O MELODIE, UN INTERPRET (57) - MARIA CIOBANU „Când era gutuiu-mbobocit” variantele 1 și 2

  Рет қаралды 14,872

Teodor Florentin Isaru

Teodor Florentin Isaru

Күн бұрын

MARIA CIOBANU, același cântec, 3 titluri:
Mă gândesc, neicuț-al meu
Doamne, bine-i când e omul fericit
Când era gutuiu-mbobocit.
Serii importante de imprimări au fost realizate după 1989. Marii interpreți reveneau în studiourile de înregistrări, sau pe scenele de concert, în urma unor interdicții.
MARIA CIOBANU, cea pe care o numim și „Ciocârlia Muzicii Populare Românești”, a realizat în 1990, o serie de 24 de cântece, mai noi sau mai vechi, din repertoriul său și nu numai.
Colaborarea cu bracistul și dirijorul Ștefan Bucur a dat o notă de continuitate stilului consacraților dirijori de până atunci, acesta (Ștefan Bucur) păstrând linia clasică de acompaniament.
Prezența în cadrul orchestrei a virtuozului saxofonist craiovean, Marin Popa, este singura noutate pe care o constat la aceste înregistrări ale MARIEI CIOBANU. Până atunci exigența specialiștilor era respectată, înlocuindu-se saxofonul cu un alt instrument de suflat, clarinetul, intrat în muzica noastră populară din sudul țării, „în circulație", pe la sfârșitul anilor 40 ai secolului trecut.
Colaborarea cu saxofonistul și clarinetistul Marin Popa, a constat, pe lângă prezența sa ca instrumentist în cadrul formației acompaniatoare, și în preluarea câtorva sârbe de virtuozitate din repertoriul acestuia.
„Sârba de la Slătioara” înregistrată la saxofon de către MARIN POPA, în 1986, iat-o în interpretarea vocală a MARIEI CIOBANU, în ordinea cronologică a aparițiilor, același cântec dar interpretări și titluri diferite:
varianta 2, „Mă gândesc, neicuț-al meu” - este o completare pe, STC 00715, caseta albumului „Inimioară, inimioară” în anul 1991. 03:05
varianta 1, „Doamne, bine-i când e omul fericit”, a fost editată pe ST-EPE 04170, album „Mă cheamă un dor mereu” în anul 1992. 00:00
Dintr-o greșeală redacțională este aleasă, de această dată, prima variantă a cântecului, cea cu destule imperfecțiuni de mixaj și interpretare, dintre cele două păstrate pe bandă magnetică.
1990, Studioul TOMIS, București
Maestru de sunet: Vasile Sibana
Orchestra: Ștefan Bucur
La saxofon: Marin Popa

Пікірлер: 16
@popaana9323
@popaana9323 4 ай бұрын
Leacul sufletelor noastre , scumpa noastra Marie......nascuta pentru a ne canta si incanta........sa ne traiesti o mie de ani !!!!!!!
@georgelcarauleanu1116
@georgelcarauleanu1116 3 ай бұрын
Regina muzici populare românești, o voce fără egal Stimă, respect, prețuire, admirație voce de aur
@elenaserban6459
@elenaserban6459 5 ай бұрын
O doamne ce glas frumos nu se mai naste asemenea comoara draga sufletului meu sanatate multa doamna Maria❤❤❤❤❤
@margaretachelaru4944
@margaretachelaru4944 10 ай бұрын
Este o melodie foarte frumoasă 🌹 Felicitări 🌹 Bravooooo 🌹 Multă sănătate ❤️ Vă iubesc ❤️ Pupici 😘 Vă ascult muzica cu multă plăcere 💞
@MariaEmilia-vz4nu
@MariaEmilia-vz4nu 11 ай бұрын
Superb de frumos prea frumos ❤️❤️❤️🌺🌺🌺
@cristescumaria1848
@cristescumaria1848 Жыл бұрын
Mulțumim , domnule Isaru! Tot ce tine de conduită artistica, și nu numai, a marii interprete, devine document valoros pt posteritate și pt cei care o apreciază la adevărata valoare! Cat mă fascinează ciornele lui Eminescu! Dumneavoastră ne furnizati materiale și ne sesizați aspecte pe care noi, necunoscatorii, le am trece cu vederea! Ce ne facem cu nerecunoscătorii, totuși? Astăzi am ascultat albumul "In vale la noi la Olt"! În întregime...și nu este prima data! Neomenesc și nefiresc de perfect!La dumneaei, pe lângă determinare și profesionalism, a fost ceva ieșit din comun:o anumita forță vocala , o impresionanta percepție a sunetului , o langurozitate seducătoare! Un geniu in arta interpretativă...și când te gândești că geniile apar atât de rar! Sa i mulțumim lui Dumnezeu că a ales o pt neamul nostru!
@silviaungureanu6739
@silviaungureanu6739 Жыл бұрын
Doamne, ca frumos a mai cantat ce voce Doamneeee!
@LiviuG06
@LiviuG06 Жыл бұрын
Mereu spunea Doamna Maria: "De ce m-or fi lăsat sa zic Doamne bine-i omul când e fericit?". Vad ca varianta needitata e cu Doamne bine-i când e omul... Sa fi sănătos ca ne postezi astfel de Comori!!
@TaniaTania-d3n
@TaniaTania-d3n Жыл бұрын
Ambele variante sunt corecte.
@MarilenaDumitru-wz1vo
@MarilenaDumitru-wz1vo 2 ай бұрын
❤❤❤🎉
@ninapetre1273
@ninapetre1273 Жыл бұрын
Frumos , Frumos , Frumos ! 😘💕🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹
@marianaionescu4195
@marianaionescu4195 Жыл бұрын
O voce de aur!❤❤❤
@Dani-om5kh
@Dani-om5kh Жыл бұрын
Super
@Dani-om5kh
@Dani-om5kh Жыл бұрын
❤️❤️❤️❤️❤️
@Liviu-t7i
@Liviu-t7i Жыл бұрын
Foarte frumos !
@NaeLeonardMarian
@NaeLeonardMarian Жыл бұрын
❤❤❤
MARIA CORNESCU - Ultimele înregistrări
21:28
Teodor Florentin Isaru
Рет қаралды 120 М.
O MELODIE, UN INTERPRET (1) - MARIA CIOBANU
5:27
Teodor Florentin Isaru
Рет қаралды 13 М.
Good teacher wows kids with practical examples #shorts
00:32
I migliori trucchetti di Fabiosa
Рет қаралды 9 МЛН
Incredible: Teacher builds airplane to teach kids behavior! #shorts
00:32
Fabiosa Stories
Рет қаралды 12 МЛН
Maria Ciobanu  - Viata, viata ce rea esti
17:45
Ansamblul Folcloric Doina Baraganului
Рет қаралды 10 М.
Maria Ciobanu -  Ma uitai bine -n oglinda
5:58
rapsozii sufletului românesc
Рет қаралды 43 М.
Cele mai iubite cântece populare de la Maria Cornescu ✨| Muzică populară de calitate
50:11
Recital MARIA CIOBANU Sala Palatului 1992
10:01
MARIA CIOBANU PentruPrieteni
Рет қаралды 221 М.
MARIA CORNESCU si NELU BALASOIU - Melodii de neuitat
29:16
Mihai Alexandru
Рет қаралды 618 М.
Good teacher wows kids with practical examples #shorts
00:32
I migliori trucchetti di Fabiosa
Рет қаралды 9 МЛН