Nu va imbatati de vin 3 - John MacArthur

  Рет қаралды 1,337

Har prin Cuvant

Har prin Cuvant

Күн бұрын

Biblia ne interzice să ne îmbătăm. Dar întrebarea care se pune este următoarea: Suntem de acord că beţia este un păcat, dar ce ziceţi despre consumul de vin? Care este părerea creştinului în ce priveşte consumul de băuturi alcoolice? Dacă un preot trebuia să fie tot timpul cu mintea limpede şi să nu ofere niciodată prilejul de a fi ispitit, dacă acesta era standardul pentru un împărat, pentru un judecător, dacă asta era chemarea unui mare conducător spiritual ca Samuel, dacă acesta a fost standardul pentru un profet ca Ioan Botezătorul, este oare un alt standard pentru cei care sunt conducători în biserica lui Cristos?
Nu vă îmbătaţi de vin, partea a treia, este predica pe care o ascultaţi în lectura pastorului Ilie Bledea din seria Viaţa trăită în Duhul.
Puteţi fi partenerii noştri în transmiterea învăţăturii din Cuvântul lui Dumnezeu, susţinându-ne prin rugăciuni, prin donaţii şi spunând altora despre predicile şi scrierile lui John MacArthur în limba română. Pentru orice informaţie, luaţi legătura cu noi prin e-mail.
Dacă doriţi să primiţi în dar broşurile Ce înseamnă să fii plin de Duhul şi Lucrarea Duhului Sfânt, scrise de John MacArthur şi puse la dispoziţia dumneavoastră prin amabilitatea Grace to You, scrieţi-ne un email la harprincuvant@gmail.com
*** Abonează-te la canalul nostru pentru a afla când postăm episodul următor.
*** Podcastul Har prin Cuvânt, exclusiv audio, poate fi ascultat la: anchor.fm/har-...

Пікірлер
Nu va imbatati de vin 1 - John MacArthur
47:50
Har prin Cuvant
Рет қаралды 1,8 М.
Dumnezeu, cum este El - John MacArthur
53:33
Har prin Cuvant
Рет қаралды 2,1 М.
Un coup venu de l’espace 😂😂😂
00:19
Nicocapone
Рет қаралды 11 МЛН
哈哈大家为了进去也是想尽办法!#火影忍者 #佐助 #家庭
00:33
火影忍者一家
Рет қаралды 127 МЛН
إخفاء الطعام سرًا تحت الطاولة للتناول لاحقًا 😏🍽️
00:28
حرف إبداعية للمنزل في 5 دقائق
Рет қаралды 81 МЛН
John Wesley și trezirea din Anglia
43:40
Vremea Trezirii
Рет қаралды 15 М.
20. Duhul Sfânt nu este cunoscut prin intelect - A. W. Tozer
29:12
Hrană pentru Suflet
Рет қаралды 20 М.
Viu, dar mort schimbat in mort, dar viu - John MacArhur
49:07
Har prin Cuvant
Рет қаралды 2 М.
Raspunsurile de la Calvar - John MacArthur
28:59
Har prin Cuvant
Рет қаралды 1,4 М.
Cum sa studiem Biblia - John MacArthur
1:08:20
Har prin Cuvant
Рет қаралды 2,7 М.
Spurgeon - Răsplata celor neprihăniţi
46:37
Hrană pentru Suflet
Рет қаралды 12 М.
Nu va imbatati de vin 2 - John MacArthur
59:35
Har prin Cuvant
Рет қаралды 1,4 М.
Zac Poonen - NU TE LĂSA DESCURAJAT DE GREŞELILE DIN TRECUT!
55:58
Hrană pentru Suflet
Рет қаралды 71 М.
Un coup venu de l’espace 😂😂😂
00:19
Nicocapone
Рет қаралды 11 МЛН