Nicolae LABIȘ - Dacă toate-acestea fi-vor învățate

"Fiii voştri singuri hotăresc în viaţă
Care-i meseria ce o vor urma,
Fiii voştri mai târziu învaţă
Taina ei fierbinte, nobilă şi grea.
Fiii voştri singuri, mai târziu, fireşte,
Îşi aleg iubita mângâind-o blând,
Inima lor largă, sinceră rostește
În privinţa asta cel mai greu cuvânt.
Fiii voştri, însă, trebuie să-nveţe
Din copilărie încă, de la voi
Primele îndemnuri, primele poveţe,
Dorul de lumină, scârba de noroi.
Cât sunt fragezi încă, mame, învăţaţi-i
Să iubească floarea pură din livezi.
Să iubească-ntinsa mare şi Carpatii,
Ce-şi înalţă-n ceruri fruntea de zăpezi.
Sufletul să-l aibă nentinat ca floarea,
Ochii lor să fie limpezi şi curaţi,
Să nutrească patimi vaste cum e marea,
Să înalţe gânduri cât aceşti Carpaţi.
Oamenii, din suflet, veșnic să-i iubească,
Fraţi să-i socotească, simpli şi-nţelepţi.
Învăţaţi-i, mame, crâncen să urască
Pe acei ce-s duşmani oamenilor drepţi.
Să iubească versul, să iubească struna,
Ce-i curat în lume, ce e nou şi viu.
Cât sunt mici să-nveţe a urî minciuna.
Astea nu se-nvaţă când e prea târziu!
Să iubească ţara, pentru ea să sară
La nevoie-n ape, la nevoie-n foc.
Învăţaţi-i, mame, dragostea de ţară -
Ea cuprinde toate-acestea la un loc.
Ea să le sclipească-n licărul pupilei,
Să le crească-n suflet blândă ca un spic.
Să se teamă poate de ruşinea zilei
Când ar şti că ţării nu i-au dat nimic.
Dacă toate-acestea fi-vor învăţate,
Restul o să vină de la sine-apoi!
Şi-au să se-mplinească visurile toate
Ce le-aţi pus într-înşii, mame scumpe, voi."