Daca sunt parinti amandoi, se consolideaza cuplul. Daca la final raman un parinte cu 2 copii, atunci apare o disonanta puternica si se deconstruieste cuplul. Oricat ajutor extern ar avea. Oricat de ok ar fi dpdv financiar. Si asta inseamna sa se intample dezvoltarea aceea personala autentica, pentru cei doi parteneri. Fiecare sa aiba indeplinite toate obiectivele profesionale si personal wish list, inainte de aparitia copilului, ca sa fie armonie in familie. Iar copilul sa creasca in acest mediu, cu parinti fericiti alaturi, inconjurat de iubire, nu de reprosuri si criticile care apar intre parinti si care ii vor afecta lui destinul. Tu, ca psiholog, tot insisti cu o comunicare si acceptare a partenerilor, un fel de compromis pentru pastrarea relatiei. Insa la final, oamenii raman tot nefericiti. Sau doar acceptandu-si soarta si adaptandu-se sa convietuiasca intr-o relatie profund toxica pentru ei.