Întâlniri Întâmplătoare - Partea 1 - Danielle Steel

  Рет қаралды 645

LecturiAudio - Carti Audio citite de program I.A.

LecturiAudio - Carti Audio citite de program I.A.

Күн бұрын

Casa de la numărul 2129, Wyoming Avenue, se înălţa în întreaga sa substanţială splendoare, cu faţada de piatră cenuşie sculptată meşteşugit şi bogat ornamentată, înfrumuseţată de un vultur mare auriu şi împodobită cu steagul francez, ce se învolbura uşor în briza stârnită abia după-amiază. Era, poate, ultima briză pe care avea s-o simtă oraşul Washington D. C. Timp de câteva luni, vara intrându-şi în drepturi. Sosise deja luna iunie. Iunie, 1939. Iar ultimii cinci ani trecuseră mult prea repede pentru Armand de Villiers, ambasadorul Franţei.
Stătea în cabinetul său, cu vedere spre eleganta grădină, privind absent fântâna arteziană, un moment doar, după care reveni cu atenţia la muntele de hârtii de pe birou. În pofida miresmei bogate de liliac din aer, avea treburi de făcut, prea multe treburi. Mai ales acum. Ştia că avea să rămână la birou până noaptea târziu, la fel ca în fiecare seară din ultimele două luni, pregătindu-se pentru întoarcerea în Franţa. Ştiuse că avea să sosească rechemarea şi, totuşi, în aprilie, când i se spusese, ceva dinlăuntrul lui îl duruse preţ de-o clipă. Chiar şi acum, de fiecare dată când se gândea la întoarcerea acasă, îl copleşeau emoţii amestecate. La fel se simţise şi când plecase din Viena, Londra, şi din San Francisco înaintea lor, precum şi din alte posturi anterioare.
Aici, însă, se formase o legătură mai puternică. Armand avea un mod al lui de-a prinde rădăcini, de a-şi face prieteni, de-a se îndrăgosti de locurile unde era detaşat. Acest lucru îi îngreuna mutările. Şi, totuşi, de astă dată, nu se muta; se întorcea acasă.
Acasă. Trecuse atâta timp de când nu mai locuia acolo şi aveau atâta nevoie de el. Tensiunea plutea peste toată Europa, pretutindeni lucrurile erau în schimbare. Simţea adesea că trăia numai pentru notele zilnice de la Paris, care-l ajutau să înţeleagă oarecum ce se întâmpla. Washington-ul părea la ani-lumină depărtare de problemele care asediau Europa, de spaimele care făceau să tremure inima Franţei. Aici, în această ţară ocrotită de Dumnezeu, nu aveau de ce să tremure. În Europa, însă, nimeni nu se mai simţea la fel de în siguranţă.
Cu doar un an în urmă, toată lumea din Franţa fusese convinsă că războiul era iminent, deşi acum, din câte auzise Armand, mulţi îşi înmormântaseră temerile. De adevăr, însă, nu te puteai ascunde la nesfârşit. I-o spusese şi lui Liane. Cu patru luni în urmă, când se sfârşise războiul civil din Spania, devenise clar că germanii se apropiau, iar aerodromul lor aflat chiar sub Irún îi apropia până la doar câţiva kilometri de Franţa. Chiar şi dându-şi seama de acest lucru, însă, Armand era conştient că existau oameni care nu doreau să vadă ce se întâmpla. În ultimele şase luni, Parisul fusese incomparabil mai relaxat decât înainte, cel puţin la suprafaţă. El însuşi fusese conştient de acest lucru când fusese acasă de Paşte, pentru întâlniri secrete cu Ministerul de Interne, prilej de a-l anunţa că misiunea sa la Washington lua sfârşit.
Fusese invitat la o rundă continuă de recepţii sclipitoare, în acut contrast cu vara anterioară, dinaintea acordului de la Munchen cu Adolf Hitler. Înainte de asta, domnise o tensiune insuportabilă. Apoi, însă, se risipise dintr-odată, în locul ei instalându-se un soi de animaţie frenetică, Parisul fiind în cea mai bună formă. Aveau loc petreceri, baluri, spectacole de operă, vernisaje şi gale, ca şi cum rămânând tot timpul ocupaţi şi continuând cu râsetele şi dansurile, ar fi făcut războiul să ocolească la nesfârşit Franţa. Armand fusese nemulţumit de veselia frivolă pe care o văzuse printre prietenii săi la Paşte, deşi înţelegea totuşi că acesta era modul lor de a-şi ascunde spaima. La înapoiere, discutase despre asta cu Liane.
- Par a fi atât de speriaţi, încât nu vor să se mai oprească din râs, de teamă că, dacă o fac, vor ţipa de spaimă, fugind să se ascundă.
Dar râsul lor n-avea să oprească începutul războiului, n-avea să oprească marşul lent şi constant al lui Hitler asupra Europei. Armand se temea uneori că de-acum înainte nimic n-avea să-l mai oprească pe acel om. Vedea în Hitler un demon înfricoşător şi, deşi existau şi cei din posturile sus-puse care se arătau de acord cu el, alţii considerau că Armand devenise prea nervos în anii îndelungaţi de muncă în slujba ţării, ajungând un bătrân fricos.
- Cu asta te-ai ales după atâta trai în State, băiete? Îl tachinase cel mai bun prieten al său din Paris. Era din Bordeaux, unde el şi Armand copilăriseră împreună, acum fiind directorul a trei dintre cele mai mari bănci din Franţa. Nu fi naiv, Armand. Hitler nu s-ar atinge în veci de noi.
- Englezii nu sunt de aceeaşi părere cu tine, Bernard.

Пікірлер: 5
@marcelablotor1705
@marcelablotor1705 3 ай бұрын
Dragi ascultători, nu înțeleg de ce este așa diferență mare între numărul de vizionări și nr.de like-uri. Nu vă costă nimic să dați un 👍 dar îi ajută pe oamenii aceștia care muncesc pentru plăcerea noastră.
@doinaapostol7548
@doinaapostol7548 2 ай бұрын
Mulțumesc pentru lectură. ❤
@marcelablotor1705
@marcelablotor1705 3 ай бұрын
Mulțumesc frumos!❤❤❤
@marcelablotor1705
@marcelablotor1705 3 ай бұрын
Vă rog frumos, dacă se poate, ne oferiți și partea a doua din Întâlniri întâmplătoare?
@doinaapostol7548
@doinaapostol7548 2 ай бұрын
Mulțumesc pentru lectură. ❤
Bunicul si porunca "Sa nu ucizi" - Petre Salcudeanu
8:02:16
LecturiAudio - Carti Audio citite de program I.A.
Рет қаралды 509
Adevărata origine a unora dintre miturile biblice
1:05:23
Granitele Cunoasterii (cu Daniel Roxin)
Рет қаралды 30 М.
LIFEHACK😳 Rate our backpacks 1-10 😜🔥🎒
00:13
Diana Belitskay
Рет қаралды 3,9 МЛН
From Small To Giant Pop Corn #katebrush #funny #shorts
00:17
Kate Brush
Рет қаралды 71 МЛН
O femeie cu bani - George Bernard Shaw | Teatru pe Vinil | #DemRadulescu
1:12:45
Despre Revoluție cu autorul Andrei Ursu
1:13:41
Zaiafet
Рет қаралды 277 М.
Genevieve Behrend: Puterea ta invizibila ( traducere și înregistrare integrala)
2:25:13
Andra Mihaela Vladoiu - Indrazneste sa crezi!
Рет қаралды 41 М.
Criza de verticalitate - Ileana Vulpescu (in memoriam)
58:34
TRINITAS TV
Рет қаралды 28 М.
Întrebări și răspunsuri cu Părintele Constantin Necula
58:25
Muzică populară din Ardeal și Maramureș
Рет қаралды 5 М.
Capitolul 8 - Relații evoluate
1:12:45
Carti Audio
Рет қаралды 20 М.