂😂
@paulcg7566
@paulcg7566 4 жыл бұрын
A facut si el caterinca 😂😂
@leodini1611
@leodini1611 4 жыл бұрын
Bă ce reclamă tare . Ce ai ? Am niște picioare de bancă:))))
@mariuspopa6305
@mariuspopa6305 4 жыл бұрын
Foarte fain clipu.Big like man👍👍👍👍👍👍👍👍
@nicolaelucianpurcel4325
@nicolaelucianpurcel4325 4 жыл бұрын
Cam asa era si OSERU in Cluj acum 30 ani!!
@whosthere4715
@whosthere4715 4 жыл бұрын
Mircea , imi faci zilele mai frumoase ! esti fenomenal l
@cosmo00013
@cosmo00013 4 жыл бұрын
In toata nebunia asta din jurul nostru, macar tu esti ...ptotejat, ai o adevarata masca sa te protejezi... vezi la 12:26 minut...numai de bine Mircea si la toata lumea din lumea asta mare !!!
@willdough8591
@willdough8591 4 жыл бұрын
Mulțumim domnu Mircea
@alex_georgescu
@alex_georgescu 4 жыл бұрын
Cel mai tare🔥🤩
@jazzburgerman
@jazzburgerman 4 жыл бұрын
Românisme!! Ce fain' 🚽🧻🧹⚜🔱
@zodiaccc758
@zodiaccc758 4 жыл бұрын
apreciez faptul ca ai interactionat cu oamenii din targ si ca ai luat cate ceva de pe acolo
@adrianarus3572
@adrianarus3572 4 жыл бұрын
Doamne ca ești fenomenal 😂 nu stiu cum am ratat episodul asta Mult succes si la cat mai multe episoade 🔝
@anka17anka26
@anka17anka26 4 жыл бұрын
👏👏👏felicitări pentru video
@gabrielgambino6091
@gabrielgambino6091 3 жыл бұрын
Asta-i România frate-boschetareala!
@mariatudor5445
@mariatudor5445 4 жыл бұрын
Cat am ras...esti tare mai Mirceo!Hai sa ne trăiești!😘
@type3666
@type3666 4 жыл бұрын
Super tare , ca pe modă veche 😁😉😉
@syncrovanCos
@syncrovanCos 4 жыл бұрын
Simpatic Italianul ! Parcă le stă mai bine când nu sunt aroganți. 😁
@ic3manofficial
@ic3manofficial 4 жыл бұрын
Foarte frumoasa ideea cu acest târg exact la fel ca in Germania așa au nemții o tradiție ai ceva acasă și nu îți mai folosește te duci și o duci la târg sa ei un bănuț pe acel lucru decât sa îl arunci! Mi-ar place sa văd pe viitor mai multe târguri de acest gen aproape in fiecare oraș din România este o idee foarte buna de pus in practica pentru fiecare primar! Urmăresc cu mare drag toate videourile tale , sunt abonat cu clopoțel mult succes in tot ceea ce faci.
@darkmoon3247
@darkmoon3247 4 жыл бұрын
Ce tare esti
@valborgvaleria7113
@valborgvaleria7113 4 жыл бұрын
LOOOOOOOOOOOOOL!!!!!
@Mini3005news
@Mini3005news 4 жыл бұрын
Tare.
@Raul-zc6ni
@Raul-zc6ni 4 жыл бұрын
Te iubim, Mircea! 😂❤️
@armyboy2825
@armyboy2825 4 жыл бұрын
Like like like pentru Mircea Bravo ❤
@lauralaslo3453
@lauralaslo3453 4 жыл бұрын
Ești de belea omule.
@dariusharagos5547
@dariusharagos5547 4 жыл бұрын
Mișto :))
@Mihaaurora1970
@Mihaaurora1970 4 жыл бұрын
Ce dragut tipul cu ceasurile!
@gigi3267
@gigi3267 4 жыл бұрын
Mai hai si maine mircea❤️
@catalincoblisan5200
@catalincoblisan5200 4 жыл бұрын
Super tare , te astept la Huedin la o cafea !
@gonefishing2088
@gonefishing2088 4 жыл бұрын
Bluza sa tina fetele la distanta. :D :D Felicitari, Mircea! :)
@mirceabravo
@mirceabravo 4 жыл бұрын
Parcă văd că nu funcționează și iară sar pe mine
@obradovicivalerica
@obradovicivalerica 4 жыл бұрын
faina bluza ai capatat, era din banat dl. ce ti a dat o..sa o porti sanatos..💕💕💕
@LauraP2501
@LauraP2501 4 жыл бұрын
Ăla de la minutul 9:47 cu live-ul lui zici că e Nelson Mondialu după voce 😂
@angelanagy6294
@angelanagy6294 4 жыл бұрын
Bine zici tu
@bluenight8711
@bluenight8711 4 жыл бұрын
exact la asta m am gandit
@epiclife5441
@epiclife5441 4 жыл бұрын
Bravo mircea
@raulbrustur5379
@raulbrustur5379 4 жыл бұрын
Tare
@Onyx0fficial
@Onyx0fficial 4 жыл бұрын
20 de lei un prelungitor ca, ala si de aici de la mine îl iau cu 5 lei la fel 😂😂 Mircea te respect si tine-o tot asa in cea ce faci 👍😊😁
@gheorgheticu6663
@gheorgheticu6663 4 жыл бұрын
Esti f. haios,Mircea !!Felicitari !!!
@matr1x.
@matr1x. 4 жыл бұрын
Nu cred ca am a dat click pe notificare așa repede
@Ghind0cu
@Ghind0cu 4 жыл бұрын
Baia Mare🇹🇩
@angelanagy6294
@angelanagy6294 4 жыл бұрын
Esti amuzant si foarte bun in ce-a ce faci bravo !!!!!! In zalau cand vii?
@Orsay9310
@Orsay9310 4 жыл бұрын
Mirceaaa, daca nu iti trebuie masca, o vreau eu ♥️♥️♥️ mai am doua 😁
@EgynyeregbenVELEM
@EgynyeregbenVELEM 4 жыл бұрын
Eu mã duc mâineee! 😌
@tomabalcescu7181
@tomabalcescu7181 4 жыл бұрын
Frumos băiat
@s112b2
@s112b2 4 жыл бұрын
Exact inainte sa primesc notificarea ma uitan la ultimul tau episod:)) (2likeuri 0 vizionari);))
@lucianlexpatria
@lucianlexpatria 4 жыл бұрын
Notiunea de targ traditional a disparut demult. Acum, la aceste ,,adunari,, intalnesti in 90% din cazuri, numai tzigani tzepari sau pierde-vara care nu stiu cum sa-si mai vanda gunoaiele. Edificator pt aceasta etnie este gestul facut de faraoanca ce se credea filmata/fotografiata pt a-si etala izmenele de nesimtita. Bisnita si atat. Materialul este reprezentativ pt Romania de azi , in care am auzit de 50 d eori cuvantul ,,mishto''. In anii 90 nici nu se pronunta pe strada dar azi a ajuns mod de exprimare pt ,,vedetele,, de la tv. Pe net e altceva , deoarece totata lumea posteaza orice. Bravo....Mircea ! Sau....Mircea, Bravo!
@talisa9115
@talisa9115 4 жыл бұрын
12:27 Masca asta ramane, nu stiu la ce sa o folosesc Iulie 2020 - coronatime: bine ca am pastrat-o
@hesse1241
@hesse1241 4 жыл бұрын
Mă bucur că promovezi lucrurile, obiceiurile şi târgurile tradiționale. Târgu de Crăciun de la Sibiu de aşteaptă 🤣
@bogdanenache7382
@bogdanenache7382 4 жыл бұрын
👏👏👏👏
@crazylordbc3347
@crazylordbc3347 4 жыл бұрын
Ce preturi woooww ;)))
@medameda8239
@medameda8239 4 жыл бұрын
Super😅😅😅
@Adrian88-1
@Adrian88-1 4 жыл бұрын
Mircea dacă te plimbi prin toată România închiriază un camion că sigur te întorci cu el plin😂😂
@violetaviola6294
@violetaviola6294 4 жыл бұрын
Doamne cât am putut râde 🤣 🤣 🤣 🤣 🤣
@loyaldogrottweilerkennel9995
@loyaldogrottweilerkennel9995 4 жыл бұрын
Bravo, Mircea ! Te-ai scos !😂
@tomabalcescu7181
@tomabalcescu7181 4 жыл бұрын
Fain marfă e mircea
@catalindac4500
@catalindac4500 4 жыл бұрын
Dacă nu vine până la fix am plecat ,că stau degeaba...😂😂 vorbeşti cam repede pentru unul din Transilvania 😜
@scfcmedia9781
@scfcmedia9781 4 жыл бұрын
Serus Al doilea! Hehe
@ddonpandy
@ddonpandy 4 жыл бұрын
ce avetii aicii? ..........tot avem defect :) 1sapt rad treaba asta.........felitari mircea ptr clip a iesit super comic
@robertv1798
@robertv1798 4 жыл бұрын
Ai luat teapa cu prelungitorul😂😂😂 e 10 lei in orice magazin!
@razvanchis9697
@razvanchis9697 4 жыл бұрын
"Eu am dat 35 de lei pe el" "Ti.l dam cu 20"
@electrocat9
@electrocat9 4 жыл бұрын
Nu merită nici 10 bani, are contracții din alama, se deformează și nu strânge, apare rezistenta electrica, se încălzește apoi ia foc, întâi priza apoi preșul, perdelele televizorul Samsung, pardon LG wrgb deci nu va fi o pierdere, numai că icic acestea se vor afla într-o casă va lua foc și aceasta, înțeleg că nu-ți pasă dar gândește-te la casele vecinilor unde se va propaga, apoi în tot cartierul
@f_society9151
@f_society9151 4 жыл бұрын
@@electrocat9 final destination.
@iliepintiliuc2268
@iliepintiliuc2268 4 жыл бұрын
@@f_society9151 da s-a dus 😂😂😂
@leatheraccessories646
@leatheraccessories646 4 жыл бұрын
@@electrocat9 😂😂😂 L ai bagat in .. ceață .. deci neaparat cand cumpara omul un prelungitor de ala de doi lei .sa isi cumpere si macar 3 sau 4 instingtoare .si sa tina tot timpul cada din baie plina cu apa 😂😂😂
@constantindariusburlacu3459
@constantindariusburlacu3459 4 жыл бұрын
7:10 PE SAPCA:QUEEN :)))
@claudiubcd6147
@claudiubcd6147 4 жыл бұрын
Cel mai tare este telefonul, este un telefon militar,de campanie f1603,am folosit și eu astfel de telefon în armată, sa-l păstrezi, că este frumos și nu prea se găsește,bravo,Mircea Bravo....P.S,mi-ai făcut poftă cu micii!!!!
@frunzaconstanta7013
@frunzaconstanta7013 2 жыл бұрын
Ești belea.🤗🤗🤗🤗😂😂😂😂
@doinabustean3065
@doinabustean3065 4 жыл бұрын
👏👏👏👍
@AndreiBobu
@AndreiBobu 4 жыл бұрын
Sick Side :)
@DozaCuDeToate
@DozaCuDeToate 4 жыл бұрын
Frumos la targ acolo... Cam mult ai cheltuit Mircea 😀
@jonyj6792
@jonyj6792 4 жыл бұрын
Telefonul de campanie se folosește și acum, Mircea!
@florinandone411
@florinandone411 4 жыл бұрын
Comentariile sunt aur :))
@MrMarian05
@MrMarian05 4 жыл бұрын
👍👍👍👍👍👍💕
@adrianceasar5620
@adrianceasar5620 4 жыл бұрын
and the winer.. mici :)
@rarespurcel9761
@rarespurcel9761 4 жыл бұрын
Am vazut-o ieri pe “bunica lui Mircea” in Cluj in Piața gării!
@ionyde8708
@ionyde8708 4 жыл бұрын
Astepta probabil autobuzul spre Chinteni :))))))
@rarespurcel9761
@rarespurcel9761 4 жыл бұрын
ionyde 😂😂
@rarespurcel9761
@rarespurcel9761 4 жыл бұрын
❶ Octavian Simon nu fiindcă atunci îmi ajunsese autobuzul și trebuia sa il iau!
@andreicircel1029
@andreicircel1029 4 жыл бұрын
Bă dar e mișto geaca, îmi place.
@dorinameres3100
@dorinameres3100 4 жыл бұрын
👍👍👍
@aleealisia.g.6815
@aleealisia.g.6815 4 жыл бұрын
😎😘
@Paul20661
@Paul20661 4 жыл бұрын
Nu am fost pana acuma da tre sa trec si eu pe la targu ala :)
@claudiurus148
@claudiurus148 4 жыл бұрын
Salutare Mircea, esti tare fain in tot ceea ce faci😉 fata de la min 3:27 face tot clipul, are un accent foarte frumos si e si simpatica foc😜 poate ne zici si cum o cheama
@madalin4817
@madalin4817 4 жыл бұрын
5:00 uite-l pe Bulibasă in spate
@aa-me6nq
@aa-me6nq 4 жыл бұрын
7:57 dai cu picambăru frumos😂
@tereclaura1854
@tereclaura1854 4 жыл бұрын
Pfuaiiiii Mircea, hanoracul ala verde... uau ce tare ii! Ala pe care l-ai primit gratis. Daca eram la targ, ala era al meu 100% 😉🤗 Abia astept sa vad cum iti sta 😉
@goreiovu282
@goreiovu282 4 жыл бұрын
Salut Mircio! De la Maugeri Pavia
@exartist6542
@exartist6542 4 жыл бұрын
misto ia sa ma ma uit la d-ale tale
@andreigabriel9402
@andreigabriel9402 4 жыл бұрын
Milioane de oameni, exact 🙊🤣
@greenthumb5730
@greenthumb5730 4 жыл бұрын
Ala a fost tare 'tot avem defect' ha ha ha
@luciansimion7581
@luciansimion7581 4 жыл бұрын
Avem oameni faini.
@Verbsdescribeus
@Verbsdescribeus 4 жыл бұрын
merg și eu azi :))
@tattooFraniucGL
@tattooFraniucGL 4 жыл бұрын
da ! tot avem defect !!!!
@alexandruvasc6189
@alexandruvasc6189 4 жыл бұрын
Pai mai Mircea cine mai plătește Cash in 2019, ma dezamăgești :)))
@andycasino
@andycasino 4 жыл бұрын
LIke !!!!
@raduherteu4813
@raduherteu4813 4 жыл бұрын
Hai noroc andy si aici am dat de tine :))
@andycasino
@andycasino 4 жыл бұрын
@@raduherteu4813 hai salut sunt și eu abionat ca voi toti la diverse canale, la bravo de la început! 👍
@rostasandrei6817
@rostasandrei6817 4 жыл бұрын
Ești barosan Mircea de la Cluj like
La cumpărături în piața din Beclean - MIRCEA BRAVO
20:33
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 577 М.
Ana Morodan, achiziții de epocă la Târgul de la Negreni. Ce și-a cumpărat
14:09
路飞太过分了,自己游泳。#海贼王#路飞
00:28
路飞与唐舞桐
Рет қаралды 28 МЛН
DAD LEFT HIS OLD SOCKS ON THE COUCH…😱😂
00:24
JULI_PROETO
Рет қаралды 16 МЛН
TÂRGUL DE LA NEGRENI I FILM DOCUMENTAR (2009) #tvrcultural
52:02
Ce am găsit în cel mai periculos cartier din Craiova - MIRCEA BRAVO
18:03
JACKPOT IN TARG! SI AM PRINS SI MARFA NOUA! VANATOAREA DE COMORI Ep 35
28:34
Am fost la shopping în piața de vechituri
19:17
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 282 М.
Cu Alex Dima pe Via Transilvanica: Episodul 2
28:26
Via Transilvanica Official
Рет қаралды 127 М.
Valera Bravo Bravissimo
13:25
Comedy Zebra Show
Рет қаралды 54 М.
Tot ce Am Cumparat din Târgul de la Negreni - Toamna 2023
12:02
Sergiu Cioban
Рет қаралды 8 М.
M-am urcat în primul tren din gară - MIRCEA BRAVO
17:39
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 708 М.
Cel mai MARE târg de VECHITURI!
11:21
micul Toma
Рет қаралды 66 М.
ускорил очередь на кассе
1:00
RusRoflTime
Рет қаралды 2,8 МЛН
ya murga ki ka ha #funny
0:18
Nemi Shorts
Рет қаралды 6 МЛН
Saito09 funny video 😂😂😂 #shorts
0:34
Saito
Рет қаралды 15 МЛН