Рет қаралды 1,025
De fiecare data cand ma gandeam la Suru, un varf neatins de mine pana acuma, credeam ca o sa fie o ascensiune fara prea mult efort. Eh, tare m-am inselat can m-am cam chinuit sa ating acest punct, ce-i drept din motive medicale. Dar si asa, mi-am pus vointa la incercare sa reusesc sa ajung si in cel mai vestic punct al Fagarasului pentru mine pana acum.
De asemenea, a fost tare placut sa o am alaturi in aceasta tura pe sotia mea Raluca, care impreuna cu analgezicle luate in noaptea petrecuta la cort, a ma ajutat la alinarea durerii. De fapt, ea a fost muza acestei ture pentru ca tot imi spunea cat de mult ii place pe Valea Moasei si zona Suru.
Asadar, dupa ce am avansat cat am putut cu masina pe vale, am inceput urcusul are nu e unul usor, pe traseul marcat cu punct rosu. Initial ma gandeam ca poate putem campa in poiana cu stana de sub cabana sau poate chiar in stana. Am renuntat la acest prim plan in favoarea unei poieni mai inalte care avea o oferta mai apetisanta din punct de vedere a peisajului. Si a fost o decizie inteleapta pentru ca fix cand paraseam prima poiana, au pus stapanire pe ea domnii cu oile care coborau din munte de la stana Budislavu.
Poiana de mai sus de cabana a fost o alegere suuuuper buna datorita pozitiei pentru cort. Desi pana acum mai campasem si in alte zone spectaculoase, toate fiind in golul alpin acesta avea un farmec aparte deoarece iti oferea oportuniatea de a face foc de tabara.
Pana aicipare ca sunt conditiile ieale pentru o noapte de vis. Cort, foc, fara vant, temperatura ok, dar am avut cea mai teribila noapte. M-am trezit de 4 sau 5 ori pentru a lua analgezice din pricina unei dureri cumplite de masea. Si uite asa, ce trebuia sa fie o urcare lejera pe Suru s-a transformat intr-un taras pana sus si jos.